ION-LIVIU REBREANU(1920)

Preocupat sa scrie o “epopee a vietii romanesti”, Liviu Rebreanu a evocat stravechea civilizatie
agrara, chipul aspru al taranului mistuit de stramosescul “glas al pamantului” dinspre o
perspectiva obiectiva, cea “a realismului dur”. Liviu Rebreanu este creatorul romanului
romanesc modern intrucat a scris primul roman obiectiv al literaturii romane, intitulat “Ion”, o
ampla fresca a vietii rurale.
“Ion” de Liviu Rebreanu, este un roman realist de tip obiectiv, cu tematica rurala, publicat in
anul 1920. Aceasta capodopera a literaturii romane interbelice este considerate “cea mai
puternica creatie obiectiva a literaturii romane”, “Ion” infatisand universul rural in mod realist,
fara idilizarea din proza samanatorista.
Realismul este un current literar aparut in Franta in cea de-a doua jumatate a secolului al IX-lea,
ca reactive impotriva romantismului, respingand idealiarea, fantezia si subiectivismul excesiv al
romantismului.

Opera literara “Ion” este un roman prin amploarea actiunii, actiune desfasurata pe mai multe
planuri narative, cu personaje numeroase, un conflict complex si prin realizarea unei imagini
complexe asupra vietii. Caracterul acestuia ilustrează mai multe tipare: realist, prin tematica
sociala, obiectivitatea perspective narative, construirea personajelor in stransa legatura cu mediul
in care traiesc, alegerea unor personaje tipice pentru o anumita categorie sociala, tehnica
detaliului semnificativ, veridicitate si stil impersonal, sobru si de tip obiectiv pentru ca este
present un narator detasat, omniscient, omniprezent, care relateaza intamplarile la persoana a III-
a.
Tema romanului este in principal cea problematicii pamantului, aceasta fiind dublata de tema
iubirii, tema destinului si tema familiei. Romanul prezintă lupta unui țăran sărac roman de la
inceputul secolului al XX-lea pentru a obține cat mai mult pământ și consecințele faptelor sale.
Caracterul monografic consta in surprinderea veridica a unor aspecte ale vietii rurale, precum:
obiceiuri si traditii (nasterea, nunta, hora, jocul traditional, portul, inmormantarea), relatiile
socio-economice(stratificarea sociala), relatii de familie, institutii(biserica si scoala) si
autoritatile. De exemplu, in roman este surprins jocul traditional “somesana”, un dans specific
zonei Nasaudului, ce reprezinta o pagina etnografica memorabilia. Tinerii sunt imbracati
specific(portul popular) si danseaza pe cantecul lautarilor.
Titlul este dat de numele personajului principal, Ion, care este exponent al taranimii prin
dragostea pentru pamant, dar individualizat prin modul in care acesta il obtine. Acesta ,,o face pe
Ana de rușine înainte de nuntă, apoi se întoarce la Florica, devenită nevasta lui George”,
impresionand astfel prin comportamentul sau.
Din punct de vedere structural, romanul este alcatuit din doua parti: “Glasul pamantului” si
“Glasul iubirii”, care fac referire la cele doua patimi ale protagonistului: pamantul si iubirea.
Cele 13 capitole au titluri rezumative(“Iubirea”, “Nunta”, “Sarutarea”, “Rusinea”, “Streangul”) si
semnificative. Discursul narativ are un “Inceput” si un “Sfarsit”, ca si destinul personajului
principal, Ion. Prin tehnica contrapunctului sunt înfățișate cele două planuri într-un moment
cheie – nunta țărănească a Anei cu Ion corespunde în planul intelectualității nunții Laurei cu
Gorge Pintea. Dacă planul țărănimii are în centru destinul lui Ion, planul intelectualității îi
urmărește pe cei doi ,,stâlpi” ai comunității, învățătorul Herdelea și preotul Belciug. Cele două
planuri narative se întâlnesc încă de la începutul romanului în scena horei care sugerează roata
timpului, cursul său implacabil.
