Ion

- caracterizare personaj- de Liviu Rebreanu

Realismul este un current literar aparut in secolul al XlX-lea impotriva
romantismului. Acesta isi propunea sa prezinte realitatea in mod veridic, prin tehnica
detaliului, a indicilor spatio-temporali precisi, personajul ilustrat este tipic in imprejurari
tipice, iar relatarea se face in mod obiectiv prin marcile specifice, narator omniscient si
omnirezent, intamplarile realizandu-se la persoana a lll-a.
In literatua romana realismul a fost reprezentat de Liviu Rebreanu, I. L. Caragiale,
Barbu Sfanescu Delavrancea si de Ioan Slavici.
Liviu Rebreanu este considerat creatorul romanului romanesc modern, intrucat "Ion"
este privit ca "cea mai puternica creatie obiectiva a literaturii romane" . Aparitia lui
Rebreanu in literatura il situeaza intre traditie si inovatie. Liviu Rebreanu deschide un
drum nou, in care scriitorul a asimilat si s-a integrat viziunii europene dominante.
Romanul este specie a genului epic in proza de dimensiuni ample in care actiunea se
desfasoara pe mai multe planuri narative, cu un numar mare de personaje ce
interactioneaza pe baza unor conflicte riguros contruite.
Romanul "Ion" a fost publicat in anul 1920, dupa o lunga perioada de elaborare, asa
cum insusi scriitorul mentioneaza in finalul operei, intre martie 1913 - iulie 1920. Liviu
Rebreanu a pornit în scrierea acestui roman de la fapte reale, pe care le-a transfigurat în
opera sa(imaginea induiosatoare a unui taran ce saruta pamantul in genunchi).
Modernismul romanului reiese din complexitatea constructiei narative, din multitudinea
planurilor de actiune si din numarul mare de personaje(80) .
Titlul romanului prezinta numele protagonistului, eponim .Un tanar taran ce doreste
sa se imbogateasca. Tema romanului o reprezinta lupta unui taran sarac pentru a obtine
pamantul si consecintele actelor sale. ,,Ion”devine o monografie a satului, reflectand
mentalitatea colectiva, dar si obiceiuri legate de marile evenimente din viata
omului( nunta,botezul,inmormantarea), relatiile sociale influentate de anumite diferente
economice sau culturale, relatiile de familie. Temei centrale i se adauga aceea a iubirii, dar
si aceea a destinului.
Din punct de vedere compozitional romanul e organizat in doua parti : "Glasul
pamantului" si "Glasul iubirii"si reflecta patimile conflictuale: pamantul si iubirea. La
nivelul planurilor narative se disting cele doua "lumi" care sunt tratate alternativ: lumea
taranimii cu lumea intelectualitatii . Acest procedeu e denumit tehnica planurilor paralele,
trecerea de la un plan narativ la altul realizandu-se prin alternanta,succesiunea
secventelor narative valorificand inlantuirea.
Perspectiva narativa este obiectiva, naratiunea realizandu-se la persoana a III a , cu
focalizare 0. Viziunea dindarat implica un narator obiectiv, detasat, omniscient si
omniprezent. Nicolae Manolescu afirma ca: „ Rebreanu nu este neindoielnic un artist
obiectiv [...]Romancierul vrea sa creeze impresia ca e un observator si nimic mai mult, lipsit
de voce propie”.Stilul este neutru, impersonal,iar limbajul e regional.
Ion este protagonistul, un personaj monumental, acesta devenind exponent al
taranimii prin dorinta de a avea pamant, dar este o individualitate prin mijloacele pe care
le pune in slujba ambitiei sale. Taran sarac si harnic, protagonistul o face pe Ana de
rusinea satului inainte de nunta.
Personaj principal, eponim si rotund, Ion este portretizat, fizic si moral, prin tehnicile
romanului realist. El este un personaj tipic, ce evolueaza in imprejurari tipice. In jurul sau
se concretizeaza principalele intamplari ale romanului, isr celelalte personaje sunt
influentate, intr-un fel sau altul, de vointa acestuia.
