George Calinescu este unul dintre cei mai prestigiosi oameni de cultura din peisajul romanesc, figura

ilustra a perioadei interbelice, critic literar si scriitor de literatura in acelasi timp. Printre lucrarile sale
mentionam monumentala “Istorie a limbii romane de la origini pana azi”, si romane precum “Scrinul
negru”, “Bietul Ioanide”, “Cartea nuntii” sau “Enigma Otiliei”.

Cel din urma a purtat mai multe titluri, precum “Parintii Otiliei”, “Felix si Otilia”, pana in final fiind numit
“Enigma Otiliei”, pentru ca propune un personaj care ramane in echivoc, pe Otilia Marculescu, textul
fiind ceea ce numim un text cu final deschis.

Acest roman se incadreaza fara ezitare esteticii realismului, fiind una dintre cele mai bune ilustrari ale
acestui curent in literatura romana si fiind socotit, din acest motiv, un roman balzacian.

O trasatura care face posibila incadrarea acestui roman in estetica realismului este determinismul social,
respectiv conturarea psihologiei personajului sub impactul mediului social din care face parte, trasatura
postulata de H. de Balzac in “prefata” la “Comedia Umana”. Astfel, toate personajele acestui roman sunt
tributare mediului social. De exemplu, Mos Costache este un decrepit, produs al mediului bucurestean
in degradare, de dupa razboi. Pascalopol este un senior, un boier, vlastar inca prezent al nobilimii apuse.
Stanica Ratiu este un arivist, reprezentant al “baronilor” in formare, un ciocoi nou, ilustrand lumea
flamanda, mercantila, aculturala si imorala, care ia locul nobilimii din Bucurestiul de dupa razboi.

A doua trasatura care face posibila incadrarea acestui roman in estetica realismului este valoarea
documentara a textului. Acest roman se constituie intr-o “harta” a Bucurestiului interbelic, prezentand
stratificarea societatii romanesti, si dand detalii semnificative despre felul in care se traieste intr-o casa,
pe o strada, intr-un cartier apus al Bucurestiului – respectiv casa lui Mos Costache Giurgiuveanu, de pe
strada Antim din debutul romanului, cu statuia lui Cupidon tronand in capul scarilor, sub o trista vopsea
dezghiocata. Sau felul in care se traia atunci pe o mosie inafara Bucurestiului, respectiv pe mosia lui
Leonida Pascalopol, care cuprinde padure, faneata, campii intinse, un iaz, si e nevoie de o trasurica sa o
poti strabate, si in casa acestuia in care Otilia se bucura ca un copil, necontenind sa deschida
numeroasele dulapuri si sa imprastie nenumaratele esarfe pe care Pascalopol le adusese din tarile pe
care le cutreierase.

Tema acestui roman este tema familiei, la fel ca in alte romane realist-balzaciene, precum “Casa
Buddenbrook” de T. Mann sau “Forsyte saga” de John Galsworthy.

O secventa semnificativa pentru felul in care aceasta tema se reflecta in romanul “Enigma Otiliei” este
aceea in care George Calinescu prezinta o serata din casa lui Mos Costache Giurgiuveanu. Un obicei al
familiei Giurgiuveanu era sa se adune seara la jocul de carti, impreuna cu familia Tulea din spatele curtii,
si cu boierul Leonida Pascalopol. Sunt prezentate in aceasta scena relatiile de familie, mos Costache fiind
patronul casei, frate al Aglaiei Tulea, tutore al Otiliei care este o orfana, si gazda a lui Felix Sima, un alt
orfan, si al boierului Pascalopol. Atmosfera de familie ilustrata este casnica, dar deloc duioasa, poza
aceasta de album de familie surprinzand interactiuni bazate pe interese, rautate si imoralitate: mos
Costache a adoptat-o pe Otilia pentru a-i administra banii, Aglaie Tulea vrea banii fratelui ei, iar Otilia
probabil este atrasa de bunastarea lui Pascalopol, trecand cu usurinta de la momentul inocent al
interpretarilor la pian pentru familie, la frivolitatea cu care sta pe genunchii lui Pascalopol si ii accepta
avansurile si cadourile.
O a doua secventa semnificativa pentru felul in care aceasta tema se reflecta in romanul “Enigma Otiliei”
este cea din casa familiei Tulea. Aceasta familie locuieste in spatele curtii familiei Giurgiuveanu, si
secventa selectata suprinde natura morbida a fiecarui membru a acestei familii: Aglaie, mama si sotie,
este un monstru de rautate si rapacitate, Simion, sot si tata, se crede Iisus Hristos si coase goblen, Titi,
baiatul familiei, are obiceiuri bizare, cum ar fi acela ca se suie frecvent pe masa si se leagana, iar Aurica,
fata familiei, e domnisoara batrana si are obiceiuri stranii, cum ar fi in fiecare zi la ora 5 sa faca plimbari
pe Calea Victoriei pentru a-si gasi un sot, sau precum acela de a-si duce pretendentii intr-o camera din
curte, intesata cu papusi de portelan imbracate in mirese si sa ii indoape cu prajituri.

