ION - Liviu REBREANU

roman realist, obiectiv, social, circular, monografic, cu tematică rurală, interbelic, apărut în 1920

1.INTRODUCERE

Romanul românesc modern începe sub auspiciile lui Liviu Rebreanu, a cărui operă
stă sub semnul unei „poetici a organicului”, coordonată fundamentală a creației sale și
dimensiune a realismului cu accente naturaliste. Primul roman publicat de Liviu Rebreanu
este „Ion”, în anul 1920, fiind un roman realist de tip obiectiv, încadrat de Nicolae Manolescu
printre romanele „dorice” cu tematică rurală, o capodoperă a literaturii române interbelice.
Romanul se înscrie în estetica realismului prin veridicitate, ancorarea în viața socială,
prezența unor personaje tipice, reprezentative pentru anumite categorii umane. „Ion” este un
punct de referință în istoria romanului românesc modern, Liviu Rebreanu aducând o viziune
obiectivă, fără sentimentalism, astfel, romanul fiind considerat de Lovinescu „cea mai
puternică creație obiectivă a literaturii române”.
Galeria de personaje a romanului este una impresionantă și semnificativă.
Personajele Ion, Ana, Florica, George Bulbuc sau Vasile Baciu, Zenobia, Alexandru Glanetasu
sunt stereotipuri ale societății, ale categoriilor sociale ce compun viziunea autorului asupra
țărănimea satului românesc. Exponent al țăranului român și al iubirii sale pentru pământ,
personajul Ion rămâne unul de referință prin semnificațiile ce se pot atribui construcției sale,
astfel devenind reprezentativ pentru actiunea derulata in roman.

2.PREZENTAREA STATUTULUI SOCIAL, PSIHOLOGIC, MORAL

Tema este ilustrată, în mod particular, prin destinul personajului principal, Ion. El
apare în prim-plan, fiind evidenţiat prin tehnica basoreliefului şi ilustrează atât situaţiile
tipice (căsătoria, iubirea, lupta pentru avere), cât şi caracterul monografic al romanului
(satul şi tradiţiile lui, nunta, mormântarea, hora).
Din punct de vedere social, Ion este un personaj realist, ilustrativ pentru clasa socială
a țăranului sărac însetat de pământ, tipul ţăranului a cărui patimă pentru pământ izvorăşte
din convingerea că acesta îi susţine demnitatea şi valoarea în comunitate.
Dimensiunea psihologică a personajului îi relevă slăbiciunea caracterială cu atât mai
mult, cu cât comportamentul său este dictat de obsesia de a avea pamânt. Încercarea
disperată a lui Ion de a dobândi pământ nu mai poate fi privită, în aceste condiţii, doar ca
expresie a lăcomiei, ci, mai ales, ca expresie a dorinţei de a scăpa de eticheta înjositoare de
sărăntoc şi de umilinţa de a repeta soarta tatălui său, care se învârte pe lângă cei bogaţi
constant. Conştientizând organizarea socială nedreaptă, Ion înţelege şi că toate calităţile sale
nu sunt suficiente pentru a-i schimba statutul, aşa că trebuie să găsească pârghiile de a se
impune, ignorând atât sentimentele, cât şi criteriul moral. Drama lui Ion se desfăşoară între
doi poli evidenţiaţi încă de la nivelul structurii romanului.

Glasul pământului şi Glasul iubirii reprezintă „vocile” interioare care motivează

acţiunile personajului. Dorinţa de a avea pământ intră în contradicţie cu iubirea.
Din punct de vedere moral, Ion este tipul arivistului fără scrupule, care folosește
femeia ca mijloc de parvenire. Din dorința sa exacerbare de parvenire, Ion încalcă normele
morale, înșelând așteptările celor care i-au acordat încredere, învățătorul Herdelea și Ana
Baciu, declanșând un conflict cu aceștia.
3. EVIDENȚIEREA UNEI TRĂSĂTURI DE CARACTER + 2 SECVENȚE

Ion este un personaj complex, cu însușiri contradictorii: viclenie și naivitate, gingășie

