Sunteți pe pagina 1din 7

„ION”

De Liviu Rebreanu

Liviu Rebreanu a fost o personalitate marcanta a literaturii romane, autor


al operelor: Padurea Spanzuratilor, Adam si Eva, Ciuleandra, Ion.
Romanul „Ion” poate fi considerat actul de nastere a romanului roman
modern iar aparitia sa in 1920 „rezolva o problema si curma o controversa”
(Eugen Lovinescu).
SPECIE: Roman realist, obiectiv, social, rural, de introspectie, doric, cu
elemente de traditionalism si modernism, interbelic. El ofera reprezentarea
veridica a vietii romanesti din Ardeal la sfarsitul secolului XIX si inceputul
secolului XX.
GENEZA: Referitor la geneza romanului, Rebreanu sustine ca aceasta
este legata de cateva elemente auto-biografice:
- o scena pe care a vazut-o cand un taran imbracat in haine de
sarbatoare a ingenunchiat si a sarutat pamantu;
- drama unei fete din satul sau natal care era batuta crunt de tatal ei
fiindca ramasese insarcinata cu un tanar sarac;
- o discutie cu un flacau din vecini, Ion Pop al Glanetasului, care-i
marturiseste scriitorului cauza necazurilor sale si o dragoste aproape
bolnavicioasa pentru pamant.
Din legatura celor 3 elemente a incoltit ideea unui roman. In plus, o parte
din destinul familiei autorului se reflecta in soarta familiei Herdelea iar Titu
Herdelea este ’alter ego’ al scriitorului.
Teme: Principala tema a romanului este conditia taranului si legatura sa
cu pamantul: iubirea, familia, viata, moartea, destinul.
TITLU: Este simbolic, „Ion” reprezentand tipul generic al taranului
ardelean. Citit in oglinda (Noi) titlul face referire la societatea rurala romaneasca
din acea vreme, George Calinescu sustinand ca „toti flacaii din sat sunt varietati
de Ion”.
COMPOZITIE: Romanul este alcatuit din doua parti : Glasul
Pamantului ( 6 capitole ) si Glasul Iubirii ( 7 capitole ). Titlurile capitolelor sunt
semnificative „Nunta, Sarutarea, Streangul, Noaptea” , discursul narativ avand
un „inceput” si un „sfarsit” .
PERSPECTIVA NARATIVA: obiectiva... Aceasta este
subiectivizata pe alocuri prin unele interventii ale naratorului.
STRUCTURA NARATIUNII: Exista doua planuri narative
principale: planul taranului si planul intelectualitatii rurale (preotul si
invatatorul). Trecerea de la un plan la altul se realizeaza prin alternanta, iar
succesiunea secventelor narative e redata prin inlantuire (cronologic). In roman
este prezenta tehnica moderna a contrapunctului ce presupune prezenta
aspectelor in ambele planuri narative: nunta Anei corespunde nuntii Laurei;
conflictul dintre preot si invatator corespunde conflictului dintre Ion si Vasile
Baciul. Cele doua planuri se intalnesc inca de la inceputul romanului in scena
horei, pretext narativ pentru prezentarea personajelor si a relatiei dintre ele.
TIMP SI SPATIU: Actiunea e plasta pe durata catorva ani, la
inceputul secolului XX. Toti indicii temporali sunt momente nonistorice
(sarbatori, anotimpuri, luni ale anului) prin intermediul lor conturandu-se o
temporalitate arhaica. Actiunea e plasata in mare parte in satul Pripas (model
real-Prislop), dar se deschide si spre alte zone Cluj, Sibiu, Lechinta, Armadia.
Numele satului Pripas e sugestiv facand referire la omul fara capatai, fara rost, a
carui viata a sfarsit brutal inainte de vreme.
CONFLICTE:
1) Conflict interior in sufletul lui Ion intre Glasul Pamantului si Glasul
Iubirii ;
2) Conflict exterior psihologic intre Ion si Vasile Baciul;
3) Conflict exterior secundar (Ion-George; Preot-Invatator);
4) Conflict tragic: Ion si pamantul stihie;
5) Conflict natural: satul romanesc sub dominatie austro-ungara.
