Sunteți pe pagina 1din 4

Fişă de lucru – poezia tradiţionalistă

Aci sosi pe vremuri, Ion Pillat


La casa amintirii cu-obloane şi pridvor, Ce straniu lucru: vremea! Deodată pe perete
Păienjeni zăbreliră şi poartă, şi zăvor. Te vezi aievea numai în ştersele portrete.
Iar hornul nu mai trage alene din ciubuc Te recunoşti în ele, dar nu şi-n faţa ta,
De când luptară-n codru şi poteri, şi haiduc. Căci trupul tău te uită, dar tu nu-l poţi uita...
În drumul lor spre zare îmbătrâniră plopii. Ca ieri sosi bunica... şi vii acuma tu:
Aci sosi pe vremuri bunica-mi Calyopi. Pe urmele berlinei trăsura ta stătu.
Nerăbdător bunicul pândise de la scară Acelaşi drum te-aduse prin lanul de secară.
Berlina legănată prin lanuri de secară. Ca dânsa tragi, în dreptul pridvorului, la scară.
Pe-atunci nu erau trenuri ca azi, şi din berlină Subţire, calci nisipul pe care ea sări.
Sări, subţire, -o fată în largă crinolină. Cu berzele într-însul amurgul se opri...
Privind cu ea sub lună câmpia ca un lac, Şi m-ai găsit, zâmbindu-mi, că prea naiv eram
Bunicul meu desigur i-a recitat Le lac. Când ţi-am şoptit poeme de bunul Francis Jammes.
Iar când deasupra casei ca umbre berze cad, Iar când în noapte câmpul fu lac întins sub lună
Îi spuse Sburătorul de-un tânăr Eliad. Ţi-am spus Balada lunei de Horia Furtună,
Ea-l asculta tăcută, cu ochi de peruzea... M-ai ascultat pe gânduri, cu ochi de ametist,
Şi totul ce romantic, ca-n basme, se urzea. Şi ţi-am părut romantic şi poate simbolist.
Şi cum şedeau... departe, un clopot a sunat, Şi cum şedeam... departe, un clopot a sunat.
De nuntă sau de moarte, în turnul vechi din sat. Acelaşi clopot poate, în turnul vechi din sat...
Dar ei, în clipa asta simţeau că-o să rămână... De nuntă sau de moarte, în turnul vechi din sat.
De mult e mort bunicul, bunica e bătrână...
1. Fii atent la permanenta schimbare a timpurilor verbale. Ea te poate ajuta să descoperi permanentul joc
de planuri pe care este construit textul. Perfectul simplu este timpul evocării şi presupune existenţa în
prim plan a eului – martor care încearcă recuperarea “timpului pierdut”, perfectul compus şi
imperfectul presupun o distanţare faţă de momentul evocat, aşadar un moment de scădere a tensiunii
lirice, arta variaţiei permanente a tensiunii lirice fiind unul dintre “secretele “ reuşitei poetului.
Selectează exemple care să corespundă situiaţiilor prezentate mai sus.
2. Precizează rolul adverbului ”mai” din versul “hornul nu mai trage alene din ciubuc”.
Are rolul de a sublinia trecerea timpului si ideea de trecut
3. Selectează câte un exemplu care să corespundă următoarelor categorii de verbe subiective:
a. Ale sentimentului: simti, zambind
b. De percepţie: privind, asculta, vezi, recunosti
4. Rezolvând exerciţiul precedent, vei constata că din text lipsesc verbele “creatoare de lumi” (a
imagina, a-şi închipui, a visa). Care crezi că poate fi cauza acestei absenţe?
Isi asuma trecerea timpului, e optimist, are o tendinta de protectie personala.
5. Transcrie indicii ale trecerii timpului din primele trei distihuri.
Paienjenii zabrelira, cornul nu mai trage, plopii imbatranira.
6. “Berlina” era o trăsură mare, închisă, asemănătoare unui cupeu, cu două banchete aşezate faţă în faţă,
foarte la modă spre jumătatea sec al XIX –lea. Şi ea este, în poezie, un indice de timp. Care este, în
text, corespondentul “modern” al “berlinei”, ce sugerează totodată şi trecerea timpului?
Trasura este corespondentul “modern” al berlinei.
7. La ce anume face aluzie poetul în versurile: “Te recunoşti în ele, dar nu şi-n faţa ta, / Căci trupul
tău te uită, dar tu nu-l poţi uita...”?
Trecerea ireversibila a timpului, corpul imbatraneste, dar sufletul ramane acelasi.
8. Precizează într-un text de maximum cinci rânduri, semnificaţia versului: “Păienjeni zăbreliră şi
poartă, şi zăvor.”
Semnul parasirii
9. Selectează versul-cheie al textului şi motivează-ţi alegerea.

