Trăsăturile prozei realiste:

 Caracterul verosimil, neidealizat al faptelor relatate;

 Geneza reprezentată de fapte reale;
 Tematica socială;
 Aspectul monografic;
 Redarea atmosferei epocii;
 Incipitul renunţă la convenţii (de tip manuscrisul găsit sau confesiunea unui personaj) şi constă de cele mai
multe ori în fixarea coordonatelor spaţio-temporale
 Conflictul de esenţă socială, constând în dorinţa de parvenire a protagonistului, în impulsul lui de a avea un
statut social superior;
 Relaţia individ-mediu (omul este un produs al mediului, personajul realist funcţionând după logica
determinismului social)
 Cronologia faptelor
 Coerenţa la nivelul construcţiei subiectului epic, prin evitarea răsturnărilor dramatice şi prin crearea de
scene paralele, antitetice, prin gradaţia faptelor
 Simetria şi caracterul circular al nuvelei/ romanului
 Deznodământul cert
 Finalul închis/deschis
 Tehnica detaliului (mimesis şi verosimilitate)
 Obiectivitatea naratologică; naratorul la persoana a III-a, omniprezent, omniscient, omnipotent.

„Din unghere răsăreau umbre sfioase, cenuşii, inaintau domol şi apoi, brusc, se
stingeau, ― speriate parcă de tăcerea deasă ce căptuşea odaia şi inghiţea tic-tac-ul grav al
pendulei atirnate deasupra calendarului, pe fişia de zid dintre cele două geamuri.
Dafina şedea neclintită, cu miinile in poală pe ziarul impăturit frumos, privind la
bolnavul care zăcea cu braţele intinse peste invelitoarea aibă, capul infăşurat intr-un
pansament alb din care i se vedea numai faţa de ceară, vristată cu trei linii negre paralele
― sprincenele, genele şi mustăţile. Pleoapele-i inchise păreau nişte pete violete, iar buzele
cărnoase erau atit de palide ca de-abia ii se deosebeau marginile.
In ochii surorii de caritate mocnea induioşare şi nedumerire. Compătimea pe bietul bolnav
cu toată pasiunea, mai ales de cind descoperise că e victima unei drame amoroase. Era
foarte blindă şi tot atit de sentimentală. Cirlionţii aurii răzvrătiţi ii alintau obrajii rumeni,
şi ochii ei leneşi, albaştri, pilpiiau in lacrimi. Colega pe care a schimbat-o azi dimineaţă i-a
şoptit in grabă ca pacientul e un profesor mare, că a fost impuşcat de un muscal gelos, că
l-au adus aseară tirziu aci, la Sanatoriul Sf. Maria, şi că doctorul Filostrat e tare infuriat,
ceea ce inseamnă că şansele de scăpare sunt puţine... Pentru Dafina, fire lacomă de iubiri
romantice, cuvintele tovarăşei fură ca un bob de sare pe o rană vie; inima ii sfiriia de
curiozitate. Dorea amănunte, multe, minunate, şi nu venea nimeni să i le dea. ”(Liviu
Rebreanu – Adam și Eva)

1. Menţionează câte un antonim sensul din text: nedumerit și a schimba.

2 puncte
2. Prezintă rolul virgulei în secvența: „Din unghere răsăreau umbre sfioase, cenuşii, inaintau
domol şi apoi, brusc, se stingeau..” 2
puncte
3. Scrie două expresii/ locuţiuni care conţin verbul a închide. 2 puncte
4. Identifică, în fragmentul dat, două moduri de expunere. 4 puncte
5. Menţionează două trăsături ale prozei realiste prezente în textul dat. 4 puncte
6. Transcrie un indice de timp şi unul de spaţiu. 4 puncte
7. Explică semnificaţia a două figuri de stil diferite, identificate în fragmentul citat. 4 puncte
8. Ilustrează două trăsături morale ale personajului feminin, identificate în text. 4 puncte
9. Comentează, în 6 - 10 rânduri, următoarea secvenţă: Pentru Dafina, fire lacomă de iubiri
romantice, cuvintele tovarăşei fură ca un bob de sare pe o rană vie; inima ii sfiriia de
curiozitate. Dorea amănunte, multe, minunate, şi nu venea nimeni să i le dea. ”.4 puncte
 Trăsăturile prozei realiste:

 Caracterul verosimil, neidealizat al faptelor relatate;

 Geneza reprezentată de fapte reale;
 Tematica socială;
 Aspectul monografic;
 Redarea atmosferei epocii;
 Incipitul renunţă la convenţii (de tip manuscrisul găsit sau confesiunea unui personaj) şi constă de cele mai multe ori în
fixarea coordonatelor spaţio-temporale
 Conflictul de esenţă socială, constând în dorinţa de parvenire a protagonistului, în impulsul lui de a avea un statut social
superior;
 Relaţia individ-mediu (omul este un produs al mediului, personajul realist funcţionând după logica determinismului social)
 Cronologia faptelor
 Coerenţa la nivelul construcţiei subiectului epic, prin evitarea răsturnărilor dramatice şi prin crearea de scene paralele,
antitetice, prin gradaţia faptelor
 Simetria şi caracterul circular al nuvelei/ romanului
 Deznodământul cert
 Finalul închis/deschis
 Tehnica detaliului (mimesis şi verosimilitate)
 Obiectivitatea naratologică; naratorul la persoana a III-a, omniprezent, omniscient, omnipotent.

Trăsăturile prozei realiste:

 Caracterul verosimil, neidealizat al faptelor relatate;
 Geneza reprezentată de fapte reale;
 Tematica socială;
 Aspectul monografic;
 Redarea atmosferei epocii;
 Incipitul renunţă la convenţii (de tip manuscrisul găsit sau confesiunea unui personaj) şi constă de cele mai multe ori în
fixarea coordonatelor spaţio-temporale
 Conflictul de esenţă socială, constând în dorinţa de parvenire a protagonistului, în impulsul lui de a avea un statut social
superior;
 Relaţia individ-mediu (omul este un produs al mediului, personajul realist funcţionând după logica determinismului social)
 Cronologia faptelor
 Coerenţa la nivelul construcţiei subiectului epic, prin evitarea răsturnărilor dramatice şi prin crearea de scene paralele,
antitetice, prin gradaţia faptelor
 Simetria şi caracterul circular al nuvelei/ romanului
 Deznodământul cert
 Finalul închis/deschis
 Tehnica detaliului (mimesis şi verosimilitate)
 Obiectivitatea naratologică; naratorul la persoana a III-a, omniprezent, omniscient, omnipotent.

Trăsăturile prozei realiste:

 Caracterul verosimil, neidealizat al faptelor relatate;

 Geneza reprezentată de fapte reale;
 Tematica socială;
 Aspectul monografic;
 Redarea atmosferei epocii;
 Incipitul renunţă la convenţii (de tip manuscrisul găsit sau confesiunea unui personaj) şi constă de cele mai multe ori în
fixarea coordonatelor spaţio-temporale
 Conflictul de esenţă socială, constând în dorinţa de parvenire a protagonistului, în impulsul lui de a avea un statut social
superior;
  Relaţia individ-mediu (omul este un produs al mediului, personajul realist funcţionând după logica determinismului social)
 Cronologia faptelor
 Coerenţa la nivelul construcţiei subiectului epic, prin evitarea răsturnărilor dramatice şi prin crearea de scene paralele,
antitetice, prin gradaţia faptelor
 Simetria şi caracterul circular al nuvelei/ romanului
 Deznodământul cert
 Finalul închis/deschis
 Tehnica detaliului (mimesis şi verosimilitate)
 Obiectivitatea naratologică; naratorul la persoana a III-a, omniprezent, omniscient, omnipotent.

„Din unghere răsăreau umbre sfioase, cenuşii, înaintau domol şi apoi, brusc, se stingeau, ―
speriate parcă de tăcerea deasă ce căptuşea odaia şi înghiţea tic-tac-ul grav al pendulei atârnate
deasupra calendarului, pe fâşia de zid dintre cele două geamuri.
Dafina şedea neclintită, cu mâinile în poală pe ziarul împăturit frumos, privind la bolnavul
care zăcea cu braţele întinse peste învelitoarea albă, capul înfăşurat într-un pansament alb din
care i se vedea numai faţa de ceară, vristată cu trei linii negre paralele ― sprâncenele, genele şi
mustăţile. Pleoapele-i închise păreau nişte pete violete, iar buzele cărnoase erau atât de palide că
de-abia îi se deosebeau marginile.
În ochii surorii de caritate mocnea înduioşare şi nedumerire. Compătimea pe bietul bolnav
cu toată pasiunea, mai ales de când descoperise că e victima unei drame amoroase. Era foarte
blândă şi tot atât de sentimentală. Cârlionţii aurii răzvrătiţi îi alintau obrajii rumeni, şi ochii ei
leneşi, albaştri, pâlpâiau în lacrimi. Colega pe care a schimbat-o azi dimineaţă i-a şoptit în grabă
că pacientul e un profesor mare, că a fost împuşcat de un muscal gelos, că l-au adus aseară târziu
aci, la Sanatoriul Sf. Maria, şi că doctorul Filostrat e tare înfuriat, ceea ce înseamnă că şansele de
scăpare sunt puţine... Pentru Dafina, fire lacomă de iubiri romantice, cuvintele tovarăşei fură ca un
bob de sare pe o rană vie; inima îi sfârîia de curiozitate. Dorea amănunte, multe, minunate, şi nu
venea nimeni să i le dea. ”(Liviu Rebreanu – Adam și Eva)

„Din unghere răsăreau umbre sfioase, cenuşii, înaintau domol şi apoi, brusc, se stingeau, ―
speriate parcă de tăcerea deasă ce căptuşea odaia şi înghiţea tic-tac-ul grav al pendulei atârnate
deasupra calendarului, pe fâşia de zid dintre cele două geamuri.
Dafina şedea neclintită, cu mâinile în poală pe ziarul împăturit frumos, privind la bolnavul
care zăcea cu braţele întinse peste învelitoarea albă, capul înfăşurat într-un pansament alb din
care i se vedea numai faţa de ceară, vristată cu trei linii negre paralele ― sprâncenele, genele şi
mustăţile. Pleoapele-i închise păreau nişte pete violete, iar buzele cărnoase erau atât de palide că
de-abia îi se deosebeau marginile.
În ochii surorii de caritate mocnea înduioşare şi nedumerire. Compătimea pe bietul bolnav
cu toată pasiunea, mai ales de când descoperise că e victima unei drame amoroase. Era foarte
blândă şi tot atât de sentimentală. Cârlionţii aurii răzvrătiţi îi alintau obrajii rumeni, şi ochii ei
leneşi, albaştri, pâlpâiau în lacrimi. Colega pe care a schimbat-o azi dimineaţă i-a şoptit în grabă
că pacientul e un profesor mare, că a fost împuşcat de un muscal gelos, că l-au adus aseară târziu
aci, la Sanatoriul Sf. Maria, şi că doctorul Filostrat e tare înfuriat, ceea ce înseamnă că şansele de
scăpare sunt puţine... Pentru Dafina, fire lacomă de iubiri romantice, cuvintele tovarăşei fură ca un
bob de sare pe o rană vie; inima îi sfârîia de curiozitate. Dorea amănunte, multe, minunate, şi nu
venea nimeni să i le dea. ”(Liviu Rebreanu – Adam și Eva)

