Ion – Liviu Rebreanu

-particularități-
Context:
- primul roman publicat de Liviu Rebreanu (în 1920), „Ion” este realist de tip obiectiv,
cu tematică rurală, o capodoperă a literaturii române interbelice înfățișează
universul rural în mod realist, fără idilizarea din proza sămănătoristă; nucleul
acestei opere se află în nuvelele anterioare, „Zestrea” și „Rușinea”, iar sursele de
inspirație sunt trei experiențe de viață ale autorului receptate artistic: gestul
țăranului care a sărutat pământul, vorbele lui Ion al Glanetașului și bătaia primită de
la tatăl ei de o fată cu zestre din cauza unui țăran sărac
Curent:
- = un roman prin amploarea acțiunii, desfășurată pe mai multe planuri narative, cu un
conflict complex, personaje numeroase și prin realizarea unei imagini complexe
asupra vieții
- aparține curentului realist prin tematica socială, obiectivitatea perspectivei
narative, construirea personajelor în relație cu mediul în care acestea trăiesc,
alegerea unor personaje tipice pentru o categorie socială, tehnica detaliului
semnificativ, veridicitatea stilul sobru, impersonal
- o trăsătură a realismului este perspectiva narativă obiectivă; întâmplările din roman
sunt relatate la persoana a treia de către un narator detașat, omniscient și
omniprezent; specifică romanului de tip obiectiv este și relația narator-personaj:
naratorul omniscient știe mai mult decât personajele sale și, omniprezent, dirijează
evoluția lor ca un regizor universal, conform unui destin prestabilit
- caracterul monografic al romanului, alt aspect realist, constă în surprinderea
veridică a diverselor aspecte ale lumii rurale: obiceiuri și tradiții (nașterea, nunta,
înmormântarea), relații socio-economice, relații de familie, instituțiile (biserica,
școala), autoritățile; de exemplu, descrierea jocului tradițional, someșana,
constituie o pagină etnografică memorabilă, prin înfățișarea portului popular, a
dansului tinerilor și a cântecului lăutarilor
Temă:
- tema romanului este „problematică pământului”, analizată în condițiile socio-
economice ale satului ardelenesc de la începutul secolului al 20-lea; romanul
prezintă lupta unui țăran sărac pentru a obține pământ și consecințele actelor sale;
tema centrală, posesiunea pământului, este completată de tema iubirii și de tema
destinului
- romanul este alcătuit din două părți: „Glasul pământului” și „Glasul iubirii”; simetria
compoziției evidențiază temele romanului, dar și cele două patimi ale personajului
principal; de asemenea, titlurile celor 13 capitole sunt rezumative și semnificative;
discursul narativ are un „Început” și un „Sfârșit”, ca și destinul protagonistului al
cărui nume de titlul cărții
- hotărârea lui Ion de a o lua pe Ana cea bogată la joc, deși o place pe Florica cea
săracă, marchează începutul conflictului; venirea lui Vasile Baciu (tatăl Anei) de la
cârciumă la horă și confruntarea verbală cu Ion, pe care îl numește „hoț” pentru că
vrea să-i ia fata promisă altui țăran bogat, George Bulbuc, constituie intriga
 romanului; Ion se va răzbuna ulterior, lăsând-o pe Ana însărcinată pentru a-l
determina pe tatăl acesteia să accepte nunta
- bătălia de la cârciumă, în aparență pentru plata lăutarilor, în fapt pentru dreptul de
a o lua de soție pe Ana, se încheie cu victoria lui Ion asupra lui George; incidentul
provoacă dorința de răzbunare a lui George; scena este construită în simetrie cu
aceea de la sfârșitul romanului când George îl ucide pe Ion cu sapa; George este
arestat, Florica rămâne singură, iar averea lui Ion revine bisericii
- desfășurarea acțiunii prezintă dezumanizarea protagonistului în goana lui după
avere; pentru că dorește să obțină repede mult pământ Ion o seduce pe Ana și îl
forțează pe Vasile Baciu să accepte căsătoria; la nuntă, Ion nu cere acte pentru
pământul ce urmează să-i revină ca zestre, apoi se simte înșelat și începe să o bată
pe Ana; femeia este alungată, pe rând, din casa soțului + din cea a tatălui;
sinuciderea Anei nu-i trezește lui Ion regrete sau conștiința vinovăției pentru că în
Ana, iar apoi în Petrișor, fiul lor, nu vede decât garanția proprietății asupra
pământurilor
Componente de structură:
- conflictul central este lupta pentru pământ din satul tradițional, unde averea
condiționează respectul comunității; drama lui Ion este drama țăranului sărac;
