 Moara cu noroc- tema si viziunea

Realismul este un curent literar apărut în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, mai
întâi în Franța și apoi în restul țarilor europene drept reacție împotriva subiectivității,
exaltării, excesului de reverie al spiritului romantic. Principiul fundamental al acestui curent
este redarea într-o maniera credibila, veridică a realității , cu obiectivitate și spirit de
observație, pe un ton neutru, impersonal. Câțiva reprezentanți importanți în literatura
universala sunt Balzac, Google, Tolstoi, iar în literatura română îi întâlnim pe Liviu Rebreanu,
Marin Preda, George Călinescu, Ioan Slavici, Ion Creangă etc.

Nuvela “Moara cu noroc” a apărut în anul 1881 în volumul “Novele din popor” , și
alături de “Padureanca”, “Comoara” și “Gura Satului” realizează o perspectiva monografica
asupra cadrului rural ardelenesc din a doua jumătate a sec. al XIX-lea.
Analizând caracterul realist al operei, Titu Maiorescu afirmă: “ Slavici s a inspirat din
viata poporului roman și ne a înfățișat ceea ce este, ceea ce simte și ceea ce gândește
țăranul român în partea cea mai adâncă a firii sale etnice”. De asemenea, Mihai Eminescu
precizează: “ personajele lui Slavici nu seamănă numai în exterior cu țăranul român, în port și
în vorba, ci mai ales în fondul sufletesc,gândesc și simt ca el”.

Ioan Slavici evidențiază în opera sa decăderea morală, traseul existențial regresiv pe

care îl parcurg personajele aflate sub impulsul malefic al dorinței de îmbogățire. Astfel,
caracterul realist al operei este susținut prin tehnica descrierii cu funcție simbolică utilizată
de Slavici în conturarea caracterelor, elocvent în acest sens fiind portretul lui Lică Sămădăul
în cadrul căruia fiecărui detaliu fizic îi corespunde o trăsătură morală. Astfel, Lică este un om
cu o experienta existențială amplă: “ca de 36 de ani”, cu o personalitate impunătoare : “
înalt, uscățiv și subt la față” care exercită o influenta nefasta asupra celorlalte personaje,
deoarece este duplicator.
De asemenea, limbajul, “un instrument excelent de observație în mediul țărănesc”
(George Călinescu) are ca atribute principale sobrietatea și oralitatea, determinate de
frecventa mare de regionalisme precum “grăsuni”, cuvinte populare, arhaisme “bumbi” care
redau atmosfera epocii respective.

Tema este reprezentată de consecințele nefaste pe care aciditatea de bani le

exercită asupra ființei, hotărându-i sfârșitul pe măsură abaterilor de la principiile morale,
etice. La baza ei se afla convingerea autorului ca goana după bani: “ zdruncina tihna
sufleteasca și amărâte viata omului și în cele din urma duce la pierzanie”. Astfel,
problematica operei se dezvolta pe trei ramuri, respectiv cea socială, ilustrandu se
încercărileîncercările a și schimba statutul social, cea morală nuvela prezentând procesul de
dezumanizare pe care îl suferă ființa sub influenta nefasta a banului și cea psihologică,
ilustrandu-se scindarea sufletească a lui Ghiță care este sfâșiat lăuntric între dorința de a
rămâne cinstit și de a se îmbogății pe cai ilicite alături de Lică.

Două scene pun în evidență în mod sugestiv tema efectelor nefaste și

dezumanizante ale dorinței de îmbogățire.
Scena procesului reprezintă un moment-cheie în evoluția morală a lui Ghiță. Deși ar
putea aduce probe care să dovedească implicarea Sămădăului în jefuirea arendașului și în
crimele din pădure, el depune mărturie falsă, contribuind la disculparea lui Lică. Inițial, e
decis să spună adevărul, dar, în sala de judecată, privind-o pe Ana, se teme pentru siguranța
ei și nu are curajul unei atitudini tranșante. În timpul procesului, cel care domină, prin calm
și specularea slăbiciunilor celorlalți, este Lică. Judecătorii ajung la concluzia că acesta este
nevinovat, Ghiță este considerat complice, dar scapă din lipsă de probe. Pentru cârciumar,
momentul este dramatic. Chiar dacă nu este responsabil de jefuirea arendașului și de
crimele din pădure, imaginea sa de om cinstit, în fața familiei și a comunității, este
iremediabil distrusă. Din acest punct al evoluției sale încep debusolarea, căderea, căci axa
vieții lui morale s-a frânt.
Momentul maximei degradări morale este ilustrat de scena uciderii Anei. Își lasă
soția cu Lică, deși îi cunoaște intențiile, punând mai presus de iubire setea de răzbunare.
Speră ca femeia să-i reziste lui Lică și să ajungă la timp cu Pintea pentru a-l prinde cu banii
furați. Reîntors la han, înțelege că a pierdut-o pe Ana și nu găsește altă soluție decât să o
omoare. Își dă seama că a greșit, îi mărturisește soției sale de ce a abandonat-o, își
recunoaște vina și dragostea, dar nu vede o cale de ieșire din răul care i-a cuprins. O ucide cu
tandrețe, însoțindu-și fapta cu vorbe încărcate de duioșie și regret. Ca în tragediile antice,
toți cei vinovați vor plăti. Ghiță moare ucis de Răuț, la ordinul lui Lică, care se sinucide pentru
a nu fi prins de Pintea.

Titlul element paratextual ce identidica o creație se constituie în motiv anticipativ cu

funcție simbolică întrucât avertizează cititorul cu privire la universul înfățișat. Este construit
pe o antifrază (se întrebuințează în sens contrar celui initial),este pe jumătate onomatex prin
prezentarea spațiului, iar pe jumătate așteptare frustrata a unui noroc ce aduce ghinion,
metafora făcând referire la degradarea morală iremediabilă a lui Ghiță și a Anei.

Circularitatea nuvelei este susținută de relația dintre incipit și final. Incipitul este
realist și începe direct cu miezul problematicii, de aceea este un incipit in medias res. El
consta în dialogul dintre Ghiță și bătrână soacra cu privire la eventuala mutarea a familiei la
Moara cu Noroc, han pe care cizmarul dorea sa îl amendeze pentru a și schimba statutul
social. Astfel, se evidențiază conflictul dintre cele doua mentalități și moduri de percepere a
universului,respectiv cel calitativ, perceput de omul tradițional care prefera liniștea colibei în
detrimentul averii și modul cantitativ prezent în gândirea omului prins în angrenajul luptei
pentru înavuțire. De asemenea, faptul ca hanul se afla la o răscruce de drumuri anunță
desfășurarea ulterioara a evenimentelor și evoluția personajelor. Vorbele bătrânei din
primul capitol intră în relație cu finalul nuvelei, care se termină tot cu vorbele dânsei, de
data aceasta cu scop concluziv și moralizator.

“Moara cu noroc” rămâne una dintre cele mai importante creații literare ale lui Ioan
Slavici, reușind să prezinte realitatea vieții rurale într-o societate puternic marcată de lupta
pentru avere.