Floare albastra M.

Eminescu
Poezia floare albastra, scrisa in 1872 si publicata un an mai tarziu in Conv lit
este o capodopera a lirismului eminescian din perioada de tinerete, prefigurand
opera de maturitate Luceafarul. Dezvoltand un motiv romantic de circulatie
europeana, Floare albastra poate fi considerata poezie-nucleu a romantismului
eminescian.
Trasaturi romantice:
- asociere tipica a mai multor specii literare: poem filosofic, egloga (idila cu dialog),
elegie (sentimente de tristete, regret, melancolie)
- temele: iubirea si natura, conditia geniului, aspiratia spre absolut + motivele,
atitudinea poetica, amestecul speciilor si antiteza care sta la baza operei
2 imagini/idei:
- tema iubirii, in corelatie cu natura (natura devine partasa la trairile eului) =>
ipostaza iubirii paradisiace, prezenta in idilele eminesciene (sara pe deal, lacul),
depaseste insa cadrul unei idile, implicand si tema conditiei omului de geniu care
aspira la absolut
- cadrul natural feeric, protector pt cuplu se realizeaza prin motive romantice
frecvente in lirica erotica eminesciana: codrul, izvoarele, prapastia, valea, luna
- viziunea romantica despre lume: 2 moduri de existenta/ipostaze ale cunoasterii:
lumea cunoasterii absolute, a geniului (culoarea albastra) si lumea iubirii
concrete, a cunoasterii terestre (floare)
- eul liric are 2 ipostaze: masculin/feminin sau portrete spirituale: geniul/faptura
terestra, care se asociaza celor 2 lumi
- lirism subiectiv indicat de exacerbarea eului liric si de primatul trairii se realizeaza
prin marcile gramaticale ale eului (eu am ras) => romantism
4 elemente de compozitie
- titlul introduce simbolul central, un motiv ce apare la Novalis/Leopardi si sugereaza
aspiratia spre fericirea prin iubire; floare = viata, albastru = simbolul eminescian al
infinitului, al idealului
- 14 strofe alcatuiesc 4 secvente poetice prin alternanta planului cosmic cu cel
terestru si dialogul liric (monolog adresat si confesiv) => compozitie romantica
avand antiteza la baza: eternitate viata, masculin feminin, detasare apolinica
trasire dionisiaca, vis-realitate, departe aproape, trecut-prezent
- secventa 1 (primele 3 strofe) = monologul fetei, repros, ea folosind simbolurile
eternitatii pt a configura imaginea lumii reci a ideilor abstracte; secventa 2 (strofa
4) = reactia indragostitului la reprosurile fetei; secventa 3 (strofele 5-12) cea mai
ampla, fata cheama iubitul pt implinirea iubirii in spatiul terestru; secventa 4

(strofele 13-14) continuarea meditatiei barbatului asupra iubirii trecute pe care o

proiecteaza in ideal
- simetria secventelor e potentata de monologul liric al fetei, care introduce termenii
antonimici(lumea lui- lumea ei), punctat de cele doua reflectii ulterioare are
barbatului
- prima secventa ilustreaza lumea rece a ideilor: monologul incepe cu reprosul
realizat prin verbul iar, tonul adresarii este familiar, discursul alterneaza propozitii
afirmative si negative, interogative si exclamative; termenii populari sustin
adresarea familiara; 2 apelative sufletul vietii mele si iubite, la inceputul si
sfarsitul secventei, exprima iubirea sincera
- universul spiritual in care geniul e izolat se configureaza prin enumertia
simbolurilor eternitatii mortii: Iar te-ai cufundat in stele/ Si in nori si-n ceruri
nalte?; aspiratia catre absolut e sugerata de metafora rauri in soare/Gramadesti-n
a ta gandire si de miscarea ascensionala
- domeniul cunoasterii guvernat de timpul infinit e definit prin metafore cu valoare
de simbol: intunecata mare misterul genezei, campiile asire universul de
cultura si Piramidele-nvechite unviersul de creatie umana proiectat cosmic
- avertismenul final Nu cata in departare/ Fericirea ta, iubite!, desi pe un ton
sagalnic, cuprinde un adevar; in lumea terestra, implinirea umana se realizeaza
doar prin iubire
- a 3-a secventa Hai in codrul cu verdeata => spre deosebire de alte idile
eminesciene, aici femeia realizeaza chemarea de iubire: incearca chemarea
barbatului in paradisul naturii pentru refacerea cuplului adamic + natura de inceput
e nealterata de om: Stanca sta sa se pravale/ In prapastia mareata (img viz) si
und-izvoare plang in vale (auditiva)
- caldura zilei de vara se afla in rezonanta cu pasiunea chemarii: si de-a soarelui
caldura/ Voi fi rosie ca marul + femeia apare ca intr-un basm, gratioasa, frumoasa
(de-aur parul), sagalnica (s-apoi cine treaba are?), senzual-naiva (Eu pe-un fir
de romanita/ Voi cerca de ma iubesti)
- ultima secventa e proiectia iubirii trecute in ideal si amintire: si te-ai dus, dulce
minune,/ Si-a murit iubirea noastra
- verbele la timpul trecut (te-ai dus, a murit) sustin tonalitatea elegiaca,
contrastul dintre vis si realitate si dintre cele doua lumi portretizare e sugerat prin
repetitia din penultimul vers: Floare-albastra! floare-albastra! si, mai ales, de
versul final: Totusi este trist in lume!
Expresivitatea:
- are surse multiple, in plan morfologic, lexical, stilistic, fonetic si prozodic:
morfologie => verbele la prezent etern redau lumea ideilor/vesnicia naturii (urca,
sta), verbele le viitor din monologul fetei proiecteaza aspiratia spre iubire, iar cele

la trecut din meditatia barbatului erdau reflectia si distantarea temporala; lexical =.

Vorbirea populara, limbajul famiilar = accentueaza intimitatea
- figuri de stil + img artistice: epitet prapastia mareata, trestia cea lina;
personificare izvoare plang in vale; comparatie rosie ca marul; inversiune
albatra-mi, dulce floare; metafora rauri in soare; simbolul floare albastra si
repetitita Floare-albastra! floare-albastra!
- muzicalitatea trista = sustinuta de elementele de prozodie: rima imbratisata, ritm
trohaic, masura de 7-8 silabe

-opinie: poezia = dezvoltarea unui motiv romantic european intr-o viziune lirica
proprie; floarea albastra isi are punctul de pornire in mitul romantic al aspiratiei
catre idealul de fericire, de iubire pura, intalnit si la Novalis si Leopardi, regasit si in
alte texte eminesciene (Calin (file din poveste) ori Sarmanul Dionis) => aici
polisemantism: simbolizeaza aspiratia spre fericirea prin iubire, opozitia intre lumea
calda, terestra si lumea rece a ideilor
Poezia Floare albastra reprezinta o capodopera a creatiei eminesciene din etapa
de tinerete, care introduce si anticipeaza marile teme si idei poetice dezvoltate apoi
in Luceafarul