Aci sosi pe vremuri-Incadrare in traditionalism

Aci sosi pe vremuri de Ion Pilat este o poezie de factura traditionalista , din volumul ,”pe Arges
in sus “ aparuta in anul 1923.
Prin tema ,prin descrierea spatiului rural,prin utilizarea arhaismelor poezia „Aci sosi pe vremuri” se
inscrie in estetica traditionalista
Traditionalismul este un curent literar aparut la inceputul sec al XX-lea care promoveaza traditia si
apara valorile arhaice de pericolul degradarii in contact cu tendintele si valorile moderne .Acesta cuprinde
totalitatea tendinţelor literare conservatoare din perioada interbelică, grupate în jurul revistei Gândirea,
condusă de Nichifor Crainic.
O trasatura fundamentala a traditionalismuli o reprezinta descrierea spatiului rural in care are loc
intalnirea bunicilor, prin valorificarea trecutului folosind prodcedeul evocarii in prezentarea iubirii
bunicilor ,prin utilizarea arhaismelor care creează parfumul unei epoci: „peruzea”, „crinolină”, „obloane”,
„pridvor”. Deasemenea, clopotul evidențiază prezența religiosului iar casa părintească (un axis mundi)
păstrează legătura cu străbunii. Peisajul este unul pitoresc, tabloul naturii este unul plin de armonie de
care sufletul poetului este îndrăgostit.
O altă trăsătură de limbai specific traditionalistă, ce poate fi regăsită in poezie, o constituie faptul
că sentimentul elegiac si meditativ are ca suport lirismul subiectiv, susținut de prezenta mărcilor lexico-
gramaticale specifice (pronume personale, adjective posesive şi verbe la persoana I şi a II-a singular;
elemente deictice spațiale si temporale: aici-acolo, acum-atunci). Astfel, comunicarea poetică se
realizeaza în două registre: lirismul obiectiv, cu elemente de narativitate simbolică şi meditație cu caracter
general-uman, şi lirismul subiectiv, prin comunicarea directă trăirilor si sentimentelor, la persoana I
singular. Deși iubirea evocat aparține planului trăirii subiective, este ridicată la grad de generalitate
obiectivându-se prin repetabilitate.
Titlul poeziei este unul inedit , ca existenta umana se bazeaza pe experiente repetabile , reluate si
retraite de fiecare generatie in parte care simte si traieste viata asemenea predecesorilor .Acesta este
alcatuit din adverbul de mod in forma populara „aci” , verbul „sosi” la perfect simplu si locutiunea
adverbiala de timp „pe vremuri care marcheaza identitatea dintre trecut si prezent.
Tema fundamentala a poemului o constituie ciclicitatea existentei si trecerea ireversibila a
timpului .Spatiul poetic se construieste in jurul motivului „intoarcerii” , al regesiunii intr-un timp
aievea ,convertit la timpul memoriei ancestrale sau individuale la o lume veche ce persista inca in lucruri
si care trebuie retraita la viata. O prima secventa semnificativa pentru ilustrarea temei o reprezinta
descrierea casei bunicilor , aceasta este o casa veche cu pridvor si obloane , imaginea vizuala „Paienjeni
zabrelira si poarta si zavor” sugereaza pustiitatea si singuratatea locului ,iar versul „te vezi aievea numai
in stersele potrete ” ilustreaza trecerea timpului . O alta imagine semnificativa pentru ilustrarea temei este
cea a clopotului din sat ce sugereaza echilibrul si longevitatea.
Din punct de vedere compozitional , poezia este alcatuita din distihuri si un vers final liber avand
rolul de latimotiv al poeziei . Cele doua planuri ale poeziei ,trecutul si prezentul , sunt redate succesiv ,cea
ce acentueaza ideea de ciclicitate a vietii si a iubirii .Primele doua distihuri reprezinta incipitul poeziei si
fixeaza prin intermediul unei metafore „casa amintirii” spatiul rememorarii nostalgice a trecutului.
Metafora dobandeste semnificatia unui spatiu mitic ca locuinta a stramosilor . Prima secvență ilustrează
iubirea bunicilor. În incipit eul liric obiectiv prezintă imaginea casei bunicilor, un centru al universului
(axis mundi) sufletului uman. Deși acum este părăsită, paianjenii fiind stăpânitorii locurilor, ea reprezintă
un spațiu aparte, de stabilitate pentru ființa poetului, emanând un mister ce parcă așteaptă să fie
descoperit. Proiecția poveștii de iubire este într-un timp mitic: „de când luptară-n codru și poteri și
haiduc”. Idila bunicilor se desfășoară după un ritual: sosirea bunicii care călătorește prin lanul de secară
într-o berlină, cu o talie subțire, îmbrăcată în crinolină, cu ochii de peruzea. Bunicul este romantic și îi
recită poezii din lirica romantică (Lamartine, Heliade- Rădulescu), atmosfera e paradiziacă, de un pitoresc
accentuat prin imaginile vizuale („umbrele”, „luna”) sau prin cadrul rural ce conturează o geografie
imaginară, un topos tradițional cu „lanuri”, „plopi”, „berze”. Peste toate se remarcă prezența clopotului
„din vechiul turn din sat”, un simbol atemporal al echilibrului, al protecției divine asupra satului, asupra
locuitorilor acestuia în decursul generațiilor.

