Comedie

O SCRISOARE PIERDUTA, I. L. Caragiale

INTRO, APARITIE
Ion Luca Caragiale a fost un creator de tipuri umane si de scene de viata, opera lui fiind considerata
un document artistic al moravurilor unor epoci. Capodopera universului sau dramatic, O scrisoare pierduta
a fost jucata pe scena pentru prima data in 1884 (Epoca Marilor Clasici). Opera analizata este o comedie,
intrucat sunt satirizate defecte umane, cu scopul de a le indrepta, apar conflicte exterioare, elemente
surpriza si rasturnari de situatie.
SPECIE, CURENT
COMEDIA este o specie a genului dramatic, care starneste rasul prin surprinderea unor moravuri, a
unor tipuri umane sau a unor situatii neasteptate, cu un conflict superficial si final fericit. Personajele
comediei apartin unor tipologii clasice, sursa principala a comicului fiind contrastul dintre aparenta si
esenta. Sunt prezente formele comicului: umorul, ironia si diferite tipuri de comic (de moravuri, de situatie,
de caracter, de limbaj, de nume). Fiind un text dramatic, comedia este destinata punerii in scena, dovada
fiind lista cu “Persoanele” de la inceputul piesei si didascaliile. Textul dramatic este construit dupa canon
clasic, in 4 acte, insumand 44 de scene. Discursul dramatic alterneaza dialoguri in perechi sau in grupuri cu
monologuri scenice, de tipul discursului politic.
Comedia apartine REALISMULUI CLASIC, prin critica “formelor fara fond” si a politicienilor corupti,
satirizarea unor aspecte sociale, veridicitatea – redata prin tehnica detaliului semnificativ – si prin
individualizarea caracterelor prin limbaj. Tin de CLASICISM scopul moralizator, tipologia personajelor
(adulterina, Don Juanul, incornoratul, prostul fudul, alegătorul naiv) si regula celor trei unități (loc, timp,
acțiune).
TEMA, CRONOTOP, COMPOZITIE *
Tema comediei o constituie prezentarea unor aspecte ale vietii sociale si politice dintr-un orasel de
provincie, din preajma alegerilor pentru functia de deputat din anul 1883, precum si lupta pentru putere.
Intentia autorului este de a reflecta in mod veridic degradarea vietii politice si de familie.
VIZIUNEA ASUPRA LUMII
Viziunea asupra lumii este una clasică prin critica adusă unor moravuri sociale ale vremii: abuz în
serviciu, incultură, demagogie, parvenitism. Textul surprinde o societate profund imorala, o scena politica
plina de coruptie, macinata de lupte ce au ca scop obtinerea puterii, fara sa tina cont de omul de rand.
TITLU *
Titlul piesei sintetizeaza intriga, scrisoarea pierduta fiind pretextul care declanseaza conflictul.
Scrisoarea este un simbol al puterii, o arma politica, un obiect de santaj, o cale eficienta de a asigura
victoria in alegeri a unor oameni politici, dornici sa parvina. Articolul nehotarat indica atat banalitatea
intamplarii, cat si repetabilitatea ei.
ACTIUNE, CONFLICT *
Actiunea comediei se desfasoara in mod logic si cronologic, fiind plasata “in capitala unui judet de
munte, in zilele noastre”, la sfarsitul secolului al XIX-lea, intr-un interval de 3 zile. Intriga porneste de la o
intamplare banala: pierderea unei scrisori intime, compromitatoare de catre personajul feminin (Zoe) si
gasirea ei de catre adversarul politic (Nae Catavencu) care o foloseste ca arma de santaj, in vederea
câștigarii alegerilor pentru Camera Deputaților.
Conflictul dramatic principal consta in infruntarea pentru puterea politica a doua forte opuse:
reprezentantii partidului aflat la putere si opozitia. Prin acumularea de fapte si evenimente, conflictul
creste in intensitate (tehnica “bulgarelui de zapada”) si atinge punctul culminant in momentul in care
Agamemnon Dandanache devine oficial candidatul celor care detin puterea. Conflictul se stinge in
momentul in care Catavencu pierde arma santajului. Pe parcurs, exista și conflicte secundare, precum cel
dintre Zoe și Fanica, întrucât cel din urma refuza sa voteze pt Catavencu, pe când Zoe știe ca aceasta
atitudine ii poate salva.
PERSONAJE *
Caragiale este considerat cel mai mare creator de tipuri din literatura romana. Personajele
actioneaza stereotip, simplist, ca niste marionete, fara a evolua pe parcursul actiunii. Ele apartin tipologiei
clasice pentru ca au o trasatura dominanta de caracter, dar se apropie de realism, fiind individualizate prin
limbaj si prin elemente de statut social si psihologic. Incornoratul (Trahanache), cocheta adulterina (Zoe),
demagogul (Catavencu), Don Juanul (Tipatescu) reprezintă tipurile umane prin care Caragiale incearcă să
redea imaginea unei societăţi aflate in plin proces de degradare.
COMICUL
Ca o particularitate a operei dramatice a lui Caragiale, regasim prezenta mai multor tipuri de comic,
ce actioneaza simultan.
 Comicul de situatie reiese din intamplarile care provoaca rasul, prin caracterul lor neasteptat
(aparitiile cetateanului turmentat, bataia din sedinta).
 Comicul de moravuri infatiseaza coruptia politicienilor, demagogia acestora, dar si infidelitatea in
cadrul relatiilor de familie.
 Comicul de limbaj individualizeaza personajele si cunoaste diverse forme: pronuntarea gresita a
neologismelor (“renumeratie”; “bampir”), etimologii populare (pentru Catavencu, capitalistii erau
locuitori ai capitalei), ticuri verbale (“Curat!”; “Aveti putintica rabdare”), nonsensuri (“Industria
romana e admirabila, e sublima, putem zice, dar lipseste cu desavarsire.”)
 Comicul de nume a fost analizat de G. Ibraileanu, care sublinia ca numele personajelor sunt o masca ce
sintetizeaza principalele trasaturi ale acestora. Astfel, Zaharia Trahanache sugereaza ramolismentul si
zahariseala, Catavencu – demagogia, Farfuridi si Branzovenescu sunt aluzii culinare ce trimit spre
vulgaritate si lichelism.
 Comicul de caracter rezulta din contrastul dintre aparenta si esenta. Personajele functioneaza pe
discrepanta dintre ceea ce sunt si ceea ce vor sa para. Trahanache, aparentul prezident bonom, calm,