INCIPIT-FINAL: Simetria inceputului cu finalul este data de:
- Descrierea drumului spre satul Pripas din incipit si descrierea
drumului din final; Descrierea initiala a _________________________veridica
datorita toponimice ne introduce in viata satului ardelean de la inceputului
secolului XX. Descrierea caselor ilustreaza, prin aspect si aseazare, conditia
sociala a locuitorilor si anticipeaza rolul acestora in actiune. Crucea stramba de
la marginea satului, cu un Isus Hristos de tinichea, ruginita, se transforma intr-o
sugestie a tragicului si anunta un loc in care sacrul este alterat. Drumul este la
inceput „vesel”, „neted”, „jucaus” , iar la final devine batatorit, „monoton,
monoton ca insusi mersul vremii”.
- Bataia de la inceputul romanului, de la carciuma, dintre Ion si George
cu victoria celui dintai are replica simetrica in finalul romanului cand din
confruntarea celor doi iese definitv invingator George (prin moartea lui Ion).
Nicolae Manolescu sustine ca „bataia dintre Ion si George de la carciuma este ca
o repetitie generala in vedere crimei”.
- Hora din incipit, numita de Nicolae Manolescu „hora soartei”, ce ajuta
la intemeierea noilor familii corespunde unei alte hore din final, aceastea fiind
data in cinstea noii biserici din sat. Astfel actiunea romanului incepe si se
incheie in zi de duminica.
CONSTRUCTIA SUBIECTULUI: Romanul debuteaza cu o
expozitiune ampla in care sunt prezentate timpul, locul si personajele. Este
descrisa hora duminicala din curtea mamei Floricai la care participa tot satul.
Mica intelectualitatea de tara isi face aparitia dar nu se implica, pastrand o
distanta demna. Ion danseaza cu „uratica” Ana, cu gandul la avere chiar daca
inima lui e daruita Floricai.
Intriga e marcata de aparitia intempestiva la hora a lui Vasile Baciu care-l
numeste pe Ion hot, sarantoc, talhar, fleandura, starnind in tanarul mandru si
ambitios o sete de razbunare ce se va finaliza dramatic pentru toate personajele.
Desfasurarea actiunii prezinta pe mai multe planuri evolutia personajelor si
a relatiei dintre ele. Altercatia dintre Ion si George de la carciuma, pornita in
aparenta de la plata lautarilor, degenereaza intr-o bataie care ascunde un motiv
mult mai puternic: disputarea intaietatii la mana Anei. Toata energia lui Ion se
canalizeaza de acum spre dobandirea pamantului mult visat. O seduce pe Ana,
profitand de naivitatea ei, si fortandu-l pe Vasile Baciu sa consimta la casatorie.
Dupa nunta, Ion nu intra in posesia actelor pe zestre si se simte pacalit. Acum
incepe calvarul Anei, batuta si alungata si de sot si de tata. Ea naste pe camp
insa nici copilul nu-l emotioneaza pe Ion, astfel calvarul ei se va sfarsi la un
moment dat in grajd, cu streagul de gat. Nici moartea Anei, nici moartea
copilului nu-l emotioneaza, el vazand in ei garantii ale pamantului. Dupa ce intra
in posesia pamantului mult ravnit lui Ion i se reaseaza in suflet dragostea pentru
Florica, casatorita intre timp cu George Bulbuc.
Punctul culminant este de un intens romantism: Surprins noaptea la Florica,
Ion este omorat de George cu sapa din trei lovituri, cea de a doua fiind fatala.
Inainte de a muri eroul spune „mor ca un caine”, semn ca pamantul il pedepseste
crunt pe cel care a incercat sa-si schimbe destinul.
Deznodamantul rezolva dramatic toate conflictele: George este arestat,
Florica ramane singura si de rusinea lumii iar averea lui Ion revine bisericii,
preotul Belciug ridicand o constructie noua in sat.
Planul secundar al romanului prezinta in detaliu viata familiei Herdelea,
greutatile invatatorului, conflictele cu preotul, evolutia lui Titu si complicatele
sale idile, nunta Laurei si apoi a lui Ghighi, retragerea la pensie a invatatorului si
plecarea acestuia din Pripas.
