ENIGMA OTILIEI, George Calinescu

 DESPRE AUTOR
George Calinescu este o personalitate de tip enciclopedic, afirmandu-se in literatura interbelica ca
poet, prozator, dramaturg, publicist, critic si istoric literar.
 APARITIE, CURENT
Romanul “Enigma Otiliei”, de George Calinescu a fost publicat in 1938, incadrandu-se in epoca
interbelica si este un roman realist balzacian, doric (se respecta cronologia evenimentelor), citadin si
sentimental, de tip obiectiv si inspiratie sociala.
Opera analizata este un roman, deoarece are o actiune ampla, desfasurata pe mai multe planuri, cu
un conflict complex, la care participa numeroase personaje.
Este roman realist de tip balzacian, intrucat apar tema familiei si motivul mosternirii si al paternitatii,
structura este inchisa, iar relatarea evenimentelor este realizata la persoana a III-a, din perspectiva unui
narator omniscient, omniprezent si obiectiv. Se remarca prezenta personajelor tipologice: orfanul – Felix
Sima si Otilia Marculescu, fata batrana – Aurica Tulea, avarul – Costache Giurgiuveanu, indragostitul matur –
Leonida Pascalopol. Este utilizata tehnica detaliului semnificativ, sugerand trasaturile morale ale acestora,
prin amanunte ce tin de fizionomie, tinuta, mimica, gesturi si medii de viata, si descrierea minutioasa, ce reda
veridic si verosimil societatea acelei epoci (strada Antim, casele aflate pe strada si locuinta lui Costache
Giurgiuveanu). Cu toate acestea, romanul depaseste modelul realismului clasic, prin spiritul critic si polemic,
prin elemente ce tin de modernitate, precum ambiguitatea personajelor. Astfel, mos Costache nu este un
avar dezumanizat, ci are o iubire paterna sincera pentru Otilia. Pascalopol o iubeste pe Otilia, patern si viril in
acelasi timp.
 TEME SI VIZIUNEA ASUPRA LUMII
Romanul lui Calinescu surprinde – sub forma de FRESCA SOCIALA – aspecte ale vietii burgheziei
bucurestene de la inceputul sec. al XX-lea. Actiunile personajelor sunt motivate in mod special de interesul
pentru bani. Casatoria este privita ca mijloc de imbogatire sau reusita sociala, paternitatea este asociata cu
imaginea tatalui degenerat, iar conditia femeii este ilustrata prin ideea ca statutul existential al acesteia se
deosebeste radical de cel al barbatului, pentru ca timpul trece mai repede, iar efectele distructive se rasfrang
asupra ei in mai mare masura decat a partenerului.
Viziunea asupra lumii este realista. Se insista asupra materialitatii, ce vizeaza oamenii superficiali si
asupra faptului ca societatea, lipsita de principii, poate transforma un tanar, facandu-l sa renunte la propriile
idealuri de viata. Autorul portretizeaza in mod verosimil declinul unei lumi, pe ramasitele careia se cladeste o
alta.
 TITLU: Initial, autorul intentioneaza sa-si intituleze cartea “Parintii Otiliei”, reflectand ideea
balzaciana a paternitatii, intrucat exista multe personaje care ar putea juca rolul de posibili parinti ai Otiliei.
Titlul “Enigma Otiliei” ilustreaza optiunea autorului pentru o tehnica moderna de prezentare a personajului
titular si surprinde comportamentul imprevizibil al fetei. Deciziile ei derutante si misterul care ii invaluie
personalitatea o transforma intr-o enigma atat pentru Felix, cat si pentru Pascalopol. Desi cel din urma o
admira si o intelege, ii marturiseste tanarului in epilog: “A fost o fata delicioasa, dar ciudata. Pentru mine e o
adevarata enigma.”
 CONFLICT
UN PRIM CONFLICT este cel EXTERIOR, de natura economica, reprezentat de lupta pentru mostenirea
lui Costache Girgiuveanu dintre cele doua familii inrudite: familia acestuia si cea a surorii batranului, Aglae
Tulea. Protagonistul, Felix Sima, traieste un CONFLICT INTERIOR dupa decizia inexplicabila a Otiliei. Drama din
plan sentimental il maturizeaza, ajutandu-l sa-si concentreze atentia asupra evolutiei profesionale.
CONFLICTUL EROTIC se refera la rivalitatea dintre tanarul Felix si maturul Pascalopol pentru dragostea Otiliei.
  COMPOZITIE, RELATIE INCIPIT-FINAL, CRONOTOP
Romanul este alcatuit din 20 de capitole, construite dupa principiul simetriei incipitului cu finalul.
