Moara cu noroc

de Ioan Slavici

1. Tema si viziunea despre lume

“Moara cu noroc” de Ioan Slavici , a fost publicata in 1881 in volumul “Novele din popor” fiind o
nuvela realista de factura psihologica, reprezentativa pentru viziunea lui Slavici asupra lumii si asupra
vietii satului transilvanean. Ioan Slavici este unul dintre adeptii realismului clasic.
Titlul este alcatuit din doua substantive, dintre care “moara” este o metafora a vietii ce “macina
destine”, o miscare circulara, repetitiva ce duce la pierderea esentei umane, iar “noroc” reprezinta
binele dorit de om.
Tema nuvelei este reprezentata de dezumanizarea sub puterea banului, consecintele in plan
individual, dar si social ale dorintei de depasire a conditiei sociale prin inavutire.
Slavici prezinta în aceasta nuvela viziunea unui spirit moralist, care pune deasupra tuturor
valorilor false si trecatoare pe cele stabile: cinstea, dragostea pentru familie si echilibrul. Aceasta viziune
este accentuata de un alt personaj al nuvelei, care nu are niciun rol în actiunea propriu-zisa, îndeplinind
functia de "purtator de cuvânt" al autorului - soacra lui Ghita. Ea este cea care induce, de la început,
teama ca banul va distruge echilibrul familiei. Tot ea este cea care, pastrându-si aceeasi rigoare morala,
transmite în final mesajul optimist al scriitorului, acela ca, în ciuda celor întâmplate, viata trebuie sa îsi
urmeze cursul firesc, sa mearga "mai departe", iar cei ramasi nu vor mai trebui sa se lase dusi asa usor
de ispita banului: "Apoi ea lua copiii si pleca mai departe". Universul operei este construit intr-o lume in
care banul reprezinta puterea si mijlocul prin care se pot deschide drumuri: „caci banul, zicea
batrana,drege toate lucrurile”. Acesta este vazut ca un simbol al existentei materiale ce va duce la o
lume lipsita de onestitate, in care pana si administratia si justitia sunt corupte. Ghita devine o victima a
banului, de aceasta patima folosindu-se antagonistul pentru a-l implica in afacerile lui necurate si in
acest mod distrugandu-i imaginea unui carciumar onest si cinstit. Asadar, puterea banului duce in cele
din urma spre un proces de instrainare, spre dezumanizare, inavutirea perturband echilibrul general al
familiei. Slavici aseaza in centrul actiunii familia, dar accentul cade pe noile relatii sociale in care banul
incepe sa aiba puteri nelimitate. El are in vedere caracteristicile de baza ale unei familii-autoritatea
barbatului, care reprezinta stalpul familiei, dorind prosperitatea ei si inocenta, conditia inferioara a
femeii, ce era considerata o umbra a barbatului. Este o lume in care raul nu este absolut, dar poate fi
dominat, cand delicventul se poate „converti”, recupera din punct de vedere social si moral(Pintea). El
poate fi considerat un alter-ego al lui Ghita, fiindca si el l-a ajutat in afacerile lui Lica.
Perspectiva narativa este obiectiva. Intamplarile sunt relatate la persoana a III-a din perspectiva
unui narator detasat, omniscient si omniprezent. Interferenta dintre planul naratorului si cel al
personajelor se realizeaza prin stilul indirect liber : „ Ana isi calca pe inima si se dete la joc. La inceput se
vedea c-a fost prinsa de sila; dar ce avea sa faca? La urma urmelor, de ce sa nu joace?”. De asemenea,
apare tehnica punctului de vedere in interventiile simetrice ale batranei, din incipitul si excipitul nuvelei.
Ea afirma la inceput, intr-o discutie cu Ghita ca: Omul sa fie multumit cu saracia sa...nu bogatia, ci
linistea colibei tale te face fericit!”, iar la sfarsit pune intamplarile tragice din nuvela pe seama destinului
necrutator: „asa le-a fost data”. Simetria incipit-final se realizeaza datorita focului ce a dus la distrugere,
pierdere, dar si la purificare: „un trunchi inalt pe jumatate ars...” (cap II), „oase iesind...din cenusa”(cap
XII)
Fiind o nuvela psihologica conflictul central este unul moral, conflictul interior al protagonistului.
Personajul principal, Ghita, oscileaza intre dorinta de a ramane om cinstit, pe de o parte, si dorinta de a
se imbogati alaturi de Lica, pe de alta parte. Conflictul interior se reflecta in plan exterior, in
confruntarea dintre carciumarul Ghita si Lica Samadaul.
In nuvela realista, spatiul si timpul sunt precizate. Carciuma de la Moara cu noroc este asezata la
rascruce de drumuri, izolata, inconjurata de pustietati intunecoase. Actiunea se desfasoara pe parcursul
unui an, intre repere temporale: de la Sf. Gheorghe, pana la Pastele din anul urmator. Stilul nuvelei este
sobru, concis fara podoabe. Limbajul naratorului si al personajelor valorifica aceleasi registre stilistice:
limbaj regional, ardelenesc, limbaj popular, oralitatea.