Un element de compozitie semnificativ pentru acest roman este actiunea. Ea se desfasoara pe mai
multe planuri spatiale, mutandu-se fie in casa Giurgiuveanu, fie in casa Tulea, fie in casa Ratiu, fie pe
mosia lui Pascalopol. Aceasta actiune prezinta doua lumi distincte, o lume apusa si o lume in ascensiune.
Lumea apusa cuprinde boieri de vita nobila, precum Pascalopol, care au supravietuit razboiului, sau
spoliati de dupa razboi, ca mos Costache Giurgiuveanu. Cea de-a doua lume cuprine exponenti ca
avocatul Stanica Ratiu, un om care face si desface, tintele lui fiind bunastarea materiala si pozitia sociala,
calcand pe cadavre la propriu pentru a le atinge. El este cel care il scotoceste pe mos Costache prin
buzunare pana cand acesta nici nu murise, si agoniza. Este de asemenea un om imoral, fiind acela care il
duce pe Felix Sima la prostituate, furandu-i inocenta. Actiunea romanului este mai degraba liniara, de
facto cuprinzand cateva momente: Otilia, o orfana adoptata de mos Costache, il intalneste pe Felix, un
alt orfan, in casa acestuia, si intre ei se infiripa o idila. In paralel, Otilia incepe o idila si cu Pascalopol si
iese din relatia cu Felix la un moment dat, lasandu-i un bilet cum ca face acest lucru pentru a nu-i fi o
piedica in cariera de medic pentru care acesta se pregatea. Relatia dintre Otilia si Pascalopol se
adanceste in vizita pe care Otilia si Felix i-o fac acestuia la mosie, si apoi Otilia se casatoreste cu
Pascalopol, parasindu-i si pe acesta pentru un conte spaniol. Ajuns medic, peste ani, Felix se intalneste
cu Pascalopol, ca doi barbati care au iubit-o pe Otilia si care poate i-a iubit.

Un al doilea element de compozitie semnificativ pentru romanul “Enigma Otiliei” este conflictul. In acest
roman, conflictul este de doua feluri: interior si exterior. Conflictul interior se dezvolta la nivelul
personajelor Felix si Otilia, singurele care au o adancime psihologica in acest text. Conflictul interior al
personajului Otilia consta in a-l alege pe Felix sau pe Pascalopol. De fiecare se simte atrasa in alt fel. Pe
Felix il iubeste pentru ca este asemenea ei, un orfan idealist si plin de sperante. Pe Pascalopol il iubeste
pentru ca ii ofera siguranta, stabilitate, ocrotire, si pentru ca este psihologic tatal pe care niciodata nu l-a
avut. Il va alege in cele din urma pe Pascalopol, dar il va parasi la un moment dat pentru un conte
spaniol. Conflictul interior al personajului Felix consta intr-o indoiala foarte dureroasa: aceea daca Otilia
l-a iubit vreodata sau nu. El nu va solutiona niciodata acest conflict. Intalnindu-se peste ani cu
Pascalopol, vor vorbi despre aceasta femeie care le-a frant amandurora inima, si despre care nu vor sti
niciodata daca a fost o ingenua sau o frivola.

Conflictul exterior este foarte raspandit si se dezvolta incrucisat, pentru ca inafara celor doi, respectiv
Felix si Otilia, toate celelalte personaje se urasc si se opun unul altuia. Astfel, clanul Tulea il uraste pe
Mos Costache pentru presupusii sai bani, Aglaie si Aurica o urasc pe Otilia pentru ca e iubita si curtata.
Titi il uraste pe Felix pentru ca este inteligent, onest si va deveni medic, iar Stanica Ratiu isi face un
program din a-i ura pe toti – pe cei din clanul Tulea pentru ca intra in competitie cu el pentru banii lui
Mos Costache, pe Mos Costache pentru ca nu moare mai repede, ca el sa ajunga mai repede la acei bani,
pe Felix pentru ca este un model de cinste si demnitate, care pe el il stanjeneste prin antiteza, pe Otilia
pentru ca e o femeie la care el ravneste si e constient ca nu va ajunge niciodata, iar pe Pascalopol il
uraste pentru ca este un gentilom adevarat, nu un gentilom de mahala asemeni lui.

Avand toate acestea in vedere, romanul “Enigma Otiliei” de George Calinescu, face nota aparte in
peisajul literar romanesc ca specificitate a textului narativ, fiind una din cele mai valoroase lucrari
balzaciene, reusind sa imbine interesant perspectiva narativa, care este cea a textului modern, cu tehnici
narative, care sunt cele ale romanului obiectiv, ramanand pentru aceste considerente un reper in
cultura romana.