Sunteți pe pagina 1din 3

MODERNISMUL INTERBELIC - etimol. derivat de la "modern"; lat. modernus = recent, nou.

A aparut ca urmare a tezelor lui Eugen Lovinescu, asupra dezv. literaturii. Modernismul se refera la principalele elemente innoitoare in poezie, proza si critica lit., pe care doctrina lovinesciana le propune in primele decenii ale sec. XX. Modernismul reuneste unele grupari, directii si orientari estetice, care apar in lit. romana in aceasta perioada, conturandu-se ca o manifestare artistica ampla, nu numai in domeniul literaturii, ci in arta, in genere. 1. In sens restrans, termenul desemneaza miscarea literara constituita in spatiul hispano- american la sfarsitul sec. al XIX-lea, in jurul poetilor Ruben Dario si Antonio Machado, miscare orientand poezia spre o estetica a sinceritatii si rafinamentului. 2. In sens larg, modernismiul reprezinta o manifestare radicala, indrazneata, a celor mai recente forme de expresie in planul creatiei. Este opus traditionalismului. Tendinta modernista sustine: - sincronizarea lit. nationale cu lit. Europei - promovarea tinerilor scriitori - teoria imitatiei - eliminarea decalajului in cultura (depasirea spiritului provincial) - necesitatea innoirii - spiritul veacului - trecerea de la o literatura cu tematica rurala la o lit. de inspiratie urbana - evolutia poeziei de la epic la liric - intelectualizarea prozei si poeziei - dezv. romanului psihologic, analitic, prin prelucrarea unor forme moderne Lui Lovinescu ii revine meritul de a fi actionat in directia adaptarii modernismului la specificul culturii si civilizatiei romanesti. Factorul decisiv, in acest sens, il constituie elaborarea conceptului de sincronism, ca instrument de investigare critica a evolutiei lit. romane. Gruparea de la "Sburatorul" cuprinde revista si canaclul literar cu acelasi nume. Revista a aparut la Bucuresti, intre 19191922 si 1926- 1927, sub conducerea lui Lovinescu. Obiectivele gruparii: 1. Promovarea tinerilor scriitori: - lansarea unor nume ca: I. Barbu, Camil Petrescu, G. Calinescu, Pompiliu Constantinescu, Vladimr Streinu, Camil Baltazar. E. Lovinescu obtine si colaborarea unor scriitori mai vechi (Ion

Minulecu) sau ii incurajeaza pe cei care au debutat in alte reviste: Rebreanu, H. Papadat- Bengescu. 2. Imprimarea unei tendinte moderniste in evolutia lit. romane: in esenta, modernismul lovinescian porneste de la ideea ca exista un spirit al veacului, explicat prin factori materiali si morali, care imprima un proces de omogenizare a civilizatiei, de integrare intr-un ritm de dezvoltare sincronica. Teoria imitatiei era preluata dupa francezul G. Tarde, psiholog si sociolog, care critica viata sociala prin interactiunea reactiilor sufletesti. - societ. romaneasca a intors spatele inertiei orientale si, preluand formele occidentale, a creat premisele dezv. unui fond modern. Fenomenul "formelor fara fund", de care vorbea T. Maiorescu, este acceptat de Lovinescu, dar criticul il socoteste inevitabil si creator: "formele isi pot crea uneori fondul", sustine Lovinescu, spre deosebire de Maiorescu. - Romania moderna ar fi fructul acestui proces si s-a realizat in ciuda opozitiei fortelor conservatoare. Lovinescu propune eliminarea rapida a decalajelor culturale si modernizarea lit. romane, deci sincronizarea cu spiritul veacului. Princiipiile sincronismului in lit. inseamna, in mod practic, acceptarea schimbului de valori, a elem. ce confera noutate si moderniatate fenomenului litarar. Nu e vorba de o imitatie servila, de un imprumut fara discernamant, ci de o integrare a lit. intr-o forma viabila, in pas cu evolutia artei europene. Prin modernism, Lovinescu intelege depasirea unui "spirit provincial", deci nu opozitie fata de traditie, de specificul national. Polemica modernismului cu traditionalismul duce la combaterea factorului etnic in cultura, pe care nu-l cintesta, ci subliniaza necesiatea de innoire. In activitatea de critic literar ( vol. de " Critice"), Lovinescu nu a ramas prizonierul propriilor teze, apreciind cu generozitate teze care nu raspundeau pe de-a-ntregul idelor sale. exemplul cel mai cunoscut este pretuirea acordata romanului "Ion", de L. Rebreanu. In schimb, a privit cu ingaduinta si uneori cu reticenta productiile avangardismului, pe care il considera un "modernism dirijat". Modernsimul lovinescian, bazat pe teoria imitatiei si princ.sincronismului, aplicand criteriul estetic in judecata operei de arta, poate fi considerat un moment pozitiv evolutia culturii si lit. romane.

