Sunteți pe pagina 1din 4

“Moara cu noroc” de Ioan Slavici

Ioan Slavici este unul dintre cei mari patru clasici ai literaturii romane si se afirma ca un
deschizator de drumuri prin creearea romanului realist obiectiv si prin integrarea elementelor de
analiza psihologica in proza sa.
Nuvela “Moara cu noroc” de Ioan Slavici este publicata in 1881, in volumul de debut
“Novele din popor”, reprezentativ pentru viziunea autorului asupra lumii satului.
Aceasta este o nuvela, adica o specie epica in proza, cu o constructie riguroasa, un singur
fir narativ central. Personajele relative putine pun in evidenta evolutia personajului principal,
complex, puternic individualizat. Se observa tendinta de obiectivare a perspectivei narative,
impersonalitatea naratorului, naratiunea la persoana a-III-a, atitudinea detasata in descriere,
veridicitatea. Este o nuvela psihologica prin: tematica, modalitati de caracterizare a personajului si
de investigare psihologica, natura conflictului (interior).
Tema sustine caracterul psihologic al nuvelei: efectele nefaste si dezumanizante ale dorintei de
inavutire, pe fundalul societatii ardelenesti de la sfarsitul secolului al-XIX-lea. Din perspective sociala,
nuvela prezinta incercarea lui Ghita de a-si schimba statutul social. Din perspectiva moralizatoare, prezinat
consecintele dramatice ale setei de inavutire, scriitorul considerand ca goanna dupa avere zdruncina tihna
sufleteasca si duce la pierzanie. Din perspectiva psihologica, nuvela prezinta conflictul interior trait de
Ghita, care este sfasiat de dorinte pe cat de puternice, pe atat de contradictorii: cea de a ramane om cinstit,
pe de o parte si dorinta de a se imbogati alaturi de Lica, pe de alta parte. Conflictul nuvelei este complex, de
natura psihologica, morala si psihologica.
Titlul “ Moara cu noroc” este un topos literar care desemneaza un han aflat in pustietate, la
rascruce de drumuri. Locatia imaginara este o fosta moara (simbol al trecerii, al perisabilitatii), iar
“norocul” pe care il aduce este doar aparent, in esenta ea fiind purtatoare de ghinion.
Locul in care se afla “Moara cu noroc: “aici in vale”, este un simbol al infernului in care omul se
lasa dominat de patimi, care il determina sa-si piarda constiinta sis a actioneze in numele raului
(dezumanizarea individului). In fata morii se afla cinci cruci, la fel ca numarul memebrilor familei
lui Ghita; acestea anticipeaza destinul personajului. Langa carciuma se afla ramasitele unei paduri,
locul este plin de maracini si semnific aun spatiu malefic in care predomina raul, un loc in care
traiesc oameni de felul lui Lica, un om care a uitat de credinta si de valorile morale. Undeva in
apropiere se afla trunchiul unui copac ars din temelii: “axis mundi” – puntea de legatura intre intre
celest si telluric, ce simbolizeaza faptul ca legatura dintre om si Dumnezeu a fost intrerupta.
Naratiunea realista este obiectiva, realizata la persoana a-III-a, de catre un anrator
omniscient, omniprezent, neimplicat. Relatarea evenimentelor nu se realizeaza totusi in mod linear,
iar inlantuirea dintre capitole se face prin tehnici epice diverse: dialogul (la inceputul nuvelei),
descriere la timpul present (capitolele al-II-lea si al-III-lea), semnalarea unei relatii temporale de
anterioitate fata de cele povestite inainte (capitolul al-XVI-lea). Inlantuite temporal si cauzal,
faptele sunt credibile, verosimile. Efectul asupra cititorului este de iluzie a vietii (veridicitate) si d
eobiectivitate.
