Sunteți pe pagina 1din 2

Poemul Luceafarul a aparut in anul 1883, in Almanahul Societatii Academice Social literare

Romania Juna din Viena si a fost apoi reprodus in revista Convorbiri literare.
Poemul este romantic prin amestecul genurilor (epic, liric si dramatic) si al speciilor. Imaginarul poetic
e de factura romantica, realizat prin motive romantice ca luceafarul, marea, castelul, oglinda, visul.
Compozitia romantica se realizeaza prin opozitia planurilor cosmic si terestru si a doua ipostaze ale
cunoasterii geniul si omul comun. In esenta, poemul este un monolog liric.
Viziunea romantica despre lume e data de tema, de relatia geniu-societate, de alternarea planurilor
terestru cu cel cosmic, de motivele romantice (luceafarul, noaptea, visul), de amentecul speciilor
(meditatie, idila, pastel). Viziunea clasica despre lume este data de echilibru compozitional, armonie
si simetrie.
Tema este romantica problema geniului in raport cu lumea, iubirea si cunoasterea. Iubirea se
prezinta in diferite ipostaze terestra ( Catalin si Catalina), cosmica (fata de imparat si
Hyperion).Motivele romantice de la inceputul poemului (luceafarul, marea, castelul, fereastra,
oglinda) sustin sustin atmosfera de visare in care se naste iubirea dintre Luceafar si fata de imparat.
Alte motive, al ingerului si al demonului, sunt chipuri sub care se arata Luceafarul O, esti frumos,
cum numa-n vis/Un demon se arata. Zborul cosmic, motiv literar ce releva setea de iubire ca act al
cunoasterii absolute, se intersecteaza cu motivele timpului, zburand spre Demiurg, Hyperion ajunge
intr-un spatiu atemporal ce coincide cu momentul de dinaintea nasterii lumilor Caci unde ajunge nu-i
hotar,/Nici ochi spre a cunoaste, /Si vremea-ncearca in zadar/Din goluri a se naste.
Titlul poemului se refera la motivul central al textului, Luceafarul vazut ca o fiinta singuratica si
nefericita, opusa omului comun. Titlul uneste doua mituri, unul romanesc, al stelei cazatoare si altul
grecesc, al lui Hyperion cel care merge pe deasupra. Incipitul poemului se afla sub semnul
basmului, timpul este mitic A fost odata ca-n povesti/A fost ca niciodata. Fata de imparat reprezinta
pamantul insusi, portretul acesteia O preafrumoasa fata scoate in evidenta unicitatea terestra,
comparatiile Cum e fecioara intre sfinti/Si luna intre stele reflecta puritatea si predispozitia catre
inaltimile astrale. Simetriacompozitionala se realizeaza in cele patru parti ale poemului astfel cele
doua planuri, cosmic si terestru, se regasesc in prima si in ultima parte, partea a doua reflecta doar
planul terestru (iubirea dintre Catalin si Catalina) iar partea a treia reflecta doar planul cosmic
(calatoria lui Hyperion la Demiurg, ruga si raspunsul).
Opozitia romantica dintre geniu si omul comun, isi gaseste in poem o reprezentare in opozitia
planurilor terestru si cosmic.In finalul poemului, Luceafarul exprima dramatismul dandu-si seama ca
relatia om-geniu este imposibila.Omul comun este inacabil sa-si depaseasca limitele iar geniul
manifesta dispret fata de aceasta incapacitate Ce-ti pasa tie chip de lut,/Dac-oi fi eu sau
altul?. Partea I a poemului este o splendida poveste de iubire, imaginarul poetic e de factura
romantica. Iubirea se naste lent dintr-o stare de visare, in cadru nocturn, realizat din motive romantice.
Fata aspira spre absolut iar spiritul superior simte nevoia materialitatii.La chemarea fetei Cobori in jos
luceafar bland/alunecand pe-o raza Luceafarul se smulge din sfera sa pentru a se intrupa, din cer si
mare, intr-un tanar un mort frumos cu ochii vii .In aceasta ipostaza, Luceafarul are o frumusete
angelica, par de aur moale. Cea de a doua intrupare, din soare si noapte, reda ipostaza demonica.
Luceafarul vrea sa eternizeze iubirea lor oferindu-i mai intai imparatia oceanului, apoi a cerului, insa
paloarea fetei si stralucirea ochilor, semn ale dorintei de absolut, sunt intelese de fata ca atribute ale

mortii Privirea ta ma arde. Ea ii cere sa devina muritor, iar Luceafarul accepta sacrificiul Tu-mi ceri
chiar nemurirea mea/In schimb pe-o sarutare.
In partea a doua, idila dintre fata de imparat ( Catalina) si pajul (Catalin), infatiseaza usurinta cu care
se stabileste legatura sentimentala intre doi oameni din planul terestru. Asemanarea numelor
sugereaza faptul ca ambii tineri fac parte din aceeasi categorie omul comun. Portretul lui Catalin
este realizat in antiteza cu cel al Luceafarului, Catalin reprezinta mediocritatea pamanteana Baiat din
flori si de pripas.
Partea a treia este divizata in trei secvente poetice zborul cosmic, rugaciunea, convorbirea cu
Demiurgul si eliberarea.
In dialogul cu Demiurgul, Luceafarul insetat de viata finita, de stingere, este numit Hyperion (divinitate
simbolica). El cere Demiurgului sa il dezlege de nemurire fiind gata de sacrificiu Reia-mi al nemuririi
nimb/Si focul din privire/Si pentru Toate da-mi in schimb/O ora de iubire. Demiurgul refuza cererea
Luceafarului deoarece acesta face parte din ordinea primordiala a cosmosului iar desprinderea sa ar
duce la haos. In partea a patra peisajul este tipic eminescian, scenele de iubire se petrec departe de
lume, sub crengile de tei inflorite, in singurtate si liniste, sub lumina blanda a lunii.
In finalul poemului, geniul se izoleaza indurerat de lumea comuna, asumandu-si destinul de esenta
nepieritoare. Ironia si dispretul acestuia se indreapta catre omul comun, care este incapabil sa-si
depaseasca limitele.
La nivel stilistic, poemul este construit pe baza alegoriei dar si a antitezei dintre geniu si omul
comun, antiteza ce apare si in discursul Demiurgului Ei au doar stele cu noroc/Noi nu avem nici timp,
nici loc/Sin u cunoastem moarte. Sunt prezente metaforele care accentueaza ideea iubirii absolute
palate de margean, cununi de stele. In portretizarea Luceafarului sunt utilizate hiperbole Scaldat in
foc de soare. In ceea ce priveste prozodia, se remarca, masura versurilor de 7-8 silabe si ritm
iambic rima incrucisata si interioara.
La nivel morfologic se remarca prezenta verbelor arhaice ce accentueaza atmosfera de basm, au
fost cazut, verbe la imperfect ce denota miscarea eterna si continua cresteau, treceau, verbe la
conjunctiv ce sustin vorbirea populara se facu .
Poemul Luceafarul, sinteza a operei poetice eminesciene, armonizeaza teme si motive romantice,
atitudini romantice, simboluri ale eternitatii si vietii.