mândru și orgolios, conștient de calitățile sale, nu-și acceptă condiția și este pus în
situația de a alege între iubirea pentru Florica și averea Anei; conflictul exterior,
social, între Ion al Glanetașului și Vasile Baciu, este dublat de conflictul interior
dintre „glasul pământului” și „glasul iubirii”
- conflictele secundare au loc între Ion și Simion Lungu, pentru o brazdă de pământ,
sau între Ion și George Bulbuc, pentru Ana; conflictul tragic, dintre om și pământul-
stihie este provocat de iubirea pătimașă a personajului pentru pământ și de iluzia că
îl poate stăpâni, dar se încheie ca orice destin uman, prin întoarcerea în această
matrice universală
- modalitățile de caracterizare în romanul realist pun în evidență trăsăturile
personajului principal, atât în mod direct (de către narator: „iute și harnic”, de alte
personaje: Vasile Baciu îl face „hoț), cât și indirect prin fapte, limbaj, atitudini,
comportament, relații cu alte personaje, gesturi, vestimentație; gândurile
personajului despre dorința de a avea pământ sunt redate în stil indirect liber de
către narator sau prin vorbele sale „Cât pământ, Doamne!”; pentru Ion, Ana nu este
decât un mijloc de a-și atinge scopul, fapt reflectat în comportamentul său față de
ea la horă, este tandru, apoi devine batjocoritor, indiferent sau brutal, lovind-o „cu
sânge rece”; construite prin tehnica contrapunctului, Ana și Florica reprezintă cele
două patimi ale personajului principal: pământul și iubirea; Ana e bogată și urâtă, iar
Florica, săracă și frumoasă
Concluzia:
- parvenitul Ion repetă modelul socrului său, care a procedat în tinerețe la fel ca el,
cu deosebirea că tatăl Anei și-a iubit nevasta pentru că la scăpat de sărăcie; la el,
cele două „glasuri”, pământul și iubirea s-au împăcat; în schimb, Ion nu se
mulțumește cu Pământul obținut fără scrupule
 Ion – Liviu Rebreanu
-personaj-
Context:
- primul roman publicat de Liviu Rebreanu (în 1920), „Ion” este realist de tip obiectiv,
cu tematică rurală, o capodoperă a literaturii române interbelice; romanul prezintă
lupta unui țăran sărac pentru a obține pământ și consecințele actelor sale, analizate
în contextul socio-economic al satului românesc din Ardeal, de la începutul secolului
al 20-lea; problematica pământului se împletește cu tema iubirii și cu tema
destinului
Statutul:
- Ion al Glanetașului este un erou puternic individualizat, dar totodată tipic pentru
categoria țăranilor săraci; personajul principal, eponim și „rotund”, realizat prin
tehnica basoreliefului, domină celelalte personaje implicate în conflict (Ana, Vasile,
Florica, George); acestea îi pun în lumină trăsăturile; tipologia personajului iese în
evidență și printr-o tehnică a contrapunctului: imaginea lui Ion cel sărac, dar
frumos și puternic, este pusă în paralel cu imaginea lui George Bulbuc, flăcăul bogat,
dar matahalos
- mai multe tipologii realiste se regăsesc în construcția protagonistului; din punctul
de vedere al statutului social, el este tipul țăranului sărac a cărui patimă pentru
pământ izvorăște din convingerea că averea îi va asigura demnitatea și respectul
comunității; din punct de vedere moral, Ion este tipul arivistului fără scrupule, care
folosește femeia ca mijloc de parvenire; psihologic, este ambițiosul dezumanizat de
lăcomie
Trăsături + secvențe:
- Ion este un personaj complex, cu însușiri contradictorii: viclenie și naivitate,
gingășie și brutalitate, perseverență și cinism; la începutul romanului i se face un
portret favorabil; acțiunile sale sunt motivate de nevoia de a-și depăși condiția; însă
în goana pătimașă după avere, el se dezumanizează treptat, iar moartea lui este
expresia intenției moralizatoare a scriitorului
- hotărârea lui Ion de a o lua pe Ana cea bogată la joc, deși o place pe Florica cea
săracă, marchează începutul conflictului; venirea lui Vasile Baciu (tatăl Anei) de la
cârciumă la horă și confruntarea verbală cu Ion, pe care îl numește „hoț” pentru că
vrea să-i ia fata promisă altui țăran bogat, George Bulbuc, constituie intriga
romanului; Ion se va răzbuna ulterior, lăsând-o pe Ana însărcinată pentru a-l
determina pe tatăl acesteia să accepte nunta
- bătălia de la cârciumă, în aparență pentru plata lăutarilor, în fapt pentru dreptul de
a o lua de soție pe Ana, se încheie cu victoria lui Ion asupra lui George; incidentul