Relatia incipit-final
Nuvela are o constructie simetrica, se dechide si se incheie cu vorbele batranei (tehnica
punctului de vedere), personaj episodic, dar care exprima cu autoritatea varstei mesajul moralizator
al nuvelei. Citatul din incipit: “Omul sa fie multumit cu saracia sa, caci, daca e vorba, nu bogatia,
ci linistea colibei tale te face fericit”, anticipeaza actiunea nuvelei, destinul tragic al protagonistilor
si reflecta tema operei literare. Iar in cel din final: “asa le-a fost data”, batrana pune totul pe sema
adestinului, nu se revolta impotriva situatie tragice, accepta cu resemnare cle intamplate deoarece
este constienta ca omul nu poate sa lupte impotriva propriei sorti. Batrana este un “alter ego” al
autorului, vocea delegate de acesta sa prezinte propria conceptie despre viata, ea nu are identitate si
este denumita simbolic astfel pentru a se evidential intelepciunea ei izvorata dintr-o ampla
experienta de viata.
Prin intentia morlaizatoare nuvela este realist-clasica.
Totodata, simetria incipitului cu finalul se realizeaza si prin descrierea drumului. Simbolistica
initiala a drumului se completeaza, in final, cu sugestia drumului vietii care se continua si dupa
tragedia de la Moara cu noroc: “Apoi ea (batarna) lua copiii si pleca mai departe”.
Nuvela este structurata in 17 capitole fara titlu, evenimentele sunt prezentate in ordine
cronologica , putem identifica momentele subiectului.
Actiunea se desfasoara pe parcursul unui an, intre doua repere temporale cu semnificatie
religioasa: de la Sfantul Gheorghe pana la Paste si are loc in a doua jumatate a secolului al-XIX-
lea. Spatiul este reala, transilvanean, in apropiere de Ineu.
In expozitiune ne sunt prezentate vorbele batranei, care este adepta pastrarii traditiei, in
timp ce Ghita, capul familei, un cizmar sarac, dar onest, harnic si muncitor, ia in arenda carciuma
de la Moara cu noroc, pentru a castiga rapid bani. Tot aici este descris si locul unde se afla situate
moara si a drumului spre aceasta.
Intriga o constituie aparitia lui Lica Samadaul al carciuma, care este un personaj ciudat,
charismatic, seful porcarilor si al turmelor de porci din imprejurimi.
In desfasurarea actiunii, Ghita se indeparteaza tot mai mult de fmailia sa, preocupat de
idea de a agonisi averea promise de Lica. Treptat, acesta este implicat, direct sau indirect, in
afacerile necurate ale Samadaului: jefuirea arendasului, uciderea femeii si a copilului in padure.
Atunci cand este chemat in fata tribunalului pentru a depune marturie, Ghita jura stramb si devine,
astfel, complice al Samadaului.
Totodata, are loc si alterarea relatiilor dintre el si Ana, sotia sa. Lica ii ia locul lui Ghita in familie,
care, preocupat cu propriile sale framantari, se indeparteaza de aceasta (de exemplu, Lica este cel
care se joaca cu copii si danseaza cu Ana).
Apoi, Ghita se imprieteneste cu janadrmul Pintea si face un joc dublu: ramane asociatul lui Lica,
incercand sa ascunda aceste lucru si , in acelasi timp, este de partea legii.
Punctul cuminant il constituie dorinta lui de-al da pe mana jandarmului pe Lica, care
venise la carciuam cu bani care ar fi putut dovedi vinovatia sa. El il trimite pe Ghita sa faca
schimb, insa acesta se duce sa-l avertizeze pe jandarm.