tolerant, este un politician viclean si pragmatic. Zoe este adultera si vanitoasa, cu prestigiul feminitatii,
iar Catavencu doreste sa para intelectual, dar este incult si demagog.
EPISOADE SEMNIFICATIVE
O scena semnificativa este cea în care Ștefan Tipătescu trece cu vederea faptul că Pristanda își
însușise o parte din fondurile alocate de prefectură pentru cumpărarea steagurilor. Numărătoarea
steagurilor este o ilustrare a proverbului amintit de Tipătescu- “dacă nu curge, pică”. La rândul lui,
Tipătescu face un abuz de putere ordonându-i lui Ghiță să îl aresteze pe Nae Cațavencu fără a avea vreun
temei legal. Spionarea rivalului politic al lui Tipătescu de poliţist în afara orelor de serviciu face parte din
“datorie”. Astfel, se ironizează corupția din sistem, unde chiar oamenii care ar trebui să impună legea, o
încalcă cu nonșalanță. Ca trăsătura dominanta a celor 2 personaje se poate observa ipocrizia cu care se
tratează realitatea.
O altă scenă este cea în care Nae Cațavencu pretinde să fie sprijinit în alegeri de reprezentanții
partidului la putere, șantajându-l pe Trahanache cu publicarea scrisorii în caz contrar. Faptul că
Dandanache devine deputat tot în urma unui șantaj accentuează nedreptatea prin care funcțiile politice
sunt atribuite. Alegerile sunt doar o mascarada, prin urmare, opinia politica a cetateanului nu conteaza
deloc. Trăsăturile de caracter ale lui Cațavencu sunt machiavelismul și demagogia, ce subliniază
raportarea indivizilor din sec 19 la politica și putere.
CONCLUZIE: Prin comedia O scrisoare pierduta, autorul reia observatia maioresciana, privind teoria
formelor fara fond: lumea infatisata nu are substanta, este doar o spoiala a unor valori si principii morale si
sociale. Caragiale surprinde impecabil moravurile societatii secolului al XIX-lea, ilustrand degradarea vietii
politice si de familie. 1072
 CARACTERIZAREA LUI ZOE TRAHANACHE
ZOE
Zoe este singurul personaj din galeria eroinelor lui Caragiale care infatiseaza o doamna distinsa din
societatea burgheza. Este personaj principal si static al comediei, fiind construita pe o singura trasatura
dominanta de caracter. Asadar, Zoe intruchipeaza tipologia femeii adulterine si cochete, este inteligentă,
autoritară, ambiţioasă şi îşi impune voinţa în faţa oricui. Marchează în comedie triunghiul conjugal, prin
care Caragiale satirizează defectele morale ale societăţii burgheze.
STATUT SOCIAL, PSIHOLOGIC, MORAL
Dpdv social, Zoe este sotia unui important politician – Zaharia Trahanache. Acest statut o
caracterizeaza indirect ca facand parte din inalta societate a locului. Ea are o pozitie sociala onorabila, pe
care incearca sa o salveze de oprobriul public cu orice pret. Pentru Zoe, nu exista un conflict interior
declansat de statutul de sotie si de rolul de amanta. Singura ei problema este sa pastreze aparentele unei
casnicii impecabile in fata societatii.
Dpdv psihologic, se dovedeste labila in fata santajului lui Catavencu, traind disperarea ca va fi
dezonorata public si ignorand faptul ca relatia ei cu prefectul nu era un secret. Zoe penduleaza intre sot si
amant cu inteligenta si abilitate, avand asupra lor putere de seductie si conduce din umbră manevrele
politicii (desi, ca femeie, nu are drept de vot), toţi fiind conştienţi de puterea şi influenţa ei.
Este caracterizata direct de catre cetateanul turmentat ca fiind o “dama buna”, subliniindu-i
caracterul cochet, Trahanache o consideră sensibilă ("cum e ea simțitoare"), iar prin autocaracterizare, Zoe
afirmă despre sine că este o femeie bună, generoasă: "sunt o femeie bună, am să ți-o dovedesc". Indirect,
vorbele, faptele si comportamentul sau dezvaluie o femeie pragmatica, realista si duala.
Zoe este reprezentativa pentru COMICUL DE CARACTER, fiind caracterizata indirect prin contrastul
dintre aparenta si esenta. Vrea sa para o doamnă distinsă, o soţie fidelă şi o familistă autentică, însă
esenţa caracterului său este minciuna, adulterul şi perfidia. Trasaturile ei reies din triunghiul amoros in
care este implicata. Drama ei nu este, insa, pasionala, ci sociala, tinand de conveniente. Cuplul Zoe – Fanica
nu sta sub semnul iubirii romantice, al finalului tragic al iubirilor despartite de obstacol.
EPISOADE SEMNIFICATIVE
Un episod semnificativ este propunerea lui Tipatescu de a fugi impreuna, la care Zoe da un raspuns
prompt si fara echivoc: “Esti nebun? Dar Zaharia? Dar pozitia ta? Dar scandalul si mai mare care s-ar
aprinde pe urmele noastre?”. Asadar, Zoe nu se indura sa paraseasca excelenta conditie sociala pe care i-o
asigura pozitia de “madam Trahanache”. Incearca sa-l convinga pe Tipatescu sa sustina candidatura lui
Catavencu. Se dovedeste abila si convingatoare, are un temperament voluntar si foloseste santajul
emotional, iar Tipatescu cedeaza, pana la urma, de dragul amantei. Astfel, prin caracterizarea indirecta
(limbaj si atitudine), femeia este polul rational, puternic si care detine controlul asupra relatiei, in timp ce
prefectul este caracterul slab.
O alta secventa este scena din actul IV, in care Tipatescu si Zoe il intampina pe Dandanache. Cand
acesta marturiseste ca se afla in posesia unui bilet compromitator, cei doi sunt bulversati si incearca sa il
recupereze, insa fara succes. Relația lor e consolidata mai ales prin privirile pline de subînțelesuri pe care
aceștia le schimba intre ei. Prin gesturile lor, este ilustrata indirect familiaritatea dintre ei. Tipatescu are un
monolog in care constientizeaza desertaciunea luptei sale cu Catavencu, recunoscand superioritatea
intuitiei feminie chiar si in chestiunile politice.
CONCLUZIE
Zoe este un personaj complex prin amestecul de sentimentalism, de simt practic si ambitii
meschine. Plasarea numelui ei la sfarsitul listei personajelor sugereaza nu lipsa de putere a femeii intr-o
lume a barbatilor, ci capacitatea ei de a-i domina.
990

