Sunteți pe pagina 1din 7

Eseu basmul cult Povestea lui Harap-Alb de Ion Creanga

Acest basm cult este publicat în revista “Convorbiri literare”, în 1877, şi aparţine celui mai
talentat povestitor din Epoca Marilor Clasici, Ion Creangă.

“Povestea lui Harap-Alb” este un basm cult, o operă epică, în proză, inspirată din folclor, dar
originală prin stilul unic al povestitorului humuleştean.

Basmul este o specie epică, în proză, cu personaje simbolice, cu acţiune fabuloasă, supusă unor
convenţii, unor stereotipii, care înfaţişează parcurgerea drumului maturizării de către erou
(bildungsroman).Conflictul exterior dintre bine şi rău se încheie prin victoria forţelor benefice.
Personajele îndeplinesc, prin raportare la erou, o serie de funcţii: antagonistul-Spânul, ajutoarele-
calul năzdrăvan, Sfânta Duminică, cei cinci tovarăşi; donatorii- albinele, furnicile.Ele sunt
individualizate, mai ales, prin fapte şi limbaj.

“Povestea lui Harap-Alb”  este un basm pentru că: timpul şi spaţiul sunt neprecizate, nelimitate;
are motive specifice: călătoria de iniţiere a eroului, dorinţa acestuia de a ajunge împărat, probe
(obstacole), moartea, învierea, nunta; personaje pozitive, exemplare (Harap-Alb), negative
(Spânul), fantastice: Sfânta Duminică, fata împăratului Roş, cei cinci camarazi; animale
personificate: calul, furnicile, albinele; împăraţi, precum craiul, împăratul Verde, împăratul Roş;
formule tipice de basm (iniţială, mediană, finală); cifra magică trei ca semn al totalităţii, obiecte
magice: smicele de măr, apă vie, apă moartă.

Fantasticul, în basmul lui Ion Creangă, are două particularităţi: este umanizat (eroii, prin ţinută,
prin comportament, gesturi, mentalitate, limbaj, amintesc de personajele din “Amintiri din
copilărie”) şi estelocalizat(prin detalii realiste, locurile unde se derulează întâmplările capătă
contur geografic şi istoric: eroii se comportă ţărăneşte şi vorbesc moldoveneşte, ca humuleştenii).

Basmul, inclusiv cel scris de Ion Creangă, intră în categoria estetică a miraculosului, a
fabulosului. De la început până la final, cititorul străbate o lume supranaturală, pe care o acceptă
cu toate convenţiile ei.

             Viziune despre lume:


Prin scrierile sale, Ion Creangă se înscrie în realismul ţărănesc, deoarece remarcabilul povestitor
s-a inspirat din inepuizabila comoară a literaturii populare. Definiţia dată basmului de criticul
literar G. Călinescu: “o oglindire a vieţii în moduri fabuloase” se potriveşte şi pentru “Povestea
lui Harap-Alb”.

Ion Creangă este un scriitor moralist care transmite în această capodoperă un mesaj clar: cei buni
sunt răsplătiţi, iar cei răi sunt pedepsiţi, de aceea basmul are caracter educativ, etic.

Perspectiva narativă este specifică: naraţiunea la persoana a III-a este realizată de un narator


omniscient, dar nu întotdeauna obiectiv, deoarece intervine prin reflecţii şi comentarii adresate
cititorului, ca de exemplu: ”Eu sunt dator să spun povestea şi vă rog să ascultaţi”.

Compoziţia basmului:

Acţiunea poveştii lui Creangă se desfăşoară cronologic, linear, caracterizându-se prin


succesiunea secvenţelor narative, prin înlănţuire.

Astfel, există o situaţie initială de echilibru, o parte pregătitoare, un eveniment care dereglează
echilibrul de la început, apariţia ajutătoarelor, donatorilor, trecerea probelor, refacerea
echilibrului şi răsplata eroului.

