ROMANUL REALIST, OBIECTIV, INTERBELIC:

“Ion” de Liviu Rebreanu

Contextul apariţiei; epoca; specia literară; tipologia romanului:

Liviu Rebreanu deschide drumul romanului realist modern cu “Ion”, care face parte dintr-o trilogie pe tema
pământului şi a condiţiei ţăranului, fiind primul roman al trilogiei în care se prezintă drama ţăranului român.
În 1920, apare “Ion”, capodopera lui Rebreanu, un roman realist, obiectiv.
Realismul este un curent literar dezvoltat în contextul social-istoric al secolului al XIX-lea, care se
caracterizează prin reprezentarea veridică a realităţii, prin absenţa idealizării personajelor. Realismul propune o
viziune obiectivă şi imparţială asupra lumii.
Romanul “Ion” oferă reprezentarea veridică a vieţii ţăranilor ardeleni, de la finele veacului al XIX-lea şi
începutul secolului al XX-lea.
Titlul romanului este sugestiv pentru intenţia scriitorului de a face din Ion tipul ţăranului din Ardeal şi de a
evidenţia evoluţia lui spre atipic, ca personaj puternic individualizat.
Raportul realitate-ficţiune:
Acesta se reflectă în geneza romanului “Ion”. În 1932, în “Mărturisiri”, autorul recunoaşte că trei scene
importante l-au determinat să-şi scrie opera de debut: scena sărutării pământului s-a petrecut în realitate; fata unui
bogătaş din comunitatea rurală a Prislopului a fost bătută de tatăl ei pentru că a rămas însărcinată cu un flăcău
sărac din sat; discuţia autorului cu un ţăran, care nutrea “o dragoste pentru pământ aproape bolnăvicioasă”, un
ţăran tânăr, Ion Pop al Glanetaşului.
Tematica romanului este complexă: sociala, de familie, erotica, psihologică.
Perspectiva narativă:
Naratorul este omniscient, impersonal, îşi asumă punctul de vedere al personajelor, prezentându-le dramele,
dar nu formulează sentinţe, nu emite judecăţi, nu empatizează cu ele.
Perspectiva narativă semnifică, de fapt, viziunea despre lume a autorului, o lume în care personajele îşi
consumă soarta implacabilă.
Structura operei:
Romanul “Ion” are două părţi: “Glasul pământului” şi “Glasul iubirii”, titluri ce sugerează “vocile” interioare
care motivează acţiunile personajului.
Prima parte urmăreşte patima lui Ion pentru pământ şi dorinţa lui de a se impune în ierarhia satului, în care el
este marginalizat, neavând avere. El îşi atinge ţelul seducând-o pe Ana, fiica lui Vasile Baciu, om bogat din
Pripas şi reprimându-şi dragostea pentru Florica, o fată frumoasă, dar săracă. Lăsând-o însărcinată pe Ana, Ion îl
obligă pe Baciu să i-o dea de nevastă şi împreună cu ea, pământul.
Partea a doua urmăreşte personajul principal în ipostaza de stăpân al averii dorite şi reîntoarcerea sa la prima
dragoste, la Florica, măritată însă cu George Bulbuc, rivalul său. Sinuciderea Anei, moartea lui Petrişor (copilaşul
ei şi al lui Ion) sunt evenimente care precipită acţiunea, grăbind şi sfârşitul tragic al protagonistului omorât cu
sapa de George care l-a surprins în ograda sa.
Romanul are treisprezece capitole (număr fatidic, ales pentru a sugera probabil tragedia eroului), ce poartă
titluri semnificative: primul “Începutul”, ultimul ”Sfârşitul” indicând construcţia simetrică; unele fiind identice cu
numele unor personaje: “Vasile”, “Copilul”, “George”; altele marcând evenimente: “Nunta”, “Sărutarea”,
“Ştreangul”; altele cu titluri simbolice: “Zvârcolirea” ,”Noaptea”, “Blestemul”.
Compoziţia (tehnica narativă, planurile narative):
Romanul oglindeşte imaginea satului ardelenesc din zona Năsăudului, de la începutul secolului al XX-lea.
Acţiunea romanului evoluează pe două planuri narative care se desfăşoară fie paralel, fie prin intersectare, având
în centru destinul lui Ion şi intelectualitatea satului: Zaharia Herdelea şi Belciug.
Incipit şi final:
 Atât incipitul cât şi finalul sunt construite pe motivul drumului, făcând ca romanul să aibă o construcţie
simetrică, circulară, închizând în paginile sale un univers rural stratificat social, economic, cultural.
