Sunteți pe pagina 1din 6

ANALIZĂ LITERARĂ

Scrisoarea I
de Mihai Eminescu

TABLOUL I - atmosferă specific romantică, cadru propice meditaţiei


şi inspiraţiei sub lumina lunii, învestită cu atributele
feminităţii ideale şi cu puteri taumaturgice, purificând
fiinţa prin magia anamnezei, a recuperării memoriei
ancestrale;
-odaia, spaţiu al solitudinii şi al misterului, este luminată
incert de lumânare, o dată cu stingerea căreia se destramă
şi legătura cu realitatea, improprie aspiraţiilor omului de
geniu (tabloul se regăseşte şi în „Cugetările sărmanului
Dionis”);
- ipostaza eului solitar, dezabuzat, meditativ, textualizată

Când cu gene ostenite sara suflu-n lumânare, prin pers.I sg este multiplicată de cea a unui interlocutor
ipotetic(lectorul) şi apoi de cea general-umană (pers I
Doar ceasornicul urmează lung-a timpului cărare,
pl.), expresie a plenarităţii sensibilităţii romantice şi a
Căci perdelele-ntr-o parte când le dai, şi în odaie participării ei nemijlocite la existenţa universului; relaţia
om- univers este evidenţiată aici prin ipostaza
Luna varsă peste toate voluptoasa ei văpaie,
romanticului, percepând ritmurile cosmice şi având
Ea din noaptea amintirii o vecie-ntreagă scoate conştiinţa propriei efemerităţi („cu gene ostenite”);
- (Supra)tema Timpului bivalent – infinit în dimensiune
De dureri, pe care însă le simţim ca-n vis pe toate.
macrocosmică şi limitat în dimensiune umană,
perceptibil prin bătăile ceasornicului, care, aşa cum
spune L. Blaga, „ne măsoară destrămarea”;
- motivul central – luna- instituie cadrul oniric, sugerând
evadarea în lumea visului, care capătă funcţii simbolice
multiple ( de pharmakon, alinând suferinţa –o altă stare
specific romantică, de univers compensatoriu, de
depozitară a memoriei ancestrale, dar şi de propensiune
spre absolut, ilimitat, cosmic, pregătind tabloul
cosmogonic);
- personificarea lunii, metafora noaptea amintirii,
hiperbola, ingambamentul, inversiunea sunt procedee
stilistice cu valoare expresivă care pun în lumină stilul
perioadei de maturitate artistică eminesciană;

1
TABLOUL II
- motivul lunii, invocată ca astru tutelar, are şi rol
compoziţional, asigurând legătura dintre cele două
tablouri şi trecerea de la planul eului, interior, la cel
1.Lună, tu, stăpân-a mării, pe a lumii boltă luneci mundan;
Şi gândirilor dând viaţă, suferinţele întuneci;
Mii pustiuri scânteiază sub lumina ta fecioară, -invocaţia aminteşte de stilul epopeilor antice, iar
Şi câţi codri-ascund în umbră strălucire de izvoară! astrul capătă astfel şi conotaţii orfice, de principiu
Peste câte mii de valuri stăpânirea ta străbate, creator;
Când pluteşti pe mişcătoarea mărilor singurătate!
Câte ţărmuri înflorite, ce palate şi cetăţi, -ochiul romanticului, orientat la început către celest,
Străbătute de-al tău farmec ţie singură-ţi arăţi! este substituit ochiului lunii, martor tăcut al vremii,
Şi în câte mii de case lin pătruns-ai prin fereşti, care percepe de sus panorama lumii; „lumina
Câte frunţi pline de gânduri, gânditoare le priveşti! ..fecioară”, construcţie cu dublă determinare
semantică prin valenţele elementului predicativ
…………………………………………………………… suplimentar, sugerează sacralitatea astrului nocturn;

