- Ion -

De Liviu Rebreanu
1. Introducere
Realismul denumește curentul literar-artistic apărut în prima jumătate a secolului al XIX-lea,
cu prelungiri în secolul XX, ca reacție la romantism și bazându-se pe reflectarea veridică a
realității, conform principiului estetic al mimesisului.
Liviu Rebreanu este creatorul romanului românesc în perioada interbelică deoarece publică
romanul realist obiectiv “Ion” în 1920 si primul roman de analiza psihologică din proza
romaneasca, “Padurea spanzuratilor”în 1922. După mărturisirile autorului, trei evenimente au
jucat un rol important în geneza acestui roman, scenă la care asistase cu ani în urmă, în care un
ţăran, „îmbrăcat în straie de sărbătoare” s-a aplecat pe neaşteptate şi a sărutat pământul , apoi o
scrisoare primită de acasă de la sora sa în care îi relata o întâmplare a unei fete bogate, Rodovica,
pe care tatăl, un ţăran văduvă din satul Pripas o stâlcit în bătaie pentru că „i se întâmplă să
greşească şi să rămână însărcinată” cu cel mai bicisnic flăcău din sat. Întâmplarea va face
subiectul nuvelei „Ruşinea”, rămasă neterminată. O a treia sursă de inspirație a autorului este o
discuţie pe care scriitorul a avut-o cu „un flăcău din vecini”, Ion Pop al Glanetaşului, care i se
plângea mereu de sărăcie şi în vorbele căruia se simţea „o dragoste pentru pământ aproape
bolnăvicioasă”.
Având ca trăsături amploarea acțiunii, conflictul complex, personaje numeroase și realizarea
unei imagini ample asupra societății, opera ,, Ion,, aparține speciei literare romanul. Este un
roman de tip obiectiv prin specificul relației narator-personaj și al naratorului (omniescent,
omniprezent). Romanul se circumscrie realismului prin tematica sociala, obiectivitatea
perspectivei, construirea personajelor tipice,veridicitatea.
Romanul monografic, “Ion” este o fresca vie a vieții satului românesc din Transilvania la
începutul secolului al XX lea, urmărind un realism al esențelor. Principalele elemente urmărite
sunt pământul, tradițiile și obiceiurile satului ce prezintă conform conceptului de mimesis o
realitate social-economică, politică şi culturală a satului ardelenesc, analizând relațiile dintre
intelectuali și țărani. Astfel, pământul deține aspectul fundamental, că valoarea supremă a
colectivității, ca regula nescrisă a casatoriilor, a cadrului de desfășurare a vieții de zi cu zi. Ion se
căsătorește cu Ana pentru pamantul acesteia deși o iubea pe Florica iar Florica se căsătorește cu
George numai pentru că era bogat cu toate ca Ana si George fusesera destinati unul altuia inca de
copii pentru ca sa nu risipească bogăția (bogatii cu bogatii iar săracii cu săracii). Totodată
pământul este motivul unor altor intamplari: bătaia dintre Ion și vecinul sau, disputa dintre
biserica si învatator al carui case era pe pamantul acesteia .
Tradițiile și obiceiurile principale: hora, nunta, înmormântarea, sunt tratate cu atenție și
deosebit spirit de analiza. Lumea se citește prin horă și hora este definită de diferențele și
inegalităților lumii care participa la ea. În același timp caracterele și sentimentele se dezvolta,
descompun, definesc mai bine la nunta (Ana-Ion, Laura-Pintea, Florica-George) si inmormantare
(Ana-Ion-Petrisor).
 O altă trăsătură este modul de construcție a personajelor care întruchipează adevărate tipologii
umane, reprezentative pentru universul rural al epocii. Protagonistul întruchipează tipul țăranului
sărac, nemulțumit de propria condiție socială, pe care ar vrea să și-o îmbunătățească. Tot în sfera
tipologicului se înscriu și celelalte personaje ale romanului: Ana este fata urâtă dar bogată,
Florica este fata frumoasă , dar săracă, Vasile Baciu este țăranul înstărit, Belciug este preotul
pragmatic, iar Titu Herdelea este intelectualul ambițios. De asemenea personajele/eroii
acţionează în situaţii tipice: munca la câmp, viaţa în gospodărie, conflictele interetnice, politice,
personale. Procedeele realiste ale construirii personajelor: detaliul semnificativ, interdependenta
om-mediu, legatura cauză-efect, legatura victima-călău.