Ghita apare în expozitiunea nuvelei ca un om nemultumit de conditia sa modesta de cizmar, om

blând, harnic si cinstit, care ia în arenda cârciuma de la Moara cu noroc, vazând în aceasta oportunitate
o afacere profitabila pentru familia sa, formata din sotia Ana, doi copii si soacra lui. Lucrurile merg într-
adevar bine, iar viata lor e linistita si lipsita de grija banilor, pâna în momentul în care la han îsi face
aparitia Lica Samadaul, stapânul porcarilor si al locurilor, personaj sub influenta caruia Ghita va suferi
transformari dramatice. Acest moment constituie intriga actiunii.

Întreaga desfasurare a actiunii conduce spre sfârsitul tragic al personajelor. Desi initial se
împotrivette autoritatii lui Lica, Ghita, robit de dorinta de a avea bani, începe sa accepte compromisuri,
se îndeparteaza de familie, devine complice la crima prin marturia falsa de la proces. Punctul culminant
al degradarii sale este momentul în care îsi foloseste sotia drept momeala pentru a-l putea da pe Lica lui
Pintea, episod urmat de un deznodamânt tragic: Ana moare omorâta de Ghita, acesta este ucis de unul
dintre oamenii lui Lica, Raut, Lica da foc hanului si se sinucide pentru a nu fi prins de Pintea.

2. Particularitati de constructie a nuvelei realiste

“Moara cu noroc” de Ioan Slavici , a fost publicata in 1881 in volumul “Novele din popor” fiind o
nuvela realista de factura psihologica, reprezentativa pentru viziunea lui Slavici asupra lumii si asupra
vietii satului transilvanean. Ioan Slavici este unul dintre adeptii realismului clasic.