„Din unghere răsăreau umbre sfioase, cenuşii, înaintau domol şi apoi, brusc, se stingeau, ―
speriate parcă de tăcerea deasă ce căptuşea odaia şi înghiţea tic-tac-ul grav al pendulei atârnate
deasupra calendarului, pe fâşia de zid dintre cele două geamuri.
Dafina şedea neclintită, cu mâinile în poală pe ziarul împăturit frumos, privind la bolnavul
care zăcea cu braţele întinse peste învelitoarea albă, capul înfăşurat într-un pansament alb din
care i se vedea numai faţa de ceară, vristată cu trei linii negre paralele ― sprâncenele, genele şi
mustăţile. Pleoapele-i închise păreau nişte pete violete, iar buzele cărnoase erau atât de palide că
de-abia îi se deosebeau marginile.
În ochii surorii de caritate mocnea înduioşare şi nedumerire. Compătimea pe bietul bolnav
cu toată pasiunea, mai ales de când descoperise că e victima unei drame amoroase. Era foarte
blândă şi tot atât de sentimentală. Cârlionţii aurii răzvrătiţi îi alintau obrajii rumeni, şi ochii ei
leneşi, albaştri, pâlpâiau în lacrimi. Colega pe care a schimbat-o azi dimineaţă i-a şoptit în grabă
că pacientul e un profesor mare, că a fost împuşcat de un muscal gelos, că l-au adus aseară târziu
aci, la Sanatoriul Sf. Maria, şi că doctorul Filostrat e tare înfuriat, ceea ce înseamnă că şansele de
scăpare sunt puţine... Pentru Dafina, fire lacomă de iubiri romantice, cuvintele tovarăşei fură ca un
bob de sare pe o rană vie; inima îi sfârîia de curiozitate. Dorea amănunte, multe, minunate, şi nu
venea nimeni să i le dea. ”(Liviu Rebreanu – Adam și Eva)

„Din unghere răsăreau umbre sfioase, cenuşii, înaintau domol şi apoi, brusc, se stingeau, ―
speriate parcă de tăcerea deasă ce căptuşea odaia şi înghiţea tic-tac-ul grav al pendulei atârnate
deasupra calendarului, pe fâşia de zid dintre cele două geamuri.
Dafina şedea neclintită, cu mâinile în poală pe ziarul împăturit frumos, privind la bolnavul
care zăcea cu braţele întinse peste învelitoarea albă, capul înfăşurat într-un pansament alb din
care i se vedea numai faţa de ceară, vristată cu trei linii negre paralele ― sprâncenele, genele şi
mustăţile. Pleoapele-i închise păreau nişte pete violete, iar buzele cărnoase erau atât de palide că
de-abia îi se deosebeau marginile.
În ochii surorii de caritate mocnea înduioşare şi nedumerire. Compătimea pe bietul bolnav
cu toată pasiunea, mai ales de când descoperise că e victima unei drame amoroase. Era foarte
blândă şi tot atât de sentimentală. Cârlionţii aurii răzvrătiţi îi alintau obrajii rumeni, şi ochii ei
leneşi, albaştri, pâlpâiau în lacrimi. Colega pe care a schimbat-o azi dimineaţă i-a şoptit în grabă
că pacientul e un profesor mare, că a fost împuşcat de un muscal gelos, că l-au adus aseară târziu
aci, la Sanatoriul Sf. Maria, şi că doctorul Filostrat e tare înfuriat, ceea ce înseamnă că şansele de
scăpare sunt puţine... Pentru Dafina, fire lacomă de iubiri romantice, cuvintele tovarăşei fură ca un
bob de sare pe o rană vie; inima îi sfârîia de curiozitate. Dorea amănunte, multe, minunate, şi nu
venea nimeni să i le dea. ”(Liviu Rebreanu – Adam și Eva)

„Din unghere răsăreau umbre sfioase, cenuşii, inaintau domol şi apoi, brusc, se
stingeau, ― speriate parcă de tăcerea deasă ce căptuşea odaia şi inghiţea tic-tac-ul grav al
pendulei atirnate deasupra calendarului, pe fişia de zid dintre cele două geamuri.
Dafina şedea neclintită, cu miinile in poală pe ziarul impăturit frumos, privind la
bolnavul care zăcea cu braţele intinse peste invelitoarea aibă, capul infăşurat intr-un
pansament alb din care i se vedea numai faţa de ceară, vristată cu trei linii negre paralele
― sprincenele, genele şi mustăţile. Pleoapele-i inchise păreau nişte pete violete, iar buzele
cărnoase erau atit de palide ca de-abia ii se deosebeau marginile.
In ochii surorii de caritate mocnea induioşare şi nedumerire. Compătimea pe bietul bolnav
cu toată pasiunea, mai ales de cind descoperise că e victima unei drame amoroase. Era
foarte blindă şi tot atit de sentimentală. Cirlionţii aurii răzvrătiţi ii alintau obrajii rumeni,
şi ochii ei leneşi, albaştri, pilpiiau in lacrimi. Colega pe care a schimbat-o azi dimineaţă i-a
şoptit in grabă ca pacientul e un profesor mare, că a fost impuşcat de un muscal gelos, că
l-au adus aseară tirziu aci, la Sanatoriul Sf. Maria, şi că doctorul Filostrat e tare infuriat,
ceea ce inseamnă că şansele de scăpare sunt puţine... Pentru Dafina, fire lacomă de iubiri
romantice, cuvintele tovarăşei fură ca un bob de sare pe o rană vie; inima ii sfiriia de
curiozitate. Dorea amănunte, multe, minunate, şi nu venea nimeni să i le dea. ”(Liviu
Rebreanu – Adam și Eva)
„Din unghere răsăreau umbre sfioase, cenuşii, inaintau domol şi apoi, brusc, se
stingeau, ― speriate parcă de tăcerea deasă ce căptuşea odaia şi inghiţea tic-tac-ul grav al
pendulei atirnate deasupra calendarului, pe fişia de zid dintre cele două geamuri.
Dafina şedea neclintită, cu miinile in poală pe ziarul impăturit frumos, privind la
bolnavul care zăcea cu braţele intinse peste invelitoarea aibă, capul infăşurat intr-un
pansament alb din care i se vedea numai faţa de ceară, vristată cu trei linii negre paralele
― sprincenele, genele şi mustăţile. Pleoapele-i inchise păreau nişte pete violete, iar buzele
cărnoase erau atit de palide ca de-abia ii se deosebeau marginile.
In ochii surorii de caritate mocnea induioşare şi nedumerire. Compătimea pe bietul bolnav
cu toată pasiunea, mai ales de cind descoperise că e victima unei drame amoroase. Era
foarte blindă şi tot atit de sentimentală. Cirlionţii aurii răzvrătiţi ii alintau obrajii rumeni,
şi ochii ei leneşi, albaştri, pilpiiau in lacrimi. Colega pe care a schimbat-o azi dimineaţă i-a
şoptit in grabă ca pacientul e un profesor mare, că a fost impuşcat de un muscal gelos, că
l-au adus aseară tirziu aci, la Sanatoriul Sf. Maria, şi că doctorul Filostrat e tare infuriat,
ceea ce inseamnă că şansele de scăpare sunt puţine... Pentru Dafina, fire lacomă de iubiri
romantice, cuvintele tovarăşei fură ca un bob de sare pe o rană vie; inima ii sfiriia de
curiozitate. Dorea amănunte, multe, minunate, şi nu venea nimeni să i le dea. ”(Liviu
Rebreanu – Adam și Eva)
„Din unghere răsăreau umbre sfioase, cenuşii, inaintau domol şi apoi, brusc, se
stingeau, ― speriate parcă de tăcerea deasă ce căptuşea odaia şi inghiţea tic-tac-ul grav al
pendulei atirnate deasupra calendarului, pe fişia de zid dintre cele două geamuri.
Dafina şedea neclintită, cu miinile in poală pe ziarul impăturit frumos, privind la
bolnavul care zăcea cu braţele intinse peste invelitoarea aibă, capul infăşurat intr-un
pansament alb din care i se vedea numai faţa de ceară, vristată cu trei linii negre paralele
― sprincenele, genele şi mustăţile. Pleoapele-i inchise păreau nişte pete violete, iar buzele
cărnoase erau atit de palide ca de-abia ii se deosebeau marginile.
In ochii surorii de caritate mocnea induioşare şi nedumerire. Compătimea pe bietul bolnav
cu toată pasiunea, mai ales de cind descoperise că e victima unei drame amoroase. Era
foarte blindă şi tot atit de sentimentală. Cirlionţii aurii răzvrătiţi ii alintau obrajii rumeni,
şi ochii ei leneşi, albaştri, pilpiiau in lacrimi. Colega pe care a schimbat-o azi dimineaţă i-a
şoptit in grabă ca pacientul e un profesor mare, că a fost impuşcat de un muscal gelos, că
l-au adus aseară tirziu aci, la Sanatoriul Sf. Maria, şi că doctorul Filostrat e tare infuriat,
ceea ce inseamnă că şansele de scăpare sunt puţine... Pentru Dafina, fire lacomă de iubiri
romantice, cuvintele tovarăşei fură ca un bob de sare pe o rană vie; inima ii sfiriia de
curiozitate. Dorea amănunte, multe, minunate, şi nu venea nimeni să i le dea. ”(Liviu
Rebreanu – Adam și Eva)

Dinu Păturică, cum se instala în postul de vătaf pe care-l dorise atât de mult, chemă pe toate
slugile curţii şi le ţinu un cuvânt prin care le făcu cunoscut că, în timpul fostului mai nainte vătaf,
se făcuse mare risipă în curtea stăpânului său şi că el nu va suferi să se urmeze şi în timpul său
asemenea fapte.
- Voi pedepsi - zicea el - fără milă, pe toţi aceia ce vor cuteza să înşele pe boierul măcar cu o
para.
Apoi după aceea numără paserile din curte, coti buţile cu vin, luă cheile pivniţei din mâna
chelarului şi p-ale cămării din mâna jupânesei, scoase pe sofragiu şi pe stolnic sub cuvânt de
mâncătorie şi puse în locul lor pe alţii, aleşi de dânsul dupe sprânceană.
Aceste aspre măsuri ajunseră la urechea postelnicului şi el se bucură foarte mult, căci găsise,
după părerea lui, un om cinstit ca să-l scape de ruina către care mergea cu paşi repezi; nu ştia,
însă, că acel om în care se încredea atât de mult era cel mai fin dintre toţi hoţii şi că măsurile lui
economice nu era decât o cursă întinsă prin care voia să-l adoarmă, ca să-i poată mânca averea
mai lesne.
După ce Dinu făcu tot ce putu ca să-şi deie aere de om cinstit şi cu durere de inimă de averea
stăpânului său, el se înfăţişă dinaintea lui şi-i dete socoteala de toate măsurile ce luase.
Grecul ascultă cu bucurie toate proiectele de economie ce-i înfăţişă ciocoiul, apoi exclamă cu o
mulţumire învederată:
- Bravo, Dinule, aferim, copilul meu! Cum îngrijeşti tu de averea mea, aşa să îngrijească
Dumnezeu de tine.
(Nicolae Filimon, Ciocoii vechi şi noi)