Din “şoseaua cea mare şi fără de sfârşit” se desprinde un drum care înaintează spre Pripas, satul unde se
petrece acţiunea. La final, descrierea aceluiaşi drum se face în sens invers, dinspre sat înspre şoseaua cea
mare.Crucea strâmbă, cu Hristosul din tinichea ruginită, veghează atât la început cât şi la sfârşit o lume în care
curg destinele dramatice.
Relaţii temporale şi spaţiale:
Din punct de vedere temporal, acţiunea este plasată pe durata câtorva ani, la începutul secolului al XX-lea,
începând în plină vară, într-o duminică, la horă. Apoi, evenimentele se succed pe fundalul toamnei, al iernii,
uneori alert, alteori mai lent, în cronologia specifică timpului real. Ritmul se accelerează spre finalul romanului
când se consumă drama lui Ion şi se produce moartea lui.
Din punct de vedere spaţial, acţiunea se desfăşoară în cea mai mare parte în satul Pripas, dar cu trimiteri în
zone învecinate: Armadia, Jidoviţa, Lechinţa, Cluj, Sibiu, aşadar în regiunea Ardealului.
Indicii temporali şi spaţiali au rolul de a orienta cititorul în universul ficţional, dar mai ales de a crea impresia
de veridicitate, iluzia realului, caracteristică romanului realist.
Subiectul:
Expoziţiunea fixează locul, timpul, personajele cu ocazia desfăşurării unui enveniment dinamic, cu caracter
monografic, hora duminicală, la care participă toată suflarea Pripasului.
În timpul petrecerii se prefigurează conflictul, deoarece Ion hotărăşte să danseze cu Ana, fata cea bogată, chiar
dacă îl atrăgea Florica, fata cea saracă. Apariţia lui Vasile Baciu marchează intriga, pentru că ţăranul bogat îl
numeşte pe Ion “sărăntoc”, umilindu-l, ceea ce declanşează dorinţa de răzbunare a tânărului ambiţios şi mândru.
Conflictul central este determinat de lupta pentru pământ, dată de Ion, ţăran sărac, care trăieşte marginalizat în
sat, fiindcă nu are avere.
Conflictul principal, exterior, se manifestă între Ion şi Vasile Baciu, Ana fiind pretextul confruntării lor.
Drama protagonistului este ilustrată de conflictul interior, sugerat de titlurile celor două părţi ale romanului,
de vocile/ glasurile care rezonează în sufletul lui Ion, schimbându-i viaţa.
Desfăşurarea actiunii prezintă, pe mai multe planuri narative, evoluţia personajelor şi a relaţiilor dintre ele,
având în centru pe Ion, Ana, Vasile Baciu, George Bulbuc, Florica.
Deznodământul previzibil rezolvă conflictele: Bulbuc ştie de la Savista, oloaga satului, de vizitele lui Ion
la soţia sa.Într-o noapte îl surprinde în gospodăria lui, venind la Florica, şi îl ucide cu sapa.
Episoade/ scene/ secvenţe narative semnificative:
Desfăşurarea horei duminicale reprezintă un moment semnificativ în evoluţia conflictului şi a relaţiilor dintre
personaje.
Scena horei introduce cititorul în universul ficţional, punând în lumină principalele personaje, ierarhia socială
a comunităţii rurale, prefigurând conflictele puternice, exterioare.
Descrierea horei, ce constituie o memorabilă pagină etnografică a vieţii ţărăneşti din Ardeal, este realizată prin
imagini vizuale şi imagini auditive ce redau dinamismul scenei şi particularităţile obiceiului.
Aceasta scenă este completată de cea a sărutării pământului. Protagonistul cade în genunchi şi sărută pământul
într-un gest simbolic care concentrează soarta ţăranului, adevărat prizonier al patimii sale pentru pământ. Apoi,
când Ion află că Florica se mărită cu George, se simte de parcă cineva i-ar fi luat “cea mai bună delniţă de
pământ”. Se poate vorbi deci de un personaj “bolnav” de posesiune, de a avea pământ. Este trăsătura prin care se
diferenţiază de Ilie Moromete, care nu este un erou pentru “a avea”, ci pentru “a fi”, pentru a rămâne ţăranul
patriarhal, consecvent principiilor sale.
Semnificaţia scenei este aceea că, pentru Ion, pământul este vital, ca îi este “ mai drag decât o mamă”.
Construcţia personajelor:
 Protagonistul romanului, Ion, se află în centrul tuturor conflictelor; tot universul rural al Pripasului intră în
relaţie cu Ion .
Tânărul erou, individualizat în mod remarcabil de Liviu Rebreanu, reprezintă tipul generic al ţăranului român/
ardelean.