INCIPITUL individualizeaza caracterul balzacian al romanului, fixeaza cadrul temporal (“intr-o seara de la
inceputul lui iulie 1909”) si spatial (strada Antim). FINALUL romanului este inchis si plaseaza actiunea la
sfarsitul razboiului, dupa incheierea pacii. Simetria operei se realizeaza prin descrierea strazii si a casei la un
interval de 10 ani si prin rememorarea replicii lui Costache de catre Felix: “Aici nu sta nimeni.”
 ACTIUNE
ACTIUNEA romanului surprinde interferenta mai multor planuri narative: planul epic principal se
concentreaza asupra destinului lui Felix Sima, iar al doilea plan expune istoria mostenirii lui Costache
Girgiuveanu. Pe fundal sunt urmarite si secvente din viata burgheziei bucurestene.
 SUBIECT
Dupa moartea tatalui, Felix Sima intra sub tutela unchiului sau, Costache Giurgiuveanu. Acesta are
planuri marete, asa ca studiaza medicina la Bucuresti. Aici, ajunge sa se indragosteasca de Otilia Marculescu,
fiica adoptiva a lui Costache Giurgiuveanu si ii cunoaste pe cei din clanul Tulea, care urmareau sa
mosteneasca averea lui Costache. Stanica Ratiu provoaca moartea batranului in incercarea de a-i fura banii.
Otilia pleaca la Paris cu Leonida Pascalopol, iar Felix se casatoreste din interes si devine profesor universitar.
Dupa 10 ani, se intalneste cu Pascalopol, de la care afla ca Otilia il parasise si pe acesta, in favoarea unui conte
din Buenos-Aires.
 PERSONAJE
Pentru PORTRETIZAREA PERSONAJELOR, autorul alege tehnica balzaciana a descrierii mediului si
fizionomiei, din care se pot deduce trasaturile de caracter. Portretul balzacian porneste de la caracterele
clasice (avarul, ipohondrul, gelosul, ambitiosul, cocheta), carora realismul le confera dimensiune sociala si
psihologica, adaugand un alt tip uman, arivistul. Tendinta de generalizare conduce la realizarea unei tipologii
clasice: mos Costache – avarul, Aglae – “baba absoluta fara cusur in rau”, Aurica – fata batrana, Simion –
dementul senil, Titi – debilul mintal, Stanica Ratiu – arivistul, Otilia – cocheta, Felix – ambitiosul, Pascalopol –
aristocratul rafinat. De asemenea, personajele sunt caracterizate prin tehnici moderne: comportamentismul
(fapte, gesturi, replici) si reflectarea poliedrica sau pluriperspectivismul.
 SCENE SEMNIFICATIVE
Scena testului este semnificativa pentru a ilustra 2 viziuni diferite asupra lumii. Otilia il intreaba pe
Felix daca ar fi capabil sa renunte la cariera si la studiile sale pentru a cutreiera lumea alaturi de fiinta iubita.
Prin caracterizarea indirecta (atitudine si comportament), fata este lucida si pragmatica, iar Felix se
dovedeste un visator, un “suflet voluntar si idealist” – asa cum il prezinta autorul in mod direct – incapabil sa
sesizeze intentiile cu care intrebarea a fost rostita. Pentru el, o astfel de situatie pare de neconceput, iar
replica sa “E cineva care sa-mi ceara, cu tot dinadinsul asa ceva?” influenteaza decizia finala a Otiliei. Fata
concepe iubirea in felul aventuros al artistului, cu o totala daruire si libertate, in timp ce Felix este mult prea
conservator si calculat pentru a putea satisface vreodata capriciile Otiliei.
Un alt episod semnificativ il reprezinta ultima intalnire dintre Felix si Otilia din capitolul final. Discutia
pe tema conditiei femeii ilustreaza, inca o data, incompatibilitatea dintre cei doi. Daca Felix este
intelectualul ambitios, pentru care femeia reprezinta un sprijin in cariera, Otilia este cocheta superficiala,
care este de parere ca “rostul femeii este sa placa, in afara de asta neputand exista fericire”. Modul in care
ea priveste lucrurile demonstreaza, indirect, absenta dorintei de a se remarca profesional. Otilia rezuma si
drama feminitatii, fiind convinsa de faptul ca magnetismul feminin se diminueaza odata cu inaintarea in
varsta. Pt a fi mai convingatoare, ea se raporteaza la Aglae si Pascalopol. Desi au aceeasi varsta, Pascalopol
“este elegant, cu suflet tanar”, iar Aglae “este o baba”.