Dinu Păturică, cum se instala în postul de vătaf pe care-l dorise atât de mult, chemă pe toate
slugile curţii şi le ţinu un cuvânt prin care le făcu cunoscut că, în timpul fostului mai nainte vătaf,
se făcuse mare risipă în curtea stăpânului său şi că el nu va suferi să se urmeze şi în timpul său
asemenea fapte.
- Voi pedepsi - zicea el - fără milă, pe toţi aceia ce vor cuteza să înşele pe boierul măcar cu o
para.
 Apoi după aceea numără paserile din curte, coti buţile cu vin, luă cheile pivniţei din mâna
chelarului şi p-ale cămării din mâna jupânesei, scoase pe sofragiu şi pe stolnic sub cuvânt de
mâncătorie şi puse în locul lor pe alţii, aleşi de dânsul dupe sprânceană.
Aceste aspre măsuri ajunseră la urechea postelnicului şi el se bucură foarte mult, căci găsise,
după părerea lui, un om cinstit ca să-l scape de ruina către care mergea cu paşi repezi; nu ştia,
însă, că acel om în care se încredea atât de mult era cel mai fin dintre toţi hoţii şi că măsurile lui
economice nu era decât o cursă întinsă prin care voia să-l adoarmă, ca să-i poată mânca averea
mai lesne.
După ce Dinu făcu tot ce putu ca să-şi deie aere de om cinstit şi cu durere de inimă de averea
stăpânului său, el se înfăţişă dinaintea lui şi-i dete socoteala de toate măsurile ce luase.
Grecul ascultă cu bucurie toate proiectele de economie ce-i înfăţişă ciocoiul, apoi exclamă cu o
mulţumire învederată:
- Bravo, Dinule, aferim, copilul meu! Cum îngrijeşti tu de averea mea, aşa să îngrijească
Dumnezeu de tine.
(Nicolae Filimon, Ciocoii vechi şi noi)
Dinu Păturică, cum se instala în postul de vătaf pe care-l dorise atât de mult, chemă pe toate
slugile curţii şi le ţinu un cuvânt prin care le făcu cunoscut că, în timpul fostului mai nainte vătaf,
se făcuse mare risipă în curtea stăpânului său şi că el nu va suferi să se urmeze şi în timpul său
asemenea fapte.
- Voi pedepsi - zicea el - fără milă, pe toţi aceia ce vor cuteza să înşele pe boierul măcar cu o
para.
Apoi după aceea numără paserile din curte, coti buţile cu vin, luă cheile pivniţei din mâna
chelarului şi p-ale cămării din mâna jupânesei, scoase pe sofragiu şi pe stolnic sub cuvânt de
mâncătorie şi puse în locul lor pe alţii, aleşi de dânsul dupe sprânceană.
Aceste aspre măsuri ajunseră la urechea postelnicului şi el se bucură foarte mult, căci găsise,
după părerea lui, un om cinstit ca să-l scape de ruina către care mergea cu paşi repezi; nu ştia,
însă, că acel om în care se încredea atât de mult era cel mai fin dintre toţi hoţii şi că măsurile lui
economice nu era decât o cursă întinsă prin care voia să-l adoarmă, ca să-i poată mânca averea
mai lesne.
După ce Dinu făcu tot ce putu ca să-şi deie aere de om cinstit şi cu durere de inimă de averea
stăpânului său, el se înfăţişă dinaintea lui şi-i dete socoteala de toate măsurile ce luase.
Grecul ascultă cu bucurie toate proiectele de economie ce-i înfăţişă ciocoiul, apoi exclamă cu o
mulţumire învederată:
- Bravo, Dinule, aferim, copilul meu! Cum îngrijeşti tu de averea mea, aşa să îngrijească
Dumnezeu de tine.
(Nicolae Filimon, Ciocoii vechi şi noi)
Dinu Păturică, cum se instala în postul de vătaf pe care-l dorise atât de mult, chemă pe toate
slugile curţii şi le ţinu un cuvânt prin care le făcu cunoscut că, în timpul fostului mai nainte vătaf,
se făcuse mare risipă în curtea stăpânului său şi că el nu va suferi să se urmeze şi în timpul său
asemenea fapte.
- Voi pedepsi - zicea el - fără milă, pe toţi aceia ce vor cuteza să înşele pe boierul măcar cu o
para.
Apoi după aceea numără paserile din curte, coti buţile cu vin, luă cheile pivniţei din mâna
chelarului şi p-ale cămării din mâna jupânesei, scoase pe sofragiu şi pe stolnic sub cuvânt de
mâncătorie şi puse în locul lor pe alţii, aleşi de dânsul dupe sprânceană.
Aceste aspre măsuri ajunseră la urechea postelnicului şi el se bucură foarte mult, căci găsise,
după părerea lui, un om cinstit ca să-l scape de ruina către care mergea cu paşi repezi; nu ştia,
însă, că acel om în care se încredea atât de mult era cel mai fin dintre toţi hoţii şi că măsurile lui
economice nu era decât o cursă întinsă prin care voia să-l adoarmă, ca să-i poată mânca averea
mai lesne.
După ce Dinu făcu tot ce putu ca să-şi deie aere de om cinstit şi cu durere de inimă de averea
stăpânului său, el se înfăţişă dinaintea lui şi-i dete socoteala de toate măsurile ce luase.
Grecul ascultă cu bucurie toate proiectele de economie ce-i înfăţişă ciocoiul, apoi exclamă cu o
mulţumire învederată:
- Bravo, Dinule, aferim, copilul meu! Cum îngrijeşti tu de averea mea, aşa să îngrijească
Dumnezeu de tine.
(Nicolae Filimon, Ciocoii vechi şi noi)
 1. Menţionează câte un sinonim pentru sensul din text al locuţiunilor: să-şi deie aere; dete
socoteala.2 puncte
2. Prezintă rolul virgulei din ultima frază a fragmentului. 2 puncte
3. Scrie două expresii/ locuţiuni care conţin substantivul cuvânt. 2 puncte
4. Identifică, în fragmentul dat, două moduri de expunere. 4 puncte
5. Menţionează două trăsături ale prozei realiste prezente în textul dat. 4 puncte
6. Transcrie un indice de timp şi unul de spaţiu. 4 puncte
7. Explică semnificaţia a două figuri de stil diferite, identificate în fragmentul citat. 4 puncte
8. Ilustrează două trăsături morale ale personajului masculin, identificate în text. 4 puncte
9. Comentează, în 6 - 10 rânduri, următoarea secvenţă: Cum îngrijeşti tu de averea mea, aşa
să îngrijească Dumnezeu de tine.4 puncte

Dinu Păturică, cum se instala în postul de vătaf pe care-l dorise atât de mult, chemă pe toate
slugile curţii şi le ţinu un cuvânt prin care le făcu cunoscut că, în timpul fostului mai nainte vătaf,
se făcuse mare risipă în curtea stăpânului său şi că el nu va suferi să se urmeze şi în timpul său
asemenea fapte.
- Voi pedepsi - zicea el - fără milă, pe toţi aceia ce vor cuteza să înşele pe boierul măcar cu o
para.
Apoi după aceea numără paserile din curte, coti buţile cu vin, luă cheile pivniţei din mâna
chelarului şi p-ale cămării din mâna jupânesei, scoase pe sofragiu şi pe stolnic sub cuvânt de
mâncătorie şi puse în locul lor pe alţii, aleşi de dânsul dupe sprânceană.
Aceste aspre măsuri ajunseră la urechea postelnicului şi el se bucură foarte mult, căci găsise,
după părerea lui, un om cinstit ca să-l scape de ruina către care mergea cu paşi repezi; nu ştia,
însă, că acel om în care se încredea atât de mult era cel mai fin dintre toţi hoţii şi că măsurile lui
economice nu era decât o cursă întinsă prin care voia să-l adoarmă, ca să-i poată mânca averea
mai lesne.
După ce Dinu făcu tot ce putu ca să-şi deie aere de om cinstit şi cu durere de inimă de averea
stăpânului său, el se înfăţişă dinaintea lui şi-i dete socoteala de toate măsurile ce luase.
Grecul ascultă cu bucurie toate proiectele de economie ce-i înfăţişă ciocoiul, apoi exclamă cu o
mulţumire învederată:
- Bravo, Dinule, aferim, copilul meu! Cum îngrijeşti tu de averea mea, aşa să îngrijească
Dumnezeu de tine.
(Nicolae Filimon, Ciocoii vechi şi noi)

1. Menţionează câte un sinonim pentru sensul din text al locuţiunilor: să-şi deie aere; dete
socoteala. 2 puncte
2. Prezintă rolul virgulei din ultima frază a fragmentului. 2 puncte
3. Scrie două expresii/ locuţiuni care conţin substantivul cuvânt. 2 puncte
4. Identifică, în fragmentul dat, două moduri de expunere. 4 puncte
5. Menţionează o trăsătură a prozei realiste prezentă în textul dat. 4 puncte
6. Transcrie un indice de timp şi unul de spaţiu. 4 puncte
7. Explică semnificaţia a două figuri de stil diferite, identificate în fragmentul citat. 4 puncte
8. Ilustrează două trăsături morale ale personajului masculin, identificate în text. 4 puncte
9. Comentează, în 6 - 10 rânduri, următoarea secvenţă: Cum îngrijeşti tu de averea mea, aşa
să îngrijească Dumnezeu de tine. 4 puncte