Etapele drumului iniţiatic, parcurs de protagonist, sunt: etapa iniţială, de pregătire a eroului
pentru călătorie, la curtea craiului; parcurgerea drumului după care tânărul devine împărat.
Caracterul de bildungsroman al basmului presupune parcurgerea unui traseu al devenirii
spirituale, concretizat în trecerea obstacolelor şi modificarea statutului social al protagonistului
(mezinul curajos şi naiv al craiului îşi atinge ţelul de a conduce o împărăţie, după ce a trecut
printr-un proces de maturizare).

De exemplu, în desfăşurarea acţiunii două episoade/ secvenţe narative sunt importante pentru


marcarea conflictului de tip exterior şi caracterizarea personajelor: Spânul reuşeşte, prin viclenie,
să-l atragă pe mezinul craiului în fântâna unde îl ţine captiv, obligându-l, în schimbul eliberării,
să jure că va păstra secretul în sensul că Spânul se dă drept fiul cel mic al craiului (devenind
astfel un impostor) şi mezinul să-i fie slugă cu numele Harap-Alb (rob alb, slugă albă). Episodul
demonstrează că eroul negativ izbuteşte să-l înşele pe naivul şi credulul băiat care,
neexperimentat, cade în capcană şi urmează să ţină piept probelor impuse de rivalul său, care
vrea să-l piardă şi în acest fel să-l înlocuiască la tron: să aducă salatele din Gradina ursului, apoi-
pielea cu nestemate a cerbului fermecat şi să o prindă pe fata împăratului Roş.Ajutat de Sfânta
Duminică, de calul său, de alte personaje cu puteri supranaturale, Harap-Alb trece, cu
perseverenţă, peste toate cele trei încercări.

O altă secvenţă semnificativă este aceea în care fata împăratului îl demască pe Spân, acesta îi taie
capul lui Harap-Alb, iar eroul negativ este răpus de calul năzdrăvan. Fata îl readuce la viaţă pe
erou, folosindu-şi puterile supranaturale, dar şi cele trei smicele de măr dulce, apă vie şi apă
moartă (obiectele magice procurate de tânăr cu ajutorul calului său).Cele două motive (al morţii
şi al învierii) sunt urmate de motivul nunţii, pentru că fata şi mezinul craiului se plac şi se
căsătoresc. Harap-Alb devine împărat, ceea ce confirmă maturizarea sa.

Incipitul basmului constă în formula iniţială: ”Amu cică era odată…”, prin care se stabilesc
relaţiile temporale şi spaţiale: verbul la imperfect “era” şi adverbul “odată” plasează acţiunea în
atemporalitate, iar reperele spaţiale sugerează dificultatea aventurii eroului, care trebuie să
ajungă de la un capăt la altul al lumii (de la imaturitate la maturitate, în plan simbolic).

În basm există şi formule mediane: ”Şi merg ei o zi, şi merg două şi merg patruzeci şi nouă”;
“Dumnezeu să ne ţie, că cuvântul din poveste, înainte mult mai este”, care realizează trecerea de
la o secvenţă narativă la alta şi întreţin atenţia şi interesul cititorului.

Formula finală: ”Şi a ţinut veselia ani întregi şi acum mai ţine încă…” marchează ieşirea din
fabulos şifinalul închis, fericit, ca în basme.

Atât formula iniţială cât şi cea finală din “Povestea lui Harap-Alb” se diferenţiază de cele deja
cunoscute, consacrate: “A fost odată ca-n poveşti…” şi, respectiv: “Ş-am încălecat pe-o şa…”
specifice basmului popular.

         Construcţia subiectului:


Ea respectă momentele corespunzătoare unei specii epice, clasice: expoziţiunea care se referă la
timp, la spaţiu, la eroi precum craiul şi cei trei feciori ai săi, la mesajul primit de crai de la
împăratul Verde, care, neavând fete, are nevoie de un moştenitor, de un urmaş la tron (motivul
împăratului fără urmaş).

Intriga se deduce din lipsa relevată de scrisoarea împăratului Verde: absenţa moştenitorului pe
linie masculină. Urmează căutarea celui capabil să plece în călătorie, care se concretizează în
proba la care craiul îşi supune feciorii: se îmbracă în piele de urs şi iese în faţa lor de sub un pod,
înfricoşându-i pe primii doi care se dovedesc laşi. Testul este trecut de fiul cel mic, curajos şi
hotărât (motivul superiorităţii mezinului).

