ESEU „POVESTEA LUI HARAP-ALB” ION CREANGĂ

„Povestea lui Harap-Alb” a fost publicată în revista „Convorbiri literare”. Opera

aparţine grupului basmelor fantastice, alături de „Soacra cu trei nurori”, „Fata babei şi fata
moşneagului” şi „Povestea porcului”. Meritul lui Ion Creangă este faptul că „a scos basmul”
din circuitul folcloric şi l-a introdus în literatura cultă . Lumea descrisă de el în „Povestea lui
Harap-Alb” este una ţărănească, personajul principal nu are trăsături supranaturale,dar
totuşi respectă schema narativă a unui basm.
Realismul este un curent literar care se caracterizează prin verosimilitatea
întâmplărilor și a faptelor, înclinația către descrierea directivă a vieții sociale, prezența
unor personaje tipice aflate în situații tipice, prezența simetriei incipit-final etc.
O primă trăsătură a realismului identificată în operă este verosimilitatea evenimentelor
și a personajelor, autorul creând iluzia unei lumi adevărate. Astfel, tânărul fiu de crai, un
neofit, are inițial defecte și calități, dar parcurge un drum al inițierii, al maturizării treptate.
Formarea sa spirituală se împlinește prin intermediul unor probe (aducerea sălăților din
Grădina Ursului, pielea și capul cerbului, aducerea fetei Împăratului Roș) la care este supus
de către spân, personaj negativ, un rău necesar care joacă rolul îndrumătorului.
O a doua trăsătură care încadrează textul în realismul mitic este umanizarea
fantasticului. Astfel, pe drumul său, Harap-Alb se întâlnește cu personaje fantastice, precum
Sfânta Duminică ce are capacitatea de a prevesti viitorul, calul năzdrăvan care vorbește și
zboară prin văzduh, dar și cei cinci monstruoși( Setilă,Gerilă,Flămânzilă,Ochilă,Păsări Lăți-
Lungilă). Aceștia pe lângă atributele fantastice au reacții, comportament și limbaj obișnuit,
asemănător țăranilor din satul natal al autorului: „Ei stăpâne și unii ca aceștia sunt
trebuitori pe lume fiindcă fac pe oameni să prindă la minte.”
Tema basmului are sursă folclorică, prezentând confruntarea binelui cu răul. Pe
parcursul acestei lupte, soldate cu victoria binelui, eroul central își formează
personalitatea. Tema, pe lângă cea specifică acestei specii literare este și cea a maturizării
mezinului, vizibilă încă din titlu.
O prima scenă semnificativă este scena fântânii, în care tânărul cade în capcana
Spânului. Acesta îl închide pe tânăr în fântână și îi cere, pentru a-l lăsa în viață, să facă
schimb de identitate și să jure că îi va fi slugă „până când va muri și iar va învia”. Astfel,
jurământul pe paloș simbolizează onoarea tânărului care nu va dezvălui adevărul până nu
va fi eliberat din robie. Acoperirea fântânii de către spân sugerează o moarte simbolică la
care este supus tânărul, încheierea unei etape a vieții lui din care va apărea un om care va
lupta pentru a-și câștiga identitatea. Semnificativă este totodată și lipsa intervenției calului
cu puteri supranaturale care înțelege rolul Spânului în maturizarea spirituală a mezinului.
O a doua secvență este cea din finalul basmului atunci când Harap-Alb se întoarce cu
fata Împăratului Roș, iar ea dezvăluie adevărata identitate a acestuia. Eroul a parcurs
traseul inițiatic și a dobândit calități precum smerenia, curajul, stăpânirea de sine,
conștientizând valoarea ajutorului și a prieteniei. Bănuit de trădare, tânărul este decapitat,
având parte de o moarte și o înviere. Momentul decapitării are o semnificație aparte,
sugerând încheierea inițierii și întoarcerea la adevărata lui identitate, precum și
maturizarea eroului.
Un prim element compozițional este titlul operei. Cuvântul “Povestea” marchează
caracterul de bildungsroman al scrierii, pe parcursul operei se prezintă evoluţia
personajului principal din ipostaza de tânăr neiniţiat în cea de împărat. Denumirea de
Harap-Alb provine din oximoronul: harap = slugă de culoare neagră, alb = culoare ce
sugerează caracterul nobil, subliniind astfel ironia în momentul în care crăişorul devine
supusul Spânului si primeşte acest apelativ. Astfel „Harap-Alb” ajunge să fie o contradicție,
naratorul dorind să exprime punctul cel mai de jos la care se ajunge din cauza neascultării.
Un alt element compozițional este simetria incipit-final care se realizează prin clișee
compoziționale, formule tipice, convenții care marchează intrarea și ieșirea din fabulos.
Fuziunea dintre real și fabulos se realizează de la început, deoarece naratorul inovează
formula inițială, punând povestea pe seama spuselor altcuiva: ”Amu cică era odată”.
Formula finală include o comparație între cele două lumi – a fabulosului și a realului.
În concluzie, prin prezența formulelor specifice, prin temă, prin subiect si viziunea
despre lume, prin îmbinarea realului cu supranaturalul, opera „Povestea lui Harap-Alb”
scrisă de Ion Creangă rămâne o scriere românească reprezentativă a unui basm cult.