O sceana narativa simbolica este cea a sarutului pamantului. In pragul
dispramavararii, taranul are asupra pamantului o perceptie cvasi-erotica si vede
in el imaginea unei ibovnice patimase. Ion ingenucheaza si saruta pamantul insa
lutul ii imbraca mainile ca niste „manusi de doliu” . Din adancuri, eroul simte un
fior rece, care este al mortii, astfel Ion celebreaza in chip ritualic luarea in
posesie a pamntului dar din adancurile brazdelor proaspete se simt umbrele
mortii. Nicolae Balota sustine ca: „Ion este un posedat al pamantului. Demonul
care a pus stapanire pe el este tocmai acela al posesiunii.”
PERSONAJE:
Ion : personaj principal , eponim, rotund, tipul generic al taranului
roman ardelean. El este conturat prin tehnica basoreliefului*, fapt care face sa se
evidentieze pe toata intinderea romanului. Ion este un taran sarac dar harnic,
istet, muncitor insa toate acestea nu valoreaza nimic intr-o societate in care omul
e apreciat in functie de avere. Astfel se simte complexat, marginalizat si vrea sa
scape de eticheta injositoare de sarantoc insa alege o cale gresita. Din punct de
vedere al categoriei morale, Ion e tipul arivistului inrudit cu Dinu Paturica, eroul
lui Nicolae Filimon, amandoi folosesc femeia ca mijloc de parvenire. Ion este
caracterizat direct de catre narator si alte personaje, fiind perceput in mod diferit
evidentiindu-se complexitatea sa.
Naratorul il numeste "iute si harnic ca masa", doamna Herdelea "baiat
cumsecade muncitor", Vasile Baciu "hot, talhar, calic, tantos", preotul Belciug"
un stricat, un bataus si un om de nimic", iar George il percepe ca fiind "Artagos
ca un leu nemancat".
Ion intelege ca prin munca cinstita nu va putea ajunge printre cei bogati
asa ca alege o alta cale:p rin viclenie si cinism se apropie de Ana, profita de
sentimentele ei pentru el, o lasa insarcinata obligandu-l pe Baciu sa-i dea averea.
George Calinescu sustine ca "lacomia lui Ion de zestre e centrul lumii"
iar Nicolae Manolescu "pamantul inseamna pentru Ion sangele si viata lui ". In
actiunile sale da dovada de ambitie, incapatanare, orgoliu dar si viclenie
procedurala. Eugen Lovinescu :" Flacaul e chipes, Ana avand toate motivele sa-l
iubeasca insa el se apropie de ea pentru ca zestrea ei poate fi suportul inaltarii
lui". Dupa casatorie devine violent, cinic si apoi nepasator, isi terorizeaza sotia
iar moartea ei il lasa rece. Dupa ce intra in posesia pamantului prima schimbare
vizibila e mersul lui care devine mai leganat si mai ferm. Daca in actiunea de
seducere a Anei da dovada de calmitate, perseverenta in cea de recastigare a
Floricai nu mai este atat de abil si esueaza.
Eroul lui Liviu Rebreanu este un om elementar, teluric, dominat de
instincte, patimas iar Nicole Manolescu vede in el o victima **mareata a
fatalitatii ** biologice . In sat Ion are autoritate, e lider al flacailor, impulsiv, are
un cuvant decisiv si in familia sa pe care o condamna pentru saracie spunandu-i
mamei " Mai bine nu ma faceai decat sa ma faci sarac".
Ion a invatat ceva carte dar a renuntat la scoala, simtind ca apasa greu pe
umerii familiei, insa cartile le mai pastreaza si le mai citeste din cand in cand ca
sa se mai desfete .
**Inteligenta lui e primitiva si este pusa in slujba femei de parvenism **,
G. Calinescu sustinand ca nu din inteligenta a iesit ideea seducerii ci din viclenia
instinctuala caracteristica fiecarei fiinte reduse. O scena care evidentiaza
dezumanizarea sa este atunci cand la moartea sotiei vorbeste cu Baciu despre
pamantul mult ravnit, simtindu-se amenintat ca va ramane fara el. De altfel nici
copilul nu il impresioneaza decat in doua momente: cand se naste pe camp
copilul, Ion isi face cruce si **cand bolnav fiind copilul, plange fara incetare ,
astfel eroul este surprins ____________________ dar si in involutie morala** .
