CARACTERIZARE HARAP-ALB

Încadrat de G. Călinescu ,,Marilor prozatori’’ , alături de I.L. Caragiale și

Ioan Slavici, Ion Creangă este ,,expresia monumentală a naturii umane în ipostaza
ei istorică ce se numește poporul român, sau, mai simplu, e poporul român însuși,
surprins într-un moment de genială expansiune’’.( Ion Creangă. ,,Viața și opera’’).
G. Ibrăileanu realiza analogii cu opera lui ,,La Fontaine’’ , pe coordonata stilului
oral, Creangă devenind un ,,Homer al nostru’’.

Publicat în revista ,,Convorbiri literare’’, 1 august 1877, textul se încadrează

basmului cult de factură folclorică, alături de ,,Povestea porcului’’ , ,,Ivan
Turbinca’’, ,, Soacra cu trei nurori’’, ,,Capra cu trei iezi’’, ,,Fata babei și fata
moșneagului’’.

Capodoperă a prozei de inspirație folclorică ,,însăși sinteza basmului

românesc’’( P. Constantinescu), ,,Povestea lui Harap-Alb’’ reprezintă ,,O
oglindire a vieții în moduri fabuloase’’ (G. Călinescu), ,,o sinteză de realism și
fabulos’’ (G. Călinescu).

Personajul literar este un tip uman semnificativ, o individualitate cu trăsături

fizice și morale distincte, pusă în lumină printr-un șir de întâmplări situate într-un
anumit cadru temporal și spațial. El reprezintă o categorie principală a unei opere
epice sau dramatice alături de acțiune, narator, timp și spațiu. Ca ființă de hârtie ce
populează universul ficțional(Roland Barthes), personajul este construit pe două
paliere esențiale: ca instanță narativă și ca referent uman. În ambele la creionarea
lumii virtuale și la formularea mesajului operei, cum este și cazul fiului mic al
Craiului/Arap-Alb din basmul cult Povestea lui Harap-Alb.

Astfel, ca instanță narativă fiul mic al Craiului/Arap-Alb este personaj principal

datorită ocurenței sale din discursul narativ, personaj central datorită rolului pe
care îl are în transmiterea mesajului, protagonist ( în raport cu Spânul), centrând
diegeza și tridimensional( W. C. Booth), evoluând pe tot parcursul operei. El este
un personaj masculin, pozitiv (este reprezentant al forțelor binelui) și real, fără
nicio putere supranaturală, fiind considerat de G. Călinescu un flăcău de la țară
datorită mentalității sale. Personaj individual, eponim( numele său dă titlul
operei), Harap-Alb este un personaj rotund,(în termenii lui Forster) deși se
manifestă în toate secvențele narative aparent la fel, suportând, în fond, procesul de
inițiere. Este un personaj inițiatic , un novice aflat pe calea inițierii, care se
confruntă cu răul din lumea oamenilor, nu cu ființe fabuloase.

Tema pune în lumină lupta dintre bine și rău, care încadrează textul în
tradiția populară. În basmul cult această luptă nu este atât de clară, antagonistul
transformându-se într-un ,,rău necesar’’, fără de care maturizarea eroului nu poate
avea loc. Textul se deschide cu o dezbatere asupra binelui și răului, nedespărțite în
viața omului, după cum se exprimă Craiul ,, În călătoria ta ai să ai trebuință și de
răi, și de buni’’. Pe parcurs semnificațiile se adâncesc, iar căutarea binelui
înseamnă, de fapt, împlinirea destinului. Prin analogie, învingerea răului reprezintă
cunoașterea piedicilor care stau in calea împlinirii destinului și trecerea peste
acestea. Lupta dintre bine și rău generează alte cupluri subordonate de termeni:
împărat-supus, naiv-matur, curajos-fricos, adevăr-aparență, între care evoluează
protagonistul. Astfel, textul se transformă într-un bildungsroman ce urmărește
modul în care eroul parcurge un traseu inițiatic la finalul căruia trece într-un plan
superior de existență. De asemenea, tema basmului vizează inițierea în viață a unui
tânăr, prin asumarea unor experiențe exemplare.

