Luceafarul

-comentariu-
1.Integrarea poetului în epoca și în curentul literar:
Unul dintre cei mai mari romantici ai literaturii române și unul dintre marii
romantici universali , Mihai Eminescu se incadrează în epoca marilor clasici ,
alături de Ion Creangă , Ioan Slavici și Ion Luca Caragiale , ilustrând la nivelul
cel mai înalt genul liric.
Mihai Eminescu este cunoscut în literatură ca poet , prozator , dramaturg și
publicist. Creația sa se incadrează în romantism prin teme și motive specifice
(condiția geniului , macrotimpul și microtimpul , reîncarnarea , iubirea , visul ,
floarea albastră , cadrul , lumea , luceafărul) , prin utilizarea antitezei , prin
sursele de inspirație precum: folclorul , natura , trecutul , istoria , mitologia ,
și prin atitudini poetice specifice: atitudinea meditativă , sarcastic-ironică ,
apolinica , dionisiacă , contemplativă.
2.Integrarea operei în discutie:
Poemul ‘’Luceafărul”” este o opera de maturitate , publicat spre sfârșitul
carierei literare a poetului (1883) , poem în care se regăsesc toate temele ,
motivele , atitudinile poetice și tacticile artistice caracteristice întregii
creații emineșciene.
3.Identificarea temei si a motivelor:
Poezia se incadrează în romantism prin teme și motive specifice. Tema principală
a operei o constituie condiția omului de geniu într-o societate meschină , dar în
țesătura textului se pot identifica și alte teme romantice , precum iubirea , în
cele două ipostaze ale ei , platonică si împlinită , macrocosmosul , microcosmosul
și transmigrarea sufletului , pentru că Luceafărul se incarnează de două ori ,
natura terestră , dar si cea cosmică: “Un cer de stele dedesubt/Deasupra-i cer de
stele”. De asemenea , apar motive specific romantice , precum visul , codrul ,
copacul ocrotitor , stelele , Luceafărul
4.Discutarea titlului:
Titlul se află în strânsă legătură cu tema principală și cu mesajul textului ,
ilustrănd în plan simbolic , destinul aerului superior într-o societate meschină
5.Structura exterioară:
Din punct de vedere al structurii exterioare ‘’Luceafărul’’este un poem lung ,
având 98 de strofe.
6.Structura interioară:
În era ce privește structura interioară , poemul are la bază mai multe surse de
inspirație. Principala sursă o constituie basmul popular romanesc “Fata din grădina
de aur” cules de germanul Richard Kuiseh , într-o calătorie prin Tările Române ,
basm de care Mihai Eminescu ia cunoștiință în perioada studiilor, berlineze. Într-o
primă variantă , poetul verifică basmul , păstrându-i titlul și conținutul și
schimbând doar finalul care i s-a părut prea dur și nepotrivit cu statutul
geniului. Zmeul , trădat în iubirea lui , se rezumă doar la a-i blestema pe cei
doi.
O altă sursă de inspirație o constituie filozofia lui Schopenhauer , despre
diferențele dintre aerul de geniu si aerul comun.
Ca sursă de inspirație se mai identifică și mitologia din care preia actul de
revoltă (mitologia greco-latina -actul de revoltă al tiranilor ; fie din mitologia
creștină -actul de revoltă al lui Lucifer ; fie din mitologia indiană -tema
reîncarnării.
De asemenea , mai regăsim ca sursa de inspirație viața poetului ridicată la rang
de simbol.
ANTITEZA este o altă trăsătură a romantismului prezentă în “Luceafărul” ,
trăsătura ce se manifestă la toate nivelele: la nivel structural apar două planuri
antitetice uman-terestru și universal-cosmic. În funcție de conținutul celor 4
tablouri , planurile se ating sau se distanțează.
7.Tablourile:
Primul tablou este o fantastică poveste de dragoste între două ființe
incompatibile , pentru că provin din lumi diferite: fata de impărat și Luceafărul
de sus. Planurile se ating prin incantațiile fetei de împărat: “Cobori în jos ,
Luceafăr blând”. Atmosfera este fantastică , iar dialogul este indirect , realizat
prin intermediul visului si al oglinzii.
Al doilea tablou se desfășoară numai în plan terestru și este o idilă între cei
doi. Atmosfera este caldă , intimă , iar dialogul este direct.
Al treilea tablou se desfășoară numai în plan cosmic și prezintă zborul
Luceafărului catre demiurg. Atmosfera este glaciară , limbajul este groaznic ,
sentențios , iar dialogul este presupus pentru că demiurg aude replicile lui
Hyperion , fără ca acesta să le rostească.
Al patrulea tablou prezintă din nou interferența planurilor , iar în funcție de
acest lucru , atmosfera este caldă și intimă în planul terestru și rece și distantă
în planul cosmic. Dialogul dintre cei doi nu mai este posibil deoarece replicile
lor se constituie la nivel diferit de înțelegere: fata de împărat și-a găsit
fericirea prin iubire și îl invocă pe Luceafăr doar pentru a-i fi stea norocoasă ,
iar Luceafărul are revelația statutului său de ființă nemuritoare și singură:
“Trăind în cercul vostru strâmt/Norocul vă petrece/Și eu în lumea mea mă
simt/Nemuritor și rece”
Pe de altă parte o trăsătură a romantismului prezentă în poem este interferența
genurilor. Romantici cultivă amestecul de genuri , astfel că “Luceafărul” este un
poem epico-lirico-dramatic. Se poate incadra în genul epic prin prezența unui
narator care spune o poveste: “A fost odată ca-n povești/A fost ca niciodată/Din
rude mari împărătești/O prea frumoasă fată”. De asemenea specifice genului epic
sunt personajele și acțiunea.
Se poate incadra și în genul dramatic , prin prezența dialogului dintre
personaje. “Luceafărul” rămâne, însă un poem liric , tulburător , pentru că
acțiunea , personajele , replicile , sunt simboluri care traduc stări de
sensibilitate , în lirismul obiectiv , deoarece personajele sunt de fapt maști ale
eului liric , ilustrând tendințele contradictorii din interiorul ființei umane.
8.Concluzie:
În concluzie poemul “Luceafărul” este un tulburător poem romantic ce
concentrează în conținutul lui toate temele , motivele , tehnicile poetice și
atitudinile din întreaga creație EMINESCIANĂ.