-perspectiva cosmică se desfăşoară pe două


2.Vezi pe-un rege ce-mpânzeşte globu-n planuri pe planuri:cel al terestrului, al naturii (1)-susţinut de
un veac, motive romantice ( codri, izvoare, pustiuri, valuri,
Când la ziua cea de mâine abia cuget-un sărac... mări) şi pus sub semnul eternităţii prin efectul
Deşi trepte osebite le-au ieşit din urna sorţii, repetiţiei „mii...”, şi planul umanităţii (2), detaliat
Deopotrivă-i stăpâneşte raza ta şi geniul morţii; printr-o amplă enumeraţie antitetică a tipologiilor
La acelaşi şir de patimi deopotrivă fiind robi, umane: regi şi săraci, filistini şi învăţaţi, slabi şi
Fie slabi, fie puternici, fie genii ori neghiobi! puternici, genii sau neghiobi;
Unul caută-n oglindă de-şi buclează al său păr,
Altul caută în lume şi în vreme adevăr, - diferiţi în societate, indivizii sunt egali în faţa
De pe galbenele file el adună mii de coji, destinului, idee schopenhaueriană susţinută prin
A lor nume trecătoare le însamnă pe răboj; motivele ubi sunt şi vanitas vanitatum;
Iară altu-mparte lumea de pe scândura tărăbii,
Socotind cât aur marea poartă-n negrele-i corăbii. - în spectacolul umanităţii, un loc aparte îl ocupă
„bătrânul dascăl”(3)- arhetip al omului de geniu
(Ioana Em. Petrescu), care deţine puterea spirituală
………………………………………………………….. absolută prin posesia „numărului” sacru ( la Platon,
treapta cea mai înaltă a cunoaşterii şi esenţa
armoniei cosmice şi interioare etc);

3.Iar colo bătrânul dascăl, cu-a lui haină roasă-n - reprezentarea cosmică şi mitologică a lui Atlas şi
coate, funcţia magică a numărului pitagoreic sunt elemente
Într-un calcul fără capăt tot socoate şi socoate care dau originalitate viziunii eminesciene;
Şi de frig la piept şi-ncheie tremurând halatul vechi,
Îşi înfundă gâtu-n guler şi bumbacul în urechi; - portretul său este realizat prin antiteză( trup-spirit,
Uscăţiv aşa cum este, gârbovit şi de nimic, portret fizic-portret moral) şi în spiritul antinomiilor
Universul fără margini e în degetul lui mic, kantiene: esenţă – aparenţă, material- spiritual;
Căci sub fruntea-i viitorul şi trecutul se încheagă, soarta potrivnică din planul existenţei în contingent
Noaptea-adânc-a veciniciei el în şiruri o dezleagă; este compensată de forţa geniului, capabilă să
Precum Atlas în vechime sprijinea cerul pe umăr transceadă limitele spaţio-temporale, subtilă
Aşa el sprijină lumea şi vecia într-un număr. anticipare a cosmologiei care se desfăşoară în
mintea sa (tabloul al III -lea); această reprezentare se
regăseşte şi în poemele „Memento mori”,
„Cugetările sărmanului Dionis”, dar şi mai târziu, în
altă formă dar păstrând aceeaşi idee, la Al.
Macedonski („Noaptea de decemvrie”).
2
- este tabloul cosmogonic, unul dintre cele mai
impresionante din întreaga literatură romantică;
TABLOUL III - motivul lunii are rol de liant al tablourilor lirice
atât în planul semnificaţiilor ( sursă de inspiraţie, ea
face posibilă translarea în plan imaginar,oniric,
călătoria mentală-motiv romantic- până la momentul
1.Pe când luna străluceşte peste-a tomurilor 0 al universului) , cât şi în cel compoziţional;
bracuri, - viziunea se construieşte ca o sinteză de idei mitice,
Într-o clipă-l poartă gândul îndărăt cu mii de filozofice şi poetice, pornind de la „ Imnul
veacuri, Creaţiunii” din „Rig-Veda”, la teoria cosmogonică a
La-nceput, pe când fiinţă nu era, nici nefiinţă, lui Kant-Laplace sau chiar teoria Big-Bang-ului, a
Pe când totul era lipsă de viaţă şi voinţă, marii explozii iniţiale dintr-un punct de maximă
Când nu s-ascundea nimica, deşi tot era ascuns... condensare a materiei şi, nu în ultimul rând,
Când pătruns de sine însuşi odihnea cel nepătruns. asimilând credinţe româneşti, care vorbesc despre
Fu prăpastie? genune? Fu noian întins de apă? naşterea lumii din spuma de pe suprafaţa unei mări
N-a fost lume pricepută şi nici minte s-o priceapă, infinite;
Căci era un întuneric ca o mare făr-o rază, - originalitatea ei constă în atribuirea acestei viziuni
Dar nici de văzut nu fuse şi nici ochi care s-o vază. „bătrânului dascăl”, ( pe care, de ex., E.Todoran îl
Umbra celor nefăcute nu-ncepuse-a se desface, identifică cu Kant , iar Amita Bhose cu însăşi
Şi în sine împăcată stăpânea eterna pace!... înţelepciunea străveche a Indiei), prototip al
geniului;
…………………………………………………………… - Viziunea despre evoluţia lumii se desfăşoară în
patru ipostaze: starea anterioară creaţiei(1),
creaţia(2), dinamica universului, văzută în
dimensiune cosmică (3) şi terestră/umană (4), şi
sfârşitul creaţiei/apocatastaza (5);
2.Dar deodat-un punct se mişcă... cel întâi şi singur. - descrierea vidului pre-existent se face în stil vedic,
Iată-l prin interogaţii retorice, la care se adăugă unele
Cum din chaos face mumă, iară el devine Tatăl!... motive schopenhaueriene, anume: "N-a fost lume
Punctu-acela de mişcare, mult mai slab ca boaba pricepută şi nici minte s-o priceapă" şi "nici de văzut
spumii, nu fuse şi nici ochi care s-o vază".
E stăpânul fără margini peste marginile lumii... -Imaginea "punctului" – moment al genezei-poate fi
un ecou al concepţiei de atman= sufletul individual
……………………………………………………………. din Upanisade, mai mic decât un bob de muştar, dar
mai mare decât pământul şi cerul; el e identic cu
Brahman, sufletul universal, cel Absolut şi Infinit; el
este latenţă, purtând în sine germenul universului şi
energia cinetică necesară creării principiului
feminin(primordial) şi al celui masculin din cel
3.De-atunci negura eternă se desface în fâşii, feminin;
De atunci răsare lumea, lună, soare şi stihii... - cosmogonia are la bază „dorul nemărginit” (3) =
De atunci şi până astăzi colonii de lumi pierdute dorinţa, apetitul divin, care e, după I.Em Petrescu,
Vin din sure văi de chaos pe cărări necunoscute „dorinţă de autocunoaştere” a divinului, sau, în spirit
Şi în roiuri luminoase izvorând din infinit, scopenhauerian, „voinţa oarbă de a trăi”( Lumea ca
Sunt atrase în viaţă de un dor nemărginit. voinţă şi reprezentare), iar acest principiu este şi cel
care susţine lumile în mişcare;
………………………………………………………….. -repetiţia/anafora are rolul de a sublinia grandoarea
scenariului cosmogonic şi forţa sublimă a
„punctului”-„mai slab ca boaba spumii”, în
aparenţă, dar omnipotent ca şi principiu creator, în
esenţă ( o posibilă parabolă cosmică a condiţiei
omului de geniu);

