Pictura “Car cu boi”, cunoscuta atat la nivel national, cat si international, reprezinta opera de

referinta a pictorului Nicolae Grigorescu, realizata in perioada maturitatii sale artistice. Lucrarea se
incadreaza in picturile traditionale ale tarii noastre. Taranul care se intoarce de la munca campului este
reprezentat prin cateva miscari de pensula, fara sa ii fie accentuate trasaturile. Tema carului cu boi ocupă
un loc central în opera grigoresciană: dintr-un total de aproape 3.000 de lucrări, ce includ și partea de
grafică, ea însumează aproximativ 300 de reprezentări sub diferite forme. Peste 60 de pânze sunt dedicate
celebrilor săi boi, aliatul neobosit al plugarului sărac, un simbol al forţei domesticite. Scena a fost în mod
clar lucrată în plein-air, tehnică pe care Grigorescu și-o însușise de-a lungul șederii la Barbizon. Influenţat
de mediul artistic de la Barbizon, Grigorescu este preocupat de însuşirea unor modalităţi inovatoare de
expresie în atmosfera cultului pentru pictura “en plein-air”, ce pregăteşte apropiata afirmare a
impresioniştilor. De altfel, mulți dintre viitorii impresioniști, membri ai curentului cu același nume și care au
revoluționat întreaga pictură mondială, provocând mutații în crearea și înțelegerea actului pictural cum
numai în Renaștere se mai întâmplase, vor fi petrecut și ei un timp însemnat în luminișurile pădurii de la
marginea Parisului. Tabloul este semnat jos, în dreapta, cu roșu, cu numele autorului, alături de care se
regăsește anul execuției, sub forma ultimelor două cifre (18)97.
Lucrarea este pictată în ulei pe lemn, având
dimensiuni medii, de 24/44 centimetri si se
afla la muzeul memorial „Nicolae
Grigorescu”, secție a Muzeului Județean de
Ară Prahova „Ion Ionescu Quintus”. Acesta
găzduiește astăzi o importantă colecție de
artă, ce nu se rezumă numai la tablourile
maestrului, ci cuprinde și o întreagă serie de
obiecte personale ale acestuia, colecționate
de-a lungul vieții și a peregrinărilor sale
europene.
 NICOLAE GRIGORESCU (1838 - 1907) este un pictor pentru care "lumea devenea o modalitate
lirica a luminii" (Remus Niculescu). Pana la varsta de 23 de ani, Grigorescu picteaza icoane (Caldarusani) si
biserici (Agapia). Ajuns la Paris cu o bursa de studii (1861), devine elev al Scolii de Belle-Arte, dar ii va
studia temeinic pe marii maestri Rembrandt, Rubens sau Géricault, pe care-i poate vedea in muzee. In
evolutia lui Grigorescu intervine curand o cotitura care inaugureaza un nou mod de a gandi plastic,
apropiindu-l de peisajul "plein-air-istilor" de la Barbizon. Asimileaza in acelasi timp sugestii din pictura lui
Millet, Corot sau Courbet, pe care le va topi intr-o sinteza personala. Cea mai importanta innoire se
remarca in peisaj, gen pe care Grigorescu nu-l mai practicase inainte de plecarea in Franta, pe care
inaintasii sai il abordasera rar si care lui ii va marca intreaga activitate. De acum inainte, formele plastice
vor fi delimitate de pete de culoare si nu de linie, utilizand o pensulatie rapida si plina de verva. Ajunge, cu
timpul, la o varianta a plein-air-ismului care il va deosebi atat de barbizonisti, cat si de impresionisti.
Grigorescu isi adapteaza viziunea si cand picteaza in imprejurari neobisnuite. Ca reporter de front in
campania din 1877, aduce schimbari in compozitia istorica ("Atacul de la Smardan"), dar isi pune in
valoare si calitatile de desenator capabil sa surprinda miscarea unui personaj din cateva linii.
 Primele lucrari expuse in tara nedumerisera datorita pensulatiei asemanatoare
impresionistilor, care-i facuse pe cronicarii timpului sa vorbeasca despre "nesfarsitul" grigorescian. In
epoca, pictura sa va atrage atentia ca fiind "de la noi". Cand picteaza in tara, Grigorescu se indreapta
mai ales catre peisajul din zona colinara cu oamenii sai, urmarind nu specificul etnografic, ci sugestiile
plastice. Cautand motivul care-i poate starni o vibratie sufleteasca, peisagistul ne ofera echivalentul sau
liric. Peisajul senin al verilor toride de la noi este invadat de o lumina puternica care-l transfigureaza
intr-un univers ireal. Aflata in miezul viziunii grigoresciene, lumina isi subordoneaza toate celelalte
elemente de limbaj plastic. Motivele din nordul Frantei sunt pictate in tonuri mai intense, asternute cu
o pensulatie energica. In peisajele din tara, peste culorile vegetatiei si ale cerului, are tendinta de a
asterne o "surdina" care se va accentua odata cu trecerea timpului. Dar chiar si la batranete, in asa-
numita "perioada alba", cand reia subiectele sale de succes (care cu boi sau ciobanasi), pictura lui
Grigorescu isi pastreaza nealterata prospetimea.
Lucrarea a fost creata in anul 1897.
 Este infatisat un peisaj colinar, plin de
vegetație, întretăiat de un drum de pământ. Centrul
geometric al lucrarii corespunde cu cel
compozitional, fiind reprezentat de un car tras de
doi boi, dispus ușor oblic față de privitor, in prim-
plan, care pare că înaintează dincolo de marginile
lucrării. În urma lui se pierd în zare alte care cu boi.
IMPRESIA GENERALA

