Ion – Liviu Rebreanu, 1920 - personaj

Primul roman publicat de Liviu Rebreanu, in 1920, ,,Ion” este realist de tip obiectiv, cu
tematica rurala, o capodopera a literaturii romane interbelice. Romanul prezinta lupta unui
taran sarac pentru a obtine pamant si consecintele actelor sale, analizate in contextul socio-
economic al satului romanesc din Ardeal, de la inceputul secolului al XX-lea. Problematica
pamantului se impleteste cu tema iubirii si cea a destinului.
Ion al Glanetasului este un erou puternic individualizat, dar totodata tipic pentru
categoria taranilor saraci. Personajele realiste sunt conditionate de mediul in care traiesc, tipice
pentru o categorie sociala.
Personajul principal, eponim si ,,rotund", realizat prin tehnica basoreliefului, domina
celelate personaje implicate in conflict. Tipologia personajului iese in evidenta si printr-o
tehnica a contrapunctului: imaginea lui Ion cel sarac, dar frumos si puternic, este pusa in paralel
cu imaginea lui George Bulbuc, flacaul frumos, dar matahalos, Ion o iubeste pe Florica, dar o ia
pe Ana de nevasta, in timp ce George o vrea pe Ana, dar o ia pe Florica.
Mai multe tipologii realiste se regasesc in constructia protagonistului. Din punctul de
vedere al statutului social, el este tipul taranului sarac, a carui patima pentru pamant izvoraste
din convingerea ca averea ii va asigura demnitatea si respectul comunitatii. Din punct de vedere
moral, Ion este tipul arivistului fara scrupule, care foloseste femeia ca mijloc de parvenire.
Psihologic, este ambitiosul dezumanizat de lacomie.
Ion este un personaj complex, cu insusiri contradictorii: viclenie si naivitate, gingasie si
brutalitate, in plus, el este perseverent si cinic. La inceputul romanului I se face un portret
favorabil, actiunile sale sunt motivate de nevoia de a-si depasi conditia. Insa in goana patimasa
dupa avere, el se dezumanizeaza treptat, iar moartea lui este expresia intentiei moralizatoare a
scriitorului. Este exponent al taranimii prin dragostea pentru pamant si harnicie, principalele
sale trasaturi, dar pentru ca este sarac, se dezumanizeaza din cauza lacomiei si ambitiei de a-l
obtine cu orice pret.
Lacomia de pamant, cauza psihologica a actiunilor sale, este sintetizata in vorbele
copilului de odinioara, incluse in biografia realizata de naratorul omniscient: ,,Iubirea
pamantului l-a stapanit de mic copil". Dorinta de a avea pamant pentru a scapa de saracie este
redata prin monologul interior. Astfel, sunt evidentiate framantarile sufletesti produse de
necesitatea alegerii intre iubire si pamant.
O secventa semnificativa pentru lacomia de pamant este atunci cand intra cu plugul pe
terenul lui Simion Lungu, teren care fusese inainte al Glanetasilor, si muta hotarul. Momentul
marcheaza inceputul dezumanizarii lui Ion. Sustinut de preot, vecinul il cheama la judecata si
este condamnat la doua saptamani de inchisoare.
 Ion este viclean cu Ana, ideea parvenirii prin seducerea fetei cu zestre ii vine si la hora.
Desi nu o iubeste, o ia la joc, pentru ca ,,Ana avea locuri si case, si multe vite...", iar
confruntarea verbala cu Vasile Baciu il inversuneaza pe flacau. O seduce, o lasa insarcinata, apoi
se instraineaza, iar casatoria nu reprezinta decat mijlocul de a obtine averea de la Baciu,
folosindu-se de fata lui. Este insa si naiv, deoarece nunta nu ii aduce si pamantul, fara o foaie de
zestre. La randul lui, Vasile Baciu se arata si el viclean. Dupa nunta, incepe cosmarul Anei,
batuta si alungata fara mila de cei doi barbati. Dupa un timp, la interventia preotului Belciug,
Vasile trece tot pamantul pe numele ginerului.
Toata incordarea lui si ambitia de a obtine pamant se domolesc. Brutalitatea fata de Ana
este inlocuita de indiferenta. Sinuciderea ei nu-l tulbura, si nici moartea copilului. Viata lor nu
reprezenta pentru el decat o garantie a proprietatii asupra pamantului lui Vasile Baciu.
Dezumanizarea personajului se manifeste in atitudinea fata de Ana, pe parcursul intregului
roman, dar si in inversunarea impotriva socrului, caruia ii ia tot pamantul, dintr-o lacomie
nemasurata.
Scena in care Ion, ametit de fericire, ingenuncheaza si saruta ca pe o ibovnica pamantul
smuls de la socrul sau ilustreaza apoteoza iubirii sale patimase. Dupa ce intra in posesia
pamanturilor ravnite, Ion se simte in sfarsit asezat in ierarhia cuvenita si primele schimbari
vizibile sunt mersul lui, mai leganat si mai ferm, si vorba mai apasata. Apoi, lacomia lui se
indreapta catre satisfacerea altei nevoi launtrice: patima pentru Florica. Asa cum ravnise la
averea altuia, acum ravneste la nevasta lui George. Are revelatia adevaratei fericiri: iubirea, pe
care o vrea cu orice pret. Avertizat de Savista, George il ucide cu lovituri de sapa pe Ion, venit
noaptea in curtea lui, la Florica.
Dominat de instincte, in afara oricarei morale, incalcand succesiv legile nescrise ale
satului, aflat sub semnul fatalitatii, Ion este o victima a lacomiei si a orgoliului sau nemasurat.
Prin tehnica planurilor paralele este prezentata viata taranimii si a intelectualitatii
satesti. Planul taranimii are in centru destinul lui Ion, evolutia conflictelor sale cu Vasile pentru
pamant si cu George pentru iubire, iar planul intelectualitatii satului, destinele si conflictele
celor doi ,,stalpi” ai comunitatii” preotul si invatatorul.
Conflictul central din roman este lupta pentru pamant din satul traditional, unde averea
conditioneaza respectul comunitatii. Drama lui Ion este drama taranului sarac. Mandru si
orgolios, constient de calitatile sale, nu-si accepta conditia si este pus in situatia de a alege intre
iubirea pentru Florica si averea Anei. Conflictul exterior, social, intre Ion al Glanetasului si Vasile
Baciu, este dublat de conflictul interior, intre ,,glasul pamantului” si ,,glasul iubirii". Cele doua
chemari launtrice nu il pun intr-o situatie-limita, pentru ca se manifeste succesiv, nu simultan.
Titlul cartii este dat de numele personajului principal, care devine exponent al taranimii
prin dragostea lui pentru pamant, dar este individualizat prin modul in care il obtine. Singulara
in satul Pripas nu este casatoria ,,sarantocului” cu o fata de zestre, pentru ca Vasile Baciu si Ion
Pop al Glanetasului dobandisera averea in acelasi fel, ci comportamentul sau: o face pe Ana de
rusinea satului inainte de nunta, iar apoi vrea sa se intoarca la Florica, care a devenit nevasta lui
George.
Asadar, Ion este un personaj memorabil si monumental, ipostaza a omului teluric, dar
supus unui destin tragic, acela de a fi strivit de forte aflate mai presus de vointa lui puternica:
pamantul-stihie si legile nescrise ale satului traditional.