Ion - Tema si viziunea despre lume

La o privire de ansamblu asupra formelor de manifestare ale prozei romanesti din

sec al- XIX-lea, se poate observa preferinta scriitorilor pentru creatiile scurte, preponderent
nuvelistice. Fenomenul pare unul cat se poate de firesc, daca avem in vedere faptul ca
literartura noastra este la inceput.

Ion de Liviu Rebreanu, opera publicata in anul 1920, marcheaza un inceput de

drum in istoria romanului romanesc modern. Opera lui Liviu Rebreanu este o proza realist
obiectiva care propune o viziune traditionala, fiind vizibile si elemente de modernitate.

Scriitorul isi propune o reflectare veridica, obiectiva a realitatii. Universul fictional

imaginat de scriitor aduce in prim plan satul transilvanean Pripas, la inceputul sec XX, un sat
surprins in toate aspectele sale caracteristice, astfel incat romanul Ion dobandeste aspecte de
fresca sociala. Sunt prezentate: relatiile de familie, relatiile culturale, relatiile sociale,
obiceiuri legate de marile evenimente din viata omului .

Caracterul realist al romanului se evidentiaza si la nivel tematic: discursul narativ

dezvolta tema rurala, problematica pamantului in satul transilvanean de la inceputul secolului
al XX-lea. De asemenea este surpinsa, in conformitate cu viziunea traditionala a scriitorului
asupra lumii, tema destinului. Acestor teme li se adauga cea a erosului, prin ipostaza
protagonistului care are de ales intre Glasul Pamantului si :Glasul Iubirii.

Autorul creeaza tipologii umane specifice prozei realiste. Protagonistul, un taran

sarac, nemultumit de conditia sa sociala incearca sa si-o imbunatateasca recurgand la mijloace
imorale, fapt care-l incadreaza in tipologia parvenitului. Intr-o perioada in care literatura
samanatorista idealiza taranul, Liviu Rebreanu creeaza un personaj, prezentandu-l in
adevarata lui realitate precara si umila, fapt care-l apropie pe scriitorul transilvanean de
naturalismul rus si cel francez. Ba mai mult, protagonistul este surpins ca personaj complex,
sufletul su fiind macinat intre chemarea inimii si cea a pamantului.

Pentru a creea iluzia vietii, trasatura specifica prozei realiste, naratorul adopta a
perspectiva narativa obiectiva, cu o viziune din darat. Pentru prima data in literatura
romana, Rebreanu atinge in romanul Ion cel mai inalt grad al obictivitatii, fapt care l-a
determinat pe criticul Eugen Lovinescu sa-l considere pe Rebreanu ctitor al romanului
romanesc modern. La nivelul limbajului se observa optiunea scriitorului pentru stilul
anticalofil.

Discursul narativ al romanului Ion dezvolta tematica rurala, prin surprinderea

relatiei dintre om si destin.

O prima secventa narativa, semnificativa pentru tematica abordata poate fi

considerata cea a horei, surprinsa la inceputul discursului narativ. Mai intai, scena horei
arunca o lumina asupra vietii sociale rurale din satul Pripas. Este o societate traditionala, de
tip patriarhal, fapt sugerat de imaginea tinerelor fete si anevestelor care asteapta sa le vina
cheful barbatilor pentru a fi invitate la joc. In aceasta societate a satului Pripas relatiile
interumane sunt dictate de avere: primarul ii are adunati in jurul sau doar pe taranii fruntasi, in
vreme ce Alexandru Glanetasul sta abandonat ca un caine la usa bucatariei. Intelectualitatea
satului se bucura de un respect deosebit din partea taranilor si de aceea jocul se opreste cand
la hora isi fac aparitia preotul Belciug si familia invatatorului Herdelea. Dar hora poate fi
interpretata, in plan simbolistic, si ca un joc al destinului cu atat mai mult cu cat in satul
transilvanean al vremii hora reprezentat un bun prilej pentru intemeierea viitoarelor familii.

Jocul energic al dansatorilor evidentiaza bucuria si vitalitatea tinerilor aflati la

inceputul traseului lor existential. Alegerea lui Ion de a parasii, impreuna cu Ana, hora poate
sugerea intentia celor doi de a forta limitele unui destin prestabilit. Nu in cele din urma, tema
erosului este prefigurata tot de la scena horei. Ion alege sa o joace pe Ana, fata urata, dar
boagata, desi o iubeste pe Florica, fata frumoasa, dar saraca.

