Moara cu noroc

de Ioan Slavici

Realismul este un current literar aparut in secolul al XlX-lea impotriva

romantismului. Acesta isi propunea sa prezinte realitatea in mod veridic, prin tehnica
detaliului, a indicilor spatio-temporali precisi, personajul ilustrat este tipic in imprejurari
tipice, iar relatarea se face in mod obiectiv prin marcile specifice, narator omniscient si
omnirezent, intamplarile realizandu-se la persoana a lll-a.
In literatua romana realismul a fost reprezentat de Liviu Rebreanu, I. L. Caragiale,
Barbu Sfanescu Delavrancea si de Ioan Slavici.
Ioan Slavici a fost un scriitor si jurnalist roman. Printre creatiile sale se enumera:
“Popa Tanda”, “Moara cu noroc”, “Mara”, “Gura satului” o monografie a spatiului
transilvanean si secolul al XlX-lea. El prezinta cu obiectivitate viata oamenilor din mediul
rural, intr-un mod veridic, fara idealizare.
Nuvela este specia genului epic in proza, cu un singur fir narativ, urmarind un
conflict unic, concentrat, personajele nu sunt numeroase, fiind caracterizate succint, in
functie de contributia lor la desfasurarea actiunii. Aceasta prezinta fapte intr-un singur
conflict, cu o intriga riguros construita, accentul fiind pus mai mult pe definirea
personajului decat pe actiune.
Nuvela “Moara cu noroc”, aparuta in volumul de debut “Novele din popor”, din 1881,
este realista de factura psihologica, Ioan Slavici fiind considerat creatorul acestui tip de
nuvela.
Titlul are conotatii simbolice, ironice si tragic, putand fi interpretat per contrarium:
fosta moara parasite si scoasa din uz, devenita carciuma. Naratorul omniscient avizeaza
cititorul ca: “Moara a incetat a mai macina si s-a prefacut in carciuma si loc de adapost
pentru tot drumetul oboist si mai ales pentru acela pe care noaptea-l apuca pe drum”. In
simbolistica mitologica se interpreteaza faptul ca acel loc devine prielnic pentru atragerea
duhurilor necurate: “Sugestia locului diabolizat de moara parasite”se manifesta prin
destinul tragic al protagonistului.
Tema nuvelei este proiectata pe fundalul societatii ardelene de la sfarsitul secolului
al XlX-lea. Presupune dezumanizarea omului cuprins de patima banului. Lacomia pune
stapanire pe om si va schimba destinul unui suflet lipsit de cumpatare si pastrare a
echilibrului.
“Moara cu noroc”este alcatuita din saptesprezece capitole, are o compozitie de tip
clasic, unitara, cu o actiune gradata, punct culminant in capitolul al XVll-lea, cu
deznodamant dramatic, succesiune momentelor subiectului evidentiind psihologii
complexe.
Relatiile temporale definesc un timp real, actiunea desfasurandu-se pe parcursul
unui an, incepand in preajma zilei de Sf. Gheorghe (23 aprilie) si terminandu-se pe Paste.
Perspectiva spatiala este reprezentata de un spatiu exterior, real, hanul, aflat la o rascruce
de drumuri inre Ineu si Fundeni.
In exopzitiune, se ilustreaza detaliat reperele spatial: moara cu noroc se afla in valea
dinstre dealuri, la o rascruce, pe unde treceau turme de porci spre si dinspre targ: “Ori din
care parte ar veni, drumetul se bucura cand o zareste din culmea dealului plesuv, caci,
venind dinspre locuri rele, ea il vesteste ca a scapat norocos”. Aici sunt prezentate
personajele nuvelei Ghita, sotia sa Ana, cei doi copii ai lor si batrana, soacra acestuia.
Ghita cizmar sarac, dar onest, harnic si muncitor, hotaraste sa ia in arenda carciuma de la
moara cu noroc, pentru a castiga rapid bani. O vreme, la moara afacerile merg bine, iar
primele semne ale bunastarii si ale armoniei in care traieste familia, nu intarzie sa apara.
Intriga se declanseaza odata cu aparitia la moara cu noroc a lui Lica Samadaul, “om
cu stare, care poate sa plateasca grasunii pierduti ori pe cei furati”.
Desfasurarea actiunii urmareste procesul alienarii lui Ghita. Acesta intelege ca
trebuie implicare in afacerile necinstite ale lui Lica. Din dorinta de a se imbogati,
carciumarul se indeparteaza de Ana si devine treptat complicele lui Lica la diveese
nelegiuri: jefuirea arendasului, uciderea unei femei si a unui copil. Conflictul psihologic se
amplifica treptat, pe masura ce Ghita se implica in afacerile necinstite ale lui Lica. Speriat
de atitudinea samadaului, Ghita isi cumpara doua pistoale, si ia inca o sluga, pe Marti, “un
ungur inalt ca un brad”si doi catei. Ana vede ca barbatul ei este ingandurat, se
instraineaza de ea si de copii, se facuse “mai de tot ursuz”, se enerva din nimic “nu mai
