Luceafarul - Comentariu

de Mihai Eminescu

Poemul Luceafarul a aparut in 1883, in Almanahul socetatii Academice SocialLiterare Romania Juna din Viena, fiind apoi intridus in revista Convorbiri literare. Este un
poem romantic care mediteaza asupra opozitiei dintre omul de geniu si cel comun luand
forma unei ample alegorii dar care sugereaza in profunzime, conditia umana duala, omul
supus unui destin pe care tinde sa-l depaseasca.
Mihai Eminescu este considerat poetul care incheie, cronologic vorbind, romantismul
european, sintetiznd temele si motivele acestui curent care a dominat secolul al XIX-lea.
Creaia care poate fi considerat expresia complet a romantismului, dar si a
eminescianismului este amplul poem Luceafru. In acest poem regaeseste un amestec de
genuri si specii.
Viziunea despre lume
Perspectiva erotica: Intra in categoria romantica a acelui infinit nasatiu care amesteca firul
voluptatii cu cel al durerii. Este in natura iubiii romantice acea aspiratie fara fund si fara tinta,
cum numai o stea din tarie poate trezi intr-o inima omeneasca (Tudor Vianu).
Indragostitul e titan, demon sau geniu, iubita oscileaza intre Venere si Madona
Tema
Problematica geniului in raport cu lumea, iubirea si cunaosterea. Opozitia om de geniu-om
comun isi gaseste reprezentare in opozitia terestru-cosmic respectiv antiteza dintre Luceafar
si fata de imparat.
Alegoria se realizeaza prin transpunerea povestiii si a personajelor intr-o suita de metafore,
personificari si simboluri
Fata aspira spre absolut iar spiritul superior simte nevoia materilitatii
Alegoria are ca finalitate acceptarea conditiei geniului ca fiinta solitara si etern nefericita.
Titlul
Motivul central al textului cele uneste doua mituri: unul romanesc al stelei calauzitoare altul
grecesc, al lui Hyperion(cel mare merge pe deasupra) sugerand natura duala a personajului
romantic.
Incipitul e sub semnul basmului. Cadrul abstract de umanizat. portretul fetei, realizat prin
superlativul absolut de factura populara o prea frumoasa fata scoate in evidenta unicitatea
terestra. fata reprezinta pamantul insusi iar comparatiile: Cum e fecioara intre sfinti si luna
intre stele propun o posibila dualitate: puritate si predispozitie spre inaltimi astrale. Mitic-de
basm: A fost odata ca-n povesti/A fost ca niciodata
Structura:
Simetrie compozitionala se realizeaza in cele patru parti:

Planul terestru cu cel cosmic interfereaza in primul si ultimul tablou, in al doilea planul e
terestru iar in al treilea doar celest.
Specia literara:
Se incadreaza in specia romantica a poemului, specie de interferenta a epicului cu liricul, de
intindere relativ mare cu continut filozofic si caracter alegoric.
Astfel, in schema epica a basmuluii e turnat un lirism sustinut prin meditatie filozofica si
expresivitatea limbajului.
Genul dramatic se contureaza prin dialog care accentueaza dramatismul ideilor si confera
caracter filozofic si dramatisnmul sentimentelor
Elemente fantastice se intalnesc in prima si a treia parte prin metamorfozele luceafarului si
calatoria regresiva a lui Hyperion
Partea a doua combina specii lirice aparent incompatibile, idila-povestea de dragoste dubla
si elegia(caracterizat prin exprimarea unui sentiment de tristee,de regret, de melancolie)
iar partea a patra contine elemente de meditaie idila si pastel.
Elemente clasice: echilibrul compozitional, simetria, armonia, caracterul gnomic
Opozitii:
in finalul poeziei; relatie om-geniu e imposibila => dramatismul propriei conditii;
Atitudinea geniului este de asumare a sinelui, a eternitatii si odata cu ea a indiferentei, a
antraxiei(seninatate, detasare, perfectas lisiste sufleteasca) stoice. manifesta un profund
dispret fata de incapacitatea omului comun de a-si depasi limitele: ce-ti pasa tie, chip de
lut,/Dac-oi fi eu sau altul?. Geniul constata cu durere ca viata cotidiana a omului urmeaza o
miscare circulara, orientata spre acfidental, intamplator:Traind in cercul vostru
stramt/Norocul va petrece,/Ci eu in lumea mea ma simt/Nemuritor si Rece
Iubirea
Iubirea se prezinta in diverse ipostaze si tipare:
Cosmica(fata de imparat si Hyperion)-absoluta
Eternizata prin cadrul pe masura:palate de margean,cununi de stele
Iubirea se naste lent, din starea de contemplatie si de visare in cadrul nocturn realizat prin
motive romantice: luceafarul, castelul, fereastra, oglinda, visul. sete de iubire
Antiteza inger-demon prin chipurile sub care se arata luceafarul in cadrul celor doua
metamorfoze mareste trairea emotiei erotice. O, esti frumos, cum numa-n vis/ Un demon se
arata - perceptia fetei.
Chemarile: chemare-descantec:Cobori in jos, luceafar bland,/Alunecand pe-o raza
Luceafarul se smulge din sfera sa, spre a se intrupa prima data din cer si mare, asemenea
lui Neptun(in conceptia lui Platon), ca un tanar voievod, un mort frumos cu ochii vii. In
acesta ipostaza romantica, luceafarul are o frumusete consturita dupa clisee romantice: par
de aur moale,umere goale,umbra fetei stravezii/E alba ca de ceara. Cea de-a doua
intrupare, din soare si din noapte, reda ipostaza demonica. Cosmogonia e redata in
tonalitate majora: Iar ceru-ncepe a roti/In locul unde piere Luceafarul vrea sa eternizeze

