Ion

Liviu Rebreanu

Romanele obiective din perioada interbelica a literatura romana se inscriu in formulele traditionale
dar se remarca si prin inovatii, principalele schimbari fiind cele mentionate de Ion Georgescu- viziunea
realista, arhitectura impresionanta si personajele.
Aceste elemente sunt prezente si in romanul “Ion” de L.R., primul roman realist obiectiv din
literatura romana, prima realizare notabila a speciei in perioada interbelica.
Este un roman de tip obiectiv, prin specificul naratorului detasat impersonal, al naratiunii la per. a 3-
a si al relatiei narator personaje referitoare la faptul ca povestitorul stie mai mult decat personajele sale
si le dirijeaza evolutia ca un regizor universal conform unui destin prestabilit. Viziunea realista se
realizeaza prin tematica sociala, obiectivitatea perspectivei narative, construirea personajelor tipice in
relatie cu mediul in care traiesc, tehnica detaliului semnificativ, veridicitatea, stilul sobru impersonal.
In viziunea lui Rebreanu, realismul este “creatie de oameni si de viata’, transformare a realitatii cu
ajutorul fictiunii. Geneza operei demonstreaza procuparile scriitorului pentru transfigurarea realului.
In “Marturisiri” autorul afirma ca “3 scene au condus la crearea romanului ce i-a adus consacrarea”.
Cunoscuta scena a sarutarii pamantului este inspirata din realitate: la hotarul satului Prislop, autorul
vede un taran, imbracat in haine de sarbatoare, ce saruta pamantul adorat. Un alt eveniment este
discutia cu un vecin, Ion Pop care l-a impresionat pe autor prin patima cu care vorbea despre pamant. A
3-1 scena se refera la povestea Rudovicai, fata bogata, batuta de tatal ei fiindca a pacatuit cu cel mai
sarac flacau din sat. Toate 3 scene alcatuiesc miezul primului plan al taranimii, caruia I s-a adaugat
planul intelectualitatii.
Tema romanului este problematica pamantului particularizata in confruntarea devastatoare intre 2
pasiuni la fel de puternice si de indreptatite:iubirea pentru pamant si dragostea pentru femeie. Ion, un
personaj individualizat traieste apriga dorinta de a iesi din cercul unui destin pe care il connsidera strain
si nesubstantial fiintei lui. Acestei pasiuni I se adauga fatalitatea iubirii pentru femeia care, prin legile
sociale si morale, nu ii mai poate apartine. Tematica generoasa a impus realizarea unei constructii
romanesti pe masura, elementl modern al cartii, drama lui Ion se desfasoara intre doi poli, cele 2 parti
ale romanului intitulandu-se sugestiv:”Glasul pamantului” si “Glasul iubirii”, vocile interioare ale
protagonistului care ii motiveaza actiunile.
Capitolele sunt ordonate simetric avand titluri sugestive pentru evolutia intamplarilor sau a
personajelor: ”inceputul, zvarcolirea, noaptea, nunta, streangul, sfarsitul”.
Prin tehnica planurilor paralele si a contrapunctului se prezinta viata taranimii si a intelectualilor
satesti precum si momentele esentiale sau conflictele puternice. Prin strategia contrapunctului anumite
teme si motive dintr-un plan narativ se regasesc in celalalt plan narativ: nunta lui Ion cu Ana
corespunde nuntii Laurei cu Pintea.