și brutalitate; în plus, el este perseverent și cinic. La începutul romanului i se face un portret
favorabil, acțiunile sale fiind motivate de nevoia de a-și depăși condiția. Însă în goana
pătimașă după avere, el se dezumanizează treptat, iar moartea lui este expresia intenției
moralizatoare a scriitorului. O trăsătură dominantă de caracter, care stă la baza
dezumanizării protagonistului este viclenia, evidențiată, mai ales, în aplicarea planului de
seducție a fetei „bocotanului” Vasile Baciu. Îi găsește fetei punctele slabe, dorința ei de
protecție, tandrețe și iubire, și profită de naivitatea ei, lăsând-o însărcinată și determinându-l
astfel pe Vasile Baciu să i-o dea de nevastă.
Această trăsătură este vizibilă încă de la scena horei, plasată în partea expozitivă a
discursului epic, când tânărul alege să o joace pe Ana, fata urâtă, dar bogată, deși o iubește
pe Florica, fata frumoasă, dar săracă. Intențiile personajului sunt reliefate prin gesturi și
mimică: „Ion urmări din ochi pe Ana câteva clipe. Avea ceva straniu în privire, parcă
nedumerire și un vicleșug neprefăcut.” Mai întâi, scena horei aruncă o lumină asupra vieții
sociale rurale din satul Pripas, fiind o societate tradițională, de tip patriarhal, fapt sugerat de
imaginea tinerelor fete și a nevestelor care așteaptă să fie invitate la joc de către bărbați. În
această ierarhie, Ion are o poziție hibridă, fiind respectat în rândul tinerilor neînsurați,
poziție afectată de apelativele folosite de Vasile Baciu: „sărăntoc”, „hoț”, „tâlhar”, care scot la
iveală latura sa vulnerabilă, lipsa pământului. Din cauza mândriei rănite, cu rădăcini adânci
în frustrarea sufletului țărănesc lipsit de obiectul existenției sale, se declanșează latențe
obscure ale comportamentului său. Astfel, își ia angajamentul de a duce la îndeplinire planul
de a se căsători cu Ana, beneficiind de pământurile acesteia.
Pe lângă scena horei, episodul narativ al nunții țărănești a lui Ion cu Ana reflectă, de
asemenea, viclenia protagonistul, tânărul stabilind momentul căsătoriei abia după ce s-a
asigurat că va obține pământurile lui Vasile Baciu, fără să îl intereseze de Ana. La nuntă, Ion
conștientizează pentru prima oară, că odată cu pământurile, trebuie să o ia de nevastă pe
Ana: „o privea și se mira c-a putut el săruta și îmbrățișa pe fata aceasta uscată, cu ochii
pierduți în cap de plâns, cu obrajii gălbeniți, cu pete cenușii, și care, împopoțonată cum era
astăzi, părea și mai urâtă.”

4. ELEMENTE DE STRUCTURĂ ȘI COMPOZIȚIE

MODALITĂȚI DE CARACTERIZARE
Modalitățile de caracterizare a actantului sunt cele consacrate de textul epic: directe
si indirecte. Ion este construit prin tehnica modernă a pluriperspectivismului, astfel încât
personalitatea sa se reflectă în mod diferit în conștiința celorlalte personaje ale textului.
Vasile Baciu îl numește „fleandură, hoț și tâlhar”, iar preotul Belciug îl consideră „un bătăuș
și un om de nimic”, părerea acestuia schimbându-se când pământurile sale rămân în posesia
bisericii, numindu-l „un bun creștin”.
Relația cu celelalte personaje, în special cu Ana, devine un adevărat mijloc indirect de
caracterizare. Comportamentul protagonistului față de cea pe care o va lua de nevastă se
modifică, la început fiind binevoitor, mai apoi, devenind brutal și, în final, tratând-o cu
indiferență.
PERSPECTIVA NARATIVĂ
Caracteristic prozei realist-obiective, naraţiunea are loc la persoana a III-a,
perspectiva narativă fiind una extradiegetică. Perspectiva obiectivă presupune prezența unui
narator obiectiv și detaşat, care analizează din exterior faptele relatate. Astfel, naratorul
romanului este unul omniscient, regizând evoluţia personajelor cu obiectivitate. Prin
perspectiva obiectivă se produce impresia de obiectivitate și o detașare maximă a
naratorului, iar cititorul nu este deloc implicat sau influențat. Personajele dobândesc, astfel,
statutul de marionetă, ce acționează automat, după voinţa unui narator-regizor. De
asemenea, naratorul este heterodiegetic, extradiegetic, focalizarea zero, elemente specifice
naratorului demiurgic. Omnisciența se dovedește și prin prezența monologului interior sau a
stilului indirect liber (elemente moderne care prefigurează proza psihologică, de ex, în scena
în care preotul îl ocărăște pe Ion la biserică, urmărindu-se trăirile lui Ion)

