PARTICULARITATI ALE UNUI TEXT NARATIV STUDIAT, APARTINAND LUI

IOAN SLAVICI

Apărută în volumul de debut Novele din popor în anul 1881, Moara cu noroc de Ioan
Slavici a fost caracterizată de G. Călinescu ca fiind o nuvelă solidă cu subiect de roman. Moara
cu noroc este o nuvelă psihologică realistă, reprezentativă pentru viziunea autorului asupra lumii
satului. Ioan Slavici este unul dintrei cei patru mari clasici ai literaturii române.
R1. a)Din punctul de vedere al curentului cultural, nuvela se circumscrie principiilor
realismului, manifestat în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, în primul rând prin
surprinderea în mod veridic a societăţii ardeleneşti de la sfârşitul celui de-al XIX-lea secol.
În opera lui Slavici se remarcă o amplă reflectare a vechilor rânduieli rurale, a obiceiurilor şi a
datinilor, a credinţelor şi superstiţiilor, a moralei şi a prejudecăţilor oamenilor simpli, un autentic
tablou etnografic, psihologic şi social al satului transilvănean. Autorul pune în lumină
modalităţile variate în care relaţiile capitaliste, ce începuseră să pătrundă în viaţa satului din
Transilvania, îşi pun amprenta pe conştiinţa oamenilor. Mai mult decât atât, este creată imaginea
întinsei Câmpii de Vest, unde legea o făceau cei puternici şi lipsiţi de scrupule, precum Lică
Sămădăul. Din această cauză, autorul este considerat fondatorul realismului poporal (N. Iorga).
b) O altă trăsătură a realismului identificată în text este complexitatea personajului, în
funcţie de relaţia cu mediul. Astfel, Ghiţă, personajul principal al nuvelei, este surprins în mai
multe ipostaze care evidenţiază transformarea sa morală, afirmându-se ca personaj rotund.
Cizmarul Ghiţă, devenit cârciumar la Moara cu noroc, este un personaj puternic individualizat,
mai ales printr-o mare varietate de trăsături sufleteşti, contradictorii, izvorâte din
incompatibilitatea între setea de îmbogăţire şi simţul înnăscut al demnităţii, dorinţa lui de a
rămâne om cinstit.
R2. Fiind o nuvelă psihologică, Moara cu noroc abordează o temă specifică acestui tip de
creaţie, banul, mai exact lăcomia pentru bani, atunci când aceasta pune stăpânire pe
om,controlându-i comportamentul şi hotărându-i soarta.
a) Relevante pentru tema şi viziunea despre lume a autorului sunt scenele în care Ghiţă se
află în faţa banilor şi în care îi este evidenţiată atitudinea faţă de aceştia. După mutarea la moară,
Ghiţă şi familia sa impun un moment cu caracter ritualic: în fiecare sâmbătă seara, după ce locul
se goleşte de lume, se aşază toţi trei să numere banii câştigaţi peste săptămână. De exemplu, în
capitolul al doilea, Ghiţă, Ana şi bătrâna trăiesc bucuria câştigului făcut cu bine, dat de la
Dumnezeu, ceea ce se reflectă în notaţia naratorială: el privea la Ana, Ana privea la el, amândoi
priveau la cei doi copilaşi, iar bătrâna la câteşpatru. Secvenţa se află în relaţie cu remarca din
incipit a lui Ghiţă care, la sfatul bătrânei de a-şi accepta condiţia, răspunde ironic: să ne punem
pe prispa casei la soare, privind eu la Ana, Ana la mine, anândoi la copilaş, iar d-ta la tustrei.
Iacă liniştea colibei.
b) O altă secvenţă care surprinde transformarea morală a personajului dominat de puterea
mistificatoare a banului este cea a numărării banilor pe care Lică îi dă, din capitolul XIII. Singur
în faţa banilor, Ghiţă trăieşte sentimentul de dezamăgire, bănuind ca aceştia nu mai sunt câştigaţi
cu bine, cârciumarul ştiind că ei provin de la arendaşul tâlhărit. Deşi îşi pune problema
moralităţii păstrării banilor, nu are puterea să renunţe la ei. În momentul ritualului de numărare a
banilor din fiecare sâmbătă, Ana are suspiciuni: i se pare că sunt prea mulţi bani şi nu putea
renunţa la gândul că hârtiile nou-nouţe provin de la unul şi acelaşi om. Când aceasta găseşte în
sertarul cârciumii o bancnotă cu un colţ rup, care aparţinea văduvei ucise de Sămădau, Ana
realizează că soţul ei este complice la nelegiuririle lui Lică. Ea este foarte speriată, căci intuia ce
fel de om este acesta şi totodată este convinsă că înstrăinarea lui Ghiţă de familia sa este rodul
frământărilor sufleteşti cauzate de faptele rele la care îl obliga prietenia cu Lică.