Acțiunea se desfășoară pe două planuri principale: destinul lui Ion și destinul familiei Herdelea
si debuteaza intr-o zi de duminica, unde locuitorii satului Pripas participa la o hora, numita de
N.Manolescu “o hora a soartei”, in curtea Todosiei, vaduva lui Maxim Oprea. Aceasta scena a
horei este reprezentativa pentru conflictual pe care il anticipeaza, dar si pentru relatiile sociale
din viata satului, marcand de altfel si expozitiunea romanului. Separarea în grupuri dezvăluie
stratificarea economică: fruntașii satului, primarul și bogătanii discută separat de țăranii
mijlocași. ,,Sărăntocul” Alexandru Glanetașu stă ,,pe de lături ca un câine la ușa bucătăriei […]
dornic să se amestece în vorbă”. Fetele privesc hora, femeile vorbesc despre gospodărie.
Intelectualii satului, preotul Belciug și familia învățătorului Herdelea, privesc ,,petrecerea
poporului” fără să se amestece în joc. In acest moment este marcat si inceputul conflictului: Ion o
ia la joc pe Ana, deși o place pe Florica. Tatăl Anei, Vasile Baciu, vine de la carciuma la hora si
îl jignește pe Ion numindu-l ,,hoț și tâlhar” pentru că sărăntocul vrea să îi ia fata, promisă unui
țăran bogat, George Bulbuc. Ion se va răzbuna, lăsând-o pe Ana însărcinată inainte de căsătorie
pentru a-l determina pe tatăl acesteia să accepte nunta. Bataia de la carciuma, in aparenta pentru
plata lautarilor, in fapt pentru dreptul de a o lua pe Ana drept sotie, se incheie cu Victoria lui Ion
asupra lui George. Acest incident trezeste in George dorinta de razbunare; scena este construita
in simetrie cu finalul romanului, cand George il ucide pe rivalul sau cu sapa.
Desfasurarea actiunii este reprezentativa pentru tema si viziunea despre lume, fiind evidentiata
dezumanizarea protagonistului in goana dupa avere. Din dorinta de a obtine cat mai mult pamant,
Ion o seduce pe Ana si astfel il oblige pe tatal ei, Vasile Baciu, sa accepte nunta. La nuntă Ion nu
cere acte pentru pământul zestre, apoi se simte înșelat și o bate pe Ana care, alungată pe rând de
soț și de tată se sinucide. Sinuciderea Anei nu trezeste in Ion sentimental regretului sau
vinovatia, pentru ca in Ana, iar apoi Petrisor, nu vede decat garantia proprietatii asupra
pamanturilor. O scena reprezentativa este cea a sarutarii pamantului. Ion primeste in sfarsit
pamanturile lui Vasile Baciu cu acte in regula. Este primavara si acesta merge sa vada pamantul
pentru prima data. Ajuns la fata locului, Ion, cuprins de un “fior rece, ametitor” ingenuncheaza si
saruta cu “voluptate” pamantul mult ravnit. Ion, implinit si fericit, se vede acum “ca un urias din
basme” considerand ca pamantul ii confera puteri nelimitate.
Nici moartea copilului Petrisor nu il opreste pe Ion sa o caute pe Florica, maritata intre timp cu
George Bulbuc. Deznodamantul este unul tragic si previzibil, iar George il rapune pe Ion cu o
sapa, care nu este nimic altceva decat un instrument al destinului. George este arestat, Florica
ramane singura, iar averea lui Ion revine bisericii.
In celalalt plan, al intelectualitatii, rivalitatea dintre preot si invatator pentru autoritatea in sat este
defavorabila invatatorului Herdelea. Acesta are un baiat, Titu-poetul visator, si doua fete de
maritat, Ghighi si Laura, dar fara zestre. Relatia dintre preotul Belciug si invatatorul Herdelea se
degradeaza treptat datorita parerilor diferite fata de Ion, astfel ca invatatorul sa simte amenintat
cu izgonirea din casa, care este construita pe pamantul bisericii la invoiala cu preotul.