 CONCLUZIE
Roman al unei familii si istorie a unei mosteniri, Enigma Otiliei, de George Calinescu, se incadreaza in
categoria prozei realist – balzaciene, desi criticul N. Manolescu considera ca este un “balzacianism fara
Balzac”. ~ 1142
OTILIA : DESPRE AUTOR ; APARITIE ; TEME ; TITLU ; CONFLICT ; PERSONAJE
Otilia este un personaj extrem de complex al romanului romanesc, reprezentand eternul feminin si
ilustrand tipul fetei ingenue, fermecatoare, cu un comportament imprevizibil. Ea este cel mai modern
personaj al romanului, fiind construita prin tehnica reflectarii poliedrice. Otilia este perceputa diferit de
fiecare personaj: pentru Costache ramane “fe-fetita” pe care o iubeste nespus, Felix o vede drept “o fata
admirabila, o fata superioara” pe care n-o poate intelege, in ochii lui Pascalopol ea este femeia in devenire
care il atrage, neputand distinge sentimentele paterne de cele virile in dragostea pe care i-o poarta, iar pentru
Aglae Tulea, Otilia este o “dezmatata, facuta pentru a distra baietii de familie”.
PORTRETUL FIZIC al adolescentei este realizat in mod direct de catre narator prin ochii lui Felix si
reliefeaza delicatetea, fragilitatea, inocenta si cochetaria tinerei: “fata maslinie, cu nasul mic si ochii foarte
albastri”, “trupul subtiratic, cu oase delicate de ogar, de un stil perfect”.
Din punct de vedere SOCIAL, Otilia este fiica nelegitima a celei de-a doua sotii a lui Costache
Giurgiuveanu, o tanara de 18-19 ani, studenta la Conservator. In ceea ce priveste PORTRETUL MORAL, fata
reprezinta o suma de contraste, fiind construita din lumini si umbre, frumusetea ei contrastand cu o tristete
bine ascunsa, cu o melancolie constanta. Otilia trece de la maturitate, la atitudini copilaresti, reactiile ei fiind
dictate de impulsul momentului. PSIHOLOGIC, personajul este imprevizibil, introvertit si pragmatic.
Ea devine, pe rand, fata exuberanta si ingenua pentru Felix, copilaroasa pentru mos Costache, fragila
si vulnerabila pentru Pascalopol, cocheta si rivala pentru Aurica, venala pentru Aglae si lipsita de scrupule
pentru Stanica. Portretul Otiliei se contureaza mai ales prin caracterizare indirecta. Vorbele, faptele si
comportamentul Otiliei dezvaluie o tanara tandra si protectoare (fata de Costache si Felix), generoasa si
lipsita de spirit vindicativ (ii cedeaza pianul Olimpiei), lucida si rationala (il testeaza pe Felix), insa capricioasa
si pragmatica (alege sa plece cu Pascalopol in ciuda iubirii pe care i-o poarta lui Felix). Totodata, Otilia se
autocaracterizeaza: “Eu am un temperament nefericit, ma plictisesc repede, sufar cand sunt contrariata”,
dand dovada de maturitate.
 EPISOADE SEMNIFICATIVE
O secventa reprezentativa este cea din primul capitol, cand Felix intra in camera Otiliei. Odaia
reprezinta o oglinda a trasaturilor si a pasiunilor sale. Cartile, parfumurile si obiectele de vestimentatie sunt
risipite intr-o dezordine gratioasa, ce dezvaluie – indirect – temperamentul tumultos al Otiliei, firea ei
expansiva si cocheta, precum si pasiunile unei adolescente rafinate. Dezordinea il atrage pe baiat,
conducandu-l catre un univers spiritual al “ascunzisului feminin”. Intrarea in spatiul labirintic al Otiliei
marcheaza inceputul unui traseu afectiv sinuos, la capatul caruia cei doi se redescopera – Felix matur, Otilia
independenta. Atractia fata de Otilia il dezamageste, caci nu reuseste sa o inteleaga, fata are schimbari bruste
de atitudine, pe care mintea rationala a lui Felix nu le poate accepta.
Un alt episod semnificativ il reprezinta ultima intalnire dintre Felix si Otilia din capitolul final. Discutia
pe tema conditiei femeii ilustreaza, inca o data, incompatibilitatea dintre cei doi. Daca Felix este
intelectualul ambitios, pentru care femeia reprezinta un sprijin in cariera, Otilia este cocheta superficiala,
care este de parere ca “rostul femeii este sa placa, in afara de asta neputand exista fericire”. Modul in care
ea priveste lucrurile demonstreaza, indirect, absenta dorintei de a se remarca profesional. Otilia rezuma si
drama feminitatii, fiind convinsa de faptul ca magnetismul feminin se diminueaza odata cu inaintarea in
varsta. Pt a fi mai convingatoare, ea se raporteaza la Aglae si Pascalopol. Desi au aceeasi varsta, Pascalopol
“este elegant, cu suflet tanar”, iar Aglae “este o baba”. Fata concepe iubirea in felul aventuros al artistului,
cu o totala daruire si libertate, in timp ce Felix este mult prea conservator si calculat pentru a putea
satisface vreodata capriciile Otiliei.