În desfăşurarea acţiunii, se remarcă gestul de milostenie a eroului care îi dă un ban bătrânei


cerşetoare, în fapt, Sfânta Duminică (un fel de zână bună), care îl sfătuieşte să ia “calul, armele,
hainele” tatălui.

Urmează alegerea calului (animalul slab care vine de trei ori la tava cu jăratic) care are puteri
supranaturale (vorbeşte, zboară) şi devine cel mai bun prieten şi sfetnic al băiatului. Apoi, tatăl îl
sfătuieşte să se ferească de omul spân şi de omul roş (motivul interdicţiei). Pe drum însă, feciorul
se rătăceşte, e ademenit de Spân, capătă identitatea de Harap-Alb, după episodul fântânii şi trece
obstacole în număr de trei; probe de iniţiere.

Testul de prindere a fetei împăratului presupune alte serii de încercări, prin care împăratul Roş
tinde să îndepărteze ceata de peţitori (casa înroşită, ospăţul, alegerea macului din nisip.).

Eroul basmului iese cu bine din toate aceste încercări, datorită personajelor adjuvante: calul,
crăiasa furnicilor, crăiasa albinelor, Gerilă, Flămânzilă, Setilă, Păsări-Lăţi-Lungilă, Ochilă.

Punctul culminant corespunde momentului de dezvăluire a identităţii răufăcătorului, Spânul, a


cărui tentativă de a-l suprima definitiv pe Harap-Alb, eşuează.Fata împăratului îl salvează pe
erou, iar impostorul îşi pierde viaţa, nu în luptă cu tânărul, ci fiind ucis de cal.
Deznodământul constă în răsplătirea protagonistului pentru comportamentul, însuşirile sale
pozitive dovedite în împrejurări dificile.Astfel conflictul exterior, lupta dintre bine şi rău, se
încheie prin triumful forţelor benefice.

Construcţia personajelor în basm:

Protagonistul, Harap-Alb, nu are puteri supranaturale, dar dobândeşte, prin trecerea probelor, o
serie de calităţi: milă, generozitate, bunătate, prietenia, curajul, perseverenţa.

Numele lui reflectă condiţia duală: rob/ slugă (Harap) de origine nobilă (Alb), iar sugestia
cromatică alb/ negru sugerează trecerea sa  de la stadiul de neiniţiat, inocent, la cel de persoană
maturizată, capabilă să conducă.

Personajul principal este întruchiparea binelui, dar este un  erou atipic de basm, deoarece este
lipsit de însuşiri supranaturale şi este construit realist, ca o fiinţă complexă, care învaţă din
greşeli şi progresează.

El este sprijinit de ajutoare şi donatori, fiinţe cu însuşiri supranaturale, pentru că reuşeşte prin
gesturile sale de milă, omenie, bunătate, cumsecădenie, să şi le apropie, fiind sociabil,
comunicativ, prietenos, calităţi necesare pentru un împărat care trebuie să interrelaţioneze cu
supuşii.

Harap-Alb este văzut în evoluţie, prin caracterizare directă, a autorului : ”Fiul craiului, boboc în
felul său la trebi de aieste”, prin caracterizare indirectă: fapte, gesturi, relaţii cu alte personaje,
nume.

Statutul iniţial al personajului este cel de neiniţiat, de tânăr naiv (boboc), fără experienţă. Pe
parcursul iniţierii sale, el cunoaşte oameni, obţine capacitatea de a citi dincolo de aparenţă,
puterea de a cântări ceea ce e sinceritate şi ceea ce e prefăcătorie.

El are de învăţat de la mai mulţi “pedagogi”: tatăl său, Sfânta Duminică, calul-prieten, chiar de la
Spân.
Dacă naivitatea face parte din codul iniţierii, bunătatea este calitatea sa înnăscută, care provoacă
transformarea personajului.

În trecerea primelor teste, Harap-Alb îşi demonstrează curajul şi destoinicia, dar şi ascultarea
sfaturilor date de Sfânta Duminică.