Marturisirea lui Ion, care admite ca invatatorul a scris jalba, ii va cauza acestuia conflicte cu
autoritatile austro-ungare, iar pentru linistea familiei sale, invatatorul va face compromisuri.
Perspectiva narativa este obiectiva, intamplarile fiind relatate la persoana a III-a de catre un
narator omniscient, omniprezent si detasat. Specifica romanului obiectiv este relatia dintre
narator-personaj: naratorul omniscient stie mai multe decat personajele sale si omniprezent
deoarece dirijeaza ca un regizor universal evolutia acestora, conform unui destin prestabilit.
”Viziunea dindarat” este prezentata prin procesul de focalizare 0, iar naratorul este unul
creditabil si neimplicat.
Conflictul central al romanului este dat de lupta pentru pamant in satul traditional, unde averea
conditioneaza respectul comunitatii. Ion este fiul lui Alexandru Glanetașu, care a risipit zestrea
soției sale, Zenobia, lăsându-i moștenire tânărului foarte puțin pământ. Mândru și orgolios, Ion
nu își acceptă condiția și este pus în situația de a alege între iubirea pentru Florica și averea Anei.
Conflictul exterior social între Ion al Glanetașului și Vasile Baciu este dublat de conflictul
interior, între ,,glasul pământului” și ,,glasul iubirii”. Dar cele două chemări lăuntrice nu îl
aruncă într-o situație limită pentru că forța lor se manifestă succesiv, nu simultan.
Dincolo de aceste aspecte se poate vorbi de conflictul tragic dintre om și pământul –stihie.
Destinul protagonistului nu este marcat doar de confruntarile cu semenii lui, pe care îi domină,
cât mai ales în relația cu pământul devenit suprapersonaj, un simbol al libertății și al demnității.
Dorința obsesivă a personajului de a avea pământ, iubirea lui pătimașă îl fac monumental, dar se
încheie omenește, prin întoarcerea în această matrice universală.
Personajele tipice sunt specifice curentului realist, “exponenti ai clasei si ai
generatiei”(G.Calinescu). Ion este un personaj monumental realizat prin tehnica bazoreliefului și
a contrapunctului. Este un personaj rotund, ,,memorabil prin complexitate”, având însușiri
contradictorii: este viclean și naiv, gingaș și brutal, insistent și cinic. În construirea acestuia,
autorul pornește de la obsesia statornică a țăranului, pământul. Inteligent, tenace, îndârjit, Ion
apelează la orice mijloace pentru a-și atinge țelul. Numit ,,hoț”, ,,tâlhar” și ,,sărăntoc”,
răzbunător din fire, Ion îl face la rândul său de râs pe Baciu. Sărac, dar iute și harnic, iubește
pământul ,,ca ochii din cap”, știe că ,,toată istețimea lui nu plătește o ceapă degerată, dacă n-are
și el pământ mult, mult”. Dominat de instincte, în fața oricărei morale, încălcând toate legile
nescrise ale satului, Ion va deveni victima lăcomiei și a orgoliului său. Cele doua femei, Ana si
Florica, personaje secundare si conturate antitetic, reprezinta cele doua patimi ale lui Ion:
pamantul si iubirea. Ana, fiica lui Vasile Baciu, este tipul femeii bogate, dar urate, in timp ce
Florica reprezinta tipul femeii frumoase, dar sarace. Vasile Baciu, tatal Anei, este tipul omului
bogat, dar nemultumit.
In concluzie, “Ion” de Liviu Rebreanu, este un roman realist de tip obiectiv, interbelic, “o
capodopera de o maretie linistita”(G.Calinescu) ce are in centru patima lui Ion.