RELATIA ZOE - TIPATESCU

Adevaratul cuplu al comediei este format din Stefan Tipatescu si Zoe Trahanache.

TIPATESCU
Stefan Tipatescu este prefectul judetului, prietenul lui Zaharia Trahanache si amantul sotiei
acestuia. Tipatescu ilustreaza tipul politicianului lucid, precum si cel al amorezului (potrivit lui
Pompiliu Constantinescu). Statutul sau psiho-moral dezvaluie un personaj corupt, abuziv si imoral.
Desi este un barbat rafinat si intelectual, Tipatescu este manevrat de catre amanta - acest fapt
fiind evidentiat prin apelativul “Fanica” cu care i se adreseaza - si adopta atitudinea unui cavaler,
dispus sa se sacrifice pentru iubita lui. Acest personaj oglindeste contrastul dintre aparenta si
esenta: doreste sa para modest, dar de fapt, se supraapreciaza, este arogant si orgolios.
Stefan Tipatescu este caracterizat direct, prin indicatiile scenice – “turbat”, “fierbe” – si de
catre personaje, Zaharia spunand despre el ca este “bun baiat, destept, cu carte, dar iute”.
Caracterizarea indirecta, prin propriile vorbe, fapte, comportament si relatiile cu celelalte
personaje, ii reliefeaza una dintre trasaturile dominante: impulsivitatea (“Il impusc, ii dau foc!”).
Spre deosebire de celelalte personaje, autorul manifesta o atitudine ingaduitoare fata de
Tipatescu, intrucat limbajul sau nu contine greseli si, desi ii scoate in evidenta defectele si viciile,
acestea sunt general-umane, personajul neincadrandu-se in tagma politicienilor demagogi si
inculti.

CONCLUZIE
Prin intermediul acestui cuplu, Caragiale surprinde si satirizeaza moravurile societatii,
ilustrand degradarea vietii politice si de familie.
1167