Relatie personaje-Ion

„Ion” de Liviu Rebreanu este primul roman realist, obiectiv, în care dincolo de tematica tradiționalistă
rurală încep să se remarce elemente de modernitate. Ca roman realist, „Ion” se distinge prin caracterul
său veridic și verosimil, conferit de folosirea tehnicii detaliului în prezentarea mediului social, a
conflictelor dintre clasele sociale sau a mentalității vremii. Totodată, prezentarea cu lux de amănunte a
satului românesc tradițional asigură narațiunii un caracter monografic. De asemenea, narațiunea la
persoana a III-a, cu focalizare zero și cu un narator omniscient și omniprezent, dovedește faptul că „Ion”
este un roman obiectiv.

Personaje realiste și individuale, Ion și Ana aparțin planului țărănimii, dar se diferențiază din punctul de
vedere al statutului social. Ion este un flăcău sărac, dispus să facă orice pentru a-și depăși condiția, iar
Ana este fiica lui Vasile Baciu, un gospodar înstărit, ale cărui pământuri devin pentru Ion principalul țel
de atins

Personajul principal Ion este exponent al ţăranului român şi al iubirii sale pentru pământul “ care ne-a
modelat trupul şi sufletul ”( Liviu Rebreanu- Laudă ţăranului român).

El este un personaj rotund, cu însuşiri contradictorii, oscilând  şi evoluând între cele două mari pasiuni
ale sale.

Social, Ion este  ilustrativ pentru clasa ţăranului sărac însetat de pământ : “ Toţi flăcăii din sat sunt
varietăţi de Ion”(George Călinescu).   Tipic prin legătura cu pământul, Ion este, în schimb, atipic prin
mijloacele folosite pentru a-l obţine. Realizat prin tehnica basoreliefului, personjul îşi dezvăluie
trăsăturile tridimensional, surprins în diferite unghiuri şi în diferite lumini, convingând prin impresia de
zugrăvire completă, veridică.

Psihologia lui Ion se organizează în jurul unei trăsături dominante- instinctul posesiunii. Procesele sale
interioare sunt ușor de urmărit și se oglindesc în acte concrete. Inteligent, harnic, brutal, impulsiv, cinic,
considerat de unii critici erou stendhalian, cu voinţă puternică ( Eugen Lovinescu), de alţii o brută,
“căreia şiretenia îi ţine loc de deşteptăciune” ( George Călinescu),  personajul poate avea, în
final, statutul moral formulat de criticul Nicolae Manolescu: “Ion trăieşte în preistoria moralei, într-un
paradis foarte crud, el e aşa zicând bruta ingenuă”, care acţionează sub impulsul necesităţii ca acoperire
morală.

De asemenea, având în vedere voinţa de a-şi subordona destinul propriilor ambiţii, supraaprecierea în 
lupta cu forţe mai mari decât ale sale, Ion este, în acelaşi timp, un personaj tragic ,  justificând prin
finalul său definiţia romanului realist ca “istorie a unui eşec”.

Social, Ana este orfana de mama, asadar, creste impreuna cu tatal sau alcoolic si violent. Mai apoi, se
casatoreste cu Ion si devine mama lui Petrisor. Din punct de vedere moral, Ana este harnica, rabdatoare
dar extrem de naiva in relatia sa cu Ion. De asemenea, alegerea sa de a se sinucide reprezinta o dovada
clara a slabiciunii sale. In ceea ce priveste statutul psihologic, atat Ion cat si Ana reprezinta slabe, aceasta
dorind intr-un mod obsesiv afectiunea si protectia lui Ion, suferind de labilitate psihica.
Nu in ultimul rand, relatia dintre Ion si Ana este scoasa in evidenta si prin intermediul secvențelor
semnificative.

Prin personajul Ion, Rebreanu pune pentru prima data in literatura noastra ,,problema taraneasca’’
dintr-o alta perspectiva, renuntand la viziunea idealizata asupra satului, dar si asupra taranului, pe care
ilprezinta in simplitatea sa complexa fara a-i aseza in penumbra latura brutala si primitiva.