TEMA

„Într-o seară din luna trecută eram adunați mai mulți prieteni, toți lungiți pe divanuri, după obiceiul
oriental, și înarmați de ciubuce
mari, care produceau o atmosferă de fum vrednică de sala selamlicului a unui pașă. Afară cerul era
 învelit de nori vineți, care se
spărgeau deasupra Iașului, cu gând de a-l spăla de glod și de păcate; dar în zadar ei își vărsau
sudorile!... Eforia nu încuviințase
proiectul lor! Printre noi se găsea un tânăr zugrav francez, care pentru întâia dată ie șise din țara lui
spre a face un voiaj în Orient.
-- Domnilor, ne zise el, vă mărturisesc cu rușine că, pân-a nu veni în țările d-voastră, nici nu
prepuneam că se află în Europa o Moldavie și o Valahie. Dar nu mă plâng nicidecum, de vreme ce,
ca un Columb, am avut plăcere a descoperi eu însumi aceste frumoase părți ale lumii și a mă
încredința că, departe de a fi locuite de antropofagi, ele cuprind în sânul lor o societate foarte
plăcută.
-- Domnule, răspunse unul din noi, nu te încrede așa lesne în descoperirea d-tale, pentru că cine știe
dacă pân-în sfârșit nu-i fi pus în frigare și ospătat de sălbaticii acestor țări!
-- Domnilor, adăugă străinul râzând, vă înștiințez că, de-oi mai ședea multe zile la masa de la tractirul
dlui Regensburg, sălbaticii ce-or vroi să mă prefacă în friptură nu or găsi pe mine decât pielea și
oasele. Cu toate aceste, pân-a nu mă face jertfa descoperirii mele, dați-mi voie să vă istorisesc și eu
partea cea mai curioasă din călătoria mea.
Plecând din Paris spre a întreprinde un voiaj în Orient, lucru ce, precum știți, s-a făcut astăzi de
modă, am ajuns bun sănătos la Viena; și de aici m-am îmbarcat pe un vas de vapor cu gând de a
coborî Dunărea pân-în Marea Neagră, făr-a mă opri nicăieri.
Cred că nu e nici unul din d-voastră care să nu fi făcut voiajul Dunării și să nu se fi mirat ca mine
de sălbatica frumusețe a malurilor acestui râu între Banat și Serbia. E de prisos dar să vă mai
vorbesc de acei munți plini de peșteri adânci și înveliți cu păduri vechi, precum și de Porțile-de-Fier,
și de Turnul-Severinului, și de rămășițele podului lui Traian.” ( Balta-Albă – Vasile Alecsandri)

1. Menţionează câte un antonim

pentru sensul din text al cuvintelor: străin și voiaj. 2 puncte
2. Prezintă rolul semnului exclamației
în secvența: Eforia nu încuviințase proiectul lor!. 2 puncte
3. Scrie două expresii/ locuţiuni care
conţin substantivul cer. 2 puncte
4. Identifică, în fragmentul dat, două
moduri de expunere. 4 puncte
5. Menţionează două trăsături ale
prozei realiste prezente în textul dat. 4 puncte
6. Menţionează tipul de perspectivă
narativă din textul citat. 4 puncte
7. Precizează două motive literare
prezente în textul dat.
8. Explică semnificaţia a două figuri
de stil diferite, identificate în fragmentul citat. 4 puncte
9. Comentează, în 6 - 10 rânduri,
următoarea secvenţă: Cred că nu e nici unul din d-voastră care să nu fi făcut voiajul Dunării și să
nu se fi mirat ca mine de sălbatica frumusețe a malurilor acestui râu între Banat și Serbia. E de
prisos dar să vă mai vorbesc de acei munți plini de peșteri adânci și înveliți cu păduri vechi,
precum și de Porțile-de-Fier, și de Turnul-Severinului, și de rămășițele podului lui Traian.

Cât vezi cu ochiul, verde, păpurişul Cu turla unui sat lipovenesc,

Se-ndoaie-n vântul serii, foşnitor.
Din când în când şi-arată luminişul
Un ochi de apă moartă. Un cocor
Cu aripa deschisă se ridică
Din stuf, sfâşietor de trist scâncind,
Sau cai tătari, dând roată fără frică,
Sălbăticiţi, nechează pe un grind.
Amurgu-mbracă delta toată-n aur
Dar umbrele ostroavelor de plaur
Albastrul cenuşiu îl împânzesc.
Vaporul taie noaptea şoptitoare
Şi valul ce se-ntunecă-ntruna,
Când cele cinci coline cresc în zare,
De aur vânăt cum e pruna. (Ion Pillat, Amurg
în deltă)

1. Scrie câte un sinonim contextual pentru cuvintele trist şi scâncind.

2. Precizează rolul cratimei în structura „amurgu-mbracă”.
3. Alcătuieşte două enunţuri prin care să evidenţiezi polisemantismul verbului a tăia.
4. Menţionează două motive literare prezente în poezie.
5. Precizează valoarea expresivă a timpului prezent în textul dat.
6. Explică semnificaţia unei figuri de stil prezente în prima strofă a poeziei.
7. Comentează, în 6 - 10 rânduri, penultima strofă, prin evidenţierea relaţiei dintre ideea poetică şi
mijloacele artistice.
8. Ilustrează, cu exemple din text, două trăsături ale genului liric.
9. Ilustrează una dintre caracteristicile limbajului poetic (de exemplu: expresivitate, ambiguitate,
sugestie, reflexivitate), prezentă în textul dat.

„Cuviosul ieromonah Nicodim, fost în lumea profana fecior al comisului Manole păr-negru de la
Timiș, era o ființă care-și căuta înțelepciunea întru mâhnire și cărțile sfinte. Voia să uite, deși nu
putea, că lumea-i spusese cândva al doilea jder. Avea și el într-adevăr pe obraz, sub coada pleoapei
stângi, acel semn oval cât ai pune degetul cel mare, împodobit cu păr de coloarea jivinei a cărei
poreclă o purta comisul și, după el, toți feciorii domniei sale în număr de cinci.
Întăi fuseseră patru feciori, dar, de vreo şapte ani, se adăogise şi al cincilea. La început,
când sosise la Timiş, între comisul Manole şi starostele Nichifor Căliman, acel băieţandru
subţiratic, străin şi orfan, nimeni nu bănuia că el ar fi fiind mezinul celor patru. Numai după trei
ani, jupâneasa Ilisafta comisoaia, care era ageră muiere, începu a se uita cu mare luare-aminte la
acel fecioraş şăgalnic, până ce descoperi că, în coada ochiului lui stâng, îi naşte pata de Jder. Întăi
a fost o întunecare a pieliţii, după aceea s-a zămislit perişor în semnul ştiut domniei sale, întocmai
ca la feciorii săi, cât ai pune degetul cel mare. Atuncea s-a spăimântat foarte jupâneasa Ilisafta,
numărându-şi pe degete naşterile cunoscute; pe urmă i-a fost mai drag acel prunc săriman,
strângând partea cu jder la sânul său. Avea un sân larg dumneaei şi un trup bine împlinit, care
fusese frumuseţă în Ţara-de-Sus; şi o privire tare sub sprâncene negre, şi un glas îmbielşugat, care
săgeta ades, însă nu cu răutate. Măicuţa acestui prunc, îşi zicea dumneaei, aşa ca să audă şi alţii,
a fost mai tânără decât mine şi cu mult mai frumoasă, ca să descalice comisul la poarta ei, când
dumnealui era în pribegie în Ţara-de-Jos. Dumnezeu i-a pus semn şi l-a trimes tot la mine, ca să-i
ţin loc celei care s-a prăpădit, cine va fi fost şi unde va fi fost, — asta-i o taină pe care nu poate s-o
ştie nimeni, poate nici comisul.” (Frații Jderi – Mihail Sadoveanu)

„Cuviosul ieromonah Nicodim, fost în lumea profana fecior al comisului Manole păr-negru de la
Timiș, era o ființă care-și căuta înțelepciunea întru mâhnire și cărțile sfinte. Voia să uite, deși nu
putea, că lumea-i spusese cândva al doilea jder. Avea și el într-adevăr pe obraz, sub coada pleoapei
stângi, acel semn oval cât ai pune degetul cel mare, împodobit cu păr de coloarea jivinei a cărei
poreclă o purta comisul și, după el, toți feciorii domniei sale în număr de cinci.
Întăi fuseseră patru feciori, dar, de vreo şapte ani, se adăogise şi al cincilea. La început,
când sosise la Timiş, între comisul Manole şi starostele Nichifor Căliman, acel băieţandru
subţiratic, străin şi orfan, nimeni nu bănuia că el ar fi fiind mezinul celor patru. Numai după trei
ani, jupâneasa Ilisafta comisoaia, care era ageră muiere, începu a se uita cu mare luare-aminte la
acel fecioraş şăgalnic, până ce descoperi că, în coada ochiului lui stâng, îi naşte pata de Jder. Întăi
a fost o întunecare a pieliţii, după aceea s-a zămislit perişor în semnul ştiut domniei sale, întocmai
ca la feciorii săi, cât ai pune degetul cel mare. Atuncea s-a spăimântat foarte jupâneasa Ilisafta,
numărându-şi pe degete naşterile cunoscute; pe urmă i-a fost mai drag acel prunc săriman,
strângând partea cu jder la sânul său. Avea un sân larg dumneaei şi un trup bine împlinit, care
fusese frumuseţă în Ţara-de-Sus; şi o privire tare sub sprâncene negre, şi un glas îmbielşugat, care
săgeta ades, însă nu cu răutate. Măicuţa acestui prunc, îşi zicea dumneaei, aşa ca să audă şi alţii,
a fost mai tânără decât mine şi cu mult mai frumoasă, ca să descalice comisul la poarta ei, când
dumnealui era în pribegie în Ţara-de-Jos. Dumnezeu i-a pus semn şi l-a trimes tot la mine, ca să-i
ţin loc celei care s-a prăpădit, cine va fi fost şi unde va fi fost, — asta-i o taină pe care nu poate s-o
ştie nimeni, poate nici comisul.” (Frații Jderi – Mihail Sadoveanu)

„Cuviosul ieromonah Nicodim, fost în lumea profana fecior al comisului Manole păr-negru de la
Timiș, era o ființă care-și căuta înțelepciunea întru mâhnire și cărțile sfinte. Voia să uite, deși nu
putea, că lumea-i spusese cândva al doilea jder. Avea și el într-adevăr pe obraz, sub coada pleoapei
stângi, acel semn oval cât ai pune degetul cel mare, împodobit cu păr de coloarea jivinei a cărei
poreclă o purta comisul și, după el, toți feciorii domniei sale în număr de cinci.
Întăi fuseseră patru feciori, dar, de vreo şapte ani, se adăogise şi al cincilea. La început,
când sosise la Timiş, între comisul Manole şi starostele Nichifor Căliman, acel băieţandru
subţiratic, străin şi orfan, nimeni nu bănuia că el ar fi fiind mezinul celor patru. Numai după trei
ani, jupâneasa Ilisafta comisoaia, care era ageră muiere, începu a se uita cu mare luare-aminte la
acel fecioraş şăgalnic, până ce descoperi că, în coada ochiului lui stâng, îi naşte pata de Jder. Întăi
a fost o întunecare a pieliţii, după aceea s-a zămislit perişor în semnul ştiut domniei sale, întocmai
ca la feciorii săi, cât ai pune degetul cel mare. Atuncea s-a spăimântat foarte jupâneasa Ilisafta,
numărându-şi pe degete naşterile cunoscute; pe urmă i-a fost mai drag acel prunc săriman,
strângând partea cu jder la sânul său. Avea un sân larg dumneaei şi un trup bine împlinit, care
fusese frumuseţă în Ţara-de-Sus; şi o privire tare sub sprâncene negre, şi un glas îmbielşugat, care
săgeta ades, însă nu cu răutate. Măicuţa acestui prunc, îşi zicea dumneaei, aşa ca să audă şi alţii,
a fost mai tânără decât mine şi cu mult mai frumoasă, ca să descalice comisul la poarta ei, când
dumnealui era în pribegie în Ţara-de-Jos. Dumnezeu i-a pus semn şi l-a trimes tot la mine, ca să-i
ţin loc celei care s-a prăpădit, cine va fi fost şi unde va fi fost, — asta-i o taină pe care nu poate s-o
ştie nimeni, poate nici comisul.” (Frații Jderi – Mihail Sadoveanu)