2.Tema și două scene relevante

Tema operei o constituie universului satului transilvănean de la începutul secolului al XX-lea,
în centrul căruia se proiectează imaginea ţăranului român împătimit de pământ. Romanul
prezintă lupta unui țăran sărac pentru a obține pământ și consecințele actelor sale.
O secvență semnificativă este scena horei satului unde scriitorul prezintă stratificarea socială a
satului și sunt prefigurate conficlitele principale ale romanului între: Ion și Vasile Baciu, Ion-
George Belciug , Herdelea-Belciug și ezitarea lui Ion între Florica și Ana. În satul tradițional,
lipsa pămăntului este echivalentă cu lipsa demnității umane, astfel fruntașii satului discută
separat de țăranii mijlocași, așezați pe prispă. Hotărârea lui Ion de a o lua pe Ana la dans, deși o
place pe Florica, marchează începutul conflictului. Scenă repetitivă, hora satului – din curtea
Todosiei, văduva lui maxim Oprea, deschide şi închide romanul, în episodul sfințirii noii
bisericii.
O a doua secvență este nunta țărănească a lui Ion cu Ana , care reflectă amestecul de tradiție și
modernitate. Mai întâi, evenimentul nupțial este redat în maniera nunților țărănești: ospățul
durează trei zile, tinerii chiuie și pocnesc din pistoale, starostele vorbește în versuri, este descris
jocul miresei de la miezul nopții. Ana pare să fi uitat de suferințele îndurate și rostește numele
soțului ca în fața împlinirii unui vis, însă tresare ,, ca mușcată de viperă,, când vede apropierea
acestuia față de Florica. Ion conștientizează parcă pentru prima oară, că odată cu pământurile lui
Vasile o ia și pe Ana de nevastă.

3.Elemente de structură și compoziție

Romanul are o compoziție sau o arhitectură circulară, simfonică, este, în concepţia autorului,
un „corp sferoid”. Romanul are două părţi („Glasul pământului” şi „Glasul iubirii”), alcătuite din
13 capitole cu titluri simbolice, care sugerează gradarea tensiunii dramatice. Fiecare capitol este
construit printr-o succesiune de momente ale subiectului, în prima parte: Începutul, Zvârcolirea,
Iubirea, Noaptea, Ruşinea, Nunta iar în a doua parte: Vasile, Copilul, Sărutarea, Ştreangul,
Blestemul, George, Sfârşitul. Titlul este dat de numele personajului principal, Ion, un nume
generic, reprezentativ pentru ţăranul român, dar iniţial romanul a fost intitulat „Zestrea” fiind
început în 1910.
Acţiunea este structurată pe două planuri paralele: universul pur ţărănesc, marcat de drame
sociale (lupta pentru pământ) dar şi de drame sufleteşti (sinuoasă relaţie pasională Ion-Florica) și
lumea intelectualităţii româneşti din Ardeal, o intelectualitate rurală (familia învăţătorului
Herdelea , preotul Belciug), unde problema naţională e trăită cu cea mai vie intensitate. Trecerea
de la un plan narativ la altul se realizează prin alternanţă, iar, în interiorul unui plan, succesiunea
secvenţelor narative este redată prin înlănţuire (respectarea cronologiei faptelor).
Simetria incipitului cu finalul, care se realizează prin numele primului şi al ultimului capitol,
“Începutul” şi “Sfârșitul” -sugestie a desfășurării unui ciclu existențial și prin descrierea
drumului care intră şi iese din satul Pripas, loc al acţiunii romanului. Drumul are o dublă funcţie:
creează iluzia realităţii (detalii toponimice, verosimilitatea descrierilor) și o funcţie simbolică:
"face legătura între lumea reală şi lumea ficţiunii.
Acţiunea este structurată pe două planuri paralele: universul pur ţărănesc, marcat de drame
sociale (lupta pentru pământ) dar şi de drame sufleteşti ( relaţia pasională Ion-Florica) și lumea
intelectualităţii româneşti din Ardeal, o intelectualitate rurală (familia învăţătorului Herdelea ,
preotul Belciug), unde problema naţională e trăită cu cea mai vie intensitate. Trecerea de la un
plan narativ la altul se realizează prin alternanţă, iar, în interiorul unui plan, succesiunea
secvenţelor narative este redată prin înlănţuire.
Conflictul central din roman este lupta pentru pământ din satul tradițional, unde averea
condiționează respectul comunității. Drama lui Ion este drama țăranului sărac. Mândru și
orgolios nu-și acceptă condiția și ajunge să fie pus în situația de a alege între iubirea pentru
Florica și averea Anei. Conflictul exterior social între Ion și Vasile Baciu este dublat de
conflictul interior, între glasul pământului și glasul iubirii. Cele două chemări nu îl pun într-o
situație limită, fiind manifestate succesiv, nu simultan.

4.Concluzie
În concluzie, romanul ,,Ion,, de Liviu Rebreanu este un roman realist de tip obiectiv,
prezentând aspecte din satul ardelenesc de la începutul secolului al XX-lea. Criticul Eugen
Lovinescu apreciează că este ,, cea mai puternică creație obiectivă a literaturii române.,,