provoacă dorința de răzbunare a lui George; scena este construită în simetrie cu
aceea de la sfârșitul romanului când George îl ucide pe Ion cu sapa; George este
arestat, Florica rămâne singură, iar averea lui Ion revine bisericii
- desfășurarea acțiunii prezintă dezumanizarea protagonistului în goana lui după
avere; pentru că dorește să obțină repede mult pământ Ion o seduce pe Ana și îl
forțează pe Vasile Baciu să accepte căsătoria; la nuntă, Ion nu cere acte pentru
pământul ce urmează să-i revină ca zestre, apoi se simte înșelat și începe să o bată
 pe Ana; femeia este alungată, pe rând, din casa soțului + din cea a tatălui;
sinuciderea Anei nu-i trezește lui Ion regrete sau conștiința vinovăției pentru că în
Ana, iar apoi în Petrișor, fiul lor, nu vede decât garanția proprietății asupra
pământurilor
Componente de structură:
- conflictul central este lupta pentru pământ din satul tradițional, unde averea
condiționează respectul comunității; drama lui Ion este drama țăranului sărac;
mândru și orgolios, conștient de calitățile sale, nu-și acceptă condiția și este pus în
situația de a alege între iubirea pentru Florica și averea Anei; conflictul exterior,
social, între Ion al Glanetașului și Vasile Baciu, este dublat de conflictul interior
dintre „glasul pământului” și „glasul iubirii”
- conflictele secundare au loc între Ion și Simion Lungu, pentru o brazdă de pământ,
sau între Ion și George Bulbuc, pentru Ana; conflictul tragic, dintre om și pământul-
stihie este provocat de iubirea pătimașă a personajului pentru pământ și de iluzia că
îl poate stăpâni, dar se încheie ca orice destin uman, prin întoarcerea în această
matrice universală
- modalitățile de caracterizare în romanul realist pun în evidență trăsăturile
personajului principal, atât în mod direct (de către narator: „iute și harnic”, de alte
personaje: Vasile Baciu îl face „hoț), cât și indirect prin fapte, limbaj, atitudini,
comportament, relații cu alte personaje, gesturi, vestimentație; gândurile
personajului despre dorința de a avea pământ sunt redate în stil indirect liber de
către narator sau prin vorbele sale „Cât pământ, Doamne!”; pentru Ion, Ana nu este
decât un mijloc de a-și atinge scopul, fapt reflectat în comportamentul său față de
ea la horă, este tandru, apoi devine batjocoritor, indiferent sau brutal, lovind-o „cu
sânge rece”; construite prin tehnica contrapunctului, Ana și Florica reprezintă cele
două patimi ale personajului principal: pământul și iubirea; Ana e bogată și urâtă, iar
Florica, săracă și frumoasă
Concluzia:
- Ion este un personaj memorabil și monumental, ipostază a omului teluric, dar supus
unui destin tragic, acela de a fi strivit de forțe aflate mai presus de voința de
puternică: pământul-stihie și legile nescrise ale satului tradițional
 Ion – Liviu Rebreanu
-relație-
Context:
- primul roman publicat de Liviu Rebreanu (în 1920), „Ion” este realist de tip obiectiv,
cu tematică rurală, o capodoperă a literaturii române interbelice; romanul prezintă
lupta unui țăran sărac pentru a obține pământ și consecințele actelor sale, analizate
în contextul socio-economic al satului românesc din Ardeal, de la începutul secolului
al 20-lea; problematica pământului se împletește cu tema iubirii și cu tema
destinului
Statutul:
- Ion al Glanetașului este un erou puternic individualizat, dar totodată tipic pentru
categoria țăranilor săraci; personajul principal, eponim și „rotund”, realizat prin
tehnica basoreliefului, domină celelalte personaje implicate în conflict (Ana, Vasile,
Florica, George); acestea îi pun în lumină trăsăturile; tipologia personajului iese în
evidență și printr-o tehnică a contrapunctului: imaginea lui Ion cel sărac, dar
frumos și puternic, este pusă în paralel cu imaginea lui George Bulbuc, flăcăul bogat,
dar matahalos
- mai multe tipologii realiste se regăsesc în construcția protagonistului; din punctul
de vedere al statutului social, el este tipul țăranului sărac a cărui patimă pentru
pământ izvorăște din convingerea că averea îi va asigura demnitatea și respectul
comunității; din punct de vedere moral, Ion este tipul arivistului fără scrupule, care
folosește femeia ca mijloc de parvenire; psihologic, este ambițiosul dezumanizat de
lăcomie