zambea ca inainte”, iar ea se teme sa in intrbe ce are, deoarece el se mania cu usurinta.
Punctual culminant il constituie momentul in care Ghita consolandu-se ca un las
“asa mi-a fost randuit”, accepta sa plece si se gandeste ca se va intoarce pe inserat cu
Pintea si il vor prinde pe Samadau. Ana, dezamagita de comportarea sotului ei, despre care
spune ca “nu e decat o muiere imbracata in haine barbatesti” se arunca in bratele lui Lica,
dupa care il roaga sa o ia cu el. Samadaul o respinge cu indiferenta si o sfatuieste sa se
impace cu sotul ei.
Deznodamntul este marcat de impresionarea lui Pintea, de faptul ca Ghita isi
sacrifice nevasta pentru a-l prinde pe Lica “tare om esti tu, Ghita”. Acestia se intorc la han,
Ghita isi incheie socotelile cu nevasta sa, pe care o injunghie, considerand ca nu mai astfel
ii scapa sufletul de pacatul tradarii “ana era intinsa la pamant si cu pieptul plin de sange
cald, iara Ghita o tinea sub genunchi si apasa cutitul mai adanc spre inima ei”. Raut isi
descarca pistolul in ceafa lui Ghita, care “cazu fara sa mai poata afla cine l-a impuscat”.
Lica incearca sa fuga, dar calul este oboist de atata alergatura. Pintea il zareste la lumina
focului pus la han si striga atat de tare “incat rasuna toata valea”. Auzindu-I glasul, Lica
“isi tinti ochii la un stejar uscat,apoi isi incorda toate puterile si se repezi inainte”. Pintea il
gaseste “cu capul sfaramat la tulpina stejarului” si, ca sa nu afle nimeni ca ii scapase din
nou, ii impinge trupul in valurile raului.
Ghita personaj principal, rotund, ce are un statut initial de cizmar, este harnic,
sincer, este un factor de decizie, are spirit protector si este iubitor. Se incadreaza in
tipologia omului impatimit, ce se dezumanizeaza din patima banului devenind introvertit,
egoist si fals, compice la crima si furt, disperat si lacom. Ana personaj secundar, rotund,
sotie iubitoare, frumoasa, cinstita este un model de sotie si mama, este un partener
spiritual pentru Ghita care dupa schimbarea acestuia, devine lipsita de demnitate,
instrainata si tradatoare. Lica Samadaul este un geniu malefic ce destrama familia unita.
Este un criminal, autoritar si hot. Batrana este soacra lui Ghita, mama Anei, are valoare
simbolica, repezentand vocea intelepciunii.
Conflictul initial este cel interior, in sufletul lui Ghita, el nu este un om depravat, ci
lupta cu constiinta sa. Trebuie sa aleaga intrea a ramane un om cinstit, dar sarac, sau sa
se imbogatesca si sa faca compromisuri. Prin stilul indirect si liber si prin monologul
interior, naratorul dezvaluie chinurile sufletesti ale carciumarului “se gandea ca ar fi fost
mai bine sa n-aiba nevasta si copii” si sa poata spune “Prea putin imi pasa!”.
Conflictul exterior este de doua feluri. Cel erotic intre Ghita si Ana, in care el devine
mohorat si violent, ii plac jocurile crude si primejdioase, avand gesture de o brutalitate
neinteleasa fata de Ana. Un alt conflict este cel social intre Ghita si Lica, care ilustreaza
realitatile comunitati ardelenesti, reprezentate de neputinta lui Ghita de a-si schimba
statutul social din cauza afacerilor ilicite, in care influenta decisiva o are forta banului.
Perspectiva narativa este obiectiva, naratorul fiind omniscient si omniprezent, iar
relatarea se face la persoana a lll-a pe un ton neutru.
Arta narativa este realizata de relatia dintre incipit si final,care creeaza o simetrie
compozitionala. La inceput batrana indeamna la modestie “Omul sa fie multumit cu
saracia sa, caci, daca e vorba, nu bogotia, ci linstea colibei tale te face fericit”, iar la final
plina de resemnare “Simteam eu ca nu are sa iasa bine; dar asa le-a fost data”. Alte tehnici
narrative sunt: tehnica punctului de vedere, tehnica anticiparii, tehnica inlantuirii treptate,
cronologice si cauzale, tehnica bulgarelui de zapada.
In opinia mea, “Moara cu noroc” ilustreaza. Sub aspect epic si estetic, viziunea lui I.
Slavici privind idea de om sarac, dar fericit, in antiteza cu omul dezumanizat de mirajul
banului. Intregul text literar reprezinta un spatiu al ilustrarii principiului potrivit caruia,
odata ajuns unealta banului, individual este sortit esecului.
 Concluzionand, ramane remarcabila arta scriitorului de a construe dialogul si
monologul interior, dar si de a analiza gandurile si trairile interioare ale personajelor. Toate
acestea sunt redate, cu o concizie clasica. (words1379)