Context

Primul roman publicat de Liviu Rebreanu (in 1920), „Ion", este realist de tip obiectiv, cu tematica
rurala, o capodoperà a literaturi romane interbelice. Considerat de E. Lovinescu „cea mai puternica
creatie obiectivã a literaturii románe"., „lon" infatiseazà universul rural in mod realist, fárà idilizarea
din proza sámanatoristã. Nucleul acestei opere se afla in nuvelele anterioare, Zestren" si „Rusinea",
iar sursele de inspiratie sunt trei experiente de viata ale autorului receptate artistic: gestul taranului
care a sárutat pamântul, vorbele lui Ion al Glanetasului si bátaia primità de la tatal ei de o fata cu
zester din cauza unui taran sarac.

1. Evidentierea a douà trásäturi ale textului narativ, ilustrative pentru perioada, orientare tematicà
sau curent literar, prezente in textul studiat

Opera literarà „Ion" este un roman prin amploarea actiunii, desfäsuratà pe mai multe planuri
narative, cu un conflict complex, personaje numeroase si prin realizarea unei imagini complexe
asupra vietii.

Apartine curentului realist prin: tematica sociala, obiectivitatea perspectivei narative, construirea
personajelor in relatie cu mediul in care acestea curent traiesc, alegerea unor personaje tipice pentru
o categorie socialà, tehnica detaliului semnificativ, veridicitatea, stilul sobru, impersonal.

1a. O trasäturà a realismului este perspectiva narativà obiectivà. Intâmplärile din roman sunt relatate
la persona a Ill-a, de catre un narator detasat, omniscient si omniprezent. Specificà romanului de tip
obiectiv este si relatia narator-personaj: naratorul omniscient stie mai mult decât personajele sale si,
omniprezent, dirijeaza evolutia lor ca un regizor universal, conform unui destin prestabilit.

1b. Caracterul monografic al romanului, alt aspect realist, constá in surprinderea veridicà a diverselor
aspecte ale lumii rurale: obiceiuri si traditii (nasterea, nunta, inmormântarea, hora, jocul popular,
portul), relatii socio-economice (stratificarea socialã), relatii de familie, institutile (biserica, scoala),
autoritàfile. De exemplu, descrierea jocului traditional, somesana, constituie o pagina etnografica
memorabilà, prin infâtisarea portului popular, a dansului tinerilor si a cântecului lautarilor.

1c. In plus, descrierea initialà a drumului, de asemenea supusà conventiei realiste a veridicitatii prin
oferirea unor detalii toponimice -, il introduce pe cititor in viata satului ardelean de la inceputul
secolului al XX-lea: „Din soseaua ce vine de la Cârlibaba, intovärsind Somesul [...]) se desprinde un
drum alb mai sus de Armadia, (...) ca sã dea buzna in Pripasul pitit intr-o scrântitura de coline".
Descrierea caselor lui Herdelea si Glanetasu ilustreazà conditia lor

sociala. Crucea stramba de la marginea satului, cu un Hristos de tinichea ruginità, anticipeaza destinul
tragic al protagonistului. Tot imaginea drumului incheie simetric romanul, inteles ca un corp
geometric perfect, „corp sferoid", potrivit conceptiei autorului.

2. Comentarea a douà sevente relevante pentru tema

Tema romanului este problematica pâmântului, analizatà in conditile socio-economice ale satulut
ardelenesc de la inceputul secolului al XX-lea. Romanul prezintà lupta unui taran sarac pentru a
obtine pâmânt si consecintele actelor sale. Tema centrala, posesiunea pamântului, este completatà
de tema iubiri si de tema destinului.
 Romanul este alcâtuit din douà parti: „Glasul pamântului" si „Glasul iubirii". Simetria compozifiei
evidentiaza temele romanului, dar si cele douà patimi ale personajului principal. De asemenea,
titlurile celor 13 capitole sunt rezumative ("lubirea", „Rusinea", „Nunta", „Sarutarea", „Streangul") si
semnificative; discursul narativ are un „inceput" si un „sfarsit", ca si destinul protagonistului al carui
nume dà titlul cartii.

Prin tehnica planurilor paralele este prezentatà viata tarânimii si a intelectualitatii satesti. Planul
taranimii are in centru destinul lui lon, iar planul intelectualitatii satului, pe cei doi „stâlpi" ai
comunitatii: preotul si invatatorul. Cele douà planuri narative se intâlnesc, incã de la inceputul
romanului, în scena horei, numità de Nicolae Manolescu „o hora a soartei". Prin tehnica
contrapunctului, o anumità temã, moment esential sau conflict sunt infatisate in cele douá planuri
(nunta taraneascã a Anei cu Ion corespunde, in planul intelectualitâti, nuntii Laurei cu George Pintea,
in capitolul „Nunta", iar conflictul dintre Ion si Vasile corespunde conflictului dintre intelectualii
satului).