Un modernism categoric de fronda (lupta), alcatuind asa -zisa miscare de avangarda, a fost promovat la noi de revistele: "Contimporanul" (1922- 1932), "Punct" (1924-1925), "Urmuz" (1928).

In perioada interbelica, Eugen Lovinescu initiaza curentul literar numit modernism, al carui program traseaza noi directii pentru dezvoltarea literaturii romane, printre care: trecerea de la tema rurala, la tema urbana, de la personajele taranesti la cele intelectuale, precum si crearea

romanului de analiza psihologica. Adept al modernismului lovinescian, Camil Petrescu (1894-1957), este cel care, prin opera lui, fundamenteaza principiul sincronismului, altfel spus, contribuie la sincronizarea literaturii romane cu literatura europeana (europenizarea literaturii romane), prin aducerea unor noi principii estetice ca autenticitatea, substantialitatea, relativismul, si prin crearea personajului inteiectual lucid si analitic, in opozitie evidenta cu ideile samanatoriste ale vremii, care promovau "o duzina de eroi plangareti". Camil Petrescu opineaza ca literatura trebuie sa ilustreze "probleme de constiinta", pentru care este neaparata nevoie de un mediu social in cadrul caruia acestea sa se poata manifesta. Camil Petrescu propune o creatie literara autentica, bazata pe experienta traita a autorului si reflectata in propria constiinta: "Sa nu descriu decat ceea ce vad, ceea ce aud, ceea ce inregistreaza simturile mele, ceea ce gandesc eu... Aceasta-i singura realitate pe care o pot povesti... Din mine insumi, eu nu pot iesi... Orice as face eu nu pot descrie decat propriile mele senzatii, propriile mele imagini. Eu nu pot vorbi onest decat la persoana intai...". In "Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi" (1930) , Camil Petrescu surprinde drama intelectualului lucid, insetat de absolutul sentimentului de iubire, dominat de incertitudini, care se salveaza prin constientizarea unci drame mai puternice, aceea a omenirii ce traieste tragismul unui razboi absurd, vazut ca iminenta a mortii. Ultima noapte de dragoste si intaia noapte de razboi - Plasat n spaiul modernismului Camil Petrescu ( 1894-1957) este un transformator al realittii, al adevrului. Permanenta lupt ntre realitatea exterioar i cea interioar creeaz un conflict nemrginit, care aeaz n prim-plan personajul-narator, ca dezvluie cititorului strile interioare generate de iubire sau rzboi, de real i ireal. Intrelectualui este cel care resimte cel mai puternic presiunea evenimentelor exterioare. Ultima noapte de dragoste si intaia noapte de razboi Ultima noapte de dragoste si intaia noapte de razboi - Se poate considera c, din acest punct de vedere exist dou tipuri de intelectuali: unii activi n faa evenimentelor sociale i intorice i alii pasivi, neparticipani la aceste evenimentre, dar afectai indirect de ele. Inspirndu-se din mediul citadin i va crea eroul intelectual lucid, analitic i introspectiv. Prin cele dou romane ale sale, Ultima noapte de dragoste i ntia noapte de rzboi, la fel i Patul lui Procust, ca i prin estetica privitoare la aceast specie, Camil Petrescu a nnoit romanul romnesc interbelic prin sincronizare cu literatura universal. Ultima noapte de dragoste i ntia noapte de rzboi este un roman modern de tip subiectiv deoarece are drept caracteristici: unicitatea perspectivei narative, timpul prezent i subiectiv, fluxul contiinei, memoria afectiv, naraiunea la persoana I, luciditatea autoanalizei, anticalofilismul,cu focalizare exclusiv interna, dar i autenticitate definitiv ca indentificarea actului de creaie cu realitatea vieii, cu experiena nepervertit, cu trirea febril.