Strofele 11-12 din poezie constituie a doua secvență a poeziei, ea funcționând ca o meditație pe
tema trecerii timpului și ca un liant între povestea trecutului și prezent. Secvența începe cu o exclamație
retorică: „Ce straniu lucru: vremea!”, o expresie a reflecției autorului asupra trecerii timpului. Percepția
faptului că suntem victime ale îmbătrânirii se realizează brusc: „deodată pe perete/ Te vezi aievea numai
în ștersele portrete”, singurele obiecte care consemnează imaginea ființei peste vremuri rămânând
portretele. Această secvență accentuează caracterul elegiac al poeziei.

Ultima secvență este o confesiune a eului liric, a iubirii prezente. Scenariul primei părți se repetă
construindu-se pe alocuri pe niște relații de opoziție: trecut/ prezent, bunica vine în berlină/ iubita în
trăsură, iubitul recită din poeți romantici/ iubitul din simboliști, ochi de peruzea/ ametist. Rămâne acceași
casă, aceelași drum, aceelași lan de secară și imagine a frumuseții femeii. Atmosfera e din nou romantică,
natura e blândă și paradiziacă. Sunetul clopotului ce veghează momentele importante din viață este
prezent și aici.  Prin reluarea imaginilor din prima secvență se accentuează ideea tradiționalistă a
legăturilor profunde între generații și a principiului ancorării în realitățile trecutului.

Poezia Aci sosi pe vremuri de Ion Pillat prezintă atât trăsături specifice esteticii tradiţionaliste
(universul rural ca topos al imaginarului, nostalgia faţă de trecut, timpul materializat în amintire,
sentimentul dezrădăcinării, tonul elegiac al discursului, precum şi cultivarea formelor prozodice
tradiţionale), cât şi elemente moderniste (viziunea poetică, originalitatea discursului, nostalgia cenzurată
de autoironie, rafinamentul lingvistic, caracterul livresc al textului, muzicalitatea versului), ilustrând un
lirism de tip clasic, armonios prin muzicalitate şi senin ca viziune. Lirismul este subiectiv, iar prezența eului
liric este evidențiată prin mărcile lexico-gramaticale specifice, și anume verbe și pronume la persoana I: „-mi”,
„m-ai găsit”, „eram”, „ți-am șoptit”, „am spus”. De asemenea, prezența poetului în poezie poate fi remarcată și
prin formulările la persoana a II-a, utilizate pentru a scoate în evidență relația cu un interlocutor:  „vii acuma
tu”, „ai ascultat”.

„Aci sosi pe vremuri” de Ion Pillat apartine literaturii traditionaliste prin idilizarea trecutului, a
cadrului rural, dar si prin tema timpulul trecitor, fugit irreparabile tempus, cit şi prin specificul limbajului.