Actiunea romanului începe într-o zi de duminic, în care locuitorii din Pripas se aflà la horà, în curtea
Todosiei, vaduva lui Maxim Oprea (expozitiunea).Asezarea privitorilor reflect relatiile sociale.
Separarea celor douà grupuri ale barbatilor respect stratificarea economicã. Fruntasii satului,
primarul si taranii bogati, discutà separat de taranii mijlocasi, asezati pe prispa. In satul traditional,
lipsa pamântului este echivalentà cu lipsa demnitatii, fapt redat de atitudinea „sarântocului": „Pe de
laturi, ca un câine la usa bucûtàriei, trage cu urechea si Alexandru Glanetasu, dornic sa se amestece
in vorbà, sfiindu-se totusi sa se vâre între bogatasi". Intelectualii satului, preotul Beleiug si familia
invatatorului Herdelea, vin sà priveascà „petrecerea poporului", farã a se amesteca in joc.

2a. Hotarârea lui Ion de a o lua pe Ana cea bogatà la joc, desi o place pe Florica cea saracã,
marcheazà inceputul conflictului. Venirea lui Vasile Baciu- (tatàl Anei) de la cârciumã la horá si
confruntarea verbalã cu lon, pe care il hora numeste „hot!" si „tâlhar" , pentru ca „sarantocul" vrea
sã-i ia fata promisa altui taran bogat, George Bulbuc, constitue intriga romanului. Ion se va razbuna
ulterior, lasând-o pe Ana insârcinatà pentru a-l determina pe tatal acestera sá accepte nunta.

Bataia de la cârciuma, in aparentà pentru plata lautarilor, in fapt pentru dreptul de a o lua de sofie pe
Ana, se incheie cu victoria lui lon asupra lui George. Incidentul provoacà dorinta de rázbunare a lui
George; scena este construità in simetrie cu aceea de la sfârsitul romanului, când George il ucide pe
lon cu sapa.
2b. Desfasurarea actiunii prezintà dezumanizarea protagonistului in goana lui dupà avere. Pentru cà
doreste sã obfina repede mult pâmânt, Ion o seduce pe Ana si il forteazà pe Vasile Baciu sá accepte
câsätoria. La nunta, Ion nu cere acte pentru pâmântul ce urmeazà sà-i revina ca zestre, apoi se simte
inselat si incepe s-o batà pe Ana; femeia este alungata, pe rând, din casa sotului si din cea a tatälui.
Preotul Belciug mediazà conflictul dintre cei doi tarani, in care "biata Ana nu este decât o victimá
tragica" (G. Calinescu). Sinuciderea Anei nu-i trezeste lui lon regrete sau constiinta vinovatiei, pentru
cá in Ana, iar apoi in Petriçor, fiul lor, nu vede decât garantia proprietatii asupra pâmânturilor. Nici
moartea copilului nu-l opreste sã o caute pe Florica, maritata intre timp cu George. Astfel cà
deznodâmântul este previzibil, iar George, care-I loveste cu sapa pe Ion, nu este decât un instrument
al destinului.

George este arestat, Florica ramâne singura, iar averea lui lon revine bisericii.

2c. In celälalt plan, rivalitatea dintre preot si invatator pentru autoritate in sat, este defavorabilà celui
din urmã. El are familie - sotie, un baiat (poetul visator Titu) si douà fete de maritat, dar fara zestre,
Laura si Ghighi. In plus, casa lui este construità pe pâmântul bisericii, cu invoirea preotului. Cum
relatile dintre ei se degradeazà, din cauza atitudinii lor diferite fatà de faptele lui Ion, invataorul se
simte amenintat cu izgonirea din casa. Marturisirea lui Ion, care admite cà învâtâtorul i-a scris jalba,
determina conflictul celui din urmã cu autoritatile austro-ungare si ii genereazã problemele de
constiintã nationalà.

Accept inutil compromisul, si il voteazà pe candidatul maghiar la alegeri.

Preotul Belciug este un caracter tare. Ramas vaduv de tânar, se dedicà total comunitâtii. Visul sau de
a construi o bisericã nouã in sat este urmarit cu tenacitate, iar romanul se incheie cu sarbatoarea
prilejuità de sfintirea bisericii.