Deznodmantul este tragic si moralizator deoarece personajele car au incalcat normele
morale sunt aspru pedepsite de catre autor. Ana este ucisa de sotul ei pentru ca il inselase (insa tot
el o aruncase in bratele lui Lica). Ghita este impuscat de Raut, omul lui Lica, pentru a sterge toate
urmele si pentru a nu exista martori care sa ateste vinovatia sa. Lica se sinucide din orgoliu si din
dorinta sa de a nu fi prins de Pintea, dusmanul sau de-o viata. Singurele personaje care
supravietuiesc sunt batrana si copii, ele simbolizand inocenta, puritatea si intelepciunea. Din
aceasta perspective finalul poate fi considerat unul optimist deoarece copii au sansa unui viitor mai
bun, departe de infernul uman. Carciuma este arsa din temelii, iar acest lucru semnifica o
purificare de tot raul care a existat acolo.
Caracterizare personajelor, relatia dintre doua personaje
In nuvela, accentul nu cade pe actul povestirii, ci pe complexitatea personajelor. Fiind
o nuvela psihologica, in “Moara cu noroc” conflictul central este cel moral-psihologic, conflict
interior al personajului principal. Iar in caracterizarea personajelor se utilizeaza tehnici de
investigatie psihologica: scenele dialogate, monologul interior de factura traditionala si acela
realizat in stil indirect liber, notatia gesticii, a mimicii si a tonului vocii.
Naratorul obiectiv isi lasa personajele sa-si dezvaluie trasaturile in momentele de incordare,
consemnandu-le gesturile, limbajul, prezentand relatiile dintre ele (caracterizare indirecta). De
asemenea, realizeaza portrete sugestive (caracterizare directa), iar detaliile fizice releva trasaturi
morale sau statutul social.
Ghita este personajul principal, este cel mai complex din nuvelistica lui Slavici, al carui
detin ilustreaza consecintele nefaste ale setei de inavutire.
El parcurge un traseu sinuos al dezumanizarii, cu framantari sufletesti si ezitari. Ezita intre cele
doua cai simbolizate de Ana (valorile familei, iubirea, “linistea colibei”) si de lica (“bogatia”,
atractia malefica a banilor) sau, in terminologie romantica: ingerul si demonul.
Se arata slab in fata tentatiilor si sfarseste tragic. Traieste o drama psihologica concretizata prin trei
pierderi: increderea in sine, increderea celorlalti in el si increderea Anei, sotia sa, in el.
La inceput apare cu un portret moral favorabil: tata grijului, sot iubitor, om harnic, bun meserias,
bland si cumsecade, iar intentia sa de a lua in arenda carciuma este una nobila, deoarece vrea sa
asigure un trai linistit si indestulat familei sale. De aceea nu tine cont de vorbele batranei. Un timp
ii merge bineafacerea, realizand profit prin munca cinstita, pana la aparitia la carciuma a lui Lica.
Prima confruntare dintre Ghita si Lica este decisive, Samadaul explicandu-I succinct care sunt
atributiile sale si pleca fara a da posibilitatea lui Ghita de a-l refuza. Lica reuseste sa domine cu
personalitatea lui puternica intreaga conversatie si intuieste slabiciunea lui Ghita pentru bani: “se
gandea la castigul care l-ar putea face in tovarasia lui Lica, vedea banii gramada inaintea sa si i se
impaienjeneau parca ochii”.
Initial, Ghita, isi ia masuri de precautie cumparandu-si doua pistoale si luand ca sluga pe Marti si
doi caini. Toate acestea se dovedesc inutile pentru ca ulterior afla ca Marti este omul lui lica, iar
cainii pe care-I antreneaza sa fie duri cu orice musafir nepoftit sunt imbalanziti de maleficul Lica
in mod surprinzator.
Ghita se trezeste implicat direct sau indirect in afacerile necurate ale porcarului, jura stramb la
process, se instraineaza de propria familie, este macinat de ganduri contradictorii, are accese de
violenta si devine tot mai morocanos. Aceste transformari ale personajului sunt surprinse in mod
direct de narator: devine “de tot ursuz”, “nu mai zambea ca mai inainte, ci radea cu hohot, incat iti
venea sa te sperii de el”, “se aprindea pentru orisice lucru de nimic”.