3
4. Iar în lumea asta mare, noi copii ai lumii mici, - prin conj. adversativă se instituie o relaţie de
Facem pe pământul nostru muşunoaie de furnici; antinomie între planuri: spectacolului cosmic
Microscopice popoare, regi, oşteni şi învăţaţi grandios i se opune existenţa mizeră, patetică a
Ne succedem generaţii şi ne credem minunaţi; oamenilor, trăind într-o lume a falselor valori şi
Muşti de-o zi pe-o lume mică de se măsură cu cotul, idealuri, incapabili să perceapă adevăratele
În acea nemărginire ne-nvârtim uitând cu totul mecanisme ale universului; hiperbola(3) este
Cum că lumea asta-ntreagă e o clipă suspendată, înlocuită de litotă;
Că-ndărătu-i şi-nainte-i întuneric se arată. -comparaţia creează o imagine artistică de o
Precum pulberea se joacă în imperiul unei raze, surprinzătoare plasticitate;
Mii de fire viorie ce cu raza încetează, -ideea că “viaţa e vis al morţii eterne” apare şi în
Astfel, într-a veciniciei noapte pururea adâncă, Memento mori, Împărat şi proletar, Sărmanul
Avem clipa, avem raza, care tot mai ţine încă... Dionis , motiv preluat, prin intermediul lui
Cum s-o stinge, totul piere, ca o umbră-n întuneric, Schopenhauer, de la Calderon de la Barca ( La vida
Căci e vis al nefiinţei universul cel himeric... es sueno); existenţa noastră este iluzorie, relativă,
fiind un vis demiurgic;
……………………………………………………………..