Motivele literare specifice operei sunt motivul călătoriei, m. încercării

puterilor, m. existenței animalelor recunoscătoare (furnica, albina), m. tovarășilor
devotați, m. apei vii și al apei moarte, m. omului spân sau roș, m. superiorității
mezinului, m. pedepsei, m. probei focului, m. petrecerii, m. călătoriei, m. cifrelor
magice, m. obiectelor magice, m.triplicării, m. cuplului, m. jurământului, m.
schimbării destinației, m. probelor, m. nunții etc.

R1 Construcția personajului principal se desfășoară pe trei planuri distincte.

Statutul social al eroului se modifică pe parcursul acțiunii, încă din

incipitul textului până la final. Inițial, acesta este fiul mic al Craiului, nu are nume
pentru ca nu are identitate, individualizându-se mai târziu. Își pornește drumul ca
fiind un tânăr timid şi neîncrezător în forțele proprii, milostiv si sensibil, un tânăr
nobil imatur, care din cauza naivității și a incapacității de a diferenția aparența de
esență, ajunge sluga Spânului și, datorită superiorității sale caracteriale, devine, în
final, împărat, căsătorindu-se cu fiica Împăratului Roș.

Statutul psihologic este strâns legat de cel social, acesta variind pe baza
experienței dobândite. El vizează frământările interioare ale protagonistului,
zbuciumul sufletesc pe tot parcursul călătoriei inițiatice. Inițial, eroul manifestă o
atitudine egoistă, impulsivă și superficială, lucru reliefat din întâlnirea cu Sf.
Duminică și din încercarea de a găsi calul din tinerețea tatălui său. În urma
transformării lui în slugă, acesta evoluează psihologic, devenind perseverent și
sociabil, lucru care îl ajută în demersurile și încercările sale și reușește să își facă
prieteni loiali. Pe parcurs își dezvoltă însă personalitatea, dobândind calități
precum curajul, încrederea în sine însuși, calități pe care le dovedește tocmai
datorită probelor la care este supus de Spân. Astfel, este echilibrat, un caracter
neformat, deschis inițierii.

Statutul moral al eroului evoluează, de asemenea, pe parcursul desfășurării

acțiunii. Harap-Alb este un erou atipic de basm, neobișnuit, deoarece nu are calități
fizice ieșite din comun, dar compensează prin trăsături morale impresionante,
printr-o „caritate cosmică față de toată făptura”(Vasile Lovinescu). Astfel, eroul
lui Creangă dovedește un caracter complex, alcătuit din calități și defecte, ca orice
om obișnuit, arătând generozitate și bunătate, compasiune și spirit de sacrificiu
față de furnici, albine și Sfânta Duminică, loialitate și simț al onoarei față de
Spân, sau prietenie și amabilitate față de cele cinci personaje himerice. În același
timp, dovedește superficialitate și incapacitatea de a deosebi aparența de
esență, neascultare, frica de necunoscut, lipsă de curaj, naivitate.

R2

O trăsătură dominantă de caracter a personajului este naivitatea,

aceasta fiind evidențiată pe tot parcursul operei. Portretul personajului este
completat și de alte trăsături: curajul și destoinicia( atunci când Spânul îi cere să îi
aducă sălăți din Grădina Ursului și pielea cu pietre prețioase din Pădurea Calului),
ascultarea față de Sfânta Duminică( deoarece ea îi oferă obiectele magice și îl
sfătuiește cum să procedeze), milostenia față de bătrâna cerșetoare, generozitatea,
îndemânarea(întâlnirea cu roiul de albine), bunătatea, curajul(întâlnirea cu nunta de
furnici), prietenia(față de Gerilă, Flămânzilă, Setilă, Ochilă și Păsări-Lăți-Lungilă),
onestitatea(își respectă cuvântul dat față de Spân). Astfel, Arap-Alb este considerat
de Nicolae Manolescu „un fel de Făt-Frumos juvenil și neexperimentat, mai mult
ajutat de alții decât viteaz”

