Moara cu noroc este o nuvele realista, psihologica, prezentand aspecte din

societatea ardeleneasca de la inceputul secolului al XX-lea, in acelasi timp

accentul este pus pe analiza psihologica a personajului principal care se
degradeaza sub puterea banului. Nuvela Moara cu noroc de Ioan Slavici a aparut
in volumul de debut Novele din popor, din 1881 si s-a bucurat de o larga
apreciere critica. Ioan Slavici construieste o opera literara bazata pe cunoasterea
sufletului omenesc, cu un puternic caracter moralizator, conceptia lui fiind un
argument pentru iubirea de oameni.

Ea este o nuvel psihologic prin tematic, prin conflictul interior al personajului

principal, iar n caracterizarea personajelor se utilizeaza tehnici de investigaie
psihologic: autoanaliza, monologul interior, dialogul tensionat etc.

Realismul este evidentiat prina abordarea temei familia i a dorinei de navuire,

prin surprinderea diferitelor categorii sociale, punandu-se in evidenta conflictul
dintre ele (crciumarul, jandarmul), prin tehnica detaliului.

Tema acestei nuvele o constituie urmrile negative, consecinele nefaste pe care

setea de mbogire le are asupra vieii sufleteti a individului, asupra destinului
omenesc. La baza ei se afl convingerea autorului c goana dup avere, n
special dup bani, zdruncin tihna i amrte viaa omului, genereaz
numeroase rele, iar n cele din urm duce la pierzanie. Aceast convingere este
ilustrat n nuvel prin destinul cizmarului Ghi.

Titlul confera ambiguitate si ilustreaza prin procedeul antifrazei ironia autorului,

fiind construit cu scopul de a scoate in evidenta conotatiile antinomice ale
termenilor. Slavici foloseste cuvantul moara si nu han pentru a-i extinde
sensul, moara fiind un loc al miscarii neintrerupte, un punct in care se schimba
balanta destinului unui personaj. Este un univers al patimilor, prin care omul
ajunge la adevarata coborare in infern, un loc al pervertirii sufletesti, in care se
altereaza principiile sanatoase ale vietii, pentru ca moara macina destinele.
Moara, simbol al perisabilului, este, n esen, aductoare de ghinion, dei
aparent este un spaiu privilegiat al norocului navuirii.

Naraiunea se face la persoana a III-a, din perspectiva unui narator omniscient i

omniprezent. nlnuirea ntmplrilor, evenimentelor se face prin tehnici
narative diferite: dialog, descriere la timpul prezent, semnalarea unei relaii
temporale de anterioritate fa de cele povestite nainte, punctul de vedere
susinut de btrna la nceputul i sfritul nuvelei, punct de vedere ce aparine,
de fapt, autorului care-i manifest astfel intenia moralizatoare. Perspectiva
realist-obiectiv presupune crearea impresiei de veridicitate i de detaare a
naratorului.

Incipitul nuvelei i finalul ei enun cuvintele btrnei conferind textului caracter

simetric. Nuvela se deschide astfel cu sfatul dat de aceasta ginerului, fost cizmar,
care ia n arend hanul de la Moara cu noroc pentru a-i spori ctigurile: Omul
s fie mulumit cu srcia sa, cci, dac e vorba, nu bogia, ci linitea colibei te
face fericit. Vorbele ei reprezin nelepciunea spirituala a poporului, pentru care
e mult mai important fericirea oferit de familie, dect mbogirea. Finalul
nuvelei va reveni simetric la vorbele btrnei, rostite n urma tragediei petrecute
cu familia sa: Simeam eu ca nu are s fie bine, ns aa le-a fost dat.
Avertismentul initial confirmandu-si astfel valoarea de adevar universal,
implacabil intr-o lume ghidata dupa niste principii morale solide. Ordinea distrusa,
atrage dupa sine pedeapsa, cei doi soti murind in conditii dramatice, iar moara
arzand din temelii. Destinul nu iarta, cum nu iarta nici moralistul Slavici, singurele
personaje salvate fiind batrana si copiii, simbol al inocentei si virtuozitatii, locul
fiind purificat prin arderea raului din temelii.