 CONCLUZIE
Portretul initial al Otiliei accentueaza farmecul adolescentin si impresioneaza prin delicatetea
trupului, pe cand imaginea finala confirma filosofia de viata a acesteia. Fata pierde stralucirea adolescentei,
portretul final fiind cel al unei femei frumoase: “o doamna foarte picanta, gen actrita intretinuta”, “un aer de
platitudine feminina stingea totul”. 1073
OTILIA + FELIX : DESPRE AUTOR ; APARITIE ; TEME ; TITLU ; CONFLICT ; SUBIECT ; PERSONAJE

Cuplul Felix si Otilia, intelectualul in formare si femeia enigmatica, ilustreaza tema iubirii
adolescentine, in acest roman realist.
 OTILIA
 FELIX
In ceea ce priveste STATUTUL SOCIAL, Felix este un tanar student la medicina, orfan, care se afla sub
tutela unchiului sau, Costache Giurgiuveanu. Din punct de vedere MORAL, tanarul este integru, onest si
dezinteresat de averea unchiului. In plan PSIHOLOGIC, Felix, marcat inca de pierderea mamei in copilarie,
experimenteaza fiorii primei iubiri, simtind nevoia sa fie ocrotit matern de catre Otilia.
PORTRETUL FIZIC al protagonistului este realizat in mod direct de catre narator, care evidentiaza
tineretea si frumusetea usor androgina a baiatului: “Fata ii era insa juvenila si prelunga, aproape feminina din
pricina suvitelor mari de par ce-i cadeau de sub sapca, dar culoarea maslinie a obrazului si taietura elinica a
nasului corectau printr-o nota voluntara intaia impresie.” Totodata, acesta se autocaracterizeaza: “Voi cauta
sa fiu bun cu toata lumea si modest, si sa-mi fac o educatie de om. Voi fi ambitios, nu orgolios.”
Cei doi au in comun conditia sociala – adolescenti orfani care au inca nevoie de protectori (Costache si
Pascalopol) – si statutul de intelectuali superiori fata de copiii din familia Tulea. Vorbele, faptele si
comportamentul lor dezvaluie, in mod indirect, doi tineri sensibili, profund indragostiti, respectuosi,
pragmatici, lucizi si rationali. Pe cand Felix infatiseaza tanarul intelectual, ambitios si naiv, Otilia este
mediocra, lipsita de vointa, matura, imprevizibila si expansiva, iar pentru baiat devine un ideal feminin.

 EPSIOADE SEMNIFICATIVE
Scena testului este semnificativa pentru a ilustra 2 viziuni diferite asupra lumii. Otilia il intreaba pe
Felix daca ar fi capabil sa renunte la cariera si la studiile sale pentru a cutreiera lumea alaturi de fiinta iubita.
Prin caracterizarea indirecta (atitudine si comportament), fata este lucida si pragmatica, iar Felix se
dovedeste un visator, un “suflet voluntar si idealist” – asa cum il prezinta autorul in mod direct – incapabil sa
sesizeze intentiile cu care intrebarea a fost rostita. Pentru el, o astfel de situatie pare de neconceput, iar
replica sa “E cineva care sa-mi ceara, cu tot dinadinsul asa ceva?” influenteaza decizia finala a Otiliei. Fata
concepe iubirea in felul aventuros al artistului, cu o totala daruire si libertate, in timp ce Felix este mult prea
conservator si calculat pentru a putea satisface vreodata capriciile Otiliei.
O secventa reprezentativa este cea din primul capitol, cand Felix intra in camera Otiliei. Odaia
reprezinta o oglinda a trasaturilor si a pasiunilor sale. Cartile, parfumurile si obiectele de vestimentatie sunt
risipite intr-o dezordine gratioasa, ce dezvaluie – indirect – temperamentul tumultos al Otiliei, firea ei
expansiva si cocheta, precum si pasiunile unei adolescente rafinate. Dezordinea il atrage pe baiat,
conducandu-l catre un univers spiritual al “ascunzisului feminin”. Intrarea in spatiul labirintic al Otiliei
marcheaza inceputul unui traseu afectiv sinuos, la capatul caruia cei doi se redescopera – Felix matur, Otilia
independenta. Atractia fata de Otilia il dezamageste, caci nu reuseste sa o inteleaga, fata are schimbari bruste
de atitudine, pe care mintea rationala a lui Felix nu le poate accepta.

 CONCLUZIE
Otilia reprezinta pentru Felix, mai degraba, o imagine idealizata, decat o femeie pe care o iubeste cu
adevarat. In acest cuplu, femeia este cea care are puterea de a decide pentru amandoi si de a face un
sacrificiu, dand tanarului posibilitatea de a-si implini visul. Misterul personajului feminin este generat de
trasaturile ei contradictorii si sustinut prin tehnicile moderne de portretizare.
1406