Sunteți pe pagina 1din 3

SIMBOLISMUL

Simbolismul este un curent literar apărut în Franţa în a doua jumǎtate a sec. XIX, ca o reacţie la adresa
parnasianismului (curent literar care pune accent pe imagine vizuală şi specii cu formă fixă).
Manifestul literar a fost semnat de J. Morèas în articolul "Simbolismul", în 1886.
Acest curent promovează conceptul modern de poezie şi se caracterizează prin:
-libertate în artă- aşa cum spunea Victor Hugo "poetul este liber să scrie”;
-respingerea prozaicului şi a banalului;
-cultivarea simbolurilor ( simbolul este o izolare a senzatiilor care sunt redate printr-un echivalent de
imagine, emoţia poetului capătând astfel un semn ;
-cultivarea sinesteziilor ( perceperea unei senzaţii în alt mod decât cel firesc: "Şi-ai s-auzi iarba cum creşte");
-folosirea sugestiei pentru a exprima corespondenţele, legăturile ascunse dintre lucruri; cultivare senzaţiilor
olfactive, coloristice şi muzicale;
-predispoziţia pentru reverie (visare), pentru stări nedefinite, confuze;
-estomparea liniei, confuzia, ambiguitatea;
-proiecţia diafană;
-muzicalitatea interioară a versurilor, transformarea poeziei în muzică; muzica transformă cuvintele prozaice,
comune, care pot fi purificate;
-folosirea refrenului,a laitmotivului şi a anumitor sunete;
-deschiderea pentru inovaţiile la nivelul versului (versul alb,versul liber);
-preferinţa pentru muzica lui Wagner şi pentru impresionism.
Reprezentanţi: M. Maeterlinck, R.Maria-Rilke, Ch. Baudelaire, P. Verlaine, A. Rimbaud, St. Mallarmé,
W.B. Yeats.
ROMANTISMUL

Este un curent literar care se manifestă în Europa, în prima jumătate a secolului XIX, ca o reacţie la
adresa clasicismului, ordinii şi rigorii proclamate de acest curent.
In prefaţa dramei Cromwell, manifestul literar al romantismului francez, Victor Hugo arăta că “nu
există reguli, nici modele", căci noua doctrină este “liberalismul literaturii".
Trăsături:
- amestecul genurilor şi al speciilor literare;
- subiectivism pronunţat;
- exacerbarea eului, individualismul;
- pesimismul;
- sensibilitatea;
- imaginaţia debordantă;
- tendinţa evadării din realitate în pitoresc, exotic, fantastic, retragerea în spatiul oniric sau refugiul în
trecut;
- descrierea unui univers determinat de mişcările istoriei, fantastic, subiectiv, cu o natură care îl copleşeşte
pe individ;
- reinterpretarea naturiii, prin prisma propriei subiectivităţi ;
- personajul romantic este un erou excepţional, surprins în împrejurări excepţionale, angajat într-o
continuă căutare a absolutului; este frământat, nemulţumit, într-o continuă luptă cu sine şi cu limitele
( Dionis din nuvela Sărmanul Dionis, de M. Eminescu);
- inspirarea din natură, istorie, folclor;
- cultivarea unor teme şi motive specifice: iubirea, natura, problematica omului de geniu, timpul, cerul,
stelele, oceanul, marea, lacul, izvorul, codrul, teiul, ruinele, îngerul, demonul, microcosmosul,
macrocosmosul, titanul etc.;
- cultivarea antitezei ( Scrisoarea I, Scrisoarea III, de M. Eminescu) şi a ironiei romantice( Cugetările
sărmanului Dionis)
- Reprezentanţi: Goethe, Schiller, Holderin, E.T.A. Hoffman, Heinrich Heine, John Keats, Byron, Shelley,
Victor Hugo, Alphonse de Lamartine, Alfred de Vigny si Alfred de Musset, Leopardi, Puşkin,
Lermontov, Edgar Allan Poe, C. Negruzzi, Heliade Rădulescu, Bolintineanu, A. Russo, M
Kogălniceanu,V. Alecsandri, M. Eminescu
REALISMUL

Curent literar apãrut în a doua jumãtate a secolului al XIX-lea, în Franța, ca reacție la adresa romantismului.
Trãsãturi:
 respectarea pricipiului mimesis ( literatura este copia fidelã a realitãții)
 verosimilul (posibilul): opera realistã este inspiratã din realitate, expune fapte care nu s-au petrecut într-
adevãr, ci fictive dar care sunt posibile;
 redarea în manierã credibilã, veridicã a realitãții, cu obiectivitate și spirit de observație, pe un ton
impersonal, neutru.  
 incipitul constã de cele mai multe ori în fixarea coordonatelor spațio-temporale ;
 simetria și caracterul circular al romanului;
 cronologia faptelor, evitarea rãsturnãrilor dramatice și crearea de scene paralele, antitetice;
 deznodãmântul cert ;
 prezentarea moravurilor unei epoci, atenția fiind concentratã asupra detaliilor, cu intenția de a
surprinde epoca în complexitatea ei ( G. Cãlinescu)
 preferința pentru o tematicã socialã : moștenirea, pãmântul, imoralitatea etc.;
 prezentarea individului în relațiile sale cu mediul social în care trãiește, al cãrui produs este; de aceea
personajul nu mai este excepțional în situații excepționale (ca la romantici), ci are o condiție socialã mediocrã,
 crearea unor personaje tipice în situații tipice, personajele realiste fiind complexe. Exemple:
parvenitul, arivistul, seducãtorul, avarul, femeia aduterinã.
 preferinþa pentru un stil sobru și refuzul celui împodobit, cu scopul prezentãrii cât mai fidele a
realitãþii;
 cultivarea observației în descrierea realitãþii sau în portretele personajelor ;
 precizia științificã ;
 tehnica detaliului, cu scopul de a realiza descrieri sau portrete verosimile ( G. Cãlinescu) ;
 naraþiunea la persoana a III-a, narator obiectiv, impersonal, omniprezent, omniscient, cãruia îi
corespund o perspectivã auctorialã, o viziune naratologicã „din spate” și focalizarea zero.
 
Reprezentanți: H. de Balzac, G. Flaubert, Stendhal, Lev Tolstoi, F.M. Dostoievski, Ioan Slavici, Ion Creangã,
Liviu Rebreanu, G. Cãlinescu, Marin Preda.