Sunteți pe pagina 1din 5

Moara cu noroc Caracterizarea lui Ghita Literatura este o arta a cuvantului , iar in universul fictional, personajul literar , element

sine-qua-non(constructiv) al operei epice sau dramatice, fiinta de hartie(Ronald Barthes) este si un mijloc de comunicare a viziunii despre lume a sciitorului. In contextul literarturii marilor clasici , Ioan Slavici fundamenteaza analiza psihologica in literatura romana , urmarind atat sufletul individual , cat si pe cel colectiv. Scriitorul ardelean creeaza o geografie literara cu tipurile umane si atmosfera ei specifica , pe fundalul unei civilizatii conditionate istoric si moral , o lume care se afla la granite dintre rural si urban , personajele incadrandu-se in tipologii umane si ilustrand principii etice prin destinul lor. Scriitorul se apropie foarte mult de canonul classic al junimistilor , realitatea sociala fiind reflectata fara idealizare in nuvelele si romanul sau Mara, fiind si el un dusman al formelor fara fond maioresciene. Nuvela Moara cu noroc(publicata in volumul Novele din popor 1881) se subscrie speciei literare prin dimensiunile relative reduse(17 capitole), tendinta spre veridicitate, intriga riguros construita, firul narativ unic si accentual pus pe evolutia personajului principal. In nuvela psihologica Moara cu noroc de Ioan Slavici, scriitorul moralist si clasic creeaza personaje complexe si verosimile, in constructia carora se reunesc doua perspective esentiale: realismul psihologic si clasicismul. Destinul personajelor pare dirijat de puterea de seductie a banilor, iar dincolo de aceasta aparenta, prin fiecare erou se implineste o soarta pusa sub semnul hybrisului (orgoliului exacerbat), precum in tragedia greaca. Personajele sunt numeroase si de toate categoriile. In prim-plan de afla protagonistul Ghita, acompaniat de Ana si Lica. In plan secund, jandarmul Pintea, apoi oamenii samadaului, slugile. Ghita este cel mai complex personaj din nuvelistica lui Slavici, al carui destin ilustreaza consecintele nefaste ale setei de inavutire. Complexitatea si capacitatea de a ne convinge in mod convingator fac din Ghita un personaj rotund. Personajul evolueaza de la tipicitate, sub determinare sociala (carciumarul dornic de avere), la individualizare, sub determinare psihologica si morala. El parcurge un traseu sinuos

al dezumanizarii, cu framantari sufletesti si ezitari. Ezita intre cele doua cai simbolizate de Ana (valorile familiei, iubirea, linistea colibei) si de Lica (bogatia, atractia malefica a banilor). Se arata slab in fata tentatiilor si sfarseste tragic. Ipostaza de personaj tragic, care se confrunta cu o forta mai puternica decat sine, in urma careia iese invins, este prefigurata si de titlu. Titlul confera ambiguitate si ilustreaza prin procedeul antifrazei ironia autorului, fiind construit cu scopul de a scoate in evidenta conotatiile antinomice ale termenilor. Slavici foloseste cuvantul moara si nu han pentru a-i extinde sensul, moara fiind un loc al miscarii neintrerupte, un punct in care se schimba balanta destinului unui personaj. Este un univers al patimilor, prin care omul ajunge la adevarata coborare in infern, un loc al pervertirii sufletesti, in care se altereaza principiile sanatoase ale vietii, pentru ca moara macina destinele, asa cum este prezentata si in alte opere literare, precum Moara lui Califar, de Gala Galaction si chiar in Don Quijote de la Mancha de Miguel Cervantes. Alcatuita din 17 capitole, nuvela are un subiect concentrat, de-a lungul caruia se urmareste conflictul interior al personajului, surprins in devenire. In expozitiune, Ghita, cizmar sarac, hotaraste sa ia in arenda carciuma de la Moara cu noroc. Carciuma este asezata la o rascruce de drumuri, izolata de restul lumii, inconjurata de pustietati intunecoase. O vreme, afacerile lui Ghita prospera, acesta fiind recunoscut pentru sociabilitatea sa si pentru tenta umana pe care o confera locului. Relatiile de familie sunt de asemenea infloritoare, batrana fiind garantul ordinii morale. Odata cu aparitia lui Lica Samadaul, seful porcarilor, se declanseaza intriga nuvelei, precum si conflictul interior al lui Ghita. Desfasurarea actiunii ilustreaza procesul instrainarii carciumarului fata de familie, care, innebunit de ideea inavutirii, devine complicele lui Lica la diverse nelegiuiri(pradarea arandasului, uciderea vaduvei). Mustrarile de constiinta ale lui Ghita alterneaza cu momentele sale de sinceritate, in care isi cere iertare de la sotie. Carciumarul se aliaza cu jandarmul Pintea, fostul tovaras al lui Lica, deoarecere desi doreste demascarea Samadaului, vrea sa pastreze si o parte din castigurile ilegale. Punctul culminant reprezinta certitudinea dezumanizarii definitive a lui Ghita. La sarbatorile Pastelui, Ghita isi arunca sotia in bratele lui Lica, in timp ce pleaca in cautarea

