“ Ion ”

de Liviu Rebreanu

Romanul este specia genului epic in proza, de dimenziuni ample, cu personaje numeroase,
angajate in conflicte puternice, desfasurate pe mai multe planuri narative. In functie de tipologie nararii
se disting romane obiective(„Ion”) si romane subiective(„Ultima noapte de dragoste,Intaia noapte de
razboi”).
Publicat in 1920,”Ion” este primul roman al lui Liviu Rebreanu, o capodopera care infatiseaza
universul rural in mod realist. Criticul Eugen Lovinescu apreciaza ca „Ion e cea mai puternica creatie
obiectiva a literaturii romane”. Are ca trasaturi: amploarea actiunii, desfasurata pe mai multe planuri,
conflict complex, numar mare de personaje si realizarea unei imagini ample asupra vietii. „Ion” de
L.Rebreanu este un roman obiectiv prin specificul relatiei narator-personaj, si prin prezenta unui narator
omniscient. Acest narator stie mai mult decat personajele sale si dirijeaza evolutia acestora ca un regizor
universal, de aceea textul contine semne prevestitoare ale sfarsitului fiecarui personaj, care este o
victima a fatalitatii. Personajele nu pot iesi din propriul destin.
Proza realist-obiectiva se realizeaza prin naratiunea la persoana a III-a, prin atitudinea detasata a
naratorului in descrieri si prin veridicitate. N.Manolescu, in „Arca lui Noe” afirma ca „naratorul se afla
totdeauna de alta parte a baricadei decat personajele, evenimentele si simtirile lor”.Asadar, naratorul nu
se afla in acelasi plan cu personajele, fiind doar un bun observator. El anticipeaza faptele, prezinta
actiunile personajelor, realizeaza fise biografice(cum e cazul personajului principal) pentru a oferi
cititorului o imagine completa a tipologiei.
Tema romanului „Ion” este prezentarea problematicii pamantului in satul ardelean de la
inceputul secolului XX. Romanul prezinta lupta unui taran sarac pentru a obtine pamant si consecintele
actelor sale. Orienteaza investigatia narativa spre diverse aspecte ale lumii rurale: obiceiuri legate de
marile etape din viata omului (nasterea, nunta si inmormantarea), relatiile sociale generate de
diferentele economice sau culturale, relatiile de familie. Tema centrala, posesiunea pamantului este
dublata de tema iubirii.
Romanul „Ion” are o structura circulara. Simetria incipiului cu finalul se realizeaza prin descrierea
drumului care intra si iese din satul Pripas, locul actiunii romanului. Acest drum este personificat si are
semnificatie simbolica a destinului oamenilor. Descrierea intiala a drumui introduce pe cititor in viata
satului ardelean de la inceputul secolului XX si confera autenticitate, deoarece autorul da detalii
toponimice, etnografice si sociale. Crucea stramba de la marginea satului anticipeaza tragismul
destinelor. Descrierea din final inchide simetric romanul:”drumul trece prin Jidovita, pe podul de lemn
acoperit de peste Somes si pe urma se pierde in soseaua cea mare si fara inceput”.
Din punct de vedere structural, romanul este alcatuit din 2 parti, coordonate ale evolutiei
interioare a personajului principal: glasul pamantului si glasul iubirii. Titlurile celor 13 capitole (numar
nefast) sunt semnificative, discursul narativ avand un „Inceput” si un „Sfarsit”. Prin tehnica planuriulor
paralele este prezentata viata taranimii si a intelectualitatii rurale. Trecerea de la un plan narativ la altul
se face prin alternanta, iar succesiunea secventelor narative este redata prin inlantuire.
