Luceafarul

 Tema si viziunea despre lume

Poemul Luceafarul , sinteza a gandirii eminesciene , a fost publicat pentru prima data in
Almanahul Societatii Academice Social-literare Romania Juna din Viena, in anul 1883 si a fost
inclus in singurul volum de poezii aparut in timpul vietii poetlui .

Din punctual de vedere al curentului pe care il ilustreaza , Luceafarul este o creatie romantic,iar o
prima trasatura care permite incadrarea poemului eminescian in romantism este sursa de
inspiratie folclorica.Punctul de plecare al Luceafarului il constituie,asa cum marturiseste poetul
insusi ,doua basme populare romanesc culese din Oltenia de Richard Kunisch : Fata din gradina
de aur,care prezinta iubirea dintre o fata de imparat si un zmeu,personaje simbolice apartinand
unor lumi diferite,si Fecioara fara corp ,din care Eminescu preia motivul dorintei imposibil de
implinit.De asemenea , este valorificat si mitul Zburatorului,conform caruia aparitia
sentimentului erotic la tinerele fete e produsa de patrunderea in visul acesotra a unei entitati
imateriale.O alta trasatura romantic regasita la nivelul poemului Luceafarul este incalcarea
regulii clasice a puritatii genurilor.Desi are un fir epic,o voce narativa , personaje care ii
confera character epic,schimb de replici si o structura pe tablouri care amintesc de genul
dramatic , in poezie este predominant liricul regasit la nivelul discursului fiecarui personaj. In
consecinta , Luceafarul este un poem liric ,schema epica e doar cadrul , iar intamplarile si
personajele sunt de fapt simboluri lirice , metafore care sintetizeaza idei filosofice.

Interferenta genurilor confera poeziei posibilitati multiple de interpretare : e o poveste fantastica

de iubire , o alegorie pe tema geniului sau o poezie de viziune simbolica.

Eminescu abordeaza in acest poem doua teme majore : geniul si iubirea , ambele dublate de o
viziune romantica despre lume . O prima idee poetica relevanta pentru tema geniului este aceea
ca intre omul comun si geniu exista o opozitie ireconciliabila . Ideea este dezvoltata pe tot
parcursul poemului ,dar este nuantata in secventa care contine monologul Demiurgului. Astfel la
rugamintea Luceafarului de a devein muritor , Demiurgul raspunde evidentiind opozitia dintre
omul comun – supus destinului si cu conditie de efemerida , si geniu – nemiritor si dominat de
ratiune , atat el cat si Hyperion facand parte din aceasta categorie : “ Ei doar au stele cu
noroc/Si prigoniri de soarte,/Noi nu avem nici timp ,nici loc,/Si nu cunoastem moarte. “ Ideea era
sugerata si in primul tablou , fiind sustinuta si de opozitia dintre cele doua planuri : cosmic si
terestru , de fapt o confruntare a doua moduri de existenta . Desi fermecata de frumusetea
ipostazei angelice si apoi a celei demonice a Luceafarului , fata de imparat refuza sa isi
paraseasca lumea muritoare pentru a deveni stapana peste lumea lui , intuind incompatibilitatea
dintre ei . Dovedindu-si natura superioara, - Luceafarul face distincia dintre cele doua lumi
,reveland imposibilitatea de a se implini prin iubire : ” Au nu-ntelegi tu oare,/ Cum ca eu sunt
nemuritor , / Si tu esti muritoare ? “

O alta idee poetica relevanta pentru tema geniului si pentru viziunea romantica despre lume este
ca geniul are capacitatea de a-si depasi sfera ,propria conditie . La chemarea fetei , O dulce
al-noptii mele domn/De ce nu vii tu ? Vina ! / Cobori in jos …., Luceafarul se smulge din sfera
sa intrupandu-se prima oara din cer si mare,in ipostaza neptunica apare ca un tanar voievod , desi
din punctul de vedere al fetei este doar un mort frumos cu ochii vii . Fata stravezie si alba ii
tradeza natura non-umana ,evidentiindu-i-se astfel statutul de fiinta superioara .Fata ii recunoaste
superioritatea , insa privirea acestuia ii provoaca senzatia de inghet : “O,esti frumos,cum numa-n
vis / Un inger se arata, […]/ Si ochiul tau ma-ngheata.”

La a doua chemare se produce o noua intrupare , in ipostaza demonica ,din soare si noapte ,de
natura plutoniana . Imaginea se inscrie tot in canoanele romantismului prin antiteza viu-mort :
parul negru , marmoareele brate ,ochi mari si minunati ,privirea care arde de unde si senzatia de
combustie , dar El vine trist si ganditor/Si palid e la fata .De fiecare data ,Luceafarul ii
marturiseste fetei dificultatea renasterii realizate in plan inferior : Din sfera mea veni cu greu, dar
prin aceasta isi recunoaste capacitatea de a-si depasi propria conditie.

