Floare Albastra

Mihai Eminescu

ROMANTISMUL EUROPEAN

Romantismul este curentul literar-artistic , aparut in Europa , la sfarsitul secolului al XVIII-lea ,

manifestat mai intai in Anglia , apoi in Germania si Franta , nascandu-se ca reactie impotriva clasicismului si a
iluminismului rational.

ROMANTISMUL ROMANESC

In literature romana , romantismul se manifesta tarziu , in secolul al XIX-lea , cunoscand trei etape :
preromantism(etapa pasoptista) , romantism propriu-zis (creatia eminesciana) , postromantism (prelungirea
influentei eminesciene in opera altor scriitori :Macedonski , Cosbuc).
Principalele trasaturi promovate de romantici sunt : manifestarea sentimentelor si fanteziei creatoare
prin intermediul artei , identificarea surselor de inspiratie : istoria , folclorul , natura , meditatia , antiteza ,
respingerea rigorii clasici

EMINESCU

Mihai Eminescu apartine Epocii Marilor Clasici , alaturi de Creanga , Slavici , Caragiale . De la publicarea
primelor poezii , Titu Maiorescu il numea „poet in toata puterea cuvantului”.
Intr-un studiu despre limbajul poeziei eminesciene „Limbajul artistic romanesc in secolul al XXIX-
lea”,Mihaela Mancaș delimiteaza trei etape de creatie in opera poetica eminesciana : In poezia de tinerete ,
cuprinsa aproximativ in anii 1866-1870 , sunt compuse operele : La Heliade , O calatorie in zori. A doua
perioada cuprinsa intre 1870 si aproximativ 1876-1878 , epoca ieseana , marcheaza faza romantica a poeziei
eminesciene prin opere precum : Calin ,Craiasa din povesti ,Lacul ,Dorinta , Fat frumos din tei si Floare
albastra. Incepand cu anul 1878 , in creatia poetului se contureaza etapa reclasicizarii expresiei poetice intr-o
manierea proprie. Se renunta total la poemul de largi dimensiuni , inlocuindu-le cu poezii deosebit de
„lucrate” , in care valorifica , sub o forma sau alta , structura cantecului ori a romantei de provenienta culta
sau populara : Revdere , Povestea codrului , Mai am un singur dor , Sara pe deal.
Poemul „Floare albastra” a fost publicat in 1873 in revista „Convorbiri literare”.