1. Menționează câte un sinonim pentru cuvintele subliniate în fragmentul dat.

2. Transcrie două cuvinte derivate și două cuvinte compuse.
3. Alcătuiește un enunț în care să foloseşti o locuţiune/expresie care să conţină cuvântul
„obraz”.
4. Precizează o temă şi un motiv literar identificate în textul dat.
5. Ilustrează, cu exemple din text, două trăsături ale genului epic.
6. Explică în 4-6 rânduri caracterul descriptiv al fragmentului dat.
7. Menționează tipul de perspectivă narativă utilizată în fragmentul dat.
8. Ilustrează, cu exemple din textul citat două trăsături ale prozei realiste.
9. Comentează, în 60-100 de cuvinte (şase-zece rânduri), următoarea secvenţă din textul dat:
Atuncea s-a spăimântat foarte jupâneasa Ilisafta, numărându-şi pe degete naşterile
cunoscute; pe urmă i-a fost mai drag acel prunc săriman, strângând partea cu jder la
 sânul său.

TEMĂ – 22 aprilie
„Sub sărutarea zorilor tot pământul, crestat în mii de frânturi, după toanele şi nevoile atâtor
suflete moarte şi vii, părea că respiră şi trăieşte. Porumbiştile, holdele de grâu şi de ovăz,
cânepiştile, grădinile, casele, pădurile, toate zumzeau, şuşoteau, fâşâiau, vorbind un grai aspru,
înțelegându-se între ele şi bucurându-se de lumina ce se aprindea din ce în ce mai biruitoare şi
roditoare. Glasul pământului pătrundea năvalnic în sufletul flăcăului, ca o chemare, copleşindu-l.
Se simțea mic şi slab, cât un vierme pe care-l calci în picioare, sau ca o frunză pe care vântul o
vâltoreşte cum îi place. Suspină prelung, umilit şi înfricoșat în fața uriaşului: ― Cât pământ,
Doamne!...
În acelaşi timp însă iarba tăiată şi udă parcă începea să i se zvârcolească sub picioare. Un fir
îl înțepa în gleznă, din sus de opincă. Brazda culcată îl privea neputinciosă, biruită, umplându-i
inima deodată cu o mândrie de stăpân. Şi atunci se văzu crescând din ce în ce mai mare.
Vâjâiturile stranii păreau nişte cântece de închinare. Sprijinit în coasă, pieptul i se umflă, spinarea
i se îndreptă, iar ochii i se aprinseră într-o lucire de izbândă. Se simțea atât de puternic încât să
domnească peste tot cuprinsul.
Totuşi în fundul inimii lui rodea ca un cariu părerea de rău că din atâta hotar el nu stăpâneşte
decât două trei crâmpeie, pe când toată ființa lui arde de dorul de a avea pământ mult, cât mai
mult...
Iubirea pământului l-a stăpânit de mic copil. Veşnic a pizmuit pe cei bogaţi şi veşnic s-a
înarmat într-o hotărâre pătimaşă: trebuie să aibă pământ mult, trebuie! De pe atunci pământul i-a
fost mai drag ca o mamă... ”

1. Menţionează câte un sinonim contextual pentru cuvintele: frânturi, aspru, biruitoare, biruită,
stranii, izbândă.
2.Prezintă rolul semnului exclamării din ultima frază a fragmentului.
3. Scrie două expresii/ locuţiuni care conţin substantivul picioare.
4. Rescrie fragmentul care redă vorbirea directă.
5. Indică două trăsături ale personajului care se pot desprinde din fragmentul de mai sus.
6. Ilustrează, cu exemple din textul citat două trăsături ale prozei realiste.
7. Precizează şi argumentează rolul a două elemente relevante pentru descrierea literară din
textul dat.
8. Explică semnificaţiile a două figuri de stil diferite, din textul citat.
9. Evidenţiind relaţia dintre mesaj şi mijloacele artistice, comentează pasajul: „Glasul pământului
pătrundea năvalnic în sufletul flăcăului, ca o chemare, copleşindu-l. Se simţea mic şi slab[…]
Suspină prelung, umilit şi înfricoşat, în faţa uriaşului.”

Lucian Blaga – Focuri de primăvară

1.Îngînînd prin văi tăria

sună ramul, sună glia.
Focuri ard, albastre ruguri.
Pomii simt dureri de muguri.

2.Prinşi de duhul înverzirii

prin grădini ne-nsufleţim.
Pe măsura-naltă-a firii
gîndul ni-l dezmărginim.

3. Ce-am uitat aprindem iară.

Sub veşminte ne ghicim.
Căutăm în primăvară
un tărîm ce-l bănuim
 În vreme ce trăsura alerga pe cuburile de granit, Grigore Iuga, ca totdeauna când
sosea de la ţară în Bucureşti, privea furnicarul de oameni de pe străzile zgomotoase cu un
simţământ de sfială. După viaţa molcomă de la moşie, forfoteala aceasta îl obosea şi-l
întrista, cel puţin în primele momente, până se reobişnuia cu ea.
Pe bulevardul Colţei, aproape de întretăierea cu strada Argintari, unul din caii
trăsurii alunecă şi căzu. Birjarul se repezi întâi cu sudălmi, apoi cu biciul. Degeaba. Trebui
să sară de pe capră, să dea drumul ştreangurilor... Cum nu mai erau decât vreo sută de
metri până acasă, Grigore coborî, plăti şi continuă drumul pe jos.
A doua casă din strada Argintari era a lor, adică a ei, a nevestei lui. Grilajul de fier cu
vârfurile poleite avea o poartă monumentală la mijloc. în faţa casei, o grădiniţă îngrijită,
cu câteva ronduri de flori, cu poteci prundite. Clădirea însăşi, cu etaj, arătoasă şi
înzorzonată, oprea atenţia trecătorilor mai ales prin scara de marmoră roşie apărată sus
de o uriaşă scoică de sticlă lucitoare. (Răscoala – Liviu Rebreanu)

În vreme ce trăsura alerga pe cuburile de granit, Grigore Iuga, ca totdeauna când

sosea de la ţară în Bucureşti, privea furnicarul de oameni de pe străzile zgomotoase cu un
simţământ de sfială. După viaţa molcomă de la moşie, forfoteala aceasta îl obosea şi-l
întrista, cel puţin în primele momente, până se reobişnuia cu ea.
Pe bulevardul Colţei, aproape de întretăierea cu strada Argintari, unul din caii
trăsurii alunecă şi căzu. Birjarul se repezi întâi cu sudălmi, apoi cu biciul. Degeaba. Trebui
să sară de pe capră, să dea drumul ştreangurilor... Cum nu mai erau decât vreo sută de
metri până acasă, Grigore coborî, plăti şi continuă drumul pe jos.
A doua casă din strada Argintari era a lor, adică a ei, a nevestei lui. Grilajul de fier cu
vârfurile poleite avea o poartă monumentală la mijloc. în faţa casei, o grădiniţă îngrijită,
cu câteva ronduri de flori, cu poteci prundite. Clădirea însăşi, cu etaj, arătoasă şi
înzorzonată, oprea atenţia trecătorilor mai ales prin scara de marmoră roşie apărată sus
de o uriaşă scoică de sticlă lucitoare. (Răscoala – Liviu Rebreanu)

În vreme ce trăsura alerga pe cuburile de granit, Grigore Iuga, ca totdeauna când

sosea de la ţară în Bucureşti, privea furnicarul de oameni de pe străzile zgomotoase cu un
simţământ de sfială. După viaţa molcomă de la moşie, forfoteala aceasta îl obosea şi-l
întrista, cel puţin în primele momente, până se reobişnuia cu ea.
Pe bulevardul Colţei, aproape de întretăierea cu strada Argintari, unul din caii
trăsurii alunecă şi căzu. Birjarul se repezi întâi cu sudălmi, apoi cu biciul. Degeaba. Trebui
să sară de pe capră, să dea drumul ştreangurilor... Cum nu mai erau decât vreo sută de
metri până acasă, Grigore coborî, plăti şi continuă drumul pe jos.
A doua casă din strada Argintari era a lor, adică a ei, a nevestei lui. Grilajul de fier cu
vârfurile poleite avea o poartă monumentală la mijloc. în faţa casei, o grădiniţă îngrijită,
cu câteva ronduri de flori, cu poteci prundite. Clădirea însăşi, cu etaj, arătoasă şi
înzorzonată, oprea atenţia trecătorilor mai ales prin scara de marmoră roşie apărată sus
de o uriaşă scoică de sticlă lucitoare. (Răscoala – Liviu Rebreanu)
În vreme ce trăsura alerga pe cuburile de granit, Grigore Iuga, ca totdeauna când
sosea de la ţară în Bucureşti, privea furnicarul de oameni de pe străzile zgomotoase cu un
simţământ de sfială. După viaţa molcomă de la moşie, forfoteala aceasta îl obosea şi-l
întrista, cel puţin în primele momente, până se reobişnuia cu ea.
Pe bulevardul Colţei, aproape de întretăierea cu strada Argintari, unul din caii
trăsurii alunecă şi căzu. Birjarul se repezi întâi cu sudălmi, apoi cu biciul. Degeaba. Trebui
să sară de pe capră, să dea drumul ştreangurilor... Cum nu mai erau decât vreo sută de
metri până acasă, Grigore coborî, plăti şi continuă drumul pe jos.
A doua casă din strada Argintari era a lor, adică a ei, a nevestei lui. Grilajul de fier cu
vârfurile poleite avea o poartă monumentală la mijloc. în faţa casei, o grădiniţă îngrijită,
cu câteva ronduri de flori, cu poteci prundite. Clădirea însăşi, cu etaj, arătoasă şi
înzorzonată, oprea atenţia trecătorilor mai ales prin scara de marmoră roşie apărată sus
de o uriaşă scoică de sticlă lucitoare. (Răscoala – Liviu Rebreanu)