La un moment dat, ajunge sa regrete ca ar familie, iar prin intermediul monologului interior sunt
redate gandurile si framantarile personajului, realizandu-se autocarcterizarea: “Ei! Ce sa-mi fac?...
Asa m-a lasat Dumnezeu!... Ce sa-mi fac daca e in mine ceva mai tare decat vointa mea?”. Sub
pretexul ca o vointa superioara ii coordoneaza gandurile sia ctiunile, Ghita devine lasa, fricos si
subordonat in totalitate Samadaului. Acesta este caracterizat in mod direct de Lica ca un om de
nadejde. Apoi Lica distruge imaginea celorlalti despre carciumar ca om onest si cinstit.
Ghita ajunge pe ultima treapta a degradarii morale atunci cand isi arunca sotia, drept momeala, in
bratele Samadaului. Apoi o ucide pentru ca l-a inselat. In final, este ucis si el de Raut, omul lui
Lica, alaturi de toate personajele care au incalcat legea morala.
Lica Samadaul este personaj antagonist, prezentat in antiteza cu Ghita, iar in przentrea
relatiei dintre cele doua personaje, autorul analizeaza raportul victima-calau.
Acesta exercita asupra celorlalte personaje din nuvela o fascinatie diabolica. Aparitia lui la moara
declanseaza intriga si reprezinta pentru familia lui Ghita inceputul declinului.
Portretul fizic,realizat prin caracterizare directala inceputul nuvelei evidentiaza taria de character,
viclenia, si statutul privilegiat pe care il are in lumea porcarilor: “un om de 36 de ani, inalt, escativ
si supt la fta, cu mustata lunga, cu ochii mici si verzi si cu sprancenele dese si impreunate la
mijloc”.
Este un bun cunoscator al psihologiei umane, disimuleaza, este extrem de intelligent, stie sa-si
aleaga stapanii deoarece este constient ca va avea nevoiede ajutorul lor in situatii critice, descopera
slabiciunea lui Ghita pentru bani si profita de ea pentru a-l determina pe acesta sa-I asculta
ordinele. Are un orgoliu nemesurat, in finalul nuvelei se sinucide pentru a nu-i oferi lui Pintea
satisfactia de-al vedea prins.
Isi dezvaluie adevarata fata in doua situatii: la prima intalnire cu Ghita cand stie sa-si intimideze
adversarul si sa se impuna in fata lui si cand ii marturiseste lui Ghita patima sa pentru bani si
pentru placerea de a ucide.
Intre el si Ghita are loc o substitutie simbolica, el petrecand timp cu familia carciumarului, in timp
ce acesta era macinat de problemele de constiinta. Il umileste pe Ghita in toate modurile posibile,
facandu-l sa-si piarda simtul onoarei si echilibrul sufletesc.
Este conceput ca un personaj romantic, fiind un personaj exceptional, aflat in situatii exceptionale,
datorita fortei cu care intervine in destinul oamenilor, schimbandu-le viata.
Stilul nuvelei este sobru, concis, fara podoabe.
Limbajul naratorului si al personajelor valorifica aceleasi register stilistice: limbajul
regional, ardelenesc, limbajul popular, oralitatea. Intelesul clasic-moralizator al nuvelei este
sustinut prin zicale si provorbe populare sau prin replicile-sentinta rostite de batrana la incpeutul si
sfarsitul nuvelei.
In concluzie, “Moara cu noroc” de Ioan Slavici este o nuvela psihologica deoarce are toate
trasaturile acestei specii literare: analizeaza conflictul interior al personajului principal si urmareste
procesul instrainarii acestuia de familie si degradarea morala a acestuia produsa de ispita
imbogatirii.
Iar in opinia mea, prin puternicul caracter moralizator, nuvela se constituie ca o pilda pentru
aprecierea corecta a valorilor in viata, intr-o societate degradata moral de puterea banului.