Prelungirilor orizontale ale peisajului le

corespund verticalele scurte ale carelor cu boi,
compoziția fiind astfel cât se poate de echilibrată
din punct de vedere dinamic. Totodata, impresia
generala redata poate fi una statica, intrucat este
ilustrat un peisaj colinar, plin de vegetație,
întretăiat de un drum de pământ.
 In ceea ce priveste relatia forma-spatiu,
predomina spatiul, carele cu boi fiind mici
puncte pe fundalul campului vast, intins.
 Elementul dominant in pictura lui Grigorescu, lumina este
tratata cu o atentie deosebita. Lucrarea este realizata in
culori predominant deschise, redand imaginea limpede a
cadrului rural si conturand o perspectiva clara asupra lumii
taranesti. Albul este folosit in abundenta, deschizand
universul din spatele lucrarii. Umbrele se regasesc cu
precadere la nivelul carului cu boi, fiind surprinse, astfel,
detaliile, precum si la nivelul liniei orizontului.
 Pensulația este una largă, cu tonalități calde, specifice
unei zile de vară. Cromatic, predomină nuanțele de
verde, diluate cu tonalități de galben și alb, cărora li se
adaugă brunurile.
Tabloul a fost din start conceput pentru un spectator
ce-ar trebui să-l privească de la o oarecare distanță: tușe
care alternează ca dimensiuni, apăsate acolo unde
culoarea se accentuează, sugerează materialitatea unui
peisaj specific lumii rurale a străbunicilor noștri. Toate
acestea creează, la rândul, lor un adevărat joc cromatic
ce-și are finalitatea pe retina privitorului contemporan și,
de ce nu, în sufletul acestuia: ilustrarea unei lumi idilice,
astăzi dispărută. Animalele dispuse în tandem trag,
înjugate, un car cu fân, unde, pe o parte, în dreapta, este
dispus un personaj anonim, îmbrăcat în straie populare,
cu chimir la brâu și pălărie cu boruri largi.
Astfel, putem afirma ca predomina un contrast
simultan, complementar rosu - verde.
 Consider ca lucrarea este o ilustrare magistrala a
talentului lui Nicolae Grigorescu si a tehnicii utilizate in
ultima perioada a vietii. Abordand o tema recurenta in
perioada respectiva a picturii romanesti, Grigorescu
surprinde atmosfera unei lumi pierdute, un univers
avand in spate vasta traditie a stramosilor nostri din
spatiul rural.