În vreme ce trăsura alerga pe cuburile de granit, Grigore Iuga, ca totdeauna când

sosea de la ţară în Bucureşti, privea furnicarul de oameni de pe străzile zgomotoase cu un
simţământ de sfială. După viaţa molcomă de la moşie, forfoteala aceasta îl obosea şi-l
întrista, cel puţin în primele momente, până se reobişnuia cu ea.
Pe bulevardul Colţei, aproape de întretăierea cu strada Argintari, unul din caii
trăsurii alunecă şi căzu. Birjarul se repezi întâi cu sudălmi, apoi cu biciul. Degeaba. Trebui
să sară de pe capră, să dea drumul ştreangurilor... Cum nu mai erau decât vreo sută de
metri până acasă, Grigore coborî, plăti şi continuă drumul pe jos.
A doua casă din strada Argintari era a lor, adică a ei, a nevestei lui. Grilajul de fier cu
vârfurile poleite avea o poartă monumentală la mijloc. în faţa casei, o grădiniţă îngrijită,
cu câteva ronduri de flori, cu poteci prundite. Clădirea însăşi, cu etaj, arătoasă şi
înzorzonată, oprea atenţia trecătorilor mai ales prin scara de marmoră roşie apărată sus
de o uriaşă scoică de sticlă lucitoare. (Răscoala – Liviu Rebreanu)

Redactează, pe foaia de examen, răspunsul la fiecare dintre următoarele cerinţe

cu privire la text:
1. Numeşte câte un sinonim potrivit pentru sensul din text al cuvintelor: privea şi
simțământ. 2 puncte
2. Explică rolul virgulei în secvenţa: A doua casă din strada Argintari era a lor, adică a ei,
a nevestei lui. 2 puncte
3. Construieşte un enunţ în care să foloseşti o locuţiune/expresie care să conţină
substantivul a plăti.2 puncte
4. Menționează tipul de perspectivă narativă din textul dat. 4 puncte
5. Precizează un motiv literar identificat în textul dat. 4 puncte
6. Selectează două secvenţe din text care fixează dimensiunea spațială. 4 puncte
7. Prezintă rolul verbelor la timpul imperfect din textul dat. 4 puncte
8. Ilustrează, cu exemple din text, două trăsături ale genului epic. 4 puncte
9. Comentează, în 60 – 100 de cuvinte (şase–zece rânduri) secvența subliniată din textul
dat. 4 puncte

Citeşte următorul text:

Când ne-am zărit, aerul dintre noi
şi-a aruncat dintr-o dată
imaginea copacilor, indiferenţi şi goi,
pe care-o lasă să-l străbată.

Oh, ne-am zvârlit, strigându-ne pe nume,

unul spre celălalt, şi-atât de iute,
că timpul se turti-ntre piepturile noastre,
şi ora, lovită, se sparse-n minute.

Aş fi vrut să te păstrez în braţe

aşa cum ţin trupul copilăriei, în trecut,
cu morţile-i nerepetate.
Şi să te-mbrăţişez cu coastele-aş fi vrut.
(Nichita Stănescu, Îmbrăţişarea)
Scrie, pe foaia de examen, răspunsul la fiecare dintre următoarele cerinţe cu privire la
text:
1. Numeşte câte un sinonim potrivit pentru sensul din text al cuvintelor: indiferenţi şi se
sparse. 2 puncte
2. Motivează rolul cratimei în secvenţa: să te-mbrăţişez. 2 puncte
3. Construieşte un enunţ în care să foloseşti o locuţiune/expresie care să conţină
substantivul timp. 2 puncte
4. Menţionează o temă şi un motiv literar prezente în poezie. 4 puncte
5. Ilustrează două mărci lexico-gramaticale prin care se evidenţiază prezenţa eului liric în
 poezia dată. 4 puncte
6. Precizează rolul verbelor la modul condiţional-optativ din ultima strofă a poeziei. 4
puncte
7. Explică semnificaţia unei figuri de stil din poezia citată.4 puncte
8. Prezintă semnificaţia titlului, prin relaţie cu textul dat. 4 puncte
9. Comentează, în 60-100 de cuvinte (şase-zece rânduri), primele două strofe ale textului,
prin evidenţierea relaţiei dintre ideea poetică şi mijloacele artistice. 4 puncte

Intrând pe poartă, Grigore Iuga văzu în capul scării pe servitorii lui în conciliabul cu un
domn străin.
Feciorul, într-o livrea puţin grotescă (fantezia Nadinei), veni să-1 întâmpine şi-i raportă
îndată că tânărul înăltuţ şi blond e un domn din Ardeal, că a mai fost pe-aici de câteva ori
şi caută pe conaşul Gogu. Între timp şi străinul coborâse treptele şi se apropia de Iuga, iar
când servitorul plecă cu trusa stăpânului, scoase pălăria şi zise foarte încurcat:
— Mă recomand: Titu Herdelea, poet...
Grigore răspunse numai cu un zâmbet nehotărât, care pe tânărul Herdelea îl zăpăci mai
rău. Lavaliera vânătă cu picouri albe îi acoperea gulerul tare şi înalt. Îşi trecu pălăria în
mâna stângă şi încercă să zâmbească şi el fără a reuşi. După o pauză, care i se păru un
secol, îşi luă inima în dinţi şi, potrivindu-şi pălăria în cap cu băgare de seamă, ca şi când
n-ar fi fost sigur dacă face bine sau nu că se acoperă, urmă cu un glas învăluit de emoţie:
— Să mă iertaţi, domnule, că mă găsiţi aici, dar am fost poftit să trec negreşit, încă de
astă-vară, adică acum vreo două luni, de către domnul deputat Gogu Ionescu, la băile din
Sângeorz, în Transilvania...
— A, din Transilvania? murmură Grigore cu un interes care încuraja pe interlocutorul
său să confirme mai apăsat:
— Da, mă rog, din Transilvania... Aş putea adăuga că sunt chiar puţin neam cu domnul
deputat, fiindcă, nu ştiu dacă ştiţi, sora mea Laura e măritată cu preotul George Pintea din
Sătmar, iar sora lui George e soţia domnului deputat Ionescu.
— Aşa? făcu Iuga mai înviorat, luându-i mâna şi scuturându-i-o. Încântat!... Şi află că,
atunci, eşti şi cu mine puţin neam, cum ziceai,pentru că nevasta mea e sora lui Gogu
Ionescu.
Titu Herdelea dădu din cap surâzând. Cunoştea relaţiile casei. Venind deseori să se
intereseze de Gogu Ionescu, aflase de la servitori toate amănuntele şi chiar mai multe
decât ar fi vrut.
Lui Grigore îi plăcu înfăţişarea modestă a tânărului şi mai ales timiditatea lui, pe care
zadarnic se silea să o ascundă. El însuşi era sau cel puţin se socotea tot aşa de dezarmat
când întâmplarea îl punea in situaţii neaşteptate. Îl luă de braţ ca pe un vechi prieten,
zicându-i:
—Fiindcă ne-am întâlnit aici, aidem până sus să stăm puţin de vorbă!
Titu roşi de bucurie. (Liviu Rebreanu – Răscoala)

Redactează, pe foaia de examen, răspunsul la fiecare dintre următoarele cerinţe

cu privire la text:
1. Numeşte câte un sinonim potrivit pentru sensul din text al cuvintelor: zăpăci şi zâmbet.
2 puncte
2. Explică rolul virgulei în secvenţa: A, din Transilvania? murmură Grigore.... 2 puncte
3. Construieşte un enunţ în care să foloseşti o locuţiune/expresie care să conţină
substantivul mână.2 puncte
4. Menționează tipul de perspectivă narativă din textul dat. 4 puncte
5. Precizează două motive literare identificat în textul dat. 4 puncte
6. Selectează două secvenţe din text care fixează dimensiunea spațială. 4 puncte
7.Transcrie din fragmentul dat două mărci ale adresării directe. 4 puncte
8. Ilustrează, cu exemple din text, două trăsături ale genului epic. 4 puncte
9. Comentează, în 60 – 100 de cuvinte (şase–zece rânduri) secvența subliniată din textul
dat. 4 puncte
Umblu prin mine
Ca printr-un oraş străin
În care nu cunosc pe nimeni.
Seara mi-e teamă pe străzi
Şi-n după-amieze ploioase
Mi-e frig şi urât.
Nicio dorinţă de-a călători,
Când şi numai trecerea drumului
E aventură,
Nicio amintire din alte vieţi
Întrebării
"De ce-am fost adusă aici?"... (Ana Blandiana – Călătorie)
Scrie pe foaia de examen răspunsul la fiecare dintre următoarele cerin_e cu privire la
text:
1. Numește câte un sinonim potrivit pentru sensul din text al cuvintelor: aventură și străin. 2
puncte
2. Explică rolul cratimei în secvența: Ca printr-un oraş străin. 2 puncte
3. Construiește un enunț în care să folosești o locuțiune/expresie care să conțină substantivul
drum.2 puncte
4. Transcrie două mărci lexico-gramaticale ale subiectivită_ii prezente în textul dat. 4 puncte
5. Precizează două motive literare prezente în textul dat. 4 puncte
6. Selectează două secvențe din textul dat, care conturează dimensiunea spațială a imaginarului
poetic. 4 puncte
7. Prezintă semnificația a două figuri de stil diferite din textul dat. 4 puncte
8. Ilustrează, cu câte un exemplu din textul dat, două trăsături ale genului liric. 4 puncte
9. Comentează, în 60 – 100 de cuvinte, poezia, prin evidențierea relației dintre ideea poetică si
mijloacele artistice. 4puncte

De cîte ori mă plîng de caracterul confuz al Daniel cuiva care ar putea să-mi explice ceva, unui evreu de pildă (unei evreice
mai ales, lui Renee), mi se răspunde : „Nu cunoşti anumite medii sociale unde se procedează totdeauna aşa". Adică se
confundă sentimentele, se lasă timpul să treacă şi nu există nimic prea profund. Totul artificial. De altfel, i-am îndreptat
Daniei cuvîntul „artificial" chiar de la începutul cunoştinţei. A căutat să-mi demonstreze că nu-i adevărat. Dania nu se
cunoaşte deloc. Aruncă de la ea orice cuvînt care nu e convenabil, după cum aruncă o rochie care nu mai e la modă. Cred că
sînt omul care şi-a permis să-i spuie mai multe adevăruri crude. Dar n-am transformat nimic, nici măcar n-am pus-o pe
gînduri. N-am schimbat deloc temperamentul ei. După cum Dania nu cunoaşte oamenii şi lucrurile din jur, aşa nu se
cunoaşte nici pe ea. Reacţionează ia ultimul fapt, fără să facă vreo legătură cu ceea ce s-a petrecut mai înainte. Şi, dacă îi
spun vreun adevăr neplăcut, văzînd că nu-i produc decât supărare, o împac. Truda mea ar fi inutilă. „Nu eşti supărată pe
mine ?" „Pe tine n-aş putea fi niciodată supărată !" Vorbă încîntătoare, dar nimic mai mult. Căci Dania ar proceda la fel cu
toată lumea. E incapabilă să aibe acelaşi sentiment multă vreme, nu-şi face un plan cum să procedeze cu cineva, nu ştie bine
ceea ce e trecător şi ceea ce trebuie să fie permanent.