Viziunea despre lume in nuvela lui Ioan Slavici este configurata conform
principiilor in baza carora care isi contruieste subiectele si personajele, pornind
de la teze morale si principii etice ferme aflate la baza societatii traditionale.Teza
de la care porneste este formulata in cuvintele batranei din incipitul nuvelei si se
refera la raportul dintre bogatie si fericire. Potrivit acesteia, fericirea nu trebuie
cautata in bunastarea materiala obtinuta cu orice pret: Omul sa fie multumit cu
saracia sa , caci , daca e vorba nu bogatia ci linistea colibei tale te face fericit.
Fraza concentreaza viziunea despre lume a scriitorului ardelean. Saracia este
asociata cu fericirea in timp ce bogatia este vazuta ca o posibila sursa de
nefericire.

Conflictul nuvelei este unul complex, de natura sociala (prezinta confruntarea

dintre doua lumi, dintre doua mentalitati diferite: Ghita, care, in incercarea de a-si
depasi statutul social se confrunta cu Lica Samadaul, personajul antagonist, ceea
ce creeaza conflictul exterior), dar si de natura psihologica si morala (conflictul
interior trait de Ghita care este pus sa aleaga intre dorinta sa de inavutire, si
linistea familiei sale). De-a lungul operei se observa un raport de inversa
proportionalitate: cu cat Ghita intra mai mult in cardasia cu Lica, cu atat se
dezumanizeaza; pe langa asta, cu cat se ridica din punct de vedere financiar-
social, cu atat se indeparteaza de familie.

Actiunea nuvelei se desfasoara intr-un spatiu real, transilvanean, fapt indicat de

secventele descriptive de la inceputul capitolului al II-lea. Timpul desfasurarii
actiunii este a doua jumatate al secolului al XIX-lea, moment al aparitiei si
dezvoltarii relatiilor capitaliste la sat, iar indicii temporali de ordin religios indica
derularea actiunii in interval de un an, de la Sfantul Gheorghe, cand Ghita ia in
arenda carciuma, pana la Paste, cand locul arde, iar protagonistii mor.

Alcatuita din 17 capitole, nuvela are un subiect concentrat. In expozitiune, Ghita,

cizmar sarac, hotaraste sa ia in arenda carciuma de la Moara cu noroc. Carciuma
este asezata la o rascruce de drumuri, izolata de restul lumii, inconjurata de
pustietati intunecoase. O vreme, afacerile lui Ghita prospera, acesta fiind
recunoscut pentru sociabilitatea sa si pentru tenta umana pe care o confera
locului. Relatiile de familie sunt de asemenea infloritoare, batrana fiind garantul
ordinii morale. Odata cu aparitia lui Lica Samadaul, seful porcarilor, se
declanseaza intriga nuvelei, precum si conflictul interior al lui Ghita. Desfasurarea
actiunii ilustreaza procesul instrainarii carciumarului fata de familie, care,
innebunit de ideea inavutirii, devine complicele lui Lica la diverse nelegiuiri.
Mustrarile de constiinta ale lui Ghita alterneaza cu momentele sale de sinceritate,
in care isi cere iertare de la sotie. Carciumarul se aliaza cu jandarmul Pintea,
fostul tovaras al lui Lica, deoarecere desi doreste demascarea Samadaului, vrea
sa pastreze si o parte din castigurile ilegale. Punctul culminant reprezinta
dezumanizarea lui Ghita. La sarbatorile Pastelui, Ghita isi arunca sotia in bratele
lui Lica, in timp ce pleaca in cautarea jandarmului pentru a-l instiinta ca
Samadaul are la el banii furati. Dezgustata de lasitatea sotului, Ana i se daruieste
lui Lica. Cand afla acest lucru, Ghita o omoara, fiind la randul sau ucis din ordinul
lui Lica. Deznodamantul este tragic. Un incendiu provocat de oamenii lui Lica
mistuie carciuma, iar porcarul sfarseste prin a se sinucide pentru a nu fi prins de
Pintea. Singurii supravietuitori sunt batrana si copiii, exemplificand finalul
moralizator al nuvelei.

