Sunteți pe pagina 1din 4

Tema si viziunea despre lume in Luceafarul

Poemul Luceafarul a aparut in anul 1883, in Almanahul


Societatii Academice Social literare Romania Juna din Viena si
a fost apoi reprodus in revista Convorbiri literare.
Poemul este romantic prin amestecul genurilor (epic, liric si
dramatic) si al speciilor. Imaginarul poetic e de factura
romantica, realizat prin motive romantice ca luceafarul, marea,
castelul, oglinda, visul. Compozitia romantica se realizeaza prin
opozitia planurilor cosmic si terestru si a doua ipostaze ale
cunoasterii geniul si omul comun. In esenta, poemul este un
monolog liric.
Viziunea romantica despre lume e data de tema, de relatia
geniu-societate, de alternarea planurilor terestru cu cel cosmic,
de motivele romantice (luceafarul, noaptea, visul), de
amentecul speciilor (meditatie, idila, pastel). Viziunea clasica
despre lume este data de echilibru compozitional, armonie si
simetrie.
Tema este romantica problema geniului in raport cu lumea,
iubirea si cunoasterea. Iubirea se prezinta in diferite ipostaze
terestra ( Catalin si Catalina), cosmica (fata de imparat si
Hyperion).Motivele romantice de la inceputul poemului
(luceafarul, marea, castelul, fereastra, oglinda) sustin sustin
atmosfera de visare in care se naste iubirea dintre Luceafar si
fata de imparat. Alte motive, al ingerului si al demonului, sunt
chipuri sub care se arata Luceafarul O, esti frumos, cum
numa-n vis/Un demon se arata. Zborul cosmic, motiv literar ce
releva setea de iubire ca act al cunoasterii absolute, se
intersecteaza cu motivele timpului, zburand spre Demiurg,
Hyperion ajunge intr-un spatiu atemporal ce coincide cu
momentul de dinaintea nasterii lumilor Caci unde ajunge nu-i
hotar,/Nici ochi spre a cunoaste, /Si vremea-ncearca in
zadar/Din goluri a se naste.
Titlul poemului se refera la motivul central al textului,
Luceafarul vazut ca o fiinta singuratica si nefericita, opusa

omului comun. Titlul uneste doua mituri, unul romanesc, al


stelei cazatoare si altul grecesc, al lui Hyperion cel care merge
pe deasupra. Incipitul poemului se afla sub semnul
basmului, timpul este mitic A fost odata ca-n povesti/A fost ca
niciodata. Fata de imparat reprezinta pamantul insusi, portretul
acesteia O preafrumoasa fata scoate in evidenta unicitatea
terestra, comparatiile Cum e fecioara intre sfinti/Si luna intre
stele reflecta puritatea si predispozitia catre inaltimile
astrale. Simetria compozitionala se realizeaza in cele patru
parti ale poemului astfel cele doua planuri, cosmic si terestru,
se regasesc in prima si in ultima parte, partea a doua reflecta
doar planul terestru (iubirea dintre Catalin si Catalina) iar partea
a treia reflecta doar planul cosmic (calatoria lui Hyperion la
Demiurg, ruga si raspunsul).
Opozitia romantica dintre geniu si omul comun, isi gaseste in
poem o reprezentare in opozitia planurilor terestru si cosmic.In
finalul poemului, Luceafarul exprima dramatismul dandu-si
seama ca relatia om-geniu este imposibila.Omul comun este
inacabil sa-si depaseasca limitele iar geniul manifesta dispret
fata de aceasta incapacitate Ce-ti pasa tie chip de lut,/Dac-oi fi
eu sau altul?. Partea I a poemului este o splendida poveste de
iubire, imaginarul poetic e de factura romantica. Iubirea se
naste lent dintr-o stare de visare, in cadru nocturn, realizat din
motive romantice. Fata aspira spre absolut iar spiritul superior
simte nevoia materialitatii.La chemarea fetei Cobori in jos
luceafar bland/alunecand pe-o raza Luceafarul se smulge din
sfera sa pentru a se intrupa, din cer si mare, intr-un tanar un
mort frumos cu ochii vii .In aceasta ipostaza, Luceafarul are o
frumusete angelica, par de aur moale. Cea de a doua
intrupare, din soare si noapte, reda ipostaza demonica.
Luceafarul vrea sa eternizeze iubirea lor oferindu-i mai intai
imparatia oceanului, apoi a cerului, insa paloarea fetei si
stralucirea ochilor, semn ale dorintei de absolut, sunt intelese
de fata ca atribute ale mortii Privirea ta ma arde. Ea ii cere sa
devina muritor, iar Luceafarul accepta sacrificiul Tu-mi ceri
chiar nemurirea mea/In schimb pe-o sarutare.

In partea a doua, idila dintre fata de imparat ( Catalina) si


pajul (Catalin), infatiseaza usurinta cu care se stabileste
legatura sentimentala intre doi oameni din planul terestru.
Asemanarea numelor sugereaza faptul ca ambii tineri fac parte
din aceeasi categorie omul comun. Portretul lui Catalin este
realizat in antiteza cu cel al Luceafarului, Catalin reprezinta
mediocritatea pamanteana Baiat din flori si de pripas.
Partea a treia este divizata in trei secvente poetice zborul
cosmic, rugaciunea, convorbirea cu Demiurgul si eliberarea.
In dialogul cu Demiurgul, Luceafarul insetat de viata finita, de
stingere, este numit Hyperion (divinitate simbolica). El cere
Demiurgului sa il dezlege de nemurire fiind gata de sacrificiu
Reia-mi al nemuririi nimb/Si focul din privire/Si pentru Toate
da-mi in schimb/O ora de iubire. Demiurgul refuza cererea
Luceafarului deoarece acesta face parte din ordinea primordiala
a cosmosului iar desprinderea sa ar duce la haos. In partea a
patra peisajul este tipic eminescian, scenele de iubire se
petrec departe de lume, sub crengile de tei inflorite, in
singurtate si liniste, sub lumina blanda a lunii.
In finalul poemului, geniul se izoleaza indurerat de lumea
comuna, asumandu-si destinul de esenta nepieritoare. Ironia si
dispretul acestuia se indreapta catre omul comun, care este
incapabil sa-si depaseasca limitele.
La nivel stilistic, poemul este construit pe baza alegoriei dar
si a antitezei dintre geniu si omul comun, antiteza ce apare si in
discursul Demiurgului Ei au doar stele cu noroc/Noi nu avem
nici timp, nici loc/Sin u cunoastem moarte. Sunt prezente
metaforele care accentueaza ideea iubirii absolute palate de
margean, cununi de stele. In portretizarea Luceafarului sunt
utilizate hiperbole Scaldat in foc de soare. In ceea ce
priveste prozodia, se remarca, masura versurilor de 7-8 silabe
si ritm iambic rima incrucisata si interioara.
La nivel morfologic se remarca prezenta verbelor arhaice ce
accentueaza atmosfera de basm, au fost cazut, verbe la

imperfect ce denota miscarea eterna si continua cresteau,


treceau, verbe la conjunctiv ce sustin vorbirea populara se
facu .
Poemul Luceafarul, sinteza a operei poetice eminesciene,
armonizeaza teme si motive romantice, atitudini romantice,
simboluri ale eternitatii si vietii.