Redactează, pe foaia de examen, răspunsul la fiecare dintre următoarele cerinţe

cu privire la text:
1. Numeşte câte un sinonim potrivit pentru sensul din text al cuvintelor: artificial și ar
proceda.. 2 puncte
2. Explică rolul utilizării ghilimelelor în secvența: „Nu cunoşti anumite medii sociale unde se procedează
totdeauna aşa".
3. Construieşte un enunţ în care să foloseşti o locuţiune/expresie care să conţină
verbul a căuta2 puncte
4. Menționează tipul de perspectivă narativă din textul dat. 4 puncte
5. Precizează două motive literare identificate în textul dat. 4 puncte
6.
8. Ilustrează, cu exemple din text, două trăsături ale genului epic. 4 puncte
„Dimineaţa ardea sub răsăritul roşu şi plin al soarelui, cînd două cîrduri de oi uroau mărunt spre cîmpie pe culmea plină de
nenumărate poteci a dealului. Doi ciobani veneau cu mult în urma lor, departe unul de altul, strigîndu-se pe nume şi azvîrlind
cu pietroaie de-a lungul văgăunelor şi carierelor de piatră de la marginea satului. In vîrful dealului se petrecu însă ceva ciudat
între cele două cîrduri de oi. O oaie mărginaşe se opri, ridică moţul din cîrd, behăi şi o luă la goană spre cîrdul străin. Nu-
maidecît, toate celelalte, din ammdouă părţile, făcură la fel, şi cîrdurile se amestecară, se îmbucară într-un stol de capete şi
începură să fugă, înghesuindu-se una într-alta.
— Oiaaa !... Fir-ai a dracului cu ţiţa ta, zbieră unul -din ciobani.
— Soiaaaa !... mînca-te-ar lupii, urlă şi celălalt.
— Lasă-le, Bîlco, dă-le dracului...
•— Ce să le laşi, mă ? răspunse acela. Nu vezi cum -s-au amestecat ? E una dintre ele, una creaţă şi cufurită, care să fie ea a
dracului, o omor într-o zi. N-am să mă întîlnesc cu nimeni, cu oi, că numaidecît o vezi cum saltă capul, behăie şi fuge în alt
cîrd... mi-amestecâ toate oile.
— A cui e ? întrebă celălalt rîzînd.
— A Ioanei lui Bădel.
— Acuma lasă-le. Mergem amîndoi şi le paştem în Frunzări, ce zici ? întrebă cel care rîdea.
— Nu zic nimica, răspunse al doilea, Dămîncare ai ?

Redactează, pe foaia de examen, răspunsul la fiecare dintre următoarele cerinţe

cu privire la text:
1. Numeşte câte un sinonim potrivit pentru sensul din text al cuvintelor: culmea şi cârd. 2
puncte
2. Explică rolul virgulei în secvenţa: — Lasă-le, Bîlco, dă-le dracului... 2 puncte
3. Construieşte un enunţ în care să foloseşti o locuţiune/expresie care să conţină
substantivul cap.2 puncte
4. Menționează tipul de perspectivă narativă din textul dat. 4 puncte
5. Precizează două motive literare identificat în textul dat. 4 puncte
6. Selectează două secvenţe din text care fixează dimensiunea spațială, respectiv
temporală. 4 puncte
7.Argumentează apartenența la proza realistă a fragmentului dat. 4 puncte
8. Ilustrează, cu exemple din text, două trăsături ale genului epic. 4 puncte
9. Comentează, în 60 – 100 de cuvinte (şase–zece rânduri) secvența subliniată din textul
dat. 4 puncte
„Dimineaţa ardea sub răsăritul roşu şi plin al soarelui, cînd două cîrduri de oi uroau mărunt spre cîmpie pe culmea plină de
nenumărate poteci a dealului. Doi ciobani veneau cu mult în urma lor, departe unul de altul, strigîndu-se pe nume şi azvîrlind
cu pietroaie de-a lungul văgăunelor şi carierelor de piatră de la marginea satului. In vîrful dealului se petrecu însă ceva ciudat
între cele două cîrduri de oi. O oaie mărginaşe se opri, ridică moţul din cîrd, behăi şi o luă la goană spre cîrdul străin. Nu-
maidecît, toate celelalte, din ammdouă părţile, făcură la fel, şi cîrdurile se amestecară, se îmbucară într-un stol de capete şi
începură să fugă, înghesuindu-se una într-alta.
— Oiaaa !... Fir-ai a dracului cu ţiţa ta, zbieră unul -din ciobani.
— Soiaaaa !... mînca-te-ar lupii, urlă şi celălalt.
— Lasă-le, Bîlco, dă-le dracului...
•— Ce să le laşi, mă ? răspunse acela. Nu vezi cum -s-au amestecat ? E una dintre ele, una creaţă şi cufurită, care să fie ea a
dracului, o omor într-o zi. N-am să mă întîlnesc cu nimeni, cu oi, că numaidecît o vezi cum saltă capul, behăie şi fuge în alt
cîrd... mi-amestecâ toate oile.
— A cui e ? întrebă celălalt rîzînd.
— A Ioanei lui Bădel.
— Acuma lasă-le. Mergem amîndoi şi le paştem în Frunzări, ce zici ? întrebă cel care rîdea.
— Nu zic nimica, răspunse al doilea, Dămîncare ai ?

Redactează, pe foaia de examen, răspunsul la fiecare dintre următoarele cerinţe

cu privire la text:
1. Numeşte câte un sinonim potrivit pentru sensul din text al cuvintelor: culmea şi cârd. 2
puncte
2. Explică rolul virgulei în secvenţa: — Lasă-le, Bîlco, dă-le dracului... 2 puncte
3. Construieşte un enunţ în care să foloseşti o locuţiune/expresie care să conţină
substantivul cap.2 puncte
4. Menționează tipul de perspectivă narativă din textul dat. 4 puncte
5. Precizează două motive literare identificat în textul dat. 4 puncte
6. Selectează două secvenţe din text care fixează dimensiunea spațială, respectiv
temporală. 4 puncte
7.Argumentează apartenența la proza realistă a fragmentului dat. 4 puncte
8. Ilustrează, cu exemple din text, două trăsături ale genului epic. 4 puncte
9. Comentează, în 60 – 100 de cuvinte (şase–zece rânduri) secvența subliniată din textul
dat. 4 puncte

„Din unghere răsăreau umbre sfioase, cenuşii, inaintau domol şi apoi, brusc, se
stingeau, ― speriate parcă de tăcerea deasă ce căptuşea odaia şi inghiţea tic-tac-ul grav al
pendulei atirnate deasupra calendarului, pe fişia de zid dintre cele două geamuri.
Dafina şedea neclintită, cu miinile in poală pe ziarul impăturit frumos, privind la
bolnavul care zăcea cu braţele intinse peste invelitoarea aibă, capul infăşurat intr-un
pansament alb din care i se vedea numai faţa de ceară, vristată cu trei linii negre paralele
― sprincenele, genele şi mustăţile. Pleoapele-i inchise păreau nişte pete violete, iar buzele
cărnoase erau atit de palide ca de-abia ii se deosebeau marginile.
In ochii surorii de caritate mocnea induioşare şi nedumerire. Compătimea pe bietul bolnav
cu toată pasiunea, mai ales de cind descoperise că e victima unei drame amoroase. Era
foarte blindă şi tot atit de sentimentală. Cirlionţii aurii răzvrătiţi ii alintau obrajii rumeni,
şi ochii ei leneşi, albaştri, pilpiiau in lacrimi. Colega pe care a schimbat-o azi dimineaţă i-a
şoptit in grabă ca pacientul e un profesor mare, că a fost impuşcat de un muscal gelos, că
l-au adus aseară tirziu aci, la Sanatoriul Sf. Maria, şi că doctorul Filostrat e tare infuriat,
ceea ce inseamnă că şansele de scăpare sunt puţine... Pentru Dafina, fire lacomă de iubiri
romantice, cuvintele tovarăşei fură ca un bob de sare pe o rană vie; inima ii sfiriia de
curiozitate. Dorea amănunte, multe, minunate, şi nu venea nimeni să i le dea. ”(Liviu
Rebreanu – Adam și Eva)

10. Menţionează câte un antonim sensul din text: nedumerit și a schimba.

2 puncte
11. Prezintă rolul virgulei în secvența: „Din unghere răsăreau umbre sfioase, cenuşii,
inaintau domol şi apoi, brusc, se stingeau..” 2
puncte
12. Scrie două expresii/ locuţiuni care conţin verbul a închide. 2 puncte
13. Identifică, în fragmentul dat, două moduri de expunere. 4 puncte
14. Menţionează două trăsături ale prozei realiste prezente în textul dat. 4 puncte
15. Transcrie un indice de timp şi unul de spaţiu. 4 puncte
16. Explică semnificaţia a două figuri de stil diferite, identificate în fragmentul citat. 4 puncte
17. Ilustrează două trăsături morale ale personajului feminin, identificate în text. 4 puncte
18. Comentează, în 6 - 10 rânduri, următoarea secvenţă: Pentru Dafina, fire lacomă de iubiri
romantice, cuvintele tovarăşei fură ca un bob de sare pe o rană vie; inima ii sfiriia de
curiozitate. Dorea amănunte, multe, minunate, şi nu venea nimeni să i le dea. ”.4 puncte

„Din unghere răsăreau umbre sfioase, cenuşii, inaintau domol şi apoi, brusc, se
stingeau, ― speriate parcă de tăcerea deasă ce căptuşea odaia şi inghiţea tic-tac-ul grav al
pendulei atirnate deasupra calendarului, pe fişia de zid dintre cele două geamuri.
Dafina şedea neclintită, cu miinile in poală pe ziarul impăturit frumos, privind la
bolnavul care zăcea cu braţele intinse peste invelitoarea aibă, capul infăşurat intr-un
pansament alb din care i se vedea numai faţa de ceară, vristată cu trei linii negre paralele
― sprincenele, genele şi mustăţile. Pleoapele-i inchise păreau nişte pete violete, iar buzele
cărnoase erau atit de palide ca de-abia ii se deosebeau marginile.
In ochii surorii de caritate mocnea induioşare şi nedumerire. Compătimea pe bietul bolnav
cu toată pasiunea, mai ales de cind descoperise că e victima unei drame amoroase. Era
foarte blindă şi tot atit de sentimentală. Cirlionţii aurii răzvrătiţi ii alintau obrajii rumeni,
şi ochii ei leneşi, albaştri, pilpiiau in lacrimi. Colega pe care a schimbat-o azi dimineaţă i-a
şoptit in grabă ca pacientul e un profesor mare, că a fost impuşcat de un muscal gelos, că
l-au adus aseară tirziu aci, la Sanatoriul Sf. Maria, şi că doctorul Filostrat e tare infuriat,
ceea ce inseamnă că şansele de scăpare sunt puţine... Pentru Dafina, fire lacomă de iubiri
romantice, cuvintele tovarăşei fură ca un bob de sare pe o rană vie; inima ii sfiriia de
curiozitate. Dorea amănunte, multe, minunate, şi nu venea nimeni să i le dea. ”(Liviu
Rebreanu – Adam și Eva)

