ION CREANGĂ: POVESTEA LUI HARAP-ALB

,,Povestea lui Harap-Alb” de Ion Creangă, basm cult, a apărut în revista ,,Convorbirii literare”
în anul 1877.

,,Povestea lui Harap – Alb” încadrează în genul epic, iar ca specie literară este un basm cult,
deoarece are un autor identificat. Sunt prezentate trăsăturile acestui gen având formule specifice
inițiale: ,,Amu cică era o dată...”, mediane: ,,Și mai merge el cât merge...”, și finale al basmului: ,,Și a
ținut veselia ani întregi și mai ține încă...”. Opera conține elemente folclorice și originale. Cele
folclorice sunt: cifre magice (trei fecori de crai, trei fete de împărat, spânul îl supune pe mezinul la 3
probe, trei smice de măr), apare personaje cu puteri supranaturale (cei cinci uriași, furnicii și albinele),
atemporalitatea și aspațialitatea basmului, iar cele originale reprezentând prin oralitatea stilului,
humuleștenizarea fabulosului și prin faptul că personajele se comportă și vorbesc ca țăranii din
Humulești. Ca motive sunt valorificate: superioritatea mezinului, călătoria, lupta, victoria eroului,
probele la care este supus eroul, demascarea și pedepsirea răului, căsătoria și răsplata eroului

Titlul basmului dezvăluie conținutul creației artistice și se referă la specia operei, altfel spus,
titlul este eponim și în aceeași timp metalingvistic. Cei doi termeni ,,Harap” și ,,Alb” creează un
oximoron care arată schimbarea statutului social al personajului. ,,Harap” semnifică rob, o slugă cu
piele de culoare închisă, iar ,,Alb” sugerează originea nobilă, rangul împărătesc al crăișorului sau
cineva fără experiență.

Tema basmului o constituie, pe lângă lupta dintre bine și rău cu sfârșit glorios pentru
protagonistul, o idee întâlnită în toate basmele – fie populare, fie culte, probele pe care le trece
protagonistul care parcurge drumul de la condiția de slugă la cea de împărat. Această temă este puternic
reflectată de episoadele care conțin încercările la care este supus eroul de către Spân și apoi de Împăratul
Roșu și de antiteză dintre cele două personaje și Harap-Alb.

O primă episod caracteristic este scena fântânii, unde aflăm funcția de vicleșug din partea
Spânului unde îl atrage pe mezinul în fântâna zicând că acolo-i răcoară, apoi îl încuie și-l amenință.
Spânul devine fiul de crai, moștenitorul Împăratului Verde și mezinul devine sluga Spânului, care-l dă
fiului numele de Harap-Alb fiind ,,boboc în felul lui”. Putem afla naivitatea crăișorului prin caracterizare
directă și indirectă, prin funcția de interdicție (mezinul era obligat să nu vorbește cu spâni sau roși) și
prin funcția de încălcare (a vorbit cu Spânul). Schimbarea numelui și a identității reprezintă începutul
maturizării lui Harap-Alb, pornește pe drumul inițierii, unde inițiatul este protagonistul (Harap-Alb) și
inițiatorul este antagonistul (Spânul). Un alt episod reprezentativ este scena demascării, unde fata
Împăratului Roș îl demască pe Spân, care îl acuză pe Harap-Alb că a divulgat secretul și îi taie capul.
Momentul acesta semnează că inițierea eroului s-a incheiat, conflictul între protagonist (Harap-Alb) și
antagonist (Spânul) s-a terminat.

Perspectiva narativă identificată în text este de tip obiectiv, narându-se la persoana a treia
realizată de un narator omniscient.

Incipitul este constituit de prima frază a textului: „ Amu cică era odată într-o ţară un crai…”
simbol al unui timp magic, misterios, necunoscut - specific basmelor referând la atemproralitate:
„odată”. De asemenea spaţiul este unul nedefinit, misterios: „ într-o ţară”. Finalul: „Şi a ţinut veselia ani
întregi şi acuma mai ţine încă; cine se duce acolo be şi mănâncă…” exprimă o continuitate, triumful
binelui (ca în orice basm), apare autoironia naratorului.

Parcurgerea drumului maturizării de către erou presupune un lanț de acțiuni obișnuite formând
momentele subiectului.