Personajele lui Slavici sunt bine conturate, veridice, rotunde (dupa M.

Forester),fiind rezultate ale propriilor fapte, actiuni si ganduri,actionand liber,
neconstranse decat de forta destinului.

Personajul principal, Ghita, este unul complex, in jurul lui polarizandu-se intreaga
actiune. El intra in relatie cu toate celelalte personaje, care ii nuanteaza evolutia.
Framantarile si transformarile sale interioare sunt redate direct de catre narator
fie prin stil indirect liber, sau prin monolog (Ei!Ce sa-mi fac? Asa m-a lasat
Dumnezeu. Ce sa-mi fac daca e in mine ceva mai tare decat vointa mea?),
precum si prin intermediul celorlalte personaje. In conturarea protagonistului se
reunesc doua perspective esentiale: realismul psihologic (evolutia personajului) si
clasicismul (viziunea de ansamblu care priveste destinele personajelor),
rezultatul fiind un personaj individualizat.

In relatia sa cu Ana, Ghita trece de la o extrema la alta. Daca la inceput aprecia

calitatile sotiei sale bucurandu-se de atentia ei inima ii rade cand Ana cea
inteleapta si asezata deodata isi pierde cumpatul si se arunca rasfatata asupra
lui, caci Ana e tanara, Ana e frumoasa, Ana e frageda si subtirica, dupa aparitia
lui Lica, Ana nu mai indraznea sa ii vorbeasca dezghetat ca inainte, Ghita
refuzand comunicarea. Relatia celor doi se degradeaza, si desi ar fi voit sa
mearga la ea, sa-i ceara iertare si sa o impace, era in el ceva ce nu-l lasa. Ana
traieste si ea un conflict interior, luptand intre dorinta de a-si salva casnicia si
rusinea de a avea un sot talhar. Esecul familiei lui Ghita este in buna masura un
esec al comunicarii, cauzat, in mare parte, de vanitatea masculina.

Relatia dintre Ghita si Lica, personaj negativ, intruchipare a maleficului, sta la

baza conflictului exterior al nuvelei. Acestia se afla in opozitie deoarece provin
din doua lumi complet diferite. Ghita provine dintr-o lume condusa de legile
buneicuviinte, ale onoarei, in care oamenii traiesc cu frica lui Dumnezeu; Lica
Samadaul traieste intr-o lume guvernata de legi proprii, nescrise, fiind un simbol
al degradarii morale. intalnirea dintre cei doi la Moara cu noroc insemna
declansarea inevitabila a conflictului.

Limbajul clasic al nuvelei se caracterizeaz prin sobrietatea stlului i concizia de

factur clasic. Obiectivitatea perspectivei narative este completat de detalii
semnificative cu privire la gndurile personajelor, care le determin manifestrile
exterioare.
 Din punctul meu de vedere, destinul tragic al lui Ghita are un rol moralizator,
in concordanta cu avertismentul emis de batrana in prolog. Ghita, indecis intre
tentatia inavutirii si pastrarea linistii sufletesti, e incapabil sa aleaga drmul
corectitudinii morale. In ciuda momentelor de ezitare si regret, cade in patima
banului si se dezumanizeaza treptat. Maiestria lui Ioan Slavici consta in finetea
analizei psihologiei careia ii este supusa degradarea morala. Consider ca drama
familiei carciumarului este generata de esecul comunicarii. Din cauza
framantarilor interioare, Ghita isi pierde nu numai increderea de sine, ci si pe cea
a sotiei sale, Ana. Fericirea data de linistea colibei se preschimba in nefericirea
cauzata de goana dupa avere.

Concluzionand, Moara cu noroc urmareste modul in care conflictul exterior

se reflecta in planul constiintei personajelor. Observarea este minutioasa si
serveste realizarii unor psihologii complexe. Lumea satului transilvanean, o tema
predilecta a scrierilor lui Slavici, este maiestuos zugravita si in aceasta nuvela,
morala religioasa fiind convertita intr-o etica a raporturilor interumane.