Poemul Luceafrul , aparut in 1883 in revista Convorbiri literare, este considerat de ctre

critici ca fiind cea mai reprezentativ poezie pentru opera liric eminescian deoarece aceasta
conine ntreaga plaj tematic a discursului liric eminescian precum i ideologia romantic ce a
modulat gndirea, inclusiv filosofic a lui Eminescu.

Ca specie literara, putem incadra textul drept poem, care este romantic prin amestecul
genurilor si al speciilor. Imaginarul poetic e de factura romantica. Iubirea se naste lent din starea de
visare, in cadru nocturn, realizat prin motive romantice: luceafarul, marea, castelul, fereastra,
oglinda, visul. Compozitia romantica se realizeaza prin opozitia planurilor cosmic si terestru si a doua
ipostaze ale cunoasterii, geniul si omul comun.

Tema romantic a poemului este problematica geniului n raport cu lumea, iubirea i

cunoaterea. Iubirea se nate lent din starea de contemplaie i de visare, n cadru nocturn, relizat
prin motivele romantic prezente la inceputul poemului. Astfel, compoziia romantic se concretizeaz
prin opoziia planurilor cosmic i terestru, respectiv prin opoziia a dou ipostaze ale cunoaterii:
geniul i omul comun. Tema iubirii este ilustrat n text prin dou poveti de dragoste care definesc
iubirea n mod diferit, pentru Luceafr iubirea este o cale superioar de cunoatere pentru care
merit sacrificiul morii. Acceptnd moartea Luceafarul dorete, de fapt, s cunoasc ceva ce i este
interzis n interiorul planului su existenial, deci s cunoasca ceva de dincolo de lumea sa, pe cnd
iubirea ilustrat n tabloul al doilea, de Ctlin i Ctlina, pune n lumin o definire a sentimentului
mediata de eros, iubirea i erosul fiind cosubstaniale, iubirea pentru omul comun mplinindu-se prin
eros n interiorul cuplului.

Titlul poemului, care este, de fapt, motivul central al textului Luceafrul, este vzut ca o
fiin solitar i nefericit, opus omului comun. Totodat, titlul unete dou mituri, unul romnesc,
al stelei cluzitoare i altul grecesc, al lui Hyperion, sugernd natura dual a personajului de tip
romantic.

n ceea ce privete motivele romantice de la nceputul poemului: luceafrul, marea, castelul,

fereastra, oglinda, acestea susin atmosfera de contemplaie i de visare n care se nate iubirea
dintre Luceafr i fata de mprat. Motivul ngerului i motivul demonului sugereaz chipurile sub
care se arat Luceafrul, amplificnd tensiunea liric a tririi emoiei erotice. n antitez cu imaginea
angelic a primei ntrupri, a doua este circumscris demonicului, dupa cum o percepe fata.

Partea a intaia a poemului este o splendida poveste de iubire, imaginarul poetic e de factura
romantica. Iubirea se naste lent dintr-o stare de visare, in cadru nocturn, realizat din motive
romantice. Fata aspira spre absolut iar spiritul superior simte nevoia materialitatii.La chemarea fetei
Cobori in jos luceafar bland/alunecand pe-o raza Luceafarul se smulge din sfera sa pentru a se
intrupa, intr-un tanar un mort frumos cu ochii vii .In aceasta ipostaza, Luceafarul are o frumusete
angelica, par de aur moale. Cea de a doua intrupare, reda ipostaza demonica. Luceafarul vrea sa
eternizeze iubirea lor oferindu-i mai intai imparatia oceanului, apoi a cerului, insa fata il respinge si ii
cere sa devina muritor, iar Luceafarul accepta sacrificiul Tu-mi ceri chiar nemurirea mea/In schimb
pe-o sarutare.

In partea a doua, idila dintre fata de imparat, Catalina, si pajul, Catalin, infatiseaza usurinta cu
care se stabileste legatura sentimentala intre doi oameni din planul terestru. Asemanarea numelor
sugereaza faptul ca ambii tineri fac parte din aceeasi categorie, adica a omului comun. Portretul lui
Catalin este realizat in antiteza cu cel al Luceafarului, Catalin reprezinta mediocritatea pamanteana
Baiat din flori si de pripas.

Partea a treia este divizata in trei secvente poetice: zborul cosmic, rugaciunea, convorbirea
cu Demiurgul si eliberarea.

In dialogul cu Demiurgul, Luceafarul insetat de viata finita, de stingere, este numit Hyperion.
El cere Demiurgului sa il dezlege de nemurire fiind gata de sacrificiu, dar Demiurgul refuza cererea
Luceafarului deoarece acesta face parte din ordinea primordiala a cosmosului iar desprinderea sa ar
duce la haos.

In partea a patra peisajul este tipic eminescian, scenele de iubire se petrec departe de lume,
sub crengile de tei inflorite, in singurtate si liniste, sub lumina blanda a lunii. In finalul poemului,
geniul se izoleaza indurerat de lumea comuna, asumandu-si destinul de esenta nepieritoare.

La nivel stilistic, poemul este construit pe baza alegoriei dar si a antitezei dintre geniu si omul
comun.

In ceea ce priveste prozodia, se remarca, masura versurilor de 7-8 silabe si ritm iambic rima
incrucisata si interioara care reda si muzicalitatea celor 98 de strofe.

La nivel morfologic se remarca prezenta verbelor arhaice ce accentueaza atmosfera de basm,

verbe la imperfect ce denota miscarea eterna si continua cresteau, treceau, verbe la conjunctiv ce
sustin vorbirea populara se facu.

In opinia mea Luceafarul poate fi considerat o alegorie pe tema romantica a locului geniului
in lume, ceea ce inseamna ca povestea, personajele, relatiile dintre ele sunt transpuse intr-o suita de
metafore, personificari si simboluri. Poemul reprezinta o meditatie asupra destinului geniului in lume,
vazut ca fiinta solitara si nefericita, opusa omului comun.

In concluzie poemul Luceafrul reuseste sa transmita tema si viziunea despre lume a

geniul creator Mihai Eminescu, prin metafore ,personificarii, simboluri si personaje exceptionale.