Titlul este alcatuit din doua substantive, dintre care “moara” este o metafora a vietii ce “macina
destine”, o miscare circulara, repetitiva ce duce la pierderea esentei umane, iar “noroc” reprezinta
binele dorit de om.
Tema nuvelei este reprezentata de dezumanizarea sub puterea banului, consecintele in plan
individual, dar si social ale dorintei de depasire a conditiei sociale prin inavutire.
Nuvela este creatia epica in proza,cu un singur fir narativ,cu o constructie epica riguroasa,cu un
numar relativ redus de personaje care graviteaza in jurul personajului central.
O prima particularitate a nuvelei psihologice consta in titlul operei ce capata valoare anticipativ-
morala, “Moara cu noroc” fiind numele unui han care nu aduce noroc nimanui este un loc blestemat, de
care nimeni nu are parte: “cinci cruci stau inaintea morii…acolo unde vezi o cruce, a aflat un om o
bucurie ori a scapat de o primejdie”.
 O a doua particularitate o reprezinta tem ace vizeaza problematica morala, in acest caz
infatisand procesul de dezumanizare ca rezultat al dorintei de imbogatire si consecintele pe care setae
de inavutire le are asupra omului. Fiind o nuvele realista, timpul si spatiul sunt precizate. Actiunea se
deruleaza in contextual societatii ardelenesti de la sfarsitul sec. al XIX-lea, intre doua repere temporale
cu semnificatie religioasa: de la Sf. Gheorghe, pana la Pastele din anul urmator, conturand o anumita
realitate in care banul este vazut ca un simbol al existentei materiale, o lume lipsita de onestitate, in
care pana si administratia si justitia sunt corupte.
O alta particularitate este faptul ca accentul nu cade pe actul povestirii, ci pe conflictul interior al
personajului principal prezentat printr-o gradatie ascendenta(climax). La inceput este onest, cinstit dar
pe parcurs involueaza, “se aprindea pentru orisice lucru de nimic”, “nu mai zambea ca inainte, ci radea
cu hohot, incat iti venea sa te sperii de el” si “isi pierdea repede cumpatul”. Personalitatea puternica a
lui Lica scotand tot ce este mai rau din carciumar-lacomia-de acesta patima folosindu-se antagonistul
pentru a-l atrage in afacerile lui necurate si pentru a-I distruge imaginea si –biografia-trecutul lui nefiind
tocmai unul decent in ceea ce priveste situatia materiala.
Apare personajul central, simbolic-batrana- ce reprezinta o voce a ratiunii, “raisoneur”, un
mesager. In incipit batrana spune: “omul sa fie multumit cu saracia sa…”, presimtirea ei se adevereste in
finalul operei: “simteam eu ca nu are cum sa iasa bine”.
Perspectiva narativa este obiectiva. Intamplarile sunt relatate la persoana a III-a din perspectiva
unui narator detasat, omniscient si omniprezent, care prin verosimilitatea aspectelor prezentate, bine
localizate in timp si spatiu, reflecta o stare de fapt a epocii. Interferenta dintre planul naratorului si cel al
personajelor se realizeaza prin stilul indirect liber : „ Ana isi calca pe inima si se dete la joc. La inceput se
vedea c-a fost prinsa de sila; dar ce avea sa faca? La urma urmelor, de ce sa nu joace?”. De asemenea,
apare tehnica punctului de vedere in interventiile simetrice ale batranei, din incipitul si excipitul nuvelei.
Ea afirma la inceput, intr-o discutie cu Ghita ca: Omul sa fie multumit cu saracia sa...nu bogatia, ci
linistea colibei tale te face fericit!”, iar la sfarsit pune intamplarile tragice din nuvela pe seama destinului
necrutator: „asa le-a fost data”. Simetria incipit-final se realizeaza datorita focului ce a dus la distrugere,
pierdere, dar si la purificare: „un trunchi inalt pe jumatate ars...” (cap II), „oase iesind...din cenusa”(cap
XII)
Fiind o nuvela psihologica conflictul central este unul moral, conflictul interior al protagonistului.
Personajul principal, Ghita, oscileaza intre dorinta de a ramane om cinstit, pe de o parte, si dorinta de a
se imbogati alaturi de Lica, pe de alta parte. Conflictul interior se reflecta in plan exterior, in
confruntarea dintre carciumarul Ghita si Lica Samadaul.Stilul nuvelei este sobru, concis fara podoabe.
Limbajul naratorului si al personajelor valorifica aceleasi registre stilistice: limbaj regional, ardelenesc,
limbaj popular, oralitatea.