O scenă semnificativă o reprezintă cea a coborârii în

fântâna( DESCENDUS AD INFEROS, scena supunerii prin vicleșug), scenă
care pune în evidență unul dintre motivele literare ale basmului, cel al supunerii
prin vicleșug. Deși, inițial, Harap-Alb ascultă sfatul părintesc și refuză oferta
Spânului de a-l însoți, la o a treia apariție a acestuia, nefiind capabil să vadă
dincolo de aparență, tânărul îi acceptă tovărășia, căzându-i în capcană și
devenindu-i slugă. Este momentul în care fiul mic al Craiului primește o nouă
identitate. Spânul îi nuanțează traseul existențial, fiul Craiului slujindu-l până va
muri și iarăși va învia. De aici începe un traseu al umilinței pentru erou, deoarece
el va deveni un împărat puternic, iubit și slăvit, dar mai întâi trebuie să fie slab,
urât și umilit. Spânul îl trimite să aducă ,,sălăți’’ din Grădina Ursului, pielea
încrustată cu pietre prețioase a Cerbului și pe fata împăratului Roș. Pentru Harap-
Alb, ultima încercare este cea mai dificilă, deoarece pe drum se îndrăgostește de
fată, dar, onest fiind, își păstrează jurământul și nu-i dezvăluie adevărata identitate.

O altă scenă semnificativă este cea din final când fata, ,,o farmazoană’’ cunoaște
adevărul și îl demască pe Spân, care îl acuză pe Harap-Alb că a divulgat secretul și
îi taie capul. Această scenă este relevantă, deoarece reprezintă încheierea inițierii
fiului de crai. Astfel, jurământul este rupt, calul fiind cel care ucide întruchiparea
răului. Fata îl învie cu obiectele magice, iar Harap-Alb reintră în posesia paloșului
și a împărăției unchiului său. Nunta și schimbarea statutului său ( devine împărat)
confirmă maturizarea protagonistului, care aduce victorios binele și restabilește
armonia lumii.

Naivitatea protagonistului se naște din lipsa maturității, care reiese încă de

la începutul basmului. În cadrul întâlnirii cu Sf. Duminică, acesta refuză sfatul ei
datorită înfățișării acesteia, însă se răzgândește și o ajută după ce bătrâna îi
sugerează faptul că destinul lui este altul: „Fecior de craiu, vede-te-aș împărat”.
Episodul prezentat reliefează atât superficialitatea eroului, cât și al altruismul
acestuia.
R3 Un element de structură relevant pentru construcția personajului îl
reprezintă modalitățile de caracterizare. Acestea sunt multiple, atât directe, cât
și indirecte, atât clasice, cât și moderne. Caracterizarea indirectă reiese din
reacții, fapte, vorbe, întâmplări, atitudini, relația cu celelalte personaje. Eroul este
conturat în antiteză cu Spânul prin intențiile, valorile și trăsăturile sale. Fiul de crai
este caracterizat indirect

prin deciziile și acțiunile sale. În incipit, el dovedește că este nepregătit pentru rolul
său ca viitor împărat: superficialitatea întâlnirii cu Sf. Duminică, nerespectarea
sfatului părintesc, naivitatea de a-l accepta pe spân ca slugă. Mezinul reușește să
treacă proba tatălui său, dovedindu-se curajos în luptă și vrednic de împărăție.
Ulterior, cele trei probe, la care este supus la curtea Împăratului Verde evidențiază
primele semne de maturitate: răbdarea – proba aducerii salatelor din grădina
ursului, rezistența la tentație – proba aducerii nestematelor, generozitate și
consecvență în atingerea scopului – aducerea fetei Împăratului Roșu. Procesul de
maturizare se încheie la finalul basmului, după ce protagonistul trece prin cele mai
importante momente ale vieții: dragostea și moartea. Învierea sa încununează
finalul drumului inițiatic printr-o renaștere simbolică.

