IN DULCELE STIL CLASIC NICHITA STANESCU

Neo-modernismul reintroduce in literatura romana liricul bazat pe comunicare de sentimente. Versurile sunt clasice sau albe in functie de intentia poetului de a relua sau nu tiparele formale vechi. Exista un adevarat dialog cu miturile si cu literatura anterioara si apare frecvent intertextualitatea. Poetii se lupta cu limbajul, iar Nichita Stanescu, de pilda, inventeaza necuvintele: n-ai sa vi si n-ai sa morti / n-ai sa sapte intre sorti. Poetii incearca sa cunoasca prin poezie tragicul, grotescul, melodramaticul, nostalgicul si melancolicul. Nichita Stanescu a cunoscut trei etape de creatie. In prima etapa el vede universul armonios si comunica cu el prin cantec, iubirea reprezinta o valoare suprema si o modalitate de a comunica cu cosmosul. In cea de-a doua etapa incepe o criza a limbajului, iar Stanescu inventeaza necuvintele. Ultima etapa se contruieste pe sentimentul tragicului, iar temele dominate sunt singuratatea si moartea. Poezia neo-modernista In dulcele stil clasic a fost publicata in 1970, in fruntea volumului omonim Necuvintele, pentru care este arta poetica. Volumul apartine celei e-a doua etape de creatie a poetului. Titlul sugereaza un stil clasic din lirica secolului XIX, pe care poetul o parafrazeaza si o parodiaza. Epitetul dulce are dubla conotatie: pe de-o parte tandrete fara de un tip de scriere epuizat, pe de alta parte, distanta ironica fata de un discurs siropos, cleseistic. Tema poemului este dubla: iubirea intrezarita si inspiratia poetica nematerializata. O prima imagine reprezentativa pentru tema este laitmotivul pasului de domnisoara: el apare si ca mers, dar si prin pronumele l-, el. Metafora pasului exprima rapiditatea, efemeritatea, imposibilitatea de materializare a iubirii sau a inspiratiei. A doua imagine reprezentativa: el avea roscata funda, semn al cochetarii, al flirtului. roscata trimite la culoarea rosu, culoarea pasiunii, dar care isi pierde stralucirea din cauza departarii in timp si spatiu. Metaforele care structureaza incipitul poeziei pot fi interpretate coerent in mai multe feluri: in strofele unu si doi, ele are reprezenta etape ale manifestarii iubirii in arta: bolovanul trimite la epoca primitiva, frunza verde pala la Renastere, inserarea-n seara la Romantism, iar pasarea amara la Modernism. Cele patru metafore exprima totalitatea lumii cuprinsa de iubire sau inclusa in creatiile inspirate. Metaforele ilustreaza etape ale creatiei, pornind de la forma bruta, pana la metafora inalta a pasarii amare . In cea de-a treia strofa, iubirea si inspiratia sunt vazute doar in trecere, indirect, prin oglindire in unda, intr-o suprafata mobile care nu poate prinda si fixa imaginea. Indepartarea in timp este intarita de mai mult ca perfectul arhaic l-am fost zarit. Inima care se afunda conoteaza tristetea adanca asociata cu convingerea ca iubirea sau inspiratia nu vor putea fi prinse niciodata. In strofa a patra, tema inspiratiei este dominanta. Metafora timpanului trimite la perceptarea ritmului din poezia clasica. Fiinta are nevoie sa-si acorde ritmul interior cu o muzica interioara. Epitetul multiplu blestemat si semizeu include o antiteza care duce la statutul poetului simbolist. In ultima

strofa, sintagma stau intins si lung implica conditia orizontala a fiintei umane, lipsa de inspiratie si la instinctualitate. Verbul la forma afirmativa, asociat cu un pronume negativ nimic scoate in evidenta ca discursul eului exista, dar lipsit de sens. Metafora soarelui, pitic, aurit si mozaic semnifica o lume dezaxata, care nu mai are un centru credibil, legitim. Soarele e marunt, fals, kitschos, fragmentat. In lipsa iubirii si a inspiratiei lumea insasi devine mediocra si urata. Ultimul vers are aspect sententios dupa modelul proverbului apta trece, pietrele raman. Din punct de vedere al structurii, poezia are o monorima, cu o masura de 8-7 silabe si un ritm trohaic. Elementele care intrerup perfectiunea prozodica clasica sunt versul sententios din final, minuscula de la inceputul unor randuri, rima, doar aparent potrivita: meu-tau, paladomnisoara. Tropii sunt in general simpli cu epitete neasteptate: soarele pitic, timpanul blestemat si metafora neo-modernista, care evolueaza spre necuvinte pasare amara. Poezia In dulcele stil clasic de Nichita Stanescu constituie o poetica a existentei si a cunoasterii. Ea depaseste cadrul unei arte poetice, deoarece pentru poetul neomodernist iubirea si creatia apartin, in egala masura, planului existentei si planului cunoasterii.