Relevante pentru viziunea eminesciana , de natura romantica ,asupra lumii ,dar si pentru temele
poemului sunt o serie de elemente structural,compozitionale ale textului . Un astfel de element
compozitional este incipitul, care sta sub semnul basmului si aminteste de formula initiala a
acestuia , avand rolul de a crea cadrul fabulos si perspective temporal de natura mitica : “ A fost
odata ca-n povesti ,/A fost ca niciodata “ . Adverbul odata plaseaza actiunea intr-un trecut
indepartat , in ilo tempore , iar comparatiile ca-n povesti si ca niciodata dovedesc unicitaeta
evenimentului ce urmeaza a fi evocat , unicitatea devenind si o trasatura a fetei de
imparat,sugerata de superlativul popular ,prea frumoasa ,sintagma una la parinti,dar mai ales, de
comparatia ampla Cum e Fecioara intre sfinti /Si luna intre stele . In egala masura , finalul este la
randul sau semnificativ in conturarea viziunii romantic . In finalul poemului , sub euforia iubirii
, fata priveste spre cer si-l zareste pe Luceafar ; din dorinta de a avea o zeitate protectoare
,aceasta il invoca pentru ultima data, percepandu-l ca stea a norocului : Patrunde-n codru si-n
gand, / Norocu-mi lumineaza ! Raspunsul acestuia este detasat ,usor ironic , chiar indiferent si
contrasteaza cu atitudinea pasionala manifestata in primul tablou : “ Traind in cerul vostru
stramt/Norocul va petrece,/Ci eu in lumea ma simt/Nemuritor si rece,/ “| constientizarea conditiei
sale superioare si implicit a imposibilitatii de a se implini prin iubire provocandu-i profunda
dezamagire . Pentru Luceafar fata, altatdata odor nespus , a devenit chip de lut , o reprezentare a
omului supus tacerii , traitoare intr-un univers limitat – cerc stramt, in timp ce el isi asuma
conditia de nemuritor.
Dubla tema si viziunea romantica despre lume este sustinuta si de titlul poeziei.

Simbol central , Luceafarul reprezinta condtitia geniului ,capabil de cunoastere absoluta ,in
lumea lui inalta , a ideilor ,dar nefericit in iubire , in planul terestru. Titlul este alcatuit dintr-un
substantiv ce denumeste un astru, caracterizat prin unicitate ,data, pe de o parte de articularea
unui articol hotarat a substantivului luceafar , iar, pe de alta parte , de semnificatia lui
astrononimca , Luceafar fiind denumirea popular a planetei Venus . Mai mult decat atat,
Luceafarul este singurul personaj lric valorificat in titlu .

Relevante pentru tema si vizunea eminseciana despre lume sunt si motivele literare romantice .
Pe langa cel al lunii, al stelelor sau al codrului ,Eminescu valorifica motiviul noptii , Luceafarul
rasarind pe cer odata cu inserarea , si cel al visului . Daca starea contemplativa a fetei asociata
visului diurn : Cum ea pe coate –si razima ,/Visand ale ei tample , intalnirea dintre cei doi are loc
doar la nivelul visului nocturn,univers compensatoriu , simbolizand lumea tuturor posibilitatilor .
Motivul ingerului si motibul demonului se regasesc in descrierea chipurilor sub care se arata
Luceafarul , amplificand tensiunea trairii emotiei erotice . Tot de sorginte romantica sunt si
motivul ferestrei,simbol al deschiderii, sugerand posibiliatea evadarii din spatial limitat al
palatlui spre spatiu infinit al universului cosmic, sau cel al oglinzii , simbol al reflectarii si al
dilatarii finitei .

Consider ca tema si viziunea romantica asupra lumii se reflecta intr-o maniera originala in
poemul Luceafarul de Mihai Eminescu prin modul in care este valorificata antiteza – atat ca
procedeu artistic ,cat si ca figura semantica – dintre condtitia geniului si cea a omului comun
,accentuand valenta filosofica a poemului.Astfel, Eminescu a transformat in simboluri lirice
unele antinomii din filosofia lui Arthur Schopenhauer , aflati in sfere diferite , acestia manifesta
o atractie reciproca , insa trebuie avute in vedere anumite antitetice . Geniul este caracterizat de
inteligenta , obiectivitate , capacitatea de a-si depasii sfera , aspiratie spre cunoastere , puterea de
sacrificiu intru atingerea scopului si singuratate; omul comun este intitulat de instinctualitate ,
subiectivitate , incapacitatea de a-si depasi propria conditie , vointa de a trai si de sociabilitate .
Antiteza este valorificata si in reprezentarea celor doua intrupari ale Luceafarului , cea angelica
, respectiv cea demonica .

Sinteza a creatiei eminesciene , poezia Luceafarul este o creatie romantica ce surprinde condtia
omului de geniu , dar in egala masura ilustreaza conceptia lui Eminescu despre forta oniricului .