- Ana, fata cu zestre, dar fără noroc, naivă, lipsită de iubirea părintească, este o
victimă fără apărare în fața arivistului Ion; în ochii tatălui și a bărbatului ei, ea nu
reprezintă o ființă umană, ci doar garanția proprietății asupra pământurilor
- Ana și Ion sunt personaje cu trăsături antitetice: blândețe-brutalitate,
devotament-egoism, iubire-interes, caracter slab-caracter tare
Evoluția relației + secvențe:
- exponent al țărănimii prin dragostea pentru pământ, Ion se individualizează prin
modul de a-l obține: o batjocorește pe Ana și o împinge la spânzurătoare
- cum patima pentru pământ a tânărului sărac și ambițios îl face să renunțe la femeia
iubită, Florica, și să aleagă ca soluție căsătoria cu o fată bogată; monologul interior
evidențiază frământările sufletești, conflictul dintre cele două glasuri - al
pământului și al iubirii
- hotărârea lui Ion de a o lua pe Ana cea bogată la joc, deși o place pe Florica cea
săracă, marchează începutul conflictului; venirea lui Vasile Baciu (tatăl Anei) de la
cârciumă la horă și confruntarea verbală cu Ion, pe care îl numește „hoț” pentru că
vrea să-i ia fata promisă altui țăran bogat, George Bulbuc, constituie intriga
romanului; Ion se va răzbuna ulterior, lăsând-o pe Ana însărcinată pentru a-l
determina pe tatăl acesteia să accepte nunta
- bătălia de la cârciumă, în aparență pentru plata lăutarilor, în fapt pentru dreptul de
a o lua de soție pe Ana, se încheie cu victoria lui Ion asupra lui George; incidentul
provoacă dorința de răzbunare a lui George; scena este construită în simetrie cu
 aceea de la sfârșitul romanului când George îl ucide pe Ion cu sapa; George este
arestat, Florica rămâne singură, iar averea lui Ion revine bisericii
- desfășurarea acțiunii prezintă dezumanizarea protagonistului în goana lui după
avere; pentru că dorește să obțină repede mult pământ Ion o seduce pe Ana și îl
forțează pe Vasile Baciu să accepte căsătoria; la nuntă, Ion nu cere acte pentru
pământul ce urmează să-i revină ca zestre, apoi se simte înșelat și începe să o bată
pe Ana; femeia este alungată, pe rând, din casa soțului + din cea a tatălui;
sinuciderea Anei nu-i trezește lui Ion regrete sau conștiința vinovăției pentru că în
Ana, iar apoi în Petrișor, fiul lor, nu vede decât garanția proprietății asupra
pământurilor
Componente de structură:
- conflictul central este lupta pentru pământ din satul tradițional, unde averea
condiționează respectul comunității; drama lui Ion este drama țăranului sărac;
mândru și orgolios, conștient de calitățile sale, nu-și acceptă condiția și este pus în
situația de a alege între iubirea pentru Florica și averea Anei; conflictul exterior,
social, între Ion al Glanetașului și Vasile Baciu, este dublat de conflictul interior
dintre „glasul pământului” și „glasul iubirii”
- conflictele secundare au loc între Ion și Simion Lungu, pentru o brazdă de pământ,
sau între Ion și George Bulbuc, pentru Ana; conflictul tragic, dintre om și pământul-
stihie este provocat de iubirea pătimașă a personajului pentru pământ și de iluzia că
îl poate stăpâni, dar se încheie ca orice destin uman, prin întoarcerea în această
matrice universală
- modalitățile de caracterizare în romanul realist pun în evidență trăsăturile
personajului principal, atât în mod direct (de către narator: „iute și harnic”, de alte
personaje: Vasile Baciu îl face „hoț), cât și indirect prin fapte, limbaj, atitudini,
comportament, relații cu alte personaje, gesturi, vestimentație; gândurile
personajului despre dorința de a avea pământ sunt redate în stil indirect liber de
către narator sau prin vorbele sale „Cât pământ, Doamne!”; pentru Ion, Ana nu este
decât un mijloc de a-și atinge scopul, fapt reflectat în comportamentul său față de
ea la horă, este tandru, apoi devine batjocoritor, indiferent sau brutal, lovind-o „cu
sânge rece”; construite prin tehnica contrapunctului, Ana și Florica reprezintă cele
două patimi ale personajului principal: pământul și iubirea; Ana e bogată și urâtă, iar
Florica, săracă și frumoasă
Concluzia:
- parvenitul Ion repetă modelul socrului său, care a procedat în tinerețe la fel ca el,
cu deosebirea că tatăl Anei și-a iubit nevasta pentru că la scăpat de sărăcie; la el,
cele două „glasuri”, pământul și iubirea s-au împăcat; în schimb, Ion nu se
mulțumește cu Pământul obținut fără scrupule