Metafora drumului care intra si iese din sat contribuie la realizarea simetriei, intentia autorului fiind
aceea de a sugera cat mai multa viata intr-un spatiu cocentrat realizand unitatea si coerenta lumii
fictionale:”de aceea romanul, un corp sfenoid se termina precum a inceput“(L.R.) astfel drumul este o
metafora a fictiunii si un simbol al destinului. La inceput “vesel, neted”, drumul inainteaza in mod alert
spre Pripas spre a surprinde satul adormit sub zapuseala unei duminici adormite. La final se deplaseaza
“monoton, monoton ca insusi mersul vremii”, imbatraniti si obosit de zvarcolirile vietii, de patimile si
dramele la care a fost martor. Crucea stramba cu Cristosul care-si tremura jalnic trupul vegheza atat la
inceput cat si la sfarsit o lume rau alcatuita, incapabila sas se verticalizeze. Simetria dintre incipit si
final, descrierea drumului care la inceput se desprinde apoi se pierde in “soseaua cea mare si fara
inceput” pare sa-i sugereze cititorului ideea- sustinuta si de soarta tragica a protagonistului- a
zadarniciei zbaterilor vietii.
Expozitiunea operei este ampla prezentant timpul si pincipalele personaje in scena horei. Asezarea
oameniloe indica o ierarhizare forma si a relatiilor sociale precis delimitate. Astfel primarul si chiaburii
alcatuind un grup care nu interfereaza cu cel al taranilor mijlocasi asezati pe prispa. Sarantocii ravnesc
la lumea bogatilor dar nu indraznesc sa se apropie de ea. Preotul si familia Herdelea onoreaza cu
prezenta petrecerea taranilor, daar nu participa efectiv la ea, ci pastreaza distanta. Ritmurile indragite de
somesana atrag in joc fetele si flacaii satului.
Aparitia lui Vasile Baciu care il insulta pe Ion in fata satului, numindu-l “hot, sarantoc, talhar”
marcheaza intriga. Baciu, un om instarit si avar vrea sa-si conserve averea prin casatoria fiicei cu un
flacau avut, George Bulbuc. Atentia premeditata pe care fiul Glanetasului o acorda Anei declanseaza un
dublu incident: Baciu starneste un scandal risipind atmosfera sarbatoreasca a horei si insultandu-l pe
tanar, aceste isi ia revansa imbatandu-se la carciuma si batandu-se cu George. Radacinile mai adanci
ale conflictului sunt altele: Vasile fusee ca si Ion un sarantoc care se insurase cu o fata urata, dar bogata,
in acest mod Ion ii rascoleste frustrarile uitate si compromisurile de odinioara fiind imaginea setei de
pamant si a avarismului care-l stapanea pe taranul bogat.
Instinctul posesiei în sens material este dublat de conștientizarea inferioritatii sociale
moșteniriea împotriva căreia protagonistul se revoltă. În afara dorinței de a fi respectat de consăteni,
eroul simte nevoia să refacă prestigiul pierdut al neamului Glanetașilor. Când preotul îl jignește în
public, ori când Baciu îi refuză mână fetei, umilindu-l, flăcăul se revoltă. Animat de spiritul revanșei.
Baciu îl preferă pe George pentru că este fecior de chiabur, pământul reprezentând criteriu unic al
erahizării sociale in lumea rurală. Desfășurarea acțiunii prezintă pe mai multe planuri narative, evoluția
personajelor și a relațiile lor dintre ele, având în centrul nucleu format din Ion, Ana, Vasile Baciu,
Florica și George. Renunțând temporar la pasiunea pentru Florica, Ion decide să-l forțeze pe Vasile
Baciu să i-o dea pe Ana ca soție cu o zestre cât mai considerabila.