5.În prezent cugetătorul nu-şi opreşte a sa minte, -apocatastaza este imaginată secvenţial ca rezultat al
Ci-ntr-o clipă gându-l duce mii de veacuri înainte; răcirii soarelui, care determină îngheţul cosmic şi
Soarele, ce azi e mândru, el îl vede trist şi roş prăbuşirea sistemului solar, în lipsa luminii şi a
Cum se-nchide ca o rană printre nori întunecoşi, căldurii, culminând cu reinstaurarea vidului
Cum planeţii toţi îngheaţă şi s-azvârl rebeli în spaţ' primordial (noaptea nefiinţii, eterna pace);
Ei, din frânele luminii şi ai soarelui scăpaţi;
Iar catapeteasma lumii în adânc s-au înnegrit,
Ca şi frunzele de toamnă toate stelele-au pierit; -extincţia universului implică dilatarea timpului,
Timpul mort şi-ntinde trupul şi devine vecinicie, înveşnicirea, în lipsa percepţiei umane;
Căci nimic nu se întâmplă în întinderea pustie, - Inversiunea “eterna pace” se referă la starea
Şi în noaptea nefiinţii totul cade, totul tace, iniţială de nemişcare şi trimite la ideea timpului
Căci în sine împăcată reîncep-eterna pace... primordial;

TABLOUL IV

Începând la talpa însăşi a mulţimii omeneşti


Şi suind în susul scării pân' la frunţile crăieşti,
De a vieţii lor enigmă îi vedem pe toţi munciţi, -meditaţia trece de la o contemplare detaşată a
Făr-a şti să spunem care ar fi mai nenorociţi... spectacolului cosmic, recreat prin forţa minţii
Unul e în toţi, tot astfel precum una e în toate, geniale a bătrânului dascăl, la contemplarea
De asupra tuturora se ridică cine poate, sarcastică a decrepitudinii umane, iar tonul grav se
Pe când alţii stând în umbră şi cu inima smerită schimbă în ironie acidă;
Neştiuţi se pierd în taină ca şi spuma nezărită - -motivul clasic fortuna caeca est (echivalent al
Ce-o să-i pese soartei oarbe ce vor ei sau ce Mayei hinduse) , soarta oarbă este exponenţială
gândesc?... pentru destinul uman, iar deşertăciunea vieţii şi a
Ca şi vântu-n valuri trece peste traiul omenesc. ambiţiei omeneşti (motivul vanitas vanitatum), e o
ilustrare a concepţiei indiene de maya.
Fericească-l scriitorii, toată lumea recunoască-l...
Ce-o să aibă din acestea pentru el, bătrânul dascăl?
Nemurire, se va zice. Este drept că viaţa-ntreagă,
Ca şi iedera de-un arbor, de-o idee i se leagă. -monologul bătrânului dascăl ilustrează speranţa
deşartă a cercetătorului că opera lui îşi va găsi, în
4
"De-oi muri - îşi zice-n sine - al meu nume o să-l conştiinţa oamenilor, rostul firesc, acela de a instrui;
poarte
Secolii din gură-n gură şi l-or duce mai departe, -la nivel compoziţional, monologul devine un
De a pururi, pretutindeni, în ungherul unori crieri pretext pentru readucerea în prim plan a figurii
Şi-or găsi, cu al meu nume, adăpost a mele scrieri!" geniului şi a tragicei sale existenţe pământeşti,
O, sărmane! ţii tu minte câte-n lume-ai auzit, neînţeleasă de compatrioţi şi mai mult, convertită
Ce-ţi trecu pe dinainte, câte singur ai vorbit? într-un motiv de glorificare personală a acestora;
Prea puţin. De ici, de colo de imagine-o făşie,
Vre o umbră de gândire, ori un petec de hârtie;
Şi când propria ta viaţă singur n-o ştii pe de rost,
O să-şi bată alţii capul s-o pătrunză cum a fost? -„replica” poetului reprezintă o punere în scenă,
Poate vrun pedant cu ochii cei verzui, peste un regizată până în cele mai mici amănunte, a soartei pe
veac, care opera geniului o va avea, în societate,
Printre tomuri brăcuite aşezat şi el, un brac, antum(când va fi ignorat) şi postum, când
Aticismul limbii tale o să-l pună la cântari, înmormântarea lui va deveni un pretext monden de
Colbul ridicat din carte-ţi l-o sufla din ochelari etalare a caltăţilor oratorile ale unor pseudo-
Şi te-o strânge-n două şiruri, aşezându-te la coadă, intelectuali;
În vro notă prizărită sub o pagină neroadă.
Poţi zidi o lume-ntreagă, poţi s-o sfarămi... orice-ai -motivul vanitas vanitatum concentrează sensurile
spune, amare ale tragismului existenţei umane;
Peste toate o lopată de ţărână se depune.
Mâna care-au dorit sceptrul universului şi gânduri
Ce-au cuprins tot universul încap bine-n patru
scânduri... -imaginea înmormântării apare şi la Al.Macedonski,
Or să vie pe-a ta urmă în convoi de-nmormântare, în „Noaptea de noiembrie”, cu aceeaşi încărcătură
Splendid ca o ironie cu priviri nepăsătoare... de sarcasm;
Iar deasupra tuturora va vorbi vrun mititel,
Nu slăvindu-te pe tine... lustruindu-se pe el
Sub a numelui tău umbră. Iată tot ce te aşteaptă.
Ba să vezi... posteritatea este încă şi mai dreaptă.

