Vocatia de romancier a lui George Calinescu este aceea de a comenta critic viata, deformand subiectiv realitatea obiectiva documentar

atestata, capodopera sa, publicata in 1938, fiind semnificativa in acest sens si incadrandu-se in categoria romanelor realist obiective de factura balzaciana. Opera impune unul dintre cele mai cunoscute cupluri din literatura romaneasca- Felix Sima, tanarul pasionat de medicina si Otilia Marculescu, enigmatica fire de artista. Statutul social si moral al lui Felix este acela de orfan, de mama din copilarie si de tata mai tarziu. Tatal, prevazator, ii asigura viitorul din punct de vedere financiar, astfel incat, dupa terminarea liceului la Iasi, vine in Bucuresti la tutorele sau, Costache Giurgiuveanu, care ii administreaza averea pana la majorat. Statutul psihologic este acela al unui intelectual ambitios care doreste o cariera in medicina. El este un tanar sensibil,timid, imatur, uneori chiar naiv, desi, din punct de vedere profesional, il caracterizeaza ambitia de a-si face o cariera. In casa lui mos Costache, o cunoaste pe Otilia, alaturi de care traieste prima criza erotica, de la simpla atractie pana la profunzimea trairii sentimentului de iubire. Felix considera ca isi poate implini visul de a avea o cariera in medicina numai daca o ia de sotie pe Otilia, dar aceasta isi da seama ca este prea tanar pentru acest pas si incearca sa il vindece de o iubire nepotrivita. Parasit de Otilia, el are taria de a trece peste suferinta iubirii neimplinite, realizeaza un mariaj cu o tanara dintr-o familie sus-pusa, devenind o personalitate de renume in medicina. Statutul social si moral al Otiliei este tot acela de orfana, fiica celei de-a doua sotii a lui mos Costache, ramas tutorele fetei. Portretul fizic subliniaza frumusetea, eleganta, tineretea, dar si fragilitatea ei. Personalitate in formare, copil si femeie deopotriva, ii farmeca pe toti barbatii din jurul ei, starnind ura femeilor din clanul Tulea. Pentru Felix, este idealul feminin si sotia dorita, dar femeia concepe iubirea in felul aventuros al artistului, cu daruire si libertate deplina. Dandu-si seama ca viziunea lor despre iubire este diferita si de faptul ca ar putea reprezenta un obstacol in calea carierei lui, Otilia il paraseste pe Felix, preferand siguranta casatoriei cu Pascalopol, parasit si el in favoarea unui conte spaniol. Un prim episod relevant pentru relatia dintre cele doua personaje este cel in care, prin intermediul unei scrisori, Felix ii marturiseste Otiliei ca o iubeste. Pentru ca fata nu reactioneaza in niciun fel, intrun gest de exaltare nebuneasca, el fuge de acasa. Cautandu-l, Otilia il gaseste in parc, asezat pe o banca incarcata cu zapada. In discutie, comportamentul femeii este la fel de neclar si de misterios ca intotdeauna, lasandu-i in suflet nedumerire si dezamagire cand ii spune :Ti-am spus eu ca nu te iubesc? Nu ti-a spus nimeni ca te uraste! . Un alt episod relevant il reprezinta intalnirea dintre Felix si Otilia inaintea casatoriei acesteia cu Pascalopol si a plecarii din tara, episod esential pentru intelegerea personalitatii si a atitudinilor fata de iubire. Daca Felix viseaza la o cariera de exceptie si crede ca femeia este un sprijin pentru realizarea ei, Otilia este cocheta care considera ca rolul femeii este de a placea, de aceea, trebuie sa isi traiasca anii tineretii din plin. Aceasta convingere o face sa il paraseasca pe Felix, crezand ca va fi o piedica in calea carierei lui, alegand siguranta casatoriei cu Pascalopol. In opinia mea, in cuplul Felix-Otilia, femeia este cea care, parasindu-l pe tanar, are puterea de a decide pentru amandoi si de a face un sacrificiu din iubire, dandu-i posibilitatea de a-si face o cariera, ea privind iubirea in felul aventuros al artistului. Comportarea Otiliei este, pentru Felix, o adevarata lectie de viata, chiar daca il dezamageste, deoarece ii da posibilitatea de a-si urma visul cu luciditate. Cateva elemente de structura si compozitie sunt relevante pentru relatia dintre cele doua personaje. Titlul initial era Parintii Otiliei pentru a sublinia calitatea de orfana a acesteia si tendinta unor personaje mature de a fi protectorii ei. In felul cum a aparut cu titlul cunoscut, romanul pune in

avidenta misterul feminitatii inscris in comportamentul Otiliei. Desi pare a-l iubi sincer pe Felix, il paraseste in favoarea maturului Pascalopol. Nu Otilia are o enigma, ci Felix crede ca o are, deoarece nu poate intelege cum o fata poate alege iubirea unui matur in locul unui tanar de varsta ei. Explicatia este aceea ca adevarata enigma o constituie comportamentul fetei, un amestec de luciditate si strengarie, de onestitate si usurinta. Actiunea este cuprinsa in 20 de capitole, subiectul fiind construit pe mai multe planuri narative. Un prim plan narativ urmareste lupta dusa de clanul Tulea pentru a obtine mostenirea batranului, odata cu inlaturarea Otiliei ca mostenitoare. Un alt plan narativ urmareste destinul lui Felix Sima, tanarul care urmeaza studii de medicina si care traieste, totodata, o iubire adolescentina pentru Otilia. Planul-cadru subliniaza societatea burgheza bucuresteana, in care tema parvenirii este definitorie, deoarece Stanica Ratiu, un avocat neinsemnat, iese invingator. Conflictul este exterior, de natura economica si morala, care se bazeaza pe relatiile dintre 2 familii inrudite si dat de problema mosternirii. Aceasta include 2 conflicte succesorale: primul apare din dorinta familiei Tulea de a obtine mostenirea batranului, iar al doilea destrama familia Tulea datorita interesului ginerelui, Stanica Ratiu, de averea batranului, pe care o va si obtine prin mijloace frauduloase. Un alt conflict exterior se da intre tanarul Felix si maturul Pascalopol pentru iubirea Otiliei. Acesta se completeaza cu un conflict interior, in sufletul lui Felix, incheiat in mod clasic: triumful ratiunii asupra pasiunii. Perspectiva narativa este una obiectiva, cu viziune dindarat si focalizare zero, avand in vedere ca nararea evenimentelor se face la persoana aIIIa de catre un narator omniscient si omniprezent, detasat, care nu ia parte la relatarile prezentate. Conditia obiectiva este incalcata datorita naturii de comentator specializat al naratorului, ascunzandu-se in spartele mastilor sale care sunt personajele, fapt demonstrat de limbajul uniformizat. In concluzie,