O prima secventa semnificativa este cea din incipitul romanului – secventa horei. Aceasta este o
secventa anticipativa pentru principalele conflicte, dar totodatareprezinta o pagina monografica care ne
prezintatraditiile si relatiile dintre oamenii locului. Hora se tinea intr-o zi de duminica in curtea vaduvei
lui Maxim Oprea, iar oamenii erau impartiti in tabere, sărăntocii fiind marginalizati. Ion, din dorinta de a
avea pamant, o ia la dans pe Ana desi nu o placea, facandu-i curte si sperand ca o va lua in cele din urma
de nevasta. Inca din aceasta secventa este evident faptul ca Ana este o unealta pentru Ion, dar surprinsa
de atentia lui, se indragosteste. In urma acestei secvente, Ion este caracterizat direct de catre Vasile
Baciu, care ilnumeste ,,sărăntoc’’.

Cea de a doua secventa este cea a nuntii care are loc in acelasi timp cu cea din lumea intelectualilor – a
Laurei cu Pintea. Desi sunt diferite din punct de vedere social si cultural, ambele pastreazatraditiile si
obiceiurile locului. Ion o ignora pe Ana pe tot parcursul nuntii, luand-o la dans pe adevarata sa iubire,
Florica. Ana incepe sa realizeze ce se intampla de fapt, dar Ion isimotiveaza gestul prin faptul ca sotia sa
este insarcinata. Aceasta secventaanticipeaza destinul tragic al Anei, insa si numele sau accentueaza
faptul ca este un personaj predestinat suferintei. Inca o data, Ion este caracterizat prin comportament ca
fiind materialist si mincinos - nu se bucura de eveniment, fiind preocupat de cati bani s-au strans la
nunta.

Conflictul principal care stă la bază temei romanului îl are, de asemenea, în prim-plan pe Ion. Conflictul
exterior între Ion şi Vasile Baciu, care nu vrea să-şi dea fata după un “sărăntoc”, ci după alt “bocotan”,
George Bulbuc, conform unei înţelegeri vechi între familii, marchează prin etapele sale etapele acţiunii.
În plan secundar există mai multe conflicte – între Ion şi Simion Lungu, pentru o brazdă de pământ care
fusese înainte a Glanetaşilor (“inima îi tremura de bucurie că şi-a mărit averea”),  între Ion şi George
Bulbuc, un sărăntoc şi un bocotan. În plan interior, există un conflict între glasul iubirii şi glasul
pământului la nivelul personajului principal, soluţia fiind ca acesta să se lase stăpânit pe rând, cu acceaşi
pasiune, de fiecare. dar şi un conflict simbolic, între voinţa acestuia şi legile superioare ale pământului-
stihie, amintind de confruntarea cu destinul-hybris-care determină căderea  personajului în tragediile
greceşti.

In roman există mai multe conflicte. Conflicte interioare: cel trăit de Ion, care oscilează inițial între
alegea Anei sau a Floricăi; conflictul Laurei care încearcă să-și aleagă mirele, între viitorul medic
Ungureanu și preotul Pintea; conflictul învățătorului Herdelea care trebuie să hotărască între a vota cu
avocatul Grofșoru, reprezentant al românilor, sau cu cel al autorităților austro-ungare. Conflictele
exterioare apar, în general, între țăranii înstăriți și cei săraci din sat (Ion – Vasile Baciu; Ion – George
Bulbuc; Ion – Simion Lungu; Ana - Florica), între intelectuali (familia Herdelea – preotul Belciug),
reprezentanții comunității române și autoritățile austroungare.

Modalităţile de caracterizare sunt multiple. Ion este caracterizat direct, atât de către narator: “iute şi
harnic, ca mă-sa”; “ munca îi era dragă, oricât ar fi fost de grea, ca o râvnă ispititoare”, cât şi de alte
personaje, în diferite momente ale acţiunii: “Ion e băiat cumsecade; e muncitor, e harnic, e săritor, e
isteţ “( Maria Herdelea); “ eşti un stricat şi-un bătăuş şi-un om de nimic…te ţii mai deştept ca toţi, dar
umbli numai după blestemăţii ”( preotul Belciug). Autocaracterizarea evidenţiază frământările sufleteşti
prin  monologul interior: “ Mă moleşesc ca o babă năroadă… Aş fi o nătăfleaţă să dau cu piciorul
norocului pentru nişte vorbe…”

Caracterizarea indirectă se realizează, de asemenea, folosind  resurse multiple. Prin limbaj, personajul
dovedeşte abilitate de adaptare şi de a folosi pe ceilalţi în obţinerea reacţiei favorabile planurilor sale-îşi
nuanţează limbajul în funcţie de interlocutor, folosind registre diferite: este respectuos cu învăţătorul,
ironic cu Vasile Baciu, agresiv cu cei care îi ameninţă scopurile. Gesturile şi mimica îi trădează intenţiile:
“avea ceva straniu în privire, parcă nedumerire şi un vicleşug neprefăcut”. Comportamentul scoate în
evidenţă trăsături variate precum hărnicia, puterea voinţei, lăcomia, brutalitatea sau lipsa de
consideraţie.  Prin relaţia cu alte personaje influenţează, într-o măsură mai mare sau mai mică, pe toţi
cei cu care intră în contact, dovedind statutul său de personaj central.

