Ion

de Liviu Rebreanu

roman interbelic realist de tip obiectiv, social, doric Primul roman publicat de Liviu Rebreanu, Ion (1920) are nucleul in nuvelele anterioare Zestrea si Rusinea. Fin observator al conditiei umane, Liviu Rebreanu este cel care aduce o contributie esentiala la maturizarea speciei, promovand un roman de tip social, obiectiv, realist, iar potrivit tipologiei lui Nicolae Manolescu, un roman doric. Caracterul monografic consta in surprinderea diverselor aspecte ale lumii rurale: obiceiuri si traditii (nasterea, nunta, inmormantarea, hora, jocul popular, portul), relatii social-economice (stratificarea sociala), relatiile de familie, institutiile (biserica, scoala), autoritatiile. Specia literara in care se incareaza este romanul, prin amploarea actiunii, desfasurata pe mai multe planuri, cu un conflict complex, personaje numeroase si realizarea unei imagini ample asupra vietii. Ca si curent literar este realist prin: tematica soiala, obiectivitatea perspectivei narative, construirea personajelor in relatie cu mediul in care traiesc, alegerea unor personaje tipice pentru o categorie sociala, tehnica decupajului semnificativ, veridicitatea, stilul sobru, impersonal. Este un roman de tip obectiv prin specificul naratorului (obiectiv, detasat, impersonal), al naratiunii (la persoana a III-a) si al relatiei narator-personaj (naratorul omniscient stie mai mult decat personajele sale si, omniprezent, dirijeaza evolutia lor ca un regizor universal, conform unui destin prestabilit). Tema romanului este prezentarea problematicii pamantului, in conditiile satului ardelean de la inceputul secolului al XX-lea. Romanul prezinta lupta unui taran sarac pentru a obtine pamant si totodata consecintele actelor sale. Tema centrala, posesiunea pamantului este dublata de tema iubirii si tema destinului. Titlul este dat de numele personajului principal, care devine exponent al taranimii prin dragostea lui pentru pamant, individualizat insa prin modul in care il obtine. Singulara in satul Pripas nu este casatoria sarantocului cu o fata cu zestre, pentru ca Vasile Baciu si Ion dobandisera averea in acelasi fel, ci comportamentul sau: o face pe Ana de rusinea satului inainte de nunta iar apoi se intoarce spre Florica, devenita acum sotia lui George. Structural capitolele insumate sunt in numar de 13 (cifra rau prevestitoare), primul intituat simbolic Inceputul, iar cel din urma Sfarsitul.Titlurile celor doua parti ale romanului definesc coordonate ale evolutiei interioare a personajului principal, fiind opuse si complementare: Glasul pamantului si Glasul iubirii. Simetria compozitionala: Descrierea initiala introduce cititorul in viata satului ardelean, descrierea caselor ilustrand, prin aspect si asezare, conditia sociala a locuitorilor. Crucea stramba de la marginea satului anticipeaza destinul tragic al personajelor. Descrierea finala surprinde imaginea aceluiasi drum, dar parcurs in sens invers, conferindu-i romanului o structura circulara. Compozitional prin tehnica contrapunctului se prezinta o anumita tema, momente esentiale sau conflicte. Prin tehnica planurilor paralele este prezentata viata taranimii si a intelectualitatii rurale. Planul taranimii are in centru destinul lui Ion iar planul intelectualitatii pe cei doi stalpi ai comunitatii: invatatorul Herdelea si preotul Belciug. Trecerea de la un plan narativ la altul se realizeaza prin alternanta iar succesiunea secventelor narative prin inlantuire. Actiunea incepe intr-o zi de duminica in care locuitorii satului se afla la hora. Hora soartei are rolul de a facilita intemeierea noilor familii, respectand insa principiul economic. In satul traditional lipsa pamantului este echivalenta cu lipsa demnitatii si de aceea hotararea lui Ion, taran sarac, de a o lua pe Ana, fata cea mai bogata, marcheaza inceputul conflictului. Intriga o reprezinta venirea lui Vasile Baciu (tatal Anei) de la carciuma si confruntarea verbala cu Ion pe care il numeste hot si talhar pentru ca umbla sa ii ia fata promisa altui taran bogat, George Bulbuc. Rusinea va starni dorinta de razbunare a flacaului astfel ca bataia de la carciuma ii da dreptul de a o lua de sotie pe Ana. Desfasurarea actiunii prezinta dezumanizarea lui Ion in goana dupa avere. Felul in care o tradeaza pe Ana, in care nu vede decat garantia proprietatii asupra pamantului duce la sinuciderea acesteia. Lipsit de regrete sau constiinta vinovatiei, Ion se indreapta inspre Florica, adevarata lui iubire, casatorita acum cu George. Deznodamantul este previzibil: George il ucide pe Ion cu sapa, iar averea acestuia ii revine bisericii. Conflictul tragic dintre om si pamantul-stihie este provocat de iubirea patimasa pentru pamamant si de iluzia ca il poate stapani (scena in care Ion saruta pamantul se lasa in genunchi, isi cobori fruntea si-si lipi buzele cu volumptate de pamantul ud [...] pamantul parca se clatina, se inchina in fata lui). Conflictul exterior social, de interese, este dublat de conflictul interior mandru si orgolios, Ion este pus sa aleaga intre iubirea pentru Florica si averea Anei.