Opera literara Enigma Otiliei De George Calinescu, publicat n 1938, este un roman realist de

tip balzacian, cu elemente moderniste, apartinant prozei interbelice.

Opera literara Enigma Otiliei este un roman prin creatia epica in proza, de mare intindere, cu
actiune complexa si complicata, la care participa un numar mare de persoanje intre care se nasc
conflicte puternice; actiunea romanului se desfasoara pe mai multe planuri narative, intr-un spatiu
vast si intr-un timp indelungat si ofera o imagine ampla si profunda asupra vietii.

Titlul initial a fost Parintii Otiliei, ceea ce evident reflecta ideea paternitatii. Fiecare personaj
reflecta intr-un fel soarta Otiliei, ca niste "parinti". Din motive editoriale, titlul se schimba in Enigma
Otiliei, care evidentiaza comportamentul misterios al protagonistei. Titlul reflecta ideea balzaciana a
paternitatii, pentru ca fiecare dintre personaje determina cumva soarta orfanei Otilia.

Prin tema, romanul este balzacian. Caracterul citadin este un aspect al modernismului.
Fresca a burgheziei bucurestene de la inceputul secolului al XX-lea, prezentata in aspectele esentiale,
constituie fundalul pe care este proiectata formarea unui tanar care, inainte de a-si face o cariera,
traieste experienta iubirii. Roman al unei familii, este realist balzacian prin motivul mostenirii si
paternitatii.

Romanul, alcatuit din douazeci de capitole, este construit pe mai multe planuri narative, care
urmaresc destinul unor personaje, prin acumularea detaliilor: destinul Otiliei, al lui Felix, al
membrilor clanului Tulea, al lui Stanica etc. Un plan urmareste lupta dusa de clanul Tulea pentru
obtinerea mostenirii lui Costache Giurgiuveanu si inlaturearea Otiliei Marculescu. Al doilea plan
prezinta destinul tanarului Felix Sima care, ramas orfan, vine la Bucuresti pentru a studia medicina,
locuieste la tutorele lui si traieste iubirea adolescentina pentru Otilia.

Naratorul relateaza la persoana a III-a si este de tip obiectiv, nu se implica in ceea ce

povesteste. Deasemenea este omniscient si omniprezent.

Evolutia personajelor este in mare parte legata de problema mostenirii, care face si desface
relatiile intre protagonisti. Singurii care par sa se sustraga acestui mediu decazut sunt Felix si Otilia.
In casa batranului Costache Giurgiuveanu, tanarul intelectual in devenire cunoaste experienta primei
sale iubiri pentru Otilia.

Sa observam ca evolutia cuplului Felix Otilia este una interesanta, cel putin sub raportul
aspiratiilor celor doi: Felix isi doreste deopotriva implinirea profesionala si pe cea sentimentala, in
timp ce Otilia isi doreste eliberarea dintr-o lume in care se simte captiva si careia nu i se poate
supune. Intre cei doi se naste o frumoasa poveste de iubire, pusa pe seama varstei dar si a situatiei
lor sociale, de orfani. Otilia are fa de Felix atitudini parintesti, se preocupa de sanatatea si de
devenirea profesionala a acestuia. Acesta la randul sau vede in Otilia afectiunea maternala de care a
fost privat inca din copilarie. Incetul cu incetul, aceasta afectiune parentala lasa locul unei pasiuni
fara precedent in viata celor doi.

Pentru Felix, evolutia iubirii pentru Otilia este evolutia propriului eu. Nu intamplator,
romanul se deschide si se inchide cu aceeasi imagine a tanarului Felix, surprins in doua etape
ontologice distincte, adolescenta si maturitate. La inceput, Felix este un tanar inocent, care
poposeste in casa lui Giurgiuveanu pentru a studia medicina. La inceput, Otilia are un comportament
bizar, amestec de seriozitate si senzualitate, maturitate si inocen, care supara mintea clara, lucida
a tanarului. Felix nu manifesta decat o simpla simpatie pentru Otilia generata de faptul ca fata ii
permite intruziunea nefireasca in universul ei. Ca sora, Otilia ii vorbeste despre sine lipsita de
prejudecati, in timp ce, ca iubita, este invaluita in mister.

Modurile de expunere intalnite sunt naratiunea, descrierea si dialogul. Naratiunea are rol in
relatarea evenimentelor din prisma inlantuirii temporale. Descrierea are rol in detaliere tehnica
detaliului semnificativ care confera veridicitate si are functie decorativa si simbolica. Dialogul are rol
in individualizarea personajelor si evidentiaza psihologia personajelor. Naratorul caracterizeaza
personajele in mod indirect si dramatizeaza actiunea sau o dinamizeaza.

In opinia mea Enigma Otiliei de geniul creator George Calinescu ramane o creatie
reprezentativa pentru viziunea despre lume a unui autor care si-a propus sa umple golul din istoria
noastra literara prin recurgere la metoa balzaciana.

In concluzie Enigma Otiliei este un roman realist balzacian prin: prezentarea critica ale
societatii bucurestene, motivul paternitatii si al mostenirii, structura, detaliul semnificativ si
naratiunea la persoana a III-a .