Scena nuntii taranesti a lui Ion cu Ana este semnificativa pentru viziunea despre
lume a autorului, in masura in care se observa amestecul de traditional si modern. Nunta
taraneasca este prezentata in premierea traditioala, dupa tipicului nuntilor taranesti: ospatul
tine trei zile, sunt prezenti calaretii care trag din pistoale, tinerii care chiuie, jocul miresei etc.
De la planul exterior, naratorul sondeaza in continuare constiinta celor doi miri, recurgand la
tehnica moderna a stilului indirect liber. Ana devine din ce in ce mai constienta ca Ion nu o
iubeste, incoltindu-i in minte tot mai accentuat ideea mortii. De asemenea, Ion constientizeaza
parca pentru prima data ca, odata cu pamanturile lui Vasile Baciu, trebuie sa o ia de nevasta
pe Ana care asa impopotonata cum era acum ii parea si mai urata.

Viziunea traditionala a scriitorului asupra lumii se tradeaza prin simetria incipit

final.

Incipitul romanului surpinde imaginea drumului care duce spre satul pripas. Acest
drum poate fi considerat un liant care face legatura dintre realitatea reala si realitatea
fictionala: prin intermediul drumului cititorul este introdus in lumea fictiunii. Drumul, alb,
lafel ca energia cu care tinerii joaca Somesana sugereaza vitalitatea si bucuria inceputului.
Ideea este accentuata de utilizarea unor vorbe personificatoare in reprezentarea drumului: se
desprinde, trece, spinteca, alearga, se pierde. Descrierea drumului poate fi
considerata o scena de perspectiva finalista prefigurand traseul existential a protagonistului.

Finalul surpinde aceeasi imagine a drumului care iese din satul Pripas si se pierde
in soseaua cea mare si fara inceput. Daca la inceput drumul era neted, vesel, alb, in final ne
intampina imaginea unui drum batatatorit, semn ca timpul si-a lasat amprenta asupra
existentei umane. Afirmatia naratorului: satul a ramas inapoi acelasi: cativa oameni au murit,
iar altii i-au luat locul da seama de o viziune tipic traditionala, si anume aceea ca dramele
individuale nu produc mutatii, nu afecteaza omogenitatea lumii.

Conflictul principal este unul exterior si consta in lupta pentru pamant in satul
transilvanean Pripas. Discursul narativ dezvolta si conflicte secundare care-l au in centru pe
protagonist: conflictul intre Ion si Simion Lungu, intre Ion si Vasile Baciu, intre Ion si George
Bulbuc etc. Se observa, de aemnea, si un conflict national, intre romanii din Transilvania si
autoritatile Imperiului Austro-Ungar. Opresiunea politica este resimtita in deosebi de
intelectualii satului. Modernitatea romanului consta si in dezvoltarea unui conflict interior, in
cazul lui Ion al carui suflet este scindat intre cele doua porniri contradictorii: Glasul
pamantului si Glasul iubirii.

Din punct de vedere compozitional, romanul Ion surpinde doua planuri narative,
diferite, dar care se intersecteaza: un plan urmareste viata si drama lui Ion, iar celalat are in
centru intelectualitatea satului. Trecerea de la un plan narativ la altul se realizeaza prin
alternanta. Scriitorul recurge la tehnica contra punctului pentru a surpinde aceeasi ideatica in
planuri diferite. Astfel cand in planul taranimii prezinta nunta lui Ion cu Ana, in planul
intelectualitatii este surpinsa nunta Laurei cu George Pintea. De asemenea, cand in planul
taranimii este dezvoltat conflictul dintre Ion si Vasile Baciu, in planul intelectualitatii este
surpins conflictul dintre preotul Belciuc si familia de invatatori Herdelea.

Sunt de parere ca romanul Ion de Liviu Rebreanu surpinde viziunea traditionala a

scriitorului asupra lumii fiind vizibile, insa, si elemente de modernitate.

Am in vedere cand afirm aceasta, alegerea scriitorului de a aborda tematica rurala si

de a aduce in prim-plan imaginea taranului. Cu toate acestea, imaginea taranului nu mai este
idealizata ca in literatura samanatorista, omul rudimentar fiind prezentat in umila si precara
lui realitate sociala, trasatura care-l apropie pe rebreanu de viziunea naturalista. Mai apoi, in
maniera traditionala autorul surpinde relatia omului cu destinul, fiinta umana supusa unui
destion prestabilit. Lumea satului, neidealizata este redata, in roman printr-un grad inalt de
obiectivitate, fapt care l-a determinat pe criticul literar Eugen Lovinescu sa-l numeasca pe
Rebreanu ctitor al romanului romanesc modern

In concluzie prin viziunea originala a scriitorului asupra lumii, prin modernitatea

constructiei protagonistului, prin gradul inalt de obiectivitatea, romanul Ion de Liviu
Rebreanu poate fi considerat un punct de referinta petru inceputurile modernitatii din perioada
interbelica