Ghita apare în expozitiunea nuvelei ca un om nemultumit de conditia sa modesta de cizmar, om

blând, harnic si cinstit, care ia în arenda cârciuma de la Moara cu noroc, vazând în aceasta oportunitate
o afacere profitabila pentru familia sa, formata din sotia Ana, doi copii si soacra lui. Lucrurile merg într-
adevar bine, iar viata lor e linistita si lipsita de grija banilor, pâna în momentul în care la han îsi face
aparitia Lica Samadaul, stapânul porcarilor si al locurilor, personaj sub influenta caruia Ghita va suferi
transformari dramatice. Acest moment constituie intriga actiunii.
 Întreaga desfasurare a actiunii conduce spre sfârsitul tragic al personajelor. Desi initial se
împotrivette autoritatii lui Lica, Ghita, robit de dorinta de a avea bani, începe sa accepte compromisuri,
se îndeparteaza de familie, devine complice la crima prin marturia falsa de la proces. Punctul culminant
al degradarii sale este momentul în care îsi foloseste sotia drept momeala pentru a-l putea da pe Lica lui
Pintea, episod urmat de un deznodamânt tragic: Ana moare omorâta de Ghita, acesta este ucis de unul
dintre oamenii lui Lica, Raut, Lica da foc hanului si se sinucide pentru a nu fi prins de Pintea.