De asemenea, Harap-Alb este caracterizat în mod direct, de către narator,

de către celelalte personaje sau prin procedeul de autocaracterizare. La început,
personajul este cunoscut sub sintagma de ,,fiul craiului” întrucat nu are o
identitate definită, urmând ca prin parcurgerea drumului inițiatic să-și găsească
un nume. Astfel, naratorul îi evidențiază încă de la început lipsa de experiența și
naivitatea, prin sintagma ,,boboc în felul său”. Acest lucru ne este subliniat și prin
intermediul autocaracterizării, fiul craiului mărturisind spânului că ,,din copilaria
mea sunt deprins a asculta de tata”. Caracterizarea directă este făcută și prin
intermediul altor personaje. Astfel, Spânul îl consideră “slugă vicleană”, Sfânta
Duminică- “slab de înger”,” mai fricos decât o femeie”, calul îl consideră” fricos”.

Un element relevant pentru construcția personajului textului este

titlul ,,Povestea lui Harap-Alb’’ ilustrează numele eroului care comportă
interpretări multiple. Pe de o parte, termenul Harap (care din punct de vedere
semantic implică sugestia robiei) trimite la una dintre ipostazele eroului, aceea de
slugă a Spânului, în timp ce al doilea termen al numelui, Alb , păstrează amintirea
originii sale nobile. Pe de altă parte, Harap include sugestii cromatice –negru-
eroul, în urma drumului inițiatic, trebuie să devină întruparea arhetipului
androginului, alăturarea celor doua culori (alb-negru) fiind simbolică și
reprezentând coincidența contrariilor. Aceasta desemnează în mod metaforizat
umanizarea eroului, căruia îi lipsește perfecțiunea, fiind înzestrat atât cu virtuți cât
și cu defecte. Alăturarea celor două culori poate sugera inerenta coexistență a
binelui cu răul, complexitatea vieții, ce nu permite o separare netă a adevărului de
minciună, a aparenței de esență. Asocierea acestor doi termeni este oximoronică și
evocă inerenta coexistență a binelui cu răul în orice personalitate. Eroul primește
acest nume în scena în care debutează procesul lui de formare (coboară în fântână
ca fiu de crai și iese ca rob) și îl pierde atunci când traseul inițiatic se încheie
( recompensa și nunta).

Și relația incipit-final este definitorie în construcția personajului. Incipitul

basmului este supraîncărcat printr-o dublă ,, intrare’’ în universul ficțional.
Fiecare ,,prag’’ al intrării în lumea basmului este textualizat prin sintagma ,,Amu,
cică...’’ (,, Amu , cică era odată într-o țară un craiu, care avea trei feciori’’ și ,,
Amu cică împăratul acela...’’)

Formula inițială este inovată prin regionalismul ,,amu’’ și adverbul ,,cică’’. Ea

are rol în marcarea raportului dintre realitate și ficțiune, introduce cititorul în
universul operei, plasează acțiunea în atemporal, într-un timp mitic ( ,,odată’’ , ,,
pe vremurile acele’’), dezvăluie cititorului convenția ficțiunii.

Finalul este fericit și evidențiază victoria binelui asupra forțelor răului.

Mezinul este eliberat de sub jurământul făcut în fântână, își recapătă statutul,
răufăcătorul este pedepsit (calul îi dă drumul Spânului din înaltul cerului), eroul
este răsplătit ( H-A se căsătorește cu fata Împăratului Roș). Nunta reprezintă
sfârșitul drumului inițiatic, de maturizare.(,, (…) se începe nunta(…). Cine se duce
acolo bea și mănâncă , iar cine nu, se uită și rabdă”). Finalul este fără formula
clasica de încheiere. El folosește formula umorului, scoțând cititorul din universul
ficțional si readucându-l în realitate amintidu-i de obligațiile financiare.

În concluzie, protagonistul este un erou atipic în raport cu lumea basmului

popular, ale cărui vorbe și atitudini sunt specifice spațiului humuleștean. Nefiind
înzestrat cu puteri supranaturale, Harap-Alb rămâne în sfera realului dovedind că
„omul de soi bun se vădește sub orice strai”(G. Călinescu). Personajul are calități
deosebite(milostenie, bunătate, loialitate) și dobândește experiența de viață pe
parcursul inițierii(cunoaște statutul de slugă, învață diferența dintre aparență și
esență), ceea ce îl recomandă pentru statutul de împărat.