Din expozițiune aflăm că Împăratul Verde nu are moștenitor și îi cere fratelui său, craiului, să-i-l
trimită pe unul dintre fii săi, pe cel mai vrednic și curajos, să-i devină urmaș, căci el numai are fete.
Intriga este astfel marcată de ,,cartea” Împăratului Verde către crai. Această scrisoare determină
parcurgerea drumului inițiatic de cel mai bun dintre fiii craiului (motivul superiorității mezinului).
Desfășurarea acțiunii cuprinde succesiunea evenimentelor amestecate în intrigă. Proba craiului pentru
copii pune la încercare inteligența și curajul fiilor. Această probă este una a bărbăției, condiție inițială
obligatorie pentru cel care aspiră la tron. Mezinul trece peste această probă ajutat de Sfânta Duminică.
Ea l-a sfătuit pe erou să nu pornească la drum fără armele și hainele tatălui său și fără calul acestuia. La
despărțire tatălui său îl sfătuiește să se ferească de omul spân sau roș. Rătăcind prin labirintul unei
păduri, de unde nu poate ieși, are nevoie de ajutor. După cele trei apariții ale Spânului îl determină să
sfatul tatîlui său și îl ia ca slugă. Ajungem la scena fântânii, ce este bine dezvoltat mai sus. Ajuns la
curtea Împăratului Verde prin funcția de sosire incognito (Spânul și Harap-Alb sosesc incognito) Spânul
îl supune pe Harap-Alb la trei probe: aducerea sălăților din Grădina Ursului, aducerea pielii cu pietre
prețioase a cerbului, și a fetei Împăratului Roș pentru căsătoria Spânului. Primele două probe le trece cu
ajutorul Sfintei Duminici care îl sfătuiește și îi dă obiecte magice. A treia probă este mai complicată. Îl
vor ajuta tovarășii de drum: Gerilă, Flămânzilă, Setilă, Ochilă, Păsări-Lăți-Lungilă precum și donatorii
pe care le-a ajutat și el: albinele și furnicile. Probele la care este supus în curtea Împăratului Roș sunt:
înnoptarea în casa de aramă (este ajutat de Gerilă); ospățul de vin și mâncare din belșug (ajutat de Setilă
și Flămânzilă); alegerea macului de nisip (ajutat de furnici); susținerea fetei de împărat care preschimbat
în pasăre zburând după lună (ajutat de Păsări-Lăți-Lungilă, Ochilă); ghicitul fetei (cu ajutorul albinei);
aducerea apei vii și a apei morții precum și a smicelelor de măr dulce (reușește cu ajutorul calului
fermecat). Probele fiind trecute, fata îl însoțește pe Harap-Alb în curtea Împăratului Verde. Punctul
culminant conține motivul demascării răului, care este deja descris mai sus. În deznodământ Harap-
Alb este reînviat de către fata Împăratului Roș cu ajutorul elementelor magice (apa moartă, apa vie,
smicele de măr). Spânul își primește pedeapsa, calul îl ucide aruncându-l în cer. Harap-Alb se
căsătorește cu fata Împăratului Roș. Basmul sfârșește cu victoria binelui.

În general în basm există un singur personaj principal, toate celelalte personaje sunt secundare.
Personajul principal al basmului este protagonistul, Harap-Alb. Este viteaz, generos, curajos, angajat
în lupta împotriva răului. El este un personaj rotund, dinamic, pentru că este complex și are trăsături
pozitive, precum și negative și este atipic deoarece nu are puteri supranaturale (se referă la originalitatea
operei lui Creangă). Iar toate personajele secundare sunt plate, care sunt construite în jurul unei idei.
Spânul este personajul antagonist, este simbolul răului. Inteligent, fățarnic, simulând prietenia el îl
înșeală pe naivul fiu de crai la scena fântânii. Celelalte personaje sunt ajutoare și donatoare, au forțe
supranaturale, îl ajută necondiționat pe erou. Sunt simboluri ale binelui.

Ca registre stilistice, regoinalisme sunt prezent în număr mare, limbajul este regional, sunt
folosite cuvinte moldovenizme, humuleștenizme, aceste elemente contribuie la originalitatea lui
Creangă.

În concluzie, ,,Povestea lui Harap-Alb” este un basm cult având ca particularități: reflectarea
concepției despre lume a scriitorului, umanizarea fantasticului, individualizarea personajelor, umorul și
specificul limbajului. Însă, ca orice basm, pune în evidență idealul de dreptate, adevăr și cinste.