Personaj secundar, feminin și individual, Ana reprezintă destinul trist al femeii de la sat, unde aceasta
reprezintă doar „două brațe de lucru, o zestre și o producătoare de copii”. Ea este caracterizată în mod
direct, de către autor și alte personaje, dar mai ales în mod indirect, astfel încât trăsăturile ei de caracter
se deduc din faptele și vorbele sale. Încă de la început, ea este prezentată în antiteză cu Florica, fiica
văduvei lui Maxim Oprea. Pe când Florica era „fata cea mai frumoasă din Pripas”, Ana avea fața
„lunguiață, arsă de soare”, iar pentru Ion, ea este o fată slăbuță ți „urâțică”. Cu toate acestea, Ana „avea
locuri și case și vite multe”, pe când Florica era chiar mai săracă decât Ion. Astfel, Ion alege să se
îmbogățească, înăbușindu-și sentimentele pentru Florica și făcându-i curte Anei.

Tatăl Anei dorea să o mărite cu George Bulbuc. Auzind acestea, Ion se grăbește să dezvolte o relație cu
fata, pe care o lasă însărcinată. Tatăl acesteia, alcoolic și ursuz în urma morții soției sale, îl respinge
mereu pe Ion, spre nemulțumirea Anei. Orfană de mamă, adesea victima unui tată violent care o
privase de afecțiunea de care avea nevoie, Ana simte nevoia de a evada prin iubire din existența sa
nefericită, numindu-l pe Ion „norocul ei”. Pentru aceasta, ea face uz de tot curajul și puterea de care
dispune pentru a-și înfrunta tatăl în favoarea celui pe care îl iubea. Din cauză că a „crescut singură,
lipsită de o dragoste părintească mângâietoare”, Ana nu are niciun reper moral ori afectiv în funcție de
care să își definitiveze standardele și așteptările de la un eventual partener de viață.

Pentru a se putea căsători cu Ion, ea nesocotește orânduielile vremii, când căsniciile erau plănuite de
către părinți și acceptate de către copii. Aceasta demonstrează, totuși, că Ana dispune de o voință de
fier și de o capacitate extraordinară de a iubi cu sinceritate și dăruire. Cu toate acestea, ea acționează
cu multă naivitate, făcând abstracție de interesul clar al lui Ion în ceea ce privea averea tatălui ei.
Alegând să vadă ce era mai bun în omul pe care îl iubea, Ana își încredințează viața acestuia,
căsătorindu-se cu el și îndurând mereu injurii și umilințe. Supusă, harnică, timidă și foarte iubitoare,
Ana devine victima perfectă a unui bărbat mânat de interese materiale și lipsit de compasiune,
împovărat de faptul că „împreună cu pământul trebuie să primească și pe Ana”.

Personajul este surprins în trei ipostaze: aceea de tânără îndrăgostită de Ion, în naivitatea ei, cea
de soție credincioasă și îndurerată, precum și în ipostaza de mamă. Aceste ipostaze îi definesc profilul
moral, dar, din nefericire, femeia nu apucă să-și exercite pe deplin rolul de mamă, care i-ar fi putut oferi
un sens existențial dincolo de frustrările și dezamăgirile aduse de Ion. Fiindcă și-a plasat soțul în centrul
universului ei, Ana pierde orice dorință de a trăi odată ce acceptă că acesta nu o iubește și nici nu o
făcuse vreodată. Simțind „o silă grea pentru tot ceea ce o înconjoară”, Ana se spânzură, punând astfel
capăt existenței sale tragice. Până și copilul devine o povară, iar femeia pierde orice capacitate de a se
bucura de viață.

Concluzionând, ambele personaje ale lui Rebreanu impresionează nu doar prin complexitate, ci și prin
autenticitate, acestea fiind produse ale societății patriarhale în care trăiesc. Așadar, destinul se
dovedește a fi implacabil cu cei care forțează limitele condiției lor.