3. Constructia unui personaj

Ghita este personajul principal al nuvelei “Moara cu noroc” de Ioan Slavici. El este un personaj
complex, mobil, realist, “rotund”, al carui destin ilustreaza consecintele nefaste ale dorintei de
imbogatire.
Statutul initial al personajului este reliefat in dialogul din incipitul nuvelei, dintre soacra si Ghita,
in care se confrunta doua conceptii despre viata/fericire: batrana este adepta valorilor traditionale, in
timp ce Ghita, capul familiei, doreste bunastarea materiala. Ghita, cizmar sarac, dar om harnic, bland si
cumsecade, sot iubitor, ia in arenda carciuma de la Moara cu noroc, pentru a castiga rapid bani, ca sa-si
deschida un atelier. Cu ajutorul caracterizarii directe, autorul realizeaza portretul fizic al lui Ghita, care
este aproape absent, si redus la cateva detalii, la inceput “inalt si spatos”, apoi devine “de tot ursuz”, “se
aprindea pentru orisice lucru de nimic”, “nu mai zambea ca inainte, ci radea cu hohot, incat iti venea sa
te sperii de el” si “isi pierdea repede cumpatul”. Lica il considera un om de nadejde si chiar ii spune acest
lucru: “tu esti om, Ghita, om cu multa ura in sufletul tau, si esti om cu minte…” Intr-un prag al disperarii,
Ana il caracterizeaza pe Ghita: “nu e decat o muiere imbracata in haine barbatesti”, de unde reiese frica
si lasitatea sotului ei. Prin intermediul monologului interior, Ghita se autocaracterizeaza: “Ei! Ce sa-mi
fac?... Asa m-a lasat Dumnezeu… ce sa-mi fac daca e in mine ceva mai tare decat vointa mea? Nici
cocosatul nu e insusi vinovat ca are cocoase in spinare”.
Figura carciumarului se reintregeste prin particularitatile caracterizarii indirect: fapte, gesturi,
comportament, relatii cu celelalte personaje. Autoritatea este o caracteristica specifica acelei perioade,
Ghita indeplinind statutul de stalp al familiei, rolul lui fiind acela de a se ocupa de prosperitatea ei. Pe
parcursul operei, Ghita parcurge o involutie, devenind dintr-un om cinstit si onest, o victim a banului,
personalitatea puternica a lui Lica scotand tot ce este mai rau din carciumar-lacomia-de acesta patima
folosindu-se antagonistul pentru a-l atrage in afacerile lui necurate si pentru a-I distruge imaginea si –
biografia-trecutul lui nefiind tocmai unul decent in ceea ce priveste situatia materiala. Apariţia lui Lică
Sămădăul la Moara cu noroc tulbură echilibrul familiei, dar şi pe cel interior, al lui Ghiţă. Cu toate că îşi
dă seama că Lică reprezintă un pericol pentru el şi familia lui, nu se poate sustrage ispitei malefice pe
care acesta o exercită asupra lui, mai ales că tentaţia îmbogăţirii, dar şi a existenţei în afara normelor
etice sunt enorme: „se gândea la câştigul pe care l-ar putea face în tovărăşia lui Lică, vedea banii
grămadă înaintea sa şi i se împăienjeneau parcă ochii". La inceput Ghita incearca sa-l infrunte pe Lica:
“oameni ca mine sunt slugi primejdioase, dar prieteni nepretuiti”, nefiind dispus sa fie trasformat in
sluga si ii propune sa accepte egalitatea. Cu toate acestea, Ghiţă îşi ia toate măsurile de precauţie
împotriva lui Lică: merge la Arad să-şi cumpere două pistoale, îşi ia doi câini pe care îi asmute
împotriva turmelor de porci şi angajează o slugă credincioasă, pe Marţi. Din momentul apariţiei lui Lică,
începe procesul iremediabil de înstrăinare a lui Ghiţă faţă de familie. Devine mohorât, violent, îi plac
jocurile crude, primejdioase, are gesturi de brutalitate neînţeleasa faţă de Ana, se poartă brutal cu cei
mici. Carciumarul se trezeste implicat fara sa-si dea seama in jefuirea arendasului si in uciderea unei
femei si a unui copil. El este chemat sa depuna marturie si i se da drumul acasa numai “pe chezasie”.
Toate aceste evenimente vor duce usor la destramarea familiei, relatia lui fiind din ce in ce mai rece: isi
cumpara caini si le da mai mult atentie lor, acestia fiind un pretext pentru Ana de a remarca ca Ghita se
indeparteaza; chiar mai mult de atat, el isi vede propria familie ca pe o pedica in afacerea lui: “avea
nevasta si copii si nu putea sa faca ce-I placea”. Problemele cu care se confrunta Ghita l-au determinat
sa-si urasca si soacra: “acum el ar fi fost in stare sa-I puna degetul pegura”. Aducerea Utei la Moara cu