jandarmului pentru a-l instiinta ca Samadaul are la el banii furati. Dezgustata de lasitatea sotului, Ana i se daruieste lui Lica. Cand afla acest lucru, Ghita o omoara, fiind la randul sau ucis din ordinul lui Lica, de catre Raut. Deznodamantul este tragic. Un incendiu provocat de oamenii lui Lica mistuie carciuma, iar porcarul sfarseste prin a se sinucide pentru a nu fi prins de Pintea. Singurii supravietuitori sunt batrana si copiii, exemplificand finalul moralizator al nuvelei. In centrul nuvelei se afla protagonistul Ghita care concentreaza in devenirea sa, intreaga problematica a operei. Personajul se abate de la norma morala enuntata la inceputul nuvelei si de aceea va evolua inevitabil spre un sfarsit tragic, intrand intr-un conflict interior cu o forta mai puternica decat elpatima pentru bani. Cinstei si bunatatii le ia locul ispita irezistibila a imbogatirii si compromisul moral pe care aceasta il implica. Dupa ce il cunoaste pe Lica Samadaul, eroul nostru a devenit mereu asezat si pus pe ganduri, se facuse mai de tot ursuz, se aprindea petru orice lucru de nimic, nu mai zambea ca mai inainte. Desi la prima intalnire incearca sa riposteze autoritatii lui Lica si sa nu accepte cardasia cu el, Ghita nu are forta de a renunta la bogatia ipotetica enuntata de acesta si treptat ii accepta jocul. Este momentul psihologic ce marcheaza inceputul degradarii psihice si morale a personajului. Conflictul interior prevaleaza actiunile, gesturile si atitudinile lui tradeaza incertitudinea si teama, deoarece doreste sa ramana cinstit in ochii comunitatii dar si sa continue sa-i fie complice lui Lica la nelegiuirile sale. Astfel, o arunca pe Ana in bratele Samadaului gandindu-se ca femeile sunt slabiciunea acestuia, desi fierbea in el cand ii vedea fata strabatuta de placerea jocului. Desi devine complicele lui Lica in oradarea arandasului si uciderea vaduvei, fondul de umanitate din sufletul lui Ghita iese la iveala cand se gandeste sa renunte si sa plece de la Moara cu noroc . Fire slaba, nu are curajul sa ia aceasta decizie si devine victima lui Lica pentru ca acesta ii descopera slabiciunea pentru bani:Vedea banii gramada inaintea sa si i se impaienjeneau ochii; de dragul acestui castig ar fi fost gata sa-si puna pe un an, doi , capul in primejdie. Aceasta patima ii perverteste sufletul si-l invinge, devenind un personaj tragic. Pas cu pas , scriitorul demonteaza mecanismul sau sufletesc , iar eroul devine, finalmente, la fel ca personajul rebrenian, Ion, o victima a societatii, care dispretuieste saracia , si a imensului sau orgoliu.