În acest scop, el o curtează insistent pe Ana, profită de credibilitate ei și o seduce, lăsând-o
însărcinată. Întrezărind adevărul, țăranul bogat își bate fiica și o trimite la cel cu care păcătuise însă Ion
refuză să-i vorbească. La intervenția preotului Belciug, tânărul țăran acceptă să se tocmească în privința
zestre oferită de Ana și, după luni îndelungi acuze și insulte reciproce, Vasile Baciu îi promite viitorul
lui ginere toată averea sa pentru a-și vedea fata măritată înainte să nască. După nuntă, însă, Baciu
refuză să-i dea asestrea promisă ginerului nedorit, care își pasă furia asupra Anei, pe care o bate și o
alungă la tatăl ei. Sfătuit de preot, Ion decide să-și dea socrul în judecată, iar acesta din urmă,
înspăimat, înspăimântat de proces, îi încredințează toată averea. Stăpân al tuturor pământurilor Ion este
nerăbdător să-și vadă loturile, prilej pentru narator de a construi o scenă ce evidențiază prezența
factorului irațional sărutarea pământului. Tânărul taran se simte ca un uriaș care a învins balaurul,
trăind iluzia puterii. Îngenunchiat în gestul mitic al țărutării pământului, el simte un fior rece, iar “lutul
îți îi țintuiește picioarele și îi îmbracă mâinile cu niște mănuși de doliu”, detalii funeste ce prefigurează
sfârșitul său tragic. Este cuprinsă în această secvență ambivalenta iubirii moarte, ce concentrează soarta
eroului prizonier al nefiriștei patimi pentru pământ. Iubirea și pământului vorbesc protagonistului cu
același glas, iar polifonia aceasta precipită drumului spre moarte. Relevantă în acest sens este și reacția
lui Ion la aflarea veștică Florita se mărită cu George: El se simte ca și cum cineva i-a fi luat cea mai
bună bucată de pământ.
Sinuciderea Anei și moartea copilului nu îi trezesc cu lui Ion regrete sau culpabilitate, pentru că
amândoi nu reprezentau decât simple instrumente de obținere și menținere a proprietății asupra
pământului. Întors la pasiunea inițială, Florica, Ion sfârșește ucis cu sapa de George, iar toată averea
agonisită într-o viață de Vasile Baciu și obținută cu atât efort de protagonist revine bisericii din sat.
Planul secundar al romanului prezintă în detaliu viața familiei Herdelea, necazurile învățătorului în
relație cu stăpânirea maghiară, disențiunile lui cu preotul Belciug și rivalitatea cu acesta pornind de la
autoritățile din sat, formarea ca poet și jurnalist a lui Titu și complicațiile lui idile, nunta Laurei cu
Pintea, dragostea dintre Ghighi și Zăgreanu, retragerea la pensie a învățătorului și plecarea lui din
Pripas.
Protagonistul romanului se construiește la intersecția mai multor tipologii realiste. Astfel, din punct de
vedere al statutului social, el este tipul țăranului sărac a cărui patimă pentru pământ izvorăște din
convingerea că averea îi asigură demnitatea și respectul comunității. Din perspectivă morală este tipul
arivistului fără scrupule care folosește femeia drept mijloc de parvenire, iar psihologic este ambițiosul
dezumanizat de lăcomie. Este un personaj rotund, realizat prin tehnica basso-reliefului, fiindcă domină
celelalte personaje implicate în conflict. Cele două femei conturate antitetic, Ana și Florica, reprezintă
cele două patine ale protagonist, pământul și iubirea. În încercarea lui de a le obține, se confruntă în
plan concret cu Vasile Baciu și George Bulbuc, iar în plan simbolic cu pământul-stihie și cu instanța
morală a comunității. Perceput diferit încă de la apariția romanului, protagonistul nu și-a găsit o
receptare coerentă. Sancționat pentru lăcomia de zestre și viclenia intelectuală, “Ion nu este decât o
brută a căreia șietenia îi ține loc de deșteptăciune. Considerând că toate aceste caracteristici sunt
eronate, fiindcă implică un criteriu moral, Nicolae Manolescu spune în discuția despre caracterul
simbolic al eroului:”Ion trăiește în preistoria moralei, într-un paradis foarte crud, el e așa-zicând brută
ingenuă”.
Așadar, desăvârșit din punct de vedere al construcției narative, roman social și poem al sufletului
țărănesc, “Ion” este primul roman realist de valoare din literatura română interbelică, ilustrând
obiectivitatea ca formulă epică.