10. Transcrie versuri cu ajutorul cărora să poată fi ilustrat paralelismul sintactic.


Si cum sedeau departe... – Si cum sedeam...
De nunta sau de moarte, in turnul vechi din sat.
11. Care erau preferinţele literare ale epocii: autori, genuri?
12. Exprimă-ţi, într-un eseu liber, punctul de vedere despre modul în care este valorificată tema timpului,
în poezia “Aci sosi pe vremuri” de Ion Pillat.

Poezia „Aci sosi pe vremuri” de Ion Pilat a fost scrisă la Miorcani în anul 1918 și
apoi publicată în anul 1919, in revista „Letopiseții”. Aceasta poezie se încadrează în
curentul literar tradiționalist, curent ce se opune direcției moderniste. Tradiționalismul lui
Pillat se traduce în mai multe planuri prin preferința pentru pastel si pentru universul
rural, cultivarea formelor prozodice tradiționale, ca de exemplu distihul si rima
împerecheata, seninătatea viziunii si tonul elegiac al evocării. Prin intermediul acestei
poezii, Pillat realizeaza o paralelă între două epoci, două povești de iubire, care urmează
același scenariu.
Tema poeziei este contemplarea trecerii ireversibile a timpului și, în opinia mea,
autorul reușește sa o pună în valoare atât prin constrastul pe care îl face între cele două
povești de iubire, dar și prin asemănările care le apropie.
Poezia este structurată în mai multe secvențe și este formată din distihuri.
Incipitul este reprezentat de primele trei distihuri si fixează cadrul în care au loc poveștile
de dragoste. Spațiul este un loc al trecutului, „casa amintirii”, un spațiu mic, care se află
în afara timpului, ermetic („obloane”, „zăvor”, „poartă”). La momentul actual acest loc
este inert deoarece „hornul nu mai trage alene din ciubuc”.
Urmează apoi povestea povestea de ieri, cea a bunicului, cuprinsă de distihurile
4-9 și cele două monostihuri. Distihurile 9-11 sunt distihurile ce fac legatura între
povestea de dragoste a bunicului si cea a nepotului, cuprinsă în distihurile 12-17. Ultimul
distih coincide cu epilogul.
În primul rând, cele două povești de amor, deși au loc în două epoci diferite, par a
se desfășura după un scenariu identic, singurele lucruri ce le diferențiază fiind
personajele, preferințele acestora în materie de literatură (Lamartine, Heliade Rădulescu
în cazul bunicului, respectiv Francis Jammes si Horia Furtună în cel al nepotului) si
recuzita (berlină, crinolină, respectiv trăsură). De asemenea, diferă și înfatișarea celor
două femei, bunica avand „ochi de peruzea”, iar iubita nepotului avand „ochi de ametist”.
Unul dintre elementele comune ale celor două povești este cadrul în care se desfășoară, în
lanul de secară, în faptul serii. Cei doi bărbați îndrăgostiți apelează la același mijloc de
seducție, recitarea de versuri la lumina lunii. De asemenea, sunetul clopotului este
prezent în ambele povești, un detaliu grav într-un cadru general senin.
În al doilea rând, în distihurile de legătură între cele două povești de amor se
stabilește de fapt tema poemului: „ce straniu lucru: vremea! Deodată pe perete/ te vezi
aievea numai în ștersele portrete. Te recunoşti în ele, dar nu şi-n faţa ta,/ căci trupul tău te
uită, dar tu nu-l poţi uita…”
Versurile acestea scot în evidență efemeritatea vieții omenești, caracterul trecător
al vieții ce ne schimbă. Trecutul rămâne sub forma unor amintiri șterse, în care ne
recunoaștem ca fiind cei de odinioară. Totodată, monostihul „de nuntă sau de moarte, în
turnul vechi din sat” exprima fragilitatea sentimentelor umane, fundamentale, în
contextul timpului, care curge, iar versul „dar ei, în clipa asta, simțeau c-o să rămână”,
exprimă un avertisment referitor la iluzia trăirii prin iubire. Acesta vers nu este reluat,
semn că nepotul a extras învățămintele; trăind idila în present, el nu devine nostalgic, și
de aceea versul respective constituie pentru el un avertisment.
În concluzie,