Generos şi îndemânatic, el se împrieteneşte cu furnicile şi albinele care îl vor ajuta la momentul


oportun prin reprezentantele lor, crăiesele.

Prietenos, comunicativ, eroul se întovărăşeşte, fără mare dificultate, cu cinci personaje hilare,
caricaturale, ce se dovedesc ajutoare de nădejde în încercările impuse de împăratul Roş.

Pentru Harap-Alb, prinderea fetei acestuia este o probă grea pentru că pe drum se îndrăgosteşte
de ea, dar onest, îşi respectă jurământul făcut şi nu-i mărturiseşte adevărata sa identitate.

Deşi este un personaj de basm, protagonistul nu reprezintă tipul lui Făt-Frumos din basmele
populare, căci evoluţia sa reflectă concepţia despre lume a scriitorului, prin umanizarea
fantasticului. Potrivit spuselor lui G. Călinescu, el este o întruchipare a “omului de soi”.

În basmul lui Creangă, Harap-Alb este un erou pozitiv, un simbol al binelui, iar Spânul este un 
erou negativ, un simbol al forţelor malefice, prin urmare aceste personaje sunt construite
în antiteză.

Antagonistul, Spânul, este viclean, mincinos, impostor, agresiv, egoist. Este rivalul eroului
pozitiv, cu care se înfruntă până la deznodământul care stabileşte echilibrul şi dreptatea: cel bun,
onest, curajos, cinstit, milostiv, inimos, prietenos câştigă, învinge.

Personajele sunt individualizate prin fapte, dar mai ales prin limbaj. Acesta cuprinde termeni şi
expresii populare, regionalisme, ziceri tipice, proverbe şi zicători, introduse în text prin expresia
“vorba ceea”.

Limbajul naratorului, dominat de oralitate şi umor, face memorabile portretele fizice ale eroilor
cu figuri caricaturale: Setilă, Flămânzilă, Gerilă, Păsărilă, Ochilă.
Originalitatea basmului “Povestea lui Harap- Alb” constă în: arta narativă, adică în modul de a
povesti care se caracterizează prin: ritmul alert al naraţiunii, individualizarea faptelor şi
personajelor, folosirea dialogului pentru dezvoltarea acţiunii şi caracterizarea eroilor,
aglomerarea detaliilor asupra mişcărilor, gesturilor sugestive pentru reliefarea unor tipuri umane:
fricosul, laşul, curajosul, sfătosul, vicleanul, frigurosul, mâncăciosul, setosul.

De asemenea, originalitatea operei se explică prin umorul dat de starea de bună dispoziţie a
autorului, de plăcerea lui de a povesti. Modalităţile de realizare a umorului sunt: exprimarea
poznaşă, glumeaţă (mucalită), combinaţia neaşteptată de cuvinte, caracterizările pitoreşti, ironia,
scene comice , porecle, diminutive.

         Exprimarea unei opinii argumentate:

Fără îndoială că basmul, prin dimensiunea sa morală, nu urmăreşte să ofere modele abstracte, ci
modele accesibile, umane. De aceea Harap-Alb nu are calităţi excepţionale, supranaturale; este
bun, curajos, naiv, ca orice tânăr de vârsta lui. El excelează prin omenescul lui, prin slăbiciunile
fireşti vârstei şi devine un exemplu prin fermitatea cu care îşi asumă iniţierea.

Ajunge împărat vrednic şi soţ iubit pentru că are însuşiri remarcabile: corectitudine, onoare,
omenie, tenacitate.

Trecerea protagonistului prin încercări dificile, ca şi experienţa condiţiei umilitoare de rob la


dispoziţia unui stăpân nedrept, conturează sensul didactic al basmului, exprimat de Sfânta
Duminică: “Când vei ajunge şi tu mare şi tare, îi căuta să judeci lucrurile de-a fir- a- păr şi vei
crede celor asupriţi şi necăjiţi, pentru că ştii acum ce e necazul”.

În literatura noastră, personajul Harap-Alb, creat de Ion Creangă, rămâne un simbol al binelui, al
frumosului şi adevărului, valori pe care orice cititor le apreciază în mod deosebit.

S-ar putea să vă placă și