O scrisoare pierdută

Ion Luca Caragiale

schema
Ion Luca Caragiale :

 un mare clasic al literaturii române

 operele sale dramatice au o deosebită valoare artistică
 noutatea absolută a comediei „O scrisoare pierdută” constă în calitatea comicului care se
învecinează cu tragicul: Caragiale „văd enorm și simt monstruos”)

Caracterul operei:

 este o comedie realistă pentru că:

- reflectă în mod veridic realitatea
- este inspirată din evenimentele politice ale anului 1883
- intriga este o falsă problemă
- personajele, construite într-un registru comic, întruchipează tipologii
- stilul este parodic, exagerând ridicolul
 este o comedie totală în care comicul de moravuri se asociază cu cel de situații, de
intrigă, de limbaj și de caractere
Titlul:
 fixează intriga, iar prin repetarea situației, scrisoarea de amor semnifică corupția și
compromisul

Tema:

 degradarea vieții publice și private prin surprinderea unei bătălii electorale

 Alte teme: corupția politică, lupta pentru putere, imoralitatea familială.

Indicele temporal si spațial:

 spațiul acțiunii este obiectiv, limitat („capitala unui județ de munte”)

 spațiul scenic este puternic simbolizat: primele două acte au ca decor anticamera casei
prefectului (deci, spațiul privat unde se iau, de fapt, deciziile politice), sala mare a
primăriei în actul trei, spațiu public al aparențelor, dublat de un spațiu al „culiselor”;
ultimul act: grădina familiei Trahanache (spațiu privat care îl continuă pe cel public)
 timpul real - este limitat la trei zile (11-13 mai 1883)
 precizarea ambiguă „in zilele noastre” dă posibilitatea regizorilor să actualizeze acest
timp

Structura compozitionala:

 este clasică: 4 acte cu 9, 14, 7 scene

 formula dramatică include:
 structuri tradiționale:
 succesiune cronologică
  tehnica acumulării situațiilor(tehnica bulgărelui de zăpadă)
 tehnica înlănțuirii evenimentelor

 structuri moderne:
 simetria situației scenice (pierderea repetată a scrisorii)
 consumarea intrigii înainte de ridicarea cortinei
 instalarea ex-abrupto a conflictului

Conflictul:

 este derizoriu și consta în lupta de interese care se dă între două grupări ale partidului de
guvernământ, pentru fotoliul de deputat

Personajele:

 se încadrează într-o tipologie comică, având o trăsătură dominantă de caracter

 Caragiale își construiește personajele prin:
 comportament
 particularități de limbaj
 nume
 îmbinarea elementelor de statut social și psihologic

Zaharia Trahanache:
 depășește tiparul clasic al naivului încornorat, pentru că se dovedește un politician abil
 are o pozitie socială privilegiată (președinte al multor „comitete și comiții”) și un statut
politic important (președintele local al partidului de guvernământ)
 are o autoritate recunoscută de toți și se bucură de respectul acestora („venerabilul”)
 prin firea sa calmă și ticul verbal „aveți puțintică răbdare”, câștigă timp de reacție și își
intimidează adversarii
 regizează farsa alegerilor, mergând până la falsificarea voturilor
 prietenia cu Tipătescu stă sub semnul sloganului „ enteresul și iar enteresul”
 în privința relațiilor familiale este un personaj echivoc, criticii numindu-l fie „încornoratul
simpatic”, fie soțul care tolerează adulterul
 dupa amenințarea lui Catavencu, nu își pune problema despărțirii de Zoe, ci doar pe
aceea a pierderii capitalului de influență, de putere politică
 pentru a impiedica publicarea scrisorii de amor, caută o armă de contrașantaj, convins
fiindcă nu există politician necorupt
 comicul de limbaj este o modalitate de individualizare a personajului: formele greșite ale
cuvintelor, repetarea unor fraze împrumutate de la fiul său „de la facultate”, erorile de
exprimare (unde nu e moral, acolo e corupție și o soțietate fără prințipuri va să zică că nu
le are!”) și ticul verbal („aveți puțintică răbdare”) trădeaza incultura personajului și
contrastează comic cu pretentia de erudiție
 numele sugerează zahariseala (Zaharia) și faptul ca poate fi modelat usor (trahana= coca
moale) de către Centru și, mai ales, de Zoe
Tipuri de comic:

 comicul de moravuri vizează viața de familie și cea politică

 comicul de caracter evidențiază moravurile pe care Caragiale le satirizează în tipologiile
conturate: încornoratul (Trahanache), adulterina (Zoe), demagogul (Cațavencu), imbecilul
(Farfuridi), servilul (Pristanda), idiotul, ramolitul, șantajistul (Agamita Dandanache)
 comicul de situație se referă la evenimentele care provoacă râsul: triunghiul conjugal,
apariția lui Agamiță Dandanache, pierderea repetată a scrisorii
 comicul de limbaj este principala modalitate de construire a personajelor: erori de
exprimare, forme greșite ale cuvintelor, ticuri verbale...Personajele exceptate: Tipătescu
și Zoe