noroc, o face pe Ana geloasa, care isi exprima dorinta de razbunare, acuzandu-l pe sotul ei de
complicitate.
Instrainarea de familie consta si in colaborarea cu Pintea, dar nu este sincer in totalitate nici de
acesta. Ghita ii ofera probe in ceea ce priveste vinovatia Samadaului fara a-I spune jandarmului ca isi
opreste jumatate din sumele aduse de Lica. Ei pun la cale un plan, de a-l prinde pe Samadau la Moara cu
noroc, avand in posesie banii furati de la arendas, dar pentru a face acestea el aunge la ultima treapta a
degradarii morale in momentul in care orbit de furie, este dispus sa faca orice pentru a se razbuna pe
Lica si se foloseste de Ana pentru a-si indeplini scopurile personale, aruncand-o in bratele Samadaului,
dar tot el este cel gelos: “fierbea in el, cand ii vedea fata strabatuta de placerea jocului”. In ultima scena,
Ghita isi da seama ca sotia lui l-a inselat si o ucide pe Ana, încercând să o scape de chinul păcatului. La
rândul lui, Ghiţă este ucis de Răuţ, din ordinul lui Lică. Finalul este unul tragic, incat Lica le da ordin
tovarasilor sais a dea foc carciumei, iar a doua zi dimineata, batrana se intoarce cu nepotii ei si isi da
seama ca teama ei s-a adeverit: “simteam eu ca nu are cum sa iasa bine”.
4. Relatia dintre doua personaje
Ghita este personajul principal al nuvelei “Moara cu noroc” de Ioan Slavici. El este un personaj
complex, mobil, realist, “rotund”, al carui destin ilustreaza consecintele nefaste ale dorintei de
imbogatire. Statutul initial al personajului este reliefat in dialogul din incipitul nuvelei, dintre soacra si
Ghita, in care se confrunta doua conceptii despre viata/fericire: batrana este adepta valorilor
traditionale, in timp ce Ghita, capul familiei, doreste bunastarea materiala.
Ana este personajul secundar al nuvelei, ce intruchipeaza duiosia, candoarea, inocenta. Daca
sotul ei se ocupa de prosperitatea familiei pe plan material ea este responsabila de mentinerea
echilibrului spiritual in familie.
Cu ajutorul caracterizarii directe, autorul realizeaza portretul fizic al lui Ghita, care este aproape
absent, si redus la cateva detalii, la inceput “inalt si spatos”, apoi devine “de tot ursuz”, “se aprindea
pentru orisice lucru de nimic”, “nu mai zambea ca inainte, ci radea cu hohot, incat iti venea sa te sperii
de el” si “isi pierdea repede cumpatul”. Lica il considera un om de nadejde si chiar ii spune acest lucru:
“tu esti om, Ghita, om cu multa ura in sufletul tau, si esti om cu minte…” Intr-un prag al disperarii, Ana il
caracterizeaza pe Ghita: “nu e decat o muiere imbracata in haine barbatesti”, de unde reiese frica si
lasitatea sotului ei. Prin intermediul monologului interior, Ghita se autocaracterizeaza: “Ei! Ce sa-mi
fac?... Asa m-a lasat Dumnezeu… ce sa-mi fac daca e in mine ceva mai tare decat vointa mea? Nici
cocosatul nu e insusi vinovat ca are cocoase in spinare”. Batrana o vede pe Ana “prea asezata, oarecum
prea blanda la fire”. Ea era “tanara si frumoasa…frageda si subtirica…sprintena si mladioasa”.
Figura personajelor se reintregeste prin particularitatile caracterizarii indirect: fapte, gesturi,
comportament, relatii cu celelalte personaje. Autoritatea este o caracteristica specifica lui Ghita,
indeplinind statutul de stalp al familiei, rolul lui fiind acela de a asigura bunastarea materiala a ei, cat
despre conditia femeii in societate, ele nu aveau un rol semnificativ, fiind considerate o umbra a
barbatului. Pe parcursul operei cele doua personaje vor parcurge o involutie, Ghita devenind dintr-un
om cinstit si onest, o victim a banului, personalitatea puternica a lui Lica scotand tot ce este mai rau din
carciumar-lacomia-de acesta patima folosindu-se antagonistul pentru a-l atrage in afacerile lui necurate
si pentru a-I distruge imaginea si –biografia-trecutul lui nefiind tocmai unul decent in ceea ce priveste
situatia materiala, de aceea uita de tot ce este in jurul lui, cand observa o imbunatatire financiara:
“Ghita-I om harnic si sarguitor…are si el ca tot omul o slabiciune: ii rade inima cand isi vede sporul”. Ana
este un personaj reflector, actioneaza ca o “oglinda”, transformarile ei merg mana in mana cu