Mijloacele de carcaterizare indirecta sunt predominante si diversificate. Naratorul noteaza gesturile, replicile , reactiile personajelor, surprinde relatiile dintre ele si curgerea gasdurilor acestora.Dialogul este reprezentativ pentru ilustrarea unor trasaturi de carcater , de exemplu in scena din incipitul nuvelei , in care Ghita si soacra sa, afalti pe pozitii opuse, isi reliefeaza schemele mentale si comportamentale. Prin intermediul unor secvente de monolog interior sunt redate gandurile si framantarile personajelor. Iluistrativ in acest sens este monologul interior al lui Ghita, in momentul in care se simte definitiv pierdut, acceptandu-si soarta : Ce sa-mi fac daca e in mine ceva mai tare decat vointa mea?Nici cocosatul nu e insusi vinovat ca era cocoase in spinare. Caracterizarea protaginistului se realizeaza si din perspectiva altor personaje, cum este, de exemplu ,cazul Anei, care observa modificarile comportamentale si afective ale sotului sau: samtea ca de catva timp barbatul ei s-a schimbat. Drama lui Ghita este accentuata prin confruntarea cu ceilalti(Lica,Ana), dar si cu morala publica. Situatia sa este prezentata prin intermendiul unei reuniri de trei elemente, ca in scena de teatru: personajul trialogic. Astfel, carcaterizarea indirecta desprinsa din relatia cu celelalte personaje este spectaculoasa. Sotia lui Ghita e un personaj introdus in naratiune tocmai pentru a pune in lumina figura pregnanta a acestuia. La inceput, prea tanara, prea asezata si oarecum prea blanda la fire , ea este prima care inregistreaza schimbarea de comportament a sotului ei si-l avertizeaza asupra faptului ca Lica este un om rau si primejdios. Pe un alt plan, ea evolueaza in acelasi ritm cu Ghita,. degradandu-se moral: ea il accepta pe Lica mai intai din dorinta de a-si recastiga sotul , ulterior din razbunare, si in final din placere intr-o complexitate a trairilor care fac din ea un personaj memorabil. Personajul principal din nuvela este unul complex, in jurul lui polarizandu-se intreaga actiune. El intra in relatie cu toate celelalte personaje , care ii nuanteaza evolutia. Framantarile si transformarile sale interioare sunt urmarite cu atentie si sunt

redate fie direct de catre narator, fie prin stil indirect liber de catre alte personaje sau de catre el insusi. Personajul poarta un nume obisnuit , ceea ce sugereaza ca este reprezentantul inei intregi categorii sociale :oameni modesti , aparent simpli, dar cu trairi sufletesti intense , profunde si intunecate. Omul nu se ridica insa la inaltimea patronului sau, Sfantul Gheorghe, care a triumfat asupra balaurului. Ghita se confrunta cu lacomia din el, dar nu o invinge. Caracterizare directa realizata de narator este prezenta in descrierea aspectului fizic al personajelor, cum este si in cazul lui Ghita.Naratorul ii construieste o prosopografie simpla: inalt si spatos. De asemenea el este prezentat , la inceput, ca fiind harnic si priceput , om harnic si sarguitor, om cu minte care intelegea ce se petrecea , ca mai apoi sa devina mai de tot ursuz , si din ce in ce mai impulsiv :isi pierdea lesne cumpatul. In opinia mea , destinul tragic al protagonistului are un rol moralizator, potrivit avertismentului rostit de batrana in prolog, personaj raisonneur. Consider ca drama familiei carciumarului este generata, in mare parte, de esecul comunicarii. Framantat interior, Ghita ajunge sa piarda nu numai increderea in sine, ci si increderea sotiei sale, Ana. Neincrederea genereaza izolare , iar izolarea duce la ruptura. Fericirea data de linistea colibei in care domneste armonia este inlocuita cu nefericirea data de goana dupa bogatie, instituta in urma unui simbolic pact cu diavolulmotiv literar de larga circulatie in literartura romana si universala, de la Dante Alighieri si pana la Bulgakov(Maestrul si Margareta) sau I.L.Caragiale in La hanul lui Manjoala. Concluzionand, prin particularitatile de realizare a personajelor din nuvela Moara cu noroc, prozatorul dovedeste finete in observarea miscarii psihologice, in detectarea zonelor obscure ale psihicului uman.