În caracterizarea directă, făcută de autor, se precizează că Ion a fost “cel mai iubit elev al învăţătorului
Herdelea”, care a insistat pe lângă tatăl lui, Alexandru Glanetaşu să-l trimită la şcoala din Armadia, “să-l facă
domn”. Strădania învăţătorului a dus la înscrierea fără taxă, “fiindcă băiatul era silitor şi cuminte”. Dar Ion a
renunţat la şcoală, fiind pasionat de muncile câmpului şi vrând “să fie veşnic însoţit cu pământul”. Într-adevăr,
tânărul ţăran este gospodar, “iute şi harnic ca mă-sa”, Zenobia.
Protagonistul este caracterizat de celelalte personaje, în maniera pluriperspectivistă: Vasile Baciu care îl
socoteşte: “hoţ, tâlhar, sărăntoc şi fleandură”. Herdelea, care îl crede muncitor şi harnic; Belciug, care îl numeşte
“bătăuş şi stricat”, în urma bătăii cu George.
Ion este caracterizat indirect, prin faptele, gesturile, atitudinile, reacţiile sale, manifestate în anumite
împrejurări. Tot timpul este sfâşiat de două pasiuni: una pentru frumoasa Florica, alta pentru pământurile Anei.
Ion este conturat prin tehnica basoreliefului, fapt care face ca el să se evidenţieze pe toata întinderea
romanului, ca un ţăran pe care iubirea pământului îi “era drag ca ochii din cap”.
Înzestrat cu voinţă, ambiţie şi orgoliu, cu un temperament controlat de instinctele primare, foarte hotărât şi
perseverent în atingerea scopului sau, Ion este un tip isteţ, viclean, care îşi stabileşte un plan prin care să ajungă
în posesia averii lui Baciu.
Ion reprezintă tipul realist din două motive: social, este ţăranul care vrea pământul pentru a fi respectat
în comunitate; moral, este un arivist care îşi atinge scopul, fără scrupule, folosind femeia ca mijloc de parvenire.
Eroul evoluează dinspre tipic spre atipic, având o individualitate pregnantă, caracterizată de forţa pe care o
declanşează în lupta cu un destin potrivnic, din dorinţa puternică de a-şi găsi în societate locul pe care crede că îl
merită.
Tipologia personajului principal este reliefată în relaţiile cu celelalte personaje, prin tehnica contrapunctului.
Ana, personajul feminin, victima tragică a lui Ion, este construită tot prin tehnica contrapunctului, prin antiteză
cu Florica. Ana este bogată, dar urâtă-Florica este frumoasă şi săracă.
Fiica lui Baciu este personaj de mare complexitate psihologică: orfană de mică, lipsită de afecţiunea mamei,
ea creşte sub autoritatea paternă şi-şi îndreaptă dragostea sinceră către Ion.
În ochii tatălui şi bărbatului ei, femeia nu este decât o “marfă”, un pretext pentru a negocia averea.
Simetria dintre cele două femei din viaţa lui Ion poate fi ilustrată şi de faptul că, în vreme ce Ana n-a avut
parte de caldura sufletească a mamei, Florica, fiind orfană de tată, nu s-a bucurat de protecţia acestuia.
Ana este personajul care-şi înţelege condiţia, dar care nu poate lupta împotriva destinului său. Îndrăgostită de
Ion, îl respinge pe George Bulbuc, cel menit să o aibă de soţie, pentru că e dorit de Baciu şi pentru că e bogat.
Orbită de pasiunea pentru Ion, se lasă amăgită de acesta, manifestându-şi slăbiciunea, căzând în capcana şi
apoi trăindu-şi calvarul: maltratările soţului şi ale tatălui.
Moartea Anei provoacă însă destinul lui Ion, principalul vinovat moral pentru dispariţia femeii, întrucât
protagonistul se întoarce la prima dragoste, consecinţa faptei fiind de aşteptat: moartea violentă, produsă de
eternul său rival.
Prin urmare, în opinia mea, Liviu Rebreanu a reuşit cu succes şi în mod original să creeze un univers
ficţional, oferindu-i cititorului iluzia verosimilităţii, a veridicităţii.
A realizat un personaj realist cu o psihologie bine individualizată, Ion, în jurul căruia gravitează alte
personaje, masculine şi feminine, de asemenea ilustrative pentru definirea clasei sociale din care fac parte,
ţărănimea sau intelectualitatea satului. Lui Ion i se opune, ca personaj literar, Ilie Moromete, fire contemplativă şi
ironică, “cel din urmă ţăran” (Nicolae Manolescu).