schimbarile lui Ghita. Ea devine dintr-o mama si sotie iubitoare, deschisa, devotata, o femeie usoara, in
conditiile in care sotul ei nu ii acorda nicio importanta. Aparitia lui Lica va perturba echilibrul si armonia
familiei. Ana este fascinate de prezenta lui, ramane privind “ca un copil uimit”. La fel ca mama ei, ea are
o intuitive despre aceasta schimbare de situatie, simtind primejdia de pe urmele lui Lica. Ea actioneaza
cu disperare la transformarile sotului ei, vrea sa-I fie de folos, dar el o respinde: “Ano…esti usoara la
minte si nu intelegi nimic”.
In jurul Anei se tese o plasa nevazuta, plasa destinului malefic. E semnificativa scena in care Ghita
il invata pe copil sa calareasca unul dintre cei doi caine pe care si i-a cumparat. Ana ii priveste cu groaza,
isi simte copilul in primejdie, dar nu vrea sa-si supere sotul, si cand acesta renunta la jocul cumplit, Ana
insasi va aseza copilul pe caine invingandu-si tema de mama din iubire pentru sot. Ea este un exemplu
de daruire si devotement. Desele vizite ale lui Lica o fac pe Ana sa fie “muncita de ganduri grele care o
imbatranira oarecum intr-un singur ceas”. Carciumarul se trezeste implicat fara sa-si dea seama in
jefuirea arendasului si in uciderea unei femei si a unui copil. El este chemat sa depuna marturie si i se da
drumul acasa numai “pe chezasie”. Toate aceste evenimente vor duce usor la destramarea familiei,
relatia lui fiind din ce in ce mai rece, chiar mai mult decat atat el o vedea ca pe o piedica in dezvoltarea
sa materiala: “avea nevasta si copii si nu putea sa faca ce-I placea”. In timp ce se intorcea de la Ineu el
are un moment de autoclasare, ceva sta la baza schimbarii lui: “la urma urmelor toate le facuse din
dragoste pentru dansa”. Aducerea Utei la Moara cu noroc, o face pe Ana geloasa, care isi exprima
dorinta de razbunare, acuzandu-l pe sotul ei de complicitate.
Ana nu are puterea de a se opune sotului ei, insa cand lucrurile duc spre distrugerea familiei, ea
isi gaseste curajul sa actioneze. O scena semnificativa ar fi momentul numararii banilor si gasirea
bancnotei rupte de catre Ana: “Ghita!...Nu te juca cu dracul! Banii astia…i-ai primit de la un singur
om…ori esti amestecat in trebile aceste ori nu… Daca-I asa, pune chiar acum caii la trasura, caci vreau sa
plec de aici cu copiii mei”. Disperarea Anei se mistuie in suflet si uneori cuvintele ii vin pe buze: “Tu ma
omori, Ghita, ma sei de viata, ma chinuiesti, ma lasi sa ma omor eu din mine”.
Instrainarea de familie consta si in colaborarea cu Pintea, dar nu este sincer in totalitate nici de
acesta. Ghita ii ofera probe in ceea ce priveste vinovatia Samadaului fara a-I spune jandarmului ca isi
opreste jumatate din sumele aduse de Lica. Ei pun la cale un plan, de a-l prinde pe Samadau la Moara cu
noroc, avand in posesie banii furati de la arendas, dar pentru a face acestea el aunge la ultima treapta a
degradarii morale in momentul in care orbit de furie, este dispus sa faca orice pentru a se razbuna pe
Lica si se foloseste de Ana pentru a-si indeplini scopurile personale, aruncand-o in bratele Samadaului.
Ea resimte acest lucru ca pe o umilinta suprema, dar tot Ghita este cel gelos: “fierbea in el, cand ii vedea
fata strabatuta de placerea jocului”. Intr-un prag al disperarii, Ana ajunge sa-l aprecieze pe Lica datorita
caracterului sau puternic “tu esti om, Lica, iar Ghita nu e decat o muiere imbrcata in haine barbatesti” si
i se daruieste lui: “isi infipse amandoua mainile in bratul lui … si-i zise <<Daca te duci…ia-ma si pe mine:
nu vreau sa-l mai vad, nu pot sa maid au fata cu el!>>”. Apropierea de Lica se fae datorita atractiei
malefic a acestuia cat si datorita dorintei de razbunare a sotiei inselate de increderea ei in sot. Ana il
paraseste in disperarea iubirii converite in ura. In ultima scena, Ghita isi da seama ca sotia lui l-a inselat
si o ucide pe Ana, încercând să o scape de chinul păcatului. La rândul lui, Ghiţă este ucis de Răuţ, din
ordinul lui Lică. Finalul este unul tragic, incat Lica le da ordin tovarasilor sais a dea foc carciumei, iar a
doua zi dimineata, batrana se intoarce cu nepotii ei si isi da seama ca teama ei s-a adeverit: “simteam eu
ca nu are cum sa iasa bine”.