iubirea lor, oferindu-i fetei, mai intai imparatia oceanului apoi a cerului.O vin, in parul tau
balai/S-anin cununi de stele,/Pe-a mele ceruri sa rasai/M-ai mandra decat ele
Insa paloarea fetei si stralucirea ochilor, semne ale dorintei de absolut, sunt intelese de fata
ca atributele mortii:Privirea ta ma arde. Ea ii cere sa devina muritor, iar luceafarul accepta
sacrificiul: Tu-mi ceri chiar nemurirea mea/In schimb pe-o sarutare
terestra:(Catalin-Catalina): alcatuind cuplul adamic prin apartenenta la acelasi univers
comun sugerata de asemanarea numelor.
Povestea lor de dragoste este o Idila opusa iubiri ideale dintre Catalina si Luceafar; prin
repeziciune cu care se stabilesc legaturile sentimentale intre exponentii lumii terestre si se
desfasoara sub forma unui joc din universul cinegetic. Portretul lui catalin e realizat in stilul
vorbirii populare, in antiteza cu cel al luecafarului, a carui imegine hiperbolica e conturata
prin imagini abstracte. exprimand nemarginirea, infinitul, eternitatea venea plutind in
adevar/Scaldat in foc de soare
Catalin e intruchiparea teluricului, a mediocritatii pamantene: viclean copil de casa, baiat
din flori si de pripas,/Dar indraznet cu ochii,cu obrajei ca doi bujori.
Pe de alta parte, pofunzimea pasiunii si unicitatea iubirii traite din tabloul al VI- lea, il
scort pe Catalin din ipostaza terestra: -O, lasa-mi capul meu pe san, /Iubito a se culce/Cu
farmecul luminii reci/Gandurile strabate-m,/revarsa linistite voci/ pe noaptea mea de patimi.
Astfel se creaza o ambiguitate asupra identitatii vocii lirice
venea plutind in adevar/Scaldat in foc de soare
Tabloul al III-lea
Este plasat in intregine in planul cosmic Este cheia de bolta a poemului ce infatiseaza
conditia superioara a lui Hyperion. Prin zborul cosmic, regresiv, Hyperion se regaseste.
Hyperion(cel care merge pe deasupra), fiul cerului, tatal soarelui. Zburand spre demiurg,
Hyperion ajunge intr-un spatiu atemporal, care coincide cu momentul dinaintea cunoasterii
lumilor: Caci unde-ajunge nu-i hotar, / Nici loc spre a cunoaste,/Si vremea-ncearca in
zadar/Din goluri a se naste. Luceafar insetat de rapaos: si din repaos m-am nascut, /Mi-e
sete de rapaos, adica de viata finita, de stingere, cere dezlegarea de nemurire pentru a
descifra taina iubirii absolute, in numele careia e gata de sacrificiu: Reia-mi al nemurii nimb/
Si focul din privire,/si pentru toate da-mi in schimb/ O ora de iubire. Cererea ii este
refuzata deoarece Demiurgul, cela care cunoaste esenta superioara a luceafarului, stie ca
el face parte din ordinea superioara a cosmosului, iar desprindrea sa ar duce la haos.
demiurgul pune in antiteza cele doua lumi: ipostazele geniului: fizoloful, poetul(iposataza
orfica), geniul militar/cezarul, argumentul infidelitatii fetei. Ei au doar stele cu noroc/ si
prigoniri de soarte, /Noi nu avem nici timp, nici loc,/si nu cunoastem moarte.