ANALIZA POEZIEI

Tema abordata este iubirea si natura , teme romantice , lirica eminesciana combinandu-le original :
natura devine templul in care se infiripa si se consuma actul de iubire.Creatia surprinde visul de iubire posibil
de implinit soldat insa cu melancolia pierderii iremedibile a iubirii.
+ geniul (meditatie filosofica)
 Titlul poeziei este un motiv literar de circulatie universala , intalnit la romanticul german Novalis , dar si
la poetul italian Leopardi . La Eminescu „floarea ” reprezinta viata , gingasia , puritatea , identificate cu idealul
feminin , iar epitetul cromatic „albastra” sugereaza spatiul infinit , cerul si marea , proiectand sentimentul de
eternitate.
Textul poetic este o idila , in care sunt prezentate , in forma optimista viata si dragostea in cadrul rustic
, trairile interioare se afla in permanentă coordonanța cu tablourile de natura , ceea ce confera poeziei nuante
de pastel.
Poezia este alcatuita din 14 catrene si patru secvente lirice : reprosul formulat de iubita , cugetarea
eului liric , chemarea la iubire initiata de prezenta feminina si meditatia finala a eului .Textul poetic contine
doua planuri , in conturarea carora este utilizata lirica mastilor , Indragostitul este omul de geniu aflat in
sferele inalte ale cunoasterii , pe cand iubita intruchipeaza planul uman-terestru , lumea comuna ,
incompatibilitatea celor doua planuri fiind o sursa a neimplinirii sufletesti.
Prima secventa lirica (3 strofe) debuteaza cu o interogatie retorica sub semnul reprosului , adresat de
prezenta feminina a eului liric : „Iar te-ai cufundat in stele / Si in nori si-n ceruri nalte?”. Incipitul schiteaza
sferele inalte ale omului superior prin metafore : „sfere” „ceruri nalte” „campiile asire” , „intunecata mare” ,
trimitand la geneza , la cultura si la cunoastere . Abstractul gandiriii omului de geniu sugerat de verbele „a
cufunda”, „a gramadi” , „a căta” , ramane un mister pentru omul comun care-și exprima dorinta ca geniul sa
se sacrifice , integrandu-se lumii limitate : „Nu cata in departare / Fericirea ta ,iubite”.
A doua secventa lirica (1 strofa) reda reactia celui invocat , aceasta exprima o atitudine detasata .
Apelativul diminutival „mititica” , exprima apropierea sufleteasca a indragostitilor , dar si intelegerea omului
superior fata de posibilitatile de cunoastere limitate ale femeii iubite.
Urmatoarea secventa lirica (8 strofe) enunta monologul fetei , construit asemenea unei chemari la
iubire sub forma visului plasat in cadrul mirific al naturii. Limbajul devine familiar , popular : „Si mi-i spune-
atunci povesti/Si minciuni cu-a ta gurita,/Eu pe-un fir de romanita/Voi cerca de ma iubesti”. Autoportretizarea
iubitei se face cu ajutorul elementelor naturii : „Si de-a soarelui caldura / Voi fi rosie ca marul”.
Ultima secventa lirica(2 strofe) enunta monologul eului liric , constientizand ca ea este doar o
plasmuire a propriei imaginatii. Versul „Ca un stalp eu stau in luna!” exprima izolarea geniului , dar si
capacitatea acestuia , la nivelul spiritual , de a uni cerul cu pamantul . Sentimentul iubirii iremediabil pierdute
genereaza suferinta , rezolvata prin resemnare : „Si te-ai dus , dulce minune/Si-a murit iubirea noastra”.
Repetitia exclamativa „Floare-albastra ! floare-albastra!...” accentueaza simbolul iubirii eterne , generand
intensitatea cu care geniul parcurge esecul erotic provocat de contrastul iluzie-realitate.Ultimul vers al poeziei
, „Totusi este trist in lume!”, contine esenta meditatiei geniului asupra existentei umane , dominata de
tristetea si neimplinirea fiintei superioare , miracolul fericirii prin iubire devine o iluzie.
In „Floare albastra” se realizeaza lirismul subiectiv , dar ca in lirismul de masti ,eu liric imprumuta pe
rand , cele doua ipostaze , masculine – feminine. Marci ale subiectivitatii sunt pronume si verbe la persoana I
si a II-a , singular , dativul posesvi („albastra-mi”).
Perceptia principiului masculin asupra femeii inregistreaza mai multe trepte ale cunoasterii erotice ,
sugerate prin modificarea apelativelor / a calificarilor acesteia , de la „mititica” (iubirea ca joc) la „Ce
frumoasa , ce nebuna/ E albastra-mi dulce floare!”(asumarea iubirii) la „dulce minune”(iubirea ca mister al
vietii) si pana la chemarea nostalgica din final „Floare-albastra! Floare-albastra!...”(idealul de iubire). Trecerea
de la concret la abstract se realizeaza stilistic prin trecerea de la epitet la metafora si apoi la simbol.
INCHEIERE

Dupa parerea mea , visul de iubire si cugetarea detasata a geniului confera poeziei „Floare albastra”
caracterul de sinteza a gandirii eminesciene , anticipand problematica exprimata detaliat in poemul
„Luceafarul”.
Asadar , „Floare albastra”- M.Eminescu reliefeaza o viziune profunda asupra iubirii , trecuta prin filtrul
gandirii si imaginatiei omului superior.