Neputând să te ajungă, crezi c-or vrea să te -invidia care stăpâneşte indivizii mediocri îi va face
admire? să ignore adevărata valoare a omului de geniu,
Ei vor aplauda desigur biografia subţire remarcând însă latura sa umană, banală,
Care s-o-ncerca s-arate că n-ai fost vrun lucru uniformizantă;
mare,
C-ai fost om cum sunt şi dânşii... Măgulit e fiecare
Că n-ai fost mai mult ca dânsul. Şi prostatecele nări
Şi le umflă orişicine în savante adunări
Când de tine se vorbeşte. S-a-nţeles de mai nainte
C-o ironică grimasă să te laude-n cuvinte. -contestatarii operei sale vor încerca să
Astfel încăput pe mâna a oricărui, te va drege, minimalizeze importanţa operei care „revarsă
Rele-or zice că sunt toate câte nu vor înţelege... lumină” în lume, căutând în biografia lui, ca şi în
Dar afară de acestea, vor căta vieţii tale cazul poetului însuşi, fapte denigratoare care îl vor
Să-i găsească pete multe, răutăţi şi mici scandale - coborî de pe piedestalul de neatins pentru ceilalţi;
Astea toate te apropie de dânşii... Nu lumina
Ce în lume-ai revărsat-o, ci păcatele şi vina,
Oboseala, slăbiciunea, toate relele ce sunt
Într-un mod fatal legate de o mână de pământ;
Toate micile mizerii unui suflet chinuit
Mult mai mult îi vor atrage decât tot ce ai gândit.

5
TABLOUL V -poemul se încheie simetric, ilustrând perpetua „sete
a formelor perfecte”, căpătând astfel, echilibru
compoziţional;
-este reiterat motivul lunii, structurant textual, de
data aceasta într-o atitudine contemplativă,
apolinică,impasibilă la soarta schimbătoare a
Între ziduri, printre arbori ce se scutură de floare, umanităţii;
Cum revarsă luna plină liniştita ei splendoare! -universul compensatoriu al cosmosului creat prin
Şi din noaptea amintirii mii de doruri ea ne scoate; magia visului, indusă de stingerea lumânării,este
Amorţită li-i durerea, le simţim ca-n vis pe toate, completat de deschiderea portilor spre sine (în
Căci în propria-ne lume ea deschide poarta-ntrării propria-ne lume ea deschide poarta-ntrării), pentru
Şi ridică mii de umbre după stinsul lumânării... că rostul sublim al oricărui traseu spiritual este, la
Mii pustiuri scânteiază sub lumina ta fecioară, Eminescu, autocunoaşterea.( ca şi în Luceafărul,
Şi câţi codri-ascund în umbră strălucire de izvoară! Odă…).
Peste câte mii de valuri stăpânirea ta străbate, -paralelismul “raza ta” - “geniul morţii” subliniază
Când pluteşti pe mişcătoarea mărilor singurătate, ideea fatalităţii destinului uman în raport cu
Şi pe toţi ce-n astă lume sunt supuşi puterii sorţii eternitatea cosmosului.
Deopotrivă-i stăpâneşte raza ta şi geniul morţii!