Daca la inceput satul ardelenesc, prin complexitatea sa, copleseste, pe masura ce
actiunea se desfasoare, Ion se detaseaza de colectiviate si traieste intr-un tumult de stari si
de evenimente. Chiar din prima secventa a romanului, la hora, Ion este caracterizat direct
intr-un registru stilistic colocvial, drept „iute si harnic ca masa”, voinic, chipes, dar sarac,
ezitand inte Ana si Florica.
 Caracterizarea indirecta, este realizata prin fapte, gesturi si atitudini, este prezentata
permanent de-a lungul operei. Astfel, sunt evidentiate sentimentele lui Ion pe parcursul
conflictelor pe care le antreneaza lupta sa de a intra in stapanirea pamanturilor lui Vasile
Baciu. Seducerea Anei si impingerea acesteia la spanzuratoare indica o personalitate
dominata de instincte. De altfel, George Calinescu arata ca: „nu din inteligenta a iesit ideea
seducerii, ci din viclenie instinctuala, caracteristica oricarei fiinte reduse.
Este violent si orgolios atunci cand Vasile Baciu il numeste „fleandura, sarantoc,
talhar”, Ion se simte umilit, injosit si nu suporta ocara. Acesta cade prada propriei patimi,
pentru a-si urma planul, devine viclean, si o seduce cu meticulozitate pe Ana. O lasa
insarcinata, devine distant cu ea, refuzand sa vorbeasca cu ea si ii spune sa-l trimita pe
taica-su sa discute problema zestrei. Este „cu nasul in vant” cand trateaza cu Baciu, penru
ca e constient ca detine controlul absolut al situatiei.
O scena a cea a nuntii pune in evidenta, prin caracterizare indirecta, brutalitatea
personajului: o priveste cu indiferenta pe Ana, jucand doar cu Florica. Maria Herdelea il
considera baiat „cumsecade”, „harnic”, „istet” (caracterizare directa ), in timp ce preotul
Belciug ii reproseaza ca este un „stricat,un bataus, un om de nimic..”.
Caracterizarea indirecta este si procesul care evidentiaza framantarile sufletesti, cu
ajutorul monologului interior „Las`ca-i buna Anuta”. Lacomia de pamant si dorinta de
razbunare se manifesta in secventa epica in care acesta intru cu plugul pe locul lui Simion
Lungu, deoarece fusese inainte al Glanetasilor ( caracterizare indirecta). Avand o functie
caracterizanta, numele personajului este emblematic, deoarece numele Ion se regaseste
frecvent in onomastica rurala.
Agresiv si razbunator, Ion se simte frustrat, afland ca Florica se marita. Era „ca si
cum cineva i-ar fura cea mai buna si cea mai mare dorinta de pe pamant”. Odata stapanit
„glasul pamantului”, devine dominant „glasul iubirii”, care va aduce sfarsitul brutal: Ion
este ucis de George cu o sapa, fapt simbolic pentru ideea tragismului destinului.
Portretul moral al protagonistului este definit si in relatia cu pamantul, in fata caruia
se simte ca un „vierme” si pe care il vede ca pe un „urias”, registrul stilistic fiind profund
metaforic. Este semnificativa scena in care acesta se apleaca si saruta pamantul „isi
coboara fruntea si-si lipi buzele cu voluptate de pamantul ud”. Se poate astfe despre
conflictul tragic dintre un taran si o forta pe care nu o poate domina: pamantul- stihie,
pamantul-mama, caci lui Ion pamantul: „ De pe atunci i-a fost mai drag ca o mama”.
In opinia mea , prabusirea lui Ion este generata de o anumita mentalitate: aceea,
potrivit careia familiiile nu se fondeaza decat prin respectarea unor interese
economice.Practic,Ion sfideaza totul: „Nu mi-e frica din de Dumnezeu”.
In concluzie, acest personaj ilusteaza drama deposedarii(tatal sau pierduse
pamandul) si a incercarii volente a inlocui „glasul iubirii” cu „grasul pamantului” Ion va fi
sfarsita de forte contrare.