Mihai Eminescu

Trăsătură Numire Fuziunea genurilor și a speciilor literare

curent 1

Evidențiere Genul epic- narator, personaje, narațiune organizată pe momentele

pe text subiectului;

Genul liric- descrieri cosmice și terestre, chemările fetei adresate

luceafărului, răspunsurile ei către acesta;

Genul dramatic- dialogurile dintre fată și luceafăr;

Elegie- evocarea iubirii pentru luceafăr;

Meditație filosofică- monologul demiurgului;

Pastel terestru- Cătălin și Cătălina- și cosmic- călătoria intergalactică;

Idilă- povestea de dragoste dintre Cătălin și Cătălina;

Trăsătură Numire Valorificarea izvoarelor de inspirație folclorice, filosofice și cultural-

current 2 mitologice

Evidențiere Eminescu folosește antonimiile schopenhauriene din volumul “Lumea

pe text ca voință și reprezentare”, despre opoziția dintre omul de geniu și omul
comun. Geniul este obiectiv, singuratic, are capacitatea de a își depăși
sfera, dorește să atingă un ideal, iar omul comun este subiectiv, sociabil,
nu are capacitatea de a își depăși sfera, aspiră la fericire.

Eminescu preia motive din mitologia greacă, indiană și creștină.

Din punct de vedere al izvoarelor folclorice, Eminescu valorifică mitul

Zburătorului, steaua Ciobanului, basmul românesc “Fata în grădina de
aur”.

Tema Se dezvoltă două teme fundamentale, pe de o parte, incompatibilitatea

iubirii dintre două ființe aparținând unor lumi diferite, iar pe de altă
parte, condiția tragică a geniului într-o societate ostilă, incapabilă să
înțeleagă și să aprecieze adevăratele valori. Alte teme ce susțin tema
centrală a textului sunt: timpul individual și cel cosmic, cosmogeneza și
tema escatologică ( ilustrate de motive precum: marea, cerul, pământul),
natura terestră și cosmică ( cu motive ca: teiul, codrul, izvorul, luna,
etc)
Idee/imagine Comentare Primul tablou proiectează, într-un decor romantic, povestea de iubire
poetică 1 dintre fata de împărat și luceafăr, care se naște lent din starea de
contemplație și visare. Invocația fetei arată aspirația ei spre ideal și are
drept rezultat o primă metamorfozare a luceafărului. Puterea
sentimentului îl determină pe astru să se metamorfozeze în ipostaze
antitetice: prima dată într-o ipostază angelică, neptunică (din cer și
mare) și a doua oară într-una demonică, uranică (din soare și noapte).
În ambele ipostaze, el invocă făptura de humă să se împărtăşească din
eternitatea lui oferindu-i stăpânirea lumii acvatice: ”Colo-n palate de
mărgean/ Te-oi duce veacuri multe/ Şi toată lumea în ocean/ De tine o
să asculte, respectiv siderale: Pe-a mele ceruri să răsai, mai mândră
decât ele”. Dar fiinţa umană nu poate să iasă din durată și fata îl
respinge deoarece, pentru ea, nemurirea este sinonimă cu moartea: ”căci
eu sunt vie, tu eşti mort/ Şi ochiul tău mă-ngheaţă”.

Acest prim tablou prezintă o poveste fantastică de iubire imposibil de

realizat.

Idee/imagine Comentare Tabloul al doilea prezintă idila terestră dintre o fiinţă umană şi pajul
poetică 2 Cătălin. Accentul cade pe uşurinţa cu care se stabilesc legăturile
sentimentale între doi oameni, exponenţi ai lumii inferioare. Cătălin,
construit în antiteză (figură de construcție preferată de romantici) cu
Luceafărul, este întruchiparea mediocrităţii: ”viclean copil de casă”, un
”băiat din flori şi de pripas”, dar cu evidente calităţi: ”îndrăzneţ cu
ochii”. Pentru Cătălin, iubirea este un joc în care îşi încearcă norocul:
”Şi-n treacăt o cuprinde lin/ Într-un ungher degrabă”. Ungherul este o
metaforă ce sugerează degradarea şi limitarea. Coborârea Cătălinei la
Cătălin ar putea fi considerată o umilinţă, când, de fapt, fata se
regăseşte simplu în bărbatul din faţa ei: ”te-ai potrivi cu mine”.
Relații de Comentare Opoziția planurilor terestru și cosmic și a două ipostaze ale cunoașterii:
opoziție geniul și omul comun.

În timp ce geniul este obiectiv, singuratic, are aspirația spre cunoaștere,

are putere de sacrificiu, omul comun este subiectiv, sociabil, instinctual,
are voința de a trăi.

4 figuri 1. Numire Metaforele “Noaptea mea de patimi, iubirea mea de-ntâi, visul meu din
semantice + urmă” sugerează profunzimea trăirilor lui Cătălin, care le egalează pe
citare+ cele ale Luceafărului în împrejurări similare.
coment
are

2. Epitetul “umbra feței străvezii” pune accentul pe paloarea feței,

sugerând imaginea angelică a Luceafărului.

3. Oximoronul “recile-i scântei” sugerează atitudinea rece, distantă a

Luceafărului, strălucirea razelor sale.

4. Epitetul “ochii mari și minunați” face referire la strălucirea ochilor,

sugerând cea de-a doua ipostază a Luceafărului, cea demonică.