LEOAICA TANARA, IUBIREA, Nichita Stanescu

INTRO, APARITIE
Nichita Stanescu a fost cel mai de seama reprezentant al generatiei poetice care s-a afirmat in jurul
anului 1960, un poet care a contribuit esential, la fel ca Eminescu, Arghezi sau Barbu, la evolutia limbajului
poetic romanesc.
Poezia Leoaica tanara, iubirea face parte din volumul “O viziune a sentimentelor”, publicat in anul
1964, incadrandu-se, astfel, in epoca postbelica. In acest volum, insusi gestul erotic este corporalizat, idee
ilustrata prin versurile “Spune-mi, daca te-as prinde intr-o zi si ti-as saruta talpa piciorului / Nu-i asa ca ai
schiopata putin dupa aceea, de teama sa nu-mi strivesti sarutul?” (Poem). Poezia este considerată o
capodoperă a liricii erotice romanești, individualizându-se prin transparența imaginilor și proiecția cosmică,
prin originalitatea metaforelor și simetria compoziției.

CURENT, SPECIE
Poezia apartine neomodernismului prin abordarea inedita a temei, prin intensitatea metaforei
centrale a textului (iubirea văzută ca o leoaică tânără), ambiguitatea limbajului poetic, insolitul imaginilor
artistice, noutatea metaforelor si innoirile prozodice (vers liber si ingambament).
Ca specie, poezia este o arta poetica erotica, în care eul liric e puternic marcat de intensitatea și
forța celui mai uman sentiment, iubirea.

TEMA, MOTIVE, VIZIUNE

Tema poeziei este definirea iubirii ca aventura esentiala a fiintei. Aparitia brusca, neasteptata a
iubirii in existenta umana transforma definitiv perceptia barbatului indragostit asupra lumii si asupra sa.
Motivele literare prezente in text sunt leoaica (simbol pentru iubirea pasiune), privirea, cercul, geneza,
curcubeul, ciocarlia.
Viziunea asupra lumii este una neomodernistă si intareste ideea ca iubirea este o forta cosmica
generatoare de mari energii, capabila sa transforme radical fiinta si sa o desprinda de materialitate.

TITLU
Titlul poeziei defineste iubirea prin intermediul unei metafore surprinzatoare. Metafora explicita a
iubirii imaginate ca o “leoaica tanara” propune o perspectiva atipica pentru cititorul de poezie clasica, prin
ideea de ferocitate. Analogia dintre cei doi termeni transfera erosului sensuri latente ale sentimentului:
cruzime, forta, senzualitate, dar si o stare hipnotica, imposibilitatea prazii de a i se sustrage. Prin reluarea
sa in incipit, titlul accentueaza ideea poetica si contribuie la crearea unei relatii de simetrie. Acest efect e
obtinut si prin metafora centrala – “leoaica” – surprinsa in doua momente distincte: “leoaica tanara” –
“leoaica aramie”. Aceste 2 metafore sugereaza faptul ca transformarea produsa de iubire este ireversibila.

PROZODIE
Dpdv. prozodic, remarcam impletirea structurilor prozodice clasice cu elemente specifice
neomodernismului: rima imprecheata, versul alb, masura variabila, strofe inegale si tehnica
ingambamentului (scrierea cu litera mica la inceput de vers marcheaza continuitatea ideilor poetice).
LIMBAJ
Limbajul poetic se caracterizeaza prin ambiguitate, trasatura data de incifrarea metaforica, ce
descrie multiple posibilitati de interpretare. La nivel lexical, expresivitatea se obtine prin asocierile
semantice inedite dintre sfera vanatorii (“pandise”; “coltii”; “miscari viclene”), cea a sentimentului de
dragoste (“iubirea”), cea e revelatiei si cu aceea, foarte comuna aparent, a corpului (“fata”, “mana”,
“spranceana”, “tampla”, “barbie”).

LIRISM SUBIECTIV
Lirismul subiectiv are ca repere transmiterea in mod direct a sentimentelor si prezenta marcilor
eului liric, verbe si forme pronominale la persoana I singular: “mi(-a sarit)”, “ma (pandise)”, “mi-am dus”.

COMPOZITIE
Dpdv. compozitional, discursul poetic este alcatuit din 3 unitati strofice inegale, dispuse in 3
secvente lirice. Acestea oglindesc avatarurile fiintei care experimenteaza iubirea.
Prima secventa lirica descrie metaforic momentul indragostirii propriu-zise, ca o intalnire
neasteptata a fiintei umane cu iubirea, cu toate ca sentimentul exista deja in stare latenta in sufletul
omului. Clipa revelarii iubirii e suprinzatoare si se intemeiaza pe un scenariu epic, un ritual cinegetic,
descris in etape: urmarirea (“Ma pandise-n incordare / mai demult”), alegerea (“mi-a sarit in fata”),
vanarea (“Coltii albi mi i-a infipt in fata, / m-a muscat leoaica, azi, de fata”). Impactul cu iubirea e violent,
iar “muscatura” figureaza poetic momentul dezvalurii iubirii. Adverbul “azi” este expresia constientizarii
miracolului de a iubi. Aglomerarea verbelor confera dinamism imaginilor poetice, iar perfectul compus
sugereaza faptul ca aventura iubirii este privita retrospectiv.
Cea de-a doua secventa este o proiectie metaforica a universului exterior redimensionat sub
impulsul iubirii. “Muscatura” metamorfozeaza faptura si intregul univers. Iubirea devine aventura
cunoasterii, inaltarea omenescului, iar sinele renaste. Acest sentiment inaltator incoroneaza omul ca
entitate spirituala, conferindu-i statutul de “centrum mundi”. Imaginarul poetic se structureaza in jurul
metaforei cercului, simbol al perfectiunii si al transformarii: “Si deodata-n jurul meu, natura / se facu un
cerc, de-a dura”. Ultimele doua metafore insolite redau starea extatica resimtita de indragostit, pentru
care universul este o armonie a culorilor si a sunetelor, fericirea fiind percepută cu toate simțurile: “Si
privirea-n sus tasni, / curcubeu taiat in doua, / si auzul o-ntalni / tocmai langa ciocarlii”.
Ultima secventa oglindeste transformarea fapturii indragostitului. Metamorfoza este ireversibila,
iar schimbarile sufletesti se reflecta in plan fizic: “Mi-am dus mâna la sprânceană, / la tâmplă şi la bărbie, /
dar mâna nu le mai ştie”. Suita de metonimii (spranceana – contemplatie; tampla – reflectie; barbia –
rostire; mana – cunoastere concreta) dezvaluie o noua relatie a eului cu universul si cu sinele. Versul final
“inca-o vreme, / si-nca-o vreme...” poate sugerea ideea ca starea de gratie se prelungeste.

CONCLUZIE
Poezia neomodernista “Leoaica tanara, iubirea” reda, intr-o maniera inedita, intalnirea omului cu
iubirea. Sentimentul se corporalizeaza sub forma unei leoaice, animal feroce, a carei prada este intreaga
fiinta a celui indragostit. Poezia ilustreaza tendintele innoitoare care se fac simtite in lirica romaneasca la
inceputul anilor ’60, recuperand poetica modernista a simbolului. Lirica erotica este imbogatita cu noi
valente. Erosul devine metafora a unei nasteri din nou. 864