ION-LIVIU REBREANU

1.Autor si opera

Romanul „Ion”, scris de Liviu Rebreanu, a apărut în perioada interbelică și reprezintă o adevărată capodoperă a
literaturii române, acesta înfățișând într-o manieră realistă universul satului ardelenesc din primele decenii ale
secolului al XX-lea. Întrucât este un roman realist și obiectiv, în romanul lui Rebreanu se reflectă foarte bine viziunea
autorului asupra satului românesc, iar acest lucru este redat atât prin autenticitatea universului creat, cât și prin
complexitatea personajelor.

Romanul Ion e rezulatul unei lungi gestatii,material epica fiind schitata in ZESTREA si RUSINEA,acestea devenind un
adevarat exercitiu pregatitor .Geneza operei o constituie o serie de omente cu character biographic :o dicutie cu un
taran care se numea chiar Ion Pop al Glanetasului si care vorbea c patima despre pamant ;scena sarutarii pamantului
de catre un taran imbracat in haine de sarbatoare si povestea Rodovicai ,o tanara bogata ramasa insarcinata cu un
taran sarac

2.Incadrare specie

 Romanul este o creatie epica in proza de mari dimensiuni, cu actiune complexa, desfasurata pe mai multe planuri, in
timp si spatiu precizate, antrenand un numar mare de personaje puternic individua;izate. Prin multitudinea aspectelor
infatisate, romanul ofera o imagine asupra vietii.

În primul rând, este un roman prin (definirea speciei): amploarea epicului, prin narațiunea desfășurată pe mai multe
planuri, prin caracterul de frescă a epocii, prin numărul mare de personaje, caractere complexe, tipuri umane
distincte, ce trăiesc conflicte puternice.

În al doilea rând, este un roman obiectiv, un roman de creație în care scriitorul creează impresia existenței reale.
Heterodiegeza este prezentă prin narațiunea la persoana a III-a, cu focalizare zero și viziune din spate. Ca roman
realist, „Ion” se distinge prin caracterul său veridic și verosimil. De altfel, pentru Rebreanu, literatura înseamnă
„creație de viață și oameni” (viziunea despre lume). Pentru a crea această senzație, autorul se inspiră din realitățile
satului transilvănean de la începutul secolului al XX-lea.

Caracterul veridic este conferit și de folosirea tehnicii detaliului în prezentarea mediului social, a conflictelor dintre
clasele sociale, a mentalităților vremii, toate acestea având consecințe asupra naturii umane, așa cum se întâmplă și
în cazul lui Ion. Protagonistul își va schimba cu totul caracterul pentru a intra în posesia averii, fără de care este
disprețuit în lumea în care trăiește.Prezentarea satului românesc tradițional cu lux de amănunte conferă
narațiunii caracter monografic și verosimilitate, romanul putând fi considerat o adevărată frescă a societății rurale
ardelenești de la începutul secolului al XX-lea. Autorul prezintă relații de familie, obiceiuri și mentalități ale vremii, dar
sunt prezentate și tradiții legate de marile momente ale vieții : nunta, botezul, înmormântarea, obiceiuri de Crăciun,
hora de duminică, dansuri specifice locului, portul, muncile câmpenești

3.Incadrare current

Romanul Ion ete un roman interbelic ,realist,de tip obiectiv si face parte dintr-o proiectata TRIOLOGIE,pe tema
pamantului si a conditiei taranului.

Aparut in 1920 ,romanul se inscrie in formula realismului prin,obiectivitatea observatiei ,prin reprezentarea veridica a
realitatii ,prin absenta idealizarii personajelor ,prezentand unul ca produs al mediului social-istoric in care traieste
.Scriitorul se dezice de realismul classic care copia fiel realittea si se indreapta catre un realsm ,,al esentelor”
In plus  perspectiva narativă susține caracterul realist al operei. Evenimentele sunt redate de către un narator
obiectiv, omniscient și omniprezent care relatează la persoana a III-a, pe un ton neutru. În același timp, acesta are o
atitudine detașată în descrieri, stilul fiind lipsit de podoabe stilistice, contând mai mult organizarea frazelor în jurul
unei metafore centrale, pământul. Rebreanu se dovedește unul dintre susținătorii anticalofilismului: "Prefer să fie
expresia bolovănoasă și să spun într-adevăr ce vreau, decât să fiu șlefuit și neprecis.

4.Titlu

Titlul operei constituit morfologic dintr-un substantiv propriu, indica denotativ un nume inspirat din sfintii ortodocsi.
Conotativ, titlul ilustreaza numele persoanjului principal, tipul taranului saraca pentru care pamantul inseamna
demnitate, dar incapabil de a dobandi aceststatul moral indiferent ce ar face .

5.Tema

Ion” de Liviu Rebreanu este un roman complex, de aceea putem identifica o multitudine de teme: condiția țăranului,
satul tradițional ardelenesc de la începutul secolului al XX-lea, iubirea și tema înavuțirii. Tot de aici putem deduce și
viziunea realistă a scriitorului, precum și dorința acestuia de a reda cât mai veridic realitatea rurală.

Tema principală este lumea satului, autorul prezentând universul rural în toată complexitatea lui, insistând asupra
modului în care societatea poate influența viața țăranului ardelean. Așadar, autorul scoate foarte bine în evidență
faptul că lumea satului funcționează după legi nescrise, iar soarta personajelor este puternic influențată de barierele
pe care le ridică societatea. Pământul este văzut ca un element care face diferența între cei bogați și cei săraci, iar
orice încercare de depășire a condiției sociale va fi aspru pedepsită, după cum putem observa urmărind destinul tragic
pe care îl are personajul principal.

Totodată, de menționat este și faptul că tema iubirii și tema pământului se află în opoziție. Pe de o parte, observăm
setea lui Ion pentru pământ, iar pe de cealaltă parte, dorința protagonistului de a-și împlini dragostea alături de
Florica. Alte dovezi ale viziunii realiste a autorului sunt caracterul monografic al romanului, plasarea exactă în spațiu,
precum și caracterul obiectiv al operei, naratorul fiind omniscient și omniprezent.

6.Actiunea

    Incipitul – prezentarea drumului care intră în satul Pripas, cu precizarea amănunţită a locurilor şi a denumirii lor.
Neobişnuita linişte ce caracterizează satul este una prevestitoare de rău. Primele case din sat dau  și primele semne
de viaţă.
                                 Structural, romanul este împărţit pe două planuri. Primul surprinde viaţa satului Pripas cu
fixarea locului, descrierea obiceiurilor (scena horei- pagină memorabilă ) avându-l în prim plan pe Ion în jurul căruia se
ţese firul epic. Celelalte personaje: Vasile Baciu, Ana, George, Florica, Belciug asistă şi contribuie toate la destinul
personajlui principal, condus de pofta pentru pământ şi pasiunea pentru Florica. Al doilea plan prezintă viaţa familiei
Herdelea (intelectualii satului), evoluţia ei.
                                Subiectul. Romanul prezintă destinul unui fiu de ţărani, Ion al Glanetaşului, din satul
tansilvănean Pripas. Ion, flăcău harnic şi isteţ, suportă umilinţa de a nu fi bine văzut şi de a nu avea un loc de frunte în
ierarhia satului pentru că este sărac. Intriga prezintă planul pus la cale (împreună cu Titu) de a o seduce pe Ana, fiica
lui Vasile Baciu, un ţăran înstărit, pentru a obţine o zestre remarcabilă. Planul îi izbuteşte şi, fără să o iubească, o ia de
nevastă pe Ana, deşi tatăl ei se împotirveşte. După obţinerea pământului, Ion o supune pe Ana unor violenţe fizice, iar
ea, nemaiputând să îndure viaţa mizerabilă alături de acesta, se sinucide, spânzurându-se. La scurt timp moare şi
copilul lor, Petrişor. În punctul culminant, Ion, satisfăcut în dorinţa de a avea pământ, se hotărăşte să se întoarcă la
Florica, dragostea dintâi, fată frumoasă şi săracă, căsătorită acum cu George Bulbuc. Este prins însă de acesta care îl
omoară din gelozie. Întreaga avere a lui Ion, pentru care sacrificase totul, trece în posesia bisericii. În al doilea plan,
Herdelea îşi construise casa pe un teren al bisericii şi acum, după deteriorarea relaţiilor cu Belciug riscă să piardă
totul. Fata cea mai mare, Laura, deşi este îndrăgostită de Aurel Ungureanu, se mărită cu George Pintea pentru că
acesta nu pretinde părinţilor zestre. Ghighi, sora mai mică, se mărită cu Zăgreanu, noul învăţător din Pripas. Titu,
tânăr boem, cu înclinaţii artistice are şi el un rol important în viaţa lui Ion şi, fiind confidentul acestuia, este considerat
responsabil de unii critici (vezi Ion Simuţ) de dramele vieţii lui, prin sfaturile denaturate pe care i le dă.
                              Finalul  surprinde satul adunat la biserică și culminează cu prezentarea drumului care părăseşte
satul Pripas,  reflectând un roman de tip circular (parabolic).
Tehnica narativă ne dezvăluie un scriitor ce dă dovadă de o încordare extremă în ce priveşte procesul creaţiei. A scrie
înseamnă depunerea unui mare efort. Fraza de început însemna un chin, o zbatere prelungită la Rebreanu.

Stil şi limbaj. Limbajul este unul propriu prozei realiste, simplu, plin de acurateţe, sobrietate, precizie în exprimare. Nu
se urmăreşte redarea într-un stil frumos ci o exprimare exactă.

7.Personaje

Personajul “Ion” este personaj principal si este tipul taranului obsedat de pamant, dar care evolueaza intre doua
atitudini extreme in prima parte a romanului este convins ca dragostea nu ajunge in viata, in timp ce spre final isi da
seama ca degeaba ai pamant daca persoana draga nu iti este alaturi. Astfel, personajul devine memorabil prin
imaginea sa dura si plina de forta. 
Personajul “Ana” este un personaj secundar, dinamic, realist si este tipul femeii nascute sub semnul nefericirii, fiind
predesitnata unei existenta tragice, dar si tipul de femeie blanda, harnica, supusa, rusinoasa si fara personalitate care
devine victima flacaului interesat numai de averea ei.
Personajul “Florica” este un personaj secundat, plat, pozitiv si este tipul femeii adolescentine.
Personajul “Titu Herdelea” este un personaj secundar, rotund, pozitiv, autobiografic si este tipul omului inteligent
care sta departe de necazuri, dar in sinea lui stie tot ce se intampla.
8. Limbajul artistic:
Al Iui Liviu Rebreanu se individualizează prin respectul pentru adevăr, de unde reiese obiectivarea şi realismul
romanului, precum şi prin precizia termenilor, acurateţea şi concizia exprimării, de unde rezultă sobrietatea stilului.
Stilul este anticalofil(împotriva scrisului frumos), lipsit de imagini artistice, întrucât crezul prozatorului era că
"strălucirile artistice, cel puţin în opere de creaţie, se fac mai totdeauna în detrimentul preciziei şi al mişcării de
viaţă [...], e mult mai uşor a scrie frumos, decât a exprima exact."
George Călinescu, afirma că "Ion" este "un poem epic, [...] o capodoperă de măreţie liniştită".
Conflictul principal stă la bază temei romanului. Conflictul exterior între Ion şi Vasile Baciu, care nu vrea să-şi dea fata
după un “sărăntoc”, ci după alt “bocotan”, George Bulbuc, conform unei înţelegeri vechi între familii, marchează prin
etapele sale etapele acţiunii. În plan secundar există mai multe conflicte – între Ion şi Simion Lungu,pentru o brazdă
de pământ, între Ion şi George Bulbuc, între familia Herdelea şi preotul Belciug, prin care îşi dispută autoritatea în sat,
şi între români şi autoritatea austro-ungară. În plan interior, există un conflict între glasul iubirii şi glasul pământului la
nivelul personajului principal, dar şi un conflict simbolic, între voinţa acestuia şi legile superioare ale pământului-
stihie. Acest ultim conflict aminteşte de tragediile greceşti, unde mândria nemăsurată a individului, supraaprecierea în
confruntarea cu destinul-hybris– determină căderea  personajului în final.
 

9.Concluzie

Prin romanul “Ion”, Liviu Rebreanu a dat literaturii romane intaia creatie epica de mari dimensiuni in care se simte
pulsatia vietii, scriitorul dovedind ca are vocatia constructiilor monumentale.Tudor Vianu aprecia romanul pentru
intuitia psihologica sigura, pentru pasiunile traite, avand o` maretie reprezentativa, iar pe Rebreanu il considera “un
poet al Ardealului” (T. Vianu – Scriitori romani).