 Actiunea romanului incepe intr-o zi de duminica, in care locuitorii satului Pripas se afla la hora, in
curtea vaduvei lui Maxim Oprea. In expozitiune sunt prezentate personajele principale, spatiul si timpul,
fapt ce confera veridicitate romanului realist. In mijlocul tuturor se afla dansatorii. Descrierea jocului
traditional, „Somesana” reprezinta o scena etnografica memorabila prin portul popular, pasii specifici
dansului si prezenta lautarilor. Cercul horei simbolizeaza o descatusare dionisiaca de energii. Rolul horei
in viata comunitatii satesti era acela de a-i asigura coeziunea si de a facilita intemeierea noilor familii, dar
cu respectarea principiului economic. Hotararea lui Ion de a o lua pe Ana, fata bogata la joc, desi o placea
pe Florica marcheaza inceputul conflictului. Venirea lui Vasile Baciu, tatal Anei la hora si confruntarea
verbala cu Ion constituie intriga romanului. Rusinea pe care Vasile Baciu i-o face la hora, in fata
locuitorilor satului va starni dorinta de razbunare a flacaului, lasand-o pe Ana insarcinata pentru a-l
determina sa accepte nunta. Conflictul central il reprezinta insa lupta pentru pamant in satul traditional,
unde posesiunea averii conditioneaza dreptul indivizilor de a fi respectati in comunitate. Conflictul
exterior, social intre Ion al Glanetasului si Vasile Baciu este dublat de un conflict interior intre glasul
pamantului si glasul iubirii, insa cele 2 chemari launtrice, pamantul si iubirea nu il pun pe Ion intr-o
situatie limita pentru ca acestea se manifesta succesiv, nu simultan. Se poate vorbi in romanul Ion si de
un conflict tragic intre om si o forta mai presus de calitatile individului: pamantul stihie. Impresionanta
este scena in care Ion saruta pamantul:”se lasa in genunchi, isi cobori fruntea si isi lipi buzele cu
voluptate de pamantul ud. Si in sarutarea aceasta grabita simti un fior rece ametitor”. Dorind sa obtina
repede mult pamant, Ion il forteaza pe Vasile Baciu sa accepte casatoria, insa la inceput se va simti
inselat de socrul sau si devine brutal cu Ana. Sinuciderea Anei nu-i trezeste lui Ion regrete pentru ca
ramasese in viata Petrisor, fiul lor si avea garantia proprietatii asupra pamanturilor, insa dupa moartea
copilului, Ion este dominat de glasul iubirii. Incepe sa o caute pe Florica, chiar daca intre timp aceasta se
maritase cu George Bulbuc. Finalul este previzibil, Ion va fi ucis cu sapa(instrument simbolic) de George
Bulbuc. Acesta la randul lui este arestat, Florica ramane singura, iar averea ramane Bisericii.
In celalalt plan, rivalitatea dintre preotul Helciug si invatatorul Herdelea pentru autoritate in sat
este defavorabila invatatorului. Acesta isi construise casa pe lotul Bisericii si pentru ca relatia dintre el si
preot se degradase, isi simte familia amenintata.
Romanul „Ion” a fost comparat de critica literara cu romanele lui Balzac:”aceeasi societate
dominata de forta banului, casatoriile care devin contracte si apara interese si iubirea sortita esecului,
deoarece eroii au alte aspiratii”. Trasaturile personajelor din roman se dezvaluie in evolutia conflictului:
drama taranului lipsit de pamant, conditiile satului ardelean ii erau cunoscute autorului din copilarie.
Vorbele patimase ale unui taran din Prislop, sat al copilariei scriitorului, sarutul pamantului, rusinea fetei
bogate sunt elemente de geneza a romanului si apartin unor indivizi din planul realitatii. Insa
tranfigurarea lor artistica este realizata in conformitate cu viziunea autorului, iar personajul ilustreaza un
tip uman, avand un destin si un profil psihologic plasmuit de scriitor dupa regula fictiunii. Asa cum
spunea si Georg Lukas „tipul devine tip, nu prin caracterul de medie, si nici chiar prin caracterul sau
individual oricat de aprofundat, cat mai curand prin faptul ca in el conflueaza si se intemeiaza tate
evenimentele determinate din punct de vedere uman si social”. Ion este un personaj complex cu insusiri
contradictorii: viclenie si naivitate, gingasie si brutalitate, insistenta si cinism. Dotat initial cu o serie de
calitati, in goana sa patimasa dupa avere se dezumanizeaza treptat. Este personaj realist, tipic pentru o
categorie sociala: taranul saraca ce doreste pamant. La inceputul romanului, naratorul ii realizeaza un
portret favorabil. Desi sarac, era ager si harnic, iubea munca si pamantul. De aceea lipsa pamantului o
vede ca pe o nedreptate, iar dorinta patimasa de a-l avea pare motivata:”toata istetimea lui nu plateste o
ceapa degerata daca n-are si el pamant mult, mult...”. Desi era silitor si cuminte la scoala, renunta
deoarece pamantul ii era mult mai drag decat cartea. In incipit, in fata satului, la hora, dupa ce este
insultat de Vasile Baciu i se aprinde in suflet dorinta de razbunare, este orgolios, si de aceea vede in
posesiunea pamantului conditia pastrarii demnitatii umane.