1. Menţionează câte un antonim sensul din text: nedumerit și a schimba.

2 puncte
2. Prezintă rolul virgulei în secvența: „Din unghere răsăreau umbre sfioase, cenuşii, inaintau
domol şi apoi, brusc, se stingeau..” 2
puncte
3. Scrie două expresii/ locuţiuni care conţin verbul a închide. 2 puncte
4. Identifică, în fragmentul dat, două moduri de expunere. 4 puncte
5. Menţionează două trăsături ale prozei realiste prezente în textul dat. 4 puncte
6. Transcrie un indice de timp şi unul de spaţiu. 4 puncte
7. Explică semnificaţia a două figuri de stil diferite, identificate în fragmentul citat. 4 puncte
8. Ilustrează două trăsături morale ale personajului feminin, identificate în text. 4 puncte
 9. Comentează, în 6 - 10 rânduri, următoarea secvenţă: Pentru Dafina, fire lacomă de iubiri
romantice, cuvintele tovarăşei fură ca un bob de sare pe o rană vie; inima ii sfiriia de
curiozitate. Dorea amănunte, multe, minunate, şi nu venea nimeni să i le dea. ”.4 puncte
Într-o dimineață din luna lui octombrie, anul 1814, un june de 22 de ani, scurt la statură, cu fața oacheșă, ochi
negri plini de viclenie, un nas drept și cu vârful cam ridicat în sus, ce indică ambițiunea și mândria grosolană, îmbrăcat
cu un anteriu de șamalagea rupt în spate; cu caravani [1] de pânză de casă vopsiți cafeniu; încins cu o bucată de pânză
cu marginile cusute în gherghef; cu picioarele goale băgate în niște iminei de saftian, care fuseseră odată roșii, dar își
pierduseră culoarea din cauza vechimii; la încingătoare cu niște călimări colosale de alamă; în cap cu cauc de șal, a
cărui culoare nu se poate distinge din cauza peticelor de diferite materii cu care era cârpit, și purtând ca veșmânt de
căpetenie o fermenă de pambriu ca paiul grâului, căptușită cu bogasiu roșu; un astfel de june sta în scara caselor
marelui postelnic Andronache Tuzluc, rezemat de stâlpii intrării și absorbit în niște meditațiuni care, reflectându-se în
trăsurile feței sale, lăsau să se vadă până la evidență că gândirea ce-l preocupa nu era decât planuri ambițioase ce
închipuirea lui cea vie îi punea înainte și obstacolele ce întâmpina în realizarea lor.
În momentul acela, ușa scării se deschise și se arătă înaintea junelui un arnăut îmbrăcat numai în fir, cu
pistoale și iatagan la brâu și cu tătarcă roșie blănită cu vulpe nafe. Mândrul albanez, fără să privească cât de puțin pe
bietul june ce-i făcea temenele[2] până la pământ, strigă cu voce de stentor: “Ioane, trage butca boierului la scară”.
Vizitiul, după ce plesni de câteva ori din bici și mai făcu câteva marafeturi prin care voia să arate abilitatea ce
avea în meseria sa, trase butca la scară.
(Ciocoii vechi și noi, Nicolae Filimon)

Într-o dimineață din luna lui octombrie, anul 1814, un june de 22 de ani, scurt la statură, cu fața oacheșă, ochi
negri plini de viclenie, un nas drept și cu vârful cam ridicat în sus, ce indică ambițiunea și mândria grosolană, îmbrăcat
cu un anteriu de șamalagea rupt în spate; cu caravani [1] de pânză de casă vopsiți cafeniu; încins cu o bucată de pânză
cu marginile cusute în gherghef; cu picioarele goale băgate în niște iminei de saftian, care fuseseră odată roșii, dar își
pierduseră culoarea din cauza vechimii; la încingătoare cu niște călimări colosale de alamă; în cap cu cauc de șal, a
cărui culoare nu se poate distinge din cauza peticelor de diferite materii cu care era cârpit, și purtând ca veșmânt de
căpetenie o fermenă de pambriu ca paiul grâului, căptușită cu bogasiu roșu; un astfel de june sta în scara caselor
marelui postelnic Andronache Tuzluc, rezemat de stâlpii intrării și absorbit în niște meditațiuni care, reflectându-se în
trăsurile feței sale, lăsau să se vadă până la evidență că gândirea ce-l preocupa nu era decât planuri ambițioase ce
închipuirea lui cea vie îi punea înainte și obstacolele ce întâmpina în realizarea lor.
În momentul acela, ușa scării se deschise și se arătă înaintea junelui un arnăut îmbrăcat numai în fir, cu
pistoale și iatagan la brâu și cu tătarcă roșie blănită cu vulpe nafe. Mândrul albanez, fără să privească cât de puțin pe
bietul june ce-i făcea temenele[2] până la pământ, strigă cu voce de stentor: “Ioane, trage butca boierului la scară”.
Vizitiul, după ce plesni de câteva ori din bici și mai făcu câteva marafeturi prin care voia să arate abilitatea ce
avea în meseria sa, trase butca la scară.

(Ciocoii vechi și noi, Nicolae Filimon)

„Din unghere răsăreau umbre sfioase, cenuşii, inaintau domol şi apoi, brusc, se
stingeau, ― speriate parcă de tăcerea deasă ce căptuşea odaia şi inghiţea tic-tac-ul grav al
pendulei atirnate deasupra calendarului, pe fişia de zid dintre cele două geamuri.
Dafina şedea neclintită, cu miinile in poală pe ziarul impăturit frumos, privind la
bolnavul care zăcea cu braţele intinse peste invelitoarea aibă, capul infăşurat intr-un
pansament alb din care i se vedea numai faţa de ceară, vristată cu trei linii negre paralele
― sprincenele, genele şi mustăţile. Pleoapele-i inchise păreau nişte pete violete, iar buzele
cărnoase erau atit de palide ca de-abia ii se deosebeau marginile.
In ochii surorii de caritate mocnea induioşare şi nedumerire. Compătimea pe bietul bolnav
cu toată pasiunea, mai ales de cind descoperise că e victima unei drame amoroase. Era
foarte blindă şi tot atit de sentimentală. Cirlionţii aurii răzvrătiţi ii alintau obrajii rumeni,
şi ochii ei leneşi, albaştri, pilpiiau in lacrimi. Colega pe care a schimbat-o azi dimineaţă i-a
şoptit in grabă ca pacientul e un profesor mare, că a fost impuşcat de un muscal gelos, că
l-au adus aseară tirziu aci, la Sanatoriul Sf. Maria, şi că doctorul Filostrat e tare infuriat,
ceea ce inseamnă că şansele de scăpare sunt puţine... Pentru Dafina, fire lacomă de iubiri
romantice, cuvintele tovarăşei fură ca un bob de sare pe o rană vie; inima ii sfiriia de
curiozitate. Dorea amănunte, multe, minunate, şi nu venea nimeni să i le dea. ”(Liviu
Rebreanu – Adam și Eva)

„Din unghere răsăreau umbre sfioase, cenuşii, inaintau domol şi apoi, brusc, se
stingeau, ― speriate parcă de tăcerea deasă ce căptuşea odaia şi inghiţea tic-tac-ul grav al
pendulei atirnate deasupra calendarului, pe fişia de zid dintre cele două geamuri.
Dafina şedea neclintită, cu miinile in poală pe ziarul impăturit frumos, privind la
bolnavul care zăcea cu braţele intinse peste invelitoarea aibă, capul infăşurat intr-un
pansament alb din care i se vedea numai faţa de ceară, vristată cu trei linii negre paralele
― sprincenele, genele şi mustăţile. Pleoapele-i inchise păreau nişte pete violete, iar buzele
cărnoase erau atit de palide ca de-abia ii se deosebeau marginile.
In ochii surorii de caritate mocnea induioşare şi nedumerire. Compătimea pe bietul bolnav
cu toată pasiunea, mai ales de cind descoperise că e victima unei drame amoroase. Era
foarte blindă şi tot atit de sentimentală. Cirlionţii aurii răzvrătiţi ii alintau obrajii rumeni,
şi ochii ei leneşi, albaştri, pilpiiau in lacrimi. Colega pe care a schimbat-o azi dimineaţă i-a
şoptit in grabă ca pacientul e un profesor mare, că a fost impuşcat de un muscal gelos, că
l-au adus aseară tirziu aci, la Sanatoriul Sf. Maria, şi că doctorul Filostrat e tare infuriat,
ceea ce inseamnă că şansele de scăpare sunt puţine... Pentru Dafina, fire lacomă de iubiri
romantice, cuvintele tovarăşei fură ca un bob de sare pe o rană vie; inima ii sfiriia de
curiozitate. Dorea amănunte, multe, minunate, şi nu venea nimeni să i le dea. ”(Liviu
Rebreanu – Adam și Eva)

„Din unghere răsăreau umbre sfioase, cenuşii, inaintau domol şi apoi, brusc, se
stingeau, ― speriate parcă de tăcerea deasă ce căptuşea odaia şi inghiţea tic-tac-ul grav al
pendulei atirnate deasupra calendarului, pe fişia de zid dintre cele două geamuri.
Dafina şedea neclintită, cu miinile in poală pe ziarul impăturit frumos, privind la
bolnavul care zăcea cu braţele intinse peste invelitoarea aibă, capul infăşurat intr-un
pansament alb din care i se vedea numai faţa de ceară, vristată cu trei linii negre paralele
― sprincenele, genele şi mustăţile. Pleoapele-i inchise păreau nişte pete violete, iar buzele
cărnoase erau atit de palide ca de-abia ii se deosebeau marginile.
In ochii surorii de caritate mocnea induioşare şi nedumerire. Compătimea pe bietul bolnav
cu toată pasiunea, mai ales de cind descoperise că e victima unei drame amoroase. Era
foarte blindă şi tot atit de sentimentală. Cirlionţii aurii răzvrătiţi ii alintau obrajii rumeni,
şi ochii ei leneşi, albaştri, pilpiiau in lacrimi. Colega pe care a schimbat-o azi dimineaţă i-a
şoptit in grabă ca pacientul e un profesor mare, că a fost impuşcat de un muscal gelos, că
l-au adus aseară tirziu aci, la Sanatoriul Sf. Maria, şi că doctorul Filostrat e tare infuriat,
ceea ce inseamnă că şansele de scăpare sunt puţine... Pentru Dafina, fire lacomă de iubiri
romantice, cuvintele tovarăşei fură ca un bob de sare pe o rană vie; inima ii sfiriia de
curiozitate. Dorea amănunte, multe, minunate, şi nu venea nimeni să i le dea. ”(Liviu
Rebreanu – Adam și Eva)