3. Analiza, la alegere, a douã componente de structurã si de limba), semnificative pentru textul

narativ studiat

3a. Conflictul central din roman este lupta pentru pamânt din satul traditional, unde averea
conditioneazà respectul comunitâtii. Drama lui Ion este drama faranului sarac. Mândru si orgolios,
constient de calitâtile sale, nu-si acceptà condita si este pus in situatia de a alege între iubirea pentru
Florica si averea Anei. Conflictul exterior, social, intre Ion al Glanetasului si conflictual Vasile Baciu,
este dublat de conflictul interior dintre „glasul pâmântului" si „glasul iubirit". Cele douà chemari
launtrice nu il pun intr-o situatie-limita, pentru ca se manifesta succesiv, nu simultan.

Conflictele secundare au loc intre Ion si Simion Lungu, pentru o brazda de pamânt, sau intre lon si
George Bulbuc, pentru Ana. Conflictul tragic dintre om si pamantul-stihie este provocat de iubirea
pâtimaçã a personajul pentru pamant (Scena in care Ion sârutà pâmântul este sugestiva) si de iluzia
ca-l poate stäpâni, dar se incheie ca orice destin uman, prin intoarcerea in aceastà matrice
universalã.

3b. Titlul cartii este dat de numele personajului principal, care devine exponent al taranimii prin
dragostea lui pentru pâmânt, dar este individualizat prin modul in care il obtine. Singularà in satul
Pripas nu este casatoria „sirántocului" cu o fatà cu zestre, pentru ca Vasile Baciu si Ion Pop al
Glanetasului dobândiserà averea in acelasi fel, ci maniera sa de a se comporta: o face pe Ana de
rusinea satului inainte de nuntà, iar apoi vrea sã se intoarca la Florica, care a devenit nevasta lui
George.

3c. Personajele realiste sunt tipice pentru o categorie sociala, „exponenti ai clasei si generatiei" (G.
Calinescu), conditionate de mediul in care träiesc.

Ion este personajul principal si eponim, realizat prin tehnica basoreliefului si a contrapunctului.
Personaj monumental, complex, el intruneste insusiri contradictorii: viclenie si naivitate, gingásie si
brutalitate, insistentà tehnica si cinism. La inceputul romanului, i se face un portret favorabil,
actiunile ii sunt motivate prin nevoia de a-si depasi conditia. Insa in goana sa pâtimasa dupà avere, el
se dezumanizeaza treptat, iar moartea sa este expresia intentiei moralizatoare a scriitorului.

Mai multe tipologii realiste se regsesc in constructia protagonistului: táranul sárac, arivistul farà
scrupule, care foloseste femeia ca mijloc de parvenire, dar si ambitiosul dezumanizat de läcomie. „In
centrul romanului se afla patima lui Ion, ca formã a instinctului de posesiune." (Nicolae Manolescu)

Cele douã femei, conturate antitetic, Ana si Florica, reprezintã cele douá patimi ale personajului
principal: pâmântul si iubirea. In incercarea lui de a le obtine, Ion se confruntà, în plan individual-
concret, cu Vasile Baciu si cu George Bulbuc, iar in plan general-simbolic, cu pamântul-stihie,
respectiv, cu toatà comunitatea, ca instantã moralã.

Modalitätile de caracterizare indirect (fapte, gesturi, limbaj sau relatii) dezvaluie trasäturile
personajelor. De exemplu, gesturile lui lon în scena in care, ametit de fericire, ingenuncheazà si
sarutà pâmântul ca pe o ibovnicã, ilustreazà apoteoza iubirii sale pâtimase: „Acuma, stapân al tuturor
pâmânturilor, ravnea sã le vazã, sã le mângâie ca pe niste ibovnice credincionse... (...] Apoi incet,
cucernic, fara sa-si dea seama, se lâsa in genunchi, isi coborì fruntea si-si lipi buzele cu voluptate de
pâmântul ud". Pe de altà parte, naratorul omniscient realizeazà si caracterizarea direct, prin portret
sau biografie: „lubirea pâmântului l-a stapânit de mic copil [...]. De pe atunci pàmântul i-a fost mai
drag ca o mama".

Stilul narativ este neutru, impersonal, „stilul cenusiu" find specific prozei realiste obiective; autorul
respect autenticitatea limbajului regional.

Concluzie
 Apreciat la aparitie de criticul E. Lovinescu drept „cea mai puternicà creatie obiectiva a literaturii
române", romanul „Lon" este o capodoperà a literature române realiste interbelice, ce are in centru
„patima lui Ion, ca formã a instinctului de posesiune" (Nicolae Manolescu).