Cu Ana este la inceput viclean, o seduce, apoi se indeparteaza de ea, iar casatoria o stabileste cu
Vasile Baciu cand fata ajunsese deja de rasul satului. Pentru un moment da dovada de naivitate, crezand
ca nunta ii va darui pamant, fara sa faca o foaie de zestre, cum era obiceiul. Astfel, dupa nunta incepe
cosmarul Anei, care este batuta si alungata si de tata si de sot. Sinuciderea Anei si moartea copilului lor
nu ii trezesc mustrari de constiinta. Va incepe acum sa ravneasca la Florica, asa cum ravnise la pamant.
Are o falsa prietenie cu George Bulbuc pentru a putea patrunde oricand in casa acestora. Avertismentul
savistei, oloaga satului-personaj simbolic- aduce deznodamantul implacabil: George il ucide pe Ion cu
sapa pentru ca venise noaptea la Florica. Dominat de instincte, incalcand toate normele, Ion este o
victima a lacomiei si orgoliului sau.
Caracterizat direct (de catre narator, de alte personaje si prin autocaracterizare) si indirect (prin
fapte, atitudini, comportament), Ion devine un personaj monumental. Autorul prezinta initial, in mod
direct biografia personajului, iar pe parcursul romanului, elementele de portret moral:”mandru si
multumit ca orice invingator, Ion simtea totusi un gol ciudat in suflet”. Caracterizarea directa este
realizata si de alte personaje. Doamna Herdelea spune despre el ca este „ muncitor, harnic, saritor si
istet”, iar preotul Belciug afirma:”esti un stricat si-un bataus, un om de nimic”.
Autocaracterizarea evidentiaza framantarile sufletesti prin monolog interior:”ma molesesc ca o
baba naroada”, „ las` ca-i buna Anuta”.
Caracterizarea indirecta se realizeaza prin faptele care evidentiaza trasaturile sale. Limbajul
apartine registrului popular, este diferit in functie de situatie si de interlocutor, este respectuos cu
invatatorul si preotul, dar ironic cu Vasile Baciu. Gesturile si mimica ii tradeaza intotdeauna intentiile:”
Ion urmari din ovhi pe Ana cateva clipe. Avea ceva straniu in privire, parca nedumerire si un viclesug
neprefacut”. Comportamentul sau reflecta intentiile fata de celelalte personaje. Mai intai este tandru cu
Ana, apoi devine batjocoritor si indiferent, simtind pentru aceasta si mila si dezgust. Pe tatal sau il acuza
pentru toate problemele sale. Ion este un personaj memorabil si monumental, ipostaza a omului feluric,
dar supus destinului tragic de a fi strivit de forte mai presus de vointa lui:” pamantul si legile nescrise ale
satului traditional”.
G. Calinescu afirma in „Istoria literaturii romane de la origini pana in prezent” ca „ Ion nu e decat
o bruta, careia siretenia tine loc de desteptaciune. Lacomia lui de zestre e centrul lumii, si el cere cu
inocenta sfaturi, dovedind o ingratitudine calma. Nu din inteligenta a iesit ideea seducerii, ci din viclenia
instinctuala caracteritica oricarei fiinte reduse”. In schimb N.Manolescu il contrazice pe G.Calinescu,
afirmand ca:” A vedea in Ion viclenia ambitioasa sau brutalitatea condamnabila e la fel de gresit, caci
implica un criteriu moral. Ion traieste in preistoria moralei, intr-un paradis foarte crud, ele e asa-zicand
bruta ingenua”.