R3. Un prim element de structură relevant pentru tema banului şi viziunea realistă,
moralizatoare asupra lumii este simetria dintre incipit şi final. Nuvela debutează cu vorbele
bătrânei: Omul să fie mulţumit de sărăcia sa, căci dacă e vorba, nu bogăţia, ci liniştea colibei
tale te face fericit. Aceste cuvinte constituie un avertisment ce va fi ignorat de cei tineri, mai ales
de Ghiţă, mânat de dorinţa nemăsurată de a câştiga bani, lucru care-i va aduce pieirea; astfel,
sfatul bătrânei devine pe parcusul nuvelei o normă morală. Finalul aparţine tot bătrânei. Fără să
ştie ce s-a întâmplat la Moara cu noroc, aceasta preferă să accepte ideea că soarta este vinovată
de sfârşitul tragic al fiicei şi ginerelui, şi nu ignoraţa manifestată de Ghiţă şi neputinţa bătrânei
de-a lungul evenimentelor: Simţeam eu că n-are să fie bine. Dar aşa le-a fost data. De altfel,
finalul înscrie nuvela în categoria tragicului, prin îndrăzneala personajelor de a înfrunta destinul.
Simetrică este şi prezentarea drumului care duce la han, la începutul nuvelei, pentru ca, la finalul
ei, acesta să se contopească sugestiv cu drumul vieţii, căci bătrâna îşi continuă destinul părăsind
locul tragicelor evenimente: Apoi ea luă copiii şi plecă mai departe.
Un alt element structural important în conturarea temei şi viziunii despre lume este titlul.
De la început naratorul avizează cititorul că moara a încetat a mai măcina, prefăcânduse în
cârciumă pentru drumeţii obosiţi sau pentru cei pe care noaptea îi apucă pe drum. Arendaşul
zidise alături de moara părăsită o cârciumă, pe care Ghiţă o închiriază pentru trei ani, cu scopul
de a se pune pe picioare. Simbolistica interpretează acel loc ca fiind prielnic pentru atragerea
duhurilor necurate. Sugestia locului diabolizat de moara părăsită se manifestă prin destinul tragic
al protagonistului, a cărui dorinţă degenerează în lăcomie pentru bani. Titlul ar putea semnifica,
aşadar, ideea că locul este blestemat şi bântuit de duhuri rele, moara fiind cu noroc numai în
sensul malefic al câştigului de mulţi bani pe căi necinstite.
Semnificativă pentru tema banului şi viziunea realistă despre lume a lui Slavici este şi
natura conflictului, atât cel interior, psihologic, ce are la bază trăirile contradictorii ale
cârciumarului - dorinţa de a rămâne om cinstit şi dorinţa de a se îmbogăţi alături de Lică -, cât şi
cel exterior, social, care urmăreşte opoziţia dintre Ghiţă şi Lică. În conştiinţa personajului
principal acest conflict duce la pierderea încrederii în sine, fapt care, în plan exterior, duce la
degradarea relaţiilor între soţi: bărbatul se izolează de familie, nu se mai teme nici de moarte,
singura lui dorinţă ajunge să fie răzbunarea pe Lică, iar în cele din urmă o ucide cu sânge rece pe
Ana. Un alt nivel al conflictului interior este cel dintre impulsul de a rămâne independent şi
observaţia realistă că, împotrivindu-se stăpânului locului, Lică, nu va putea rezista prea mult ca
hangiu. Din perspectivă socială, sunt înfăţişate încercările lui Ghiţă de a-şi îmbunătăţi statutul
(cel de meşter cizmar, având atelier cu zece calfe).
Opera literară Moara cu noroc de Ioan Slavici este o nuvelă realist-psihologică şi
surprinde nu doar destinul tragic al personajelor, ci şi efectele dezastruoase pe care goana după
bani le poate avea asupra fiinţei umane. Arta construirii personajelor este dublată la Slavici de un
spirit moralizator, el însuşi afirmând că rostul scrierii a fost îndrumarea spre o viaţă în armonie
cu valorile firii omeneşti.