El poate fi considerat o victima a societatii ce dispretuia saracia dar si un calau
al Anei, Floricai si al copilului. Asadar Ion isi doreste totul si pamantul si iubire,
uitand de masura si echilibru insa sanctiunea pe care o va primi este definitiva .
Uciderea lui cu sapa este semnificativa , el moare ucis tocmai de unealta cu care
se lucreaza pamantul adorat, semn ca, chiar pamantul il pedepseste.
G. Calinescu si N. Manolescu vad in el o bruta iar E. Lovinescu il
percepe in mare parte ca un arivist .
Ion - Ilie: Firii elementare instinctuale ale lui Ion i se opune peste timp
firea reflexiva si contemplativa a lui Ilie Moromete. Daca romanul lui Rebreanu
prezinta felul in care o gospodarie decazuta se reface prin ambitia lui Ion,
Romanul lui Marin Preda prezinta o gospodarie care intra in declin. Daca Ion
vrea sa obtina pamantul, Ilie, cel dintai taran, vrea sa il pastreze; daca inainte de
a muri Ion spune "Mor ca un caine", Moromete i se confeseaza doctorului
spunandu-i "domnule eu intotdeauna am dus o viata independenta". Daca Ion
este infrant de destin, Ilie e infrant de _________________ implacabila”.
Ana si Florica: Sunt construite in antiteza : Ana e urata dar bogata iar
Florica e saraca dar frumoasa . Simetriile inverse se prelungesc si in conditia lor
de orfane. Ana e lipsita de afectiunea mamei pe cand Florica e lipsita de
protectia sociala a tatalui.
Ana : personaj secundar, surprinsa de narator in trei ipostaze :
- cea de tanara femeie indragostita, cand ii ofera cu generozitate viata
sa lui Ion;
- cea de tanara sotie, cand indura umilinte, lovituri si vorbe grele;
- cea de tanara mama, ipostaza care in mod normal ar fi trebuit sa fie
o ______________________________ pentru femeia nefericita.
Ana este harnica, supusa, prototipul femei de la tara. Conditia ei se
incadreaza perfect afirmatiei lui G. Calinescu: "fameia reprezinta doua brate de
lucru, o zestre si o producatoare de copii". Din punct de vedere fizic Ana este
"slabuta si uratica", firava si fara personalitate. Imbatata de gesturile si cuvintele
dragastoase ale lui Ion ea va deveni o victima usoara a flacaului interesat numai
de zestrea ei. Pe de o parte Ana poate fi ________________ o revoltata pentru
ca nesocoteste obiceiul tipic lumii rurale din acea vreme, de a accepta casatoria
planuita de parinti in care latura sentimentala nu are importanta . Mai mult de
atat ea i se daruieste lui Ion inainte de nunta si nici cand e batuta si batjocorita
de acesta ea nu ii reproseaza nimic.
G. Calinescu sustine ca "drama Ion-Ana este drama casniciei taranesti",
iar N. Manolescu este de parere ca " singura ei vina este de a fi tras* la nastere
lozul nefericit". Treptat Ana simte ca pierde orice speranta de fericire si chiar isi
rosteste* propriul bocet " Norocul meu, norocul meu".
Ana este victima frageda a celor doua figuri autoritare din viata ei: tatal si
barbatul. Pentru ei, ea nu atinge niciodata statutul de fiinta umana si doar pe
acela de trofeu al unei competitii in care nu i se rezerva niciun rol. Prin cele
doua morti, ale lui Avrum si Dumitru Moarcas, naratorul prefigureaza sfarsitul
tragic al Anei.
CONCLUZII:
Romanul Ion deschide calea romanului modern in literatura romana,
Nicolae Manolescu sustine ca majoritatea personajelor sunt infrante de propriile
pasiuni, toate romanele lui Liviu Rebreanu relateaza esecuri. Textul este o
capodopera a literaturii romane , G. Calinescu vazand in el "un roman epic,
solemn* ca un fluviu american, o capodopera de maretie linistita".

S-ar putea să vă placă și