Tabloul IV
In final, poemul se clasicizeaza, versurile avand un pronuntat caracter gnomic.
Peisajul umanizat, in care se afla cuplul de indragostiti pamanteni, departe de lume sub
crengile de tei inflorite, in singuratate si liniste, in pacea codrului, sub lumina blanda a lunii, ii
este inaccesibil geniului. Geniul se izoleaza indurerat de lumea comuna, instinctuala, a
norocului trecator de ancorata in cercul stramt al vremelniciei nivel terstru, asumansu-si
destinul de esenta neperitoare. Ironia si dispretul se indreapta spre omul comun, faptura de
lut, prin replici fara raspuns cuprinse in interogatiile retorice finale.

El nu sepoate limita la cunoasterea limitata a lumii comune dominata de vointa de a trai mai
presus de cunoasterea absoluta. Chiar autorul afisma pe margine unui manuscris: geniul nare moarte, dar n-are nici noroc, c aici pe pmnt el nu e capabil a fi fericit i nici capabil
de a ferici pe cineva.
Surse de inspiratie:
Poemul valorific dou surse de inspiraie importante, specifice romantismului. Fondul
epic al operei este basmul muntenesc Fata din grdina de aur, pe care Eminescu l
cunoate din culegerea de basme a germanului Richard Kunish, pe care initial il versifica. Pe
acest fond se grefeaz elemente ale filosofiei lui Schopenhauer, filosof idealist german
preocupat de problema raportului ntre geniu i omul comun, aspect care l-a fascinat pe
Eminescu. Astfel, alturi de cadrul fabulos al basmului, de mitul Zburtorului, poemul
evideniaz antinomia (contradictie) profund ntre geniu si omul comun.
Nivel fonetic:alternarea tonului major cu cel minor prin distributia consoanelor si vocalelor
Muzicalitate elegiaca, meditativa a celor 98 strofe: masura 7-8 silabe, ritm iambic, rima
incrucisata, asonante si rima interioara(una-luna, zare-rasare)
Limbaj si expresivitate:
Farmecul limbajului e in consonanta cu miscarea ideilor si tumultul sentimetelor
forme arhaice ale verbelor=>atmosfera fabuloasa:si apa unde-au fost cazut
verbe la imperfect in episodul calatoriei=>miscarea eterna si
continua:cresteau,treceau,parea,vedea
perfect compus din tablou 2 - oralitate

Opinie
Toate scrierile orice forma ar imbraca, de specie si gen au ca nucleu framantarile omului
aflat in continua confruntare cu destinul si propria natura sflandu-se in permanenta incercare
de autointelegere si in acelasi timp contopire cu universul. Eul liric trece prin toate ipostazele
existentei, se intoarce la inceputuri intr-o calatorie regresiva, se intruchiperaza din mare si
luna, ia infatisare angelica si demoinica si in final atinge linistea absoluta.
Luceafarul aspira la cunosterea absoluta pe care o vede infaptuita doar prin iubire ca o
completare a eternului cu metafizicul insa nu poate renunta la conditia sa superioara
In ansambrul poeziei apar voci ale eului, dimensiuni contradictorii care in final duc spre
starea de antraxie, seninatate detasare ce priveste de sus intreaga calatorie.
Incheiere:
Intreg poemul constituie o meditatie asupra locul geniului in lume. In calatotia de cautare de
sine, armonizeaza zborul spre primordial pentru implinirea prin eros cu meditatia filozofica
asupra conditiei de geniu si cu aspecte fantastice ale naturii terestre si cosmice alcauind un
veritabil mit erotic. Opozitia dintre omul de geniu si cel comun e reliefata printr-o serie de
procedee romantice(metafore, personificari, simboluri)
poetul nota pe marginea unui manuscris: geniul nu cunoaste nici moarte si numele lui scapa
de noaptea uitarii, pe de alta parte aici pe pamant nici e capabil de a ferici pe cineva, nici de
a fi fericit. El n-are nici moarte, dar n-are nici noroc.

Tudor Vianu
personajele sunt masti sau voci ale eului ce se proiecteaza in diverse ipostaze lirice,
corespunzatoare propriilor contradictii
forme ale liricii de masti/ale lirismului de roluri
hyperion-geniul
catalin: aspectul teluric
Demiurg: aspiratia spre impersonalitatea universala
catalina: muritoarea care tanjeste spre absolut

Virgil Nemoianu:
studiul Imblanzirea romantismulu
preromantism luminist, in jurul anului 1750, romantism inalt, High Romanticism (1790
1815), caracterizat prin radicalism ideologic, coerenta, vizionarism, spirit cosmic, integrarea
contrariilor, misticism si intensitate pasionala, si romantism tarziu sau Biedermeier
Romanticism (1815 1848), ale carui caracteristici ar fi sensibil diferite: inclinarea spre
moralitate, valori domestice, intimism, idilism, pasiuni temperate, confort spiritual,
militantism, conservatorism, ironie si resemnare.