INCIPIT-FINAL
Concepția autorului despre roman, înțeles ca un corp geometric perfect „corp
sferoid”, se reflect artistic în structura circulară a romanului. Simetria incipitului cu finalul
se realizează prin descrierea durmului care intră și iese din satul Pripas, loc al acțiunii
romanului. Personificat, drumul are semnificație simbolică a destinului. Descrierea initială a
drumului, supusă convenției realiste a veridicității (prin detalii toponimice) îl introduce pe
cititor în viața satului ardelean de la începutul secolului al XX-lea. Descrierea caselor lui
Herdelea și Glanteșu ilustrează condiția lor socială. Crucea strâmbă de la marginea satului,
cu un Hristos de tinichea ruginit, anticipează destinul tragic al protagonistului.

TITLUL
Titlul operei este semnificativ, „Ion” fiind un nume generic, reprezetativ pentru
țăranul român. Personajul este un exponent al catgeoriei din care face parte, prin felul în
care își trăiește drama și, mai ales, prin trăsătura sa dominantă, iubirea pentru pământ.
Construcția acțiunii reflectă preferința scriitorului pentru structurile clasice.
Materialul epic este împărțit în două mari părți, ale căror titluri metaforice, „Glasul
pământului” și „Glasul iubirii”, esențializează chemările lăuntrice între care trebuie să aleagă
protagonistul.

COMPOZIȚIA ACȚIUNII
Construcția acțiunii reflectă preferința scriitorului pentru structurile clasice.
Materialul epic este împărțit în două mari părți, ale căror titluri metaforice, „Glasul
pământului” și „Glasul iubirii”, esențializează chemările lăuntrice între care trebuie să aleagă
protagonistul. Fatalitatea destinului, ca trăsătură definitorie a viziunii naturaliste a autorului
este sugerată prin cifra 13, corespunzătoare numărului de capitole ale romanului. La nivelul
planurilor narative se disting cele doua „lumi” care sunt tratate alternativ: lumea țărănimii
cu lumea intelectualității. Acest procedeu e denumit tehnica planurilor paralele, trecerea de
la un plan narativ la altul realizându-se prin alternanța, succesiunea secvențelor narative
valorificând înlănțuirea. La nivel microtextual se remarcă utilizarea tehnicii contrapunctului
(prezentarea aceleiași teme în planuri diferite). Astfel, unei situații din primul plan îi
corespunde o situație asemănătoare din celălalt plan: hora-balul din Armandia, conflictul
central Ion-Baciu – conflictul central preot-învățător, căsătoria din interes Ion-Ana – Laura-
Pintea. De asemenea, exista și antiteze în aceste corespondențe, în sensul că finalului tragic
dintr-un plan îi corespunde un final fericit în celălalt plan. Intenția este de a arăta viziunea
totalizatoare a vieții, în care contrariile se reunesc.

5. CONCLUZIE
În concluzie, Ion, protagonistul operei omonime, ilustrează drama deposedării (tatăl
său pierduse pământul) și a încercării violente de a înlocui „glasul iubirii” cu „glasul
pământului”. Putem spune că personajul lui Rebreanu impresionează nu doar prin
complexitatea sa, ci și prin autenticitate, el fiind un produs al societăţii în care trăie ṣte.
Împotrivindu-se destinului său de om sărac, Ion